ATROFIA MUSCULARĂ.
Se va trata cauza care produce această afecţiune. Aceasta se va afla de către medicul curant.
În cazurile uşoare se va institui gimnastică medicală, pentru că este cunoscut faptul că ori ce muşchi care nu este solicitat se va atrofia.
Masajele cu diferite uleiuri din plante medicinale este foarte util şi în acest caz, la fel băile cu plante medicinale în care se va sta minimum 30 minute la temperatura cu 1-2 grade mai mare ca temperatura corporală.
Împachetări cu parafină, băi cu muştar, împachetări cu nămol
Băi cu plante medicinale, gimnastică, masaj.
Intern se vor consuma ceaiuri din: ardei iute, boz, cimbru, creţişoară, hrean, muştar, pedicuţă, ridiche, traista ciobanului,
Modul de folosire al plantelor medicinale.
Ardei iute (Capsicum annum) se taie ardei iute şi se umple o sticlă până la jumătate. Peste acesta se va pune alcool sanitar până la umplerea sticlei. Se astupă ermetic şi se lasă timp de 15 zile agitând des. Se strecoară, după trecerea perioadei şi se foloseşte punând pe o vată câteva picături apoi se aplică local vata aceasta. Se ţine în funcţie de toleranţa individuală.
Boz (Sambucus ebulus)- o mână de frunze se pun la 5 litri de apă apoi se fierb pentru 10 minute. Se strecoară în cada de baie unde se va sta timp de 30 minute. Este foarte indicat să se facă această baie zilnic pentru refacerea organismului. Efectele se văd după 15 zile de băi.
Cimbru (Saturneja hortensis)- se foloseşte tinctura din cimbru pentru masaje cu scopul refacerii musculaturii. Se poate face de mai multe ori pe zi.
Creţişoară (Alchemilla vulgaris)- infuzie- 250 ml apă clocotită cu 2 linguriţe mărunţită de plantă. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Se poate folosi şi tinctura pentru frecţii.
Hrean (Armoracia rusticona) se rade hreanul şi se pune cu puţin alcool sanitar aplicat local sub pansament. Se ţine în funcţie de toleranţa individuală.
Muştar (Sinapis alba) se foloseşte făina de muştar care se moaie cu apă caldă, se întinde apoi în strat subţire pe o bucată de pânză şi se aplică local. Se ţine în funcţie de toleranţa individuală, după care se spală local cu apă caldă, urmată de un duş foarte scurt rece.
Pedicuţă (Lycopodium clavatum) 2 linguri de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere apoi timp de 15 minute şi se strecoară. Plantele se pun într-o bucată de pânză şi se aplică local. Se umezeşte din când cu ceaiul obţinut. Se poate ţine 24 ore dacă se umezeşte des. Conţine un element radioactiv (radiu) care ajută şi la calmarea durerilor.
Vin din ridiche (Raphanus sativus niger)– se rade o ridiche neagră, de mărime potrivită cu coajă cu tot. Se pune la 1 litru de vin. Se lasă la macerat pentru 15 zile. Se strecoară, apoi se bea câte 1 păhărel dimineaţa. Se mănâncă apoi pentru a nu produce arsuri.
Traista ciobanului (Capsela bursa pastoris)– 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi. Se poate de asemenea folosi tinctura (50 g plantă mărunţită cu 250 ml alcool alimentar de 70 grade se ţin 15 zile şi se strecoară.) Se vor lua câte 30 picături de 3 ori pe zi. Se va putea face şi frecţie cu acest preparat.
-Tinctură din traista ciobanului în amestec cu pedicuţă. Se foloseşte ca şi mai sus.
-Cură de lăptişor de matcă câte 0,2 g zilnic timp de 20 zile.
–Polen de albine câte 20 g pe zi.
-O alimentaţie în care să fie prezente sucurile de fructe şi legume zilnic câte 600 ml.
-Oţet de mere 2 linguri se va pune în 250 ml apă şi se adaugă miere după gust. Este bine să se consume zilnic câte 3-4 căni.