Boli ale ochilor tratate naturist

Boli ale ochilor

În medicinile tradiţionale este cunoscut faptul că problemele oculare pot fi consecinţa unui exces de voinţă individuală (persoana ţine foarte mult la părerea ei, fără a accepta şi părerile celorlalţi).
E bine să vă analizaţi şi să vedeţi dacă nu cumva e şi situaţia dumneavoastră, în acest caz, va fi necesar să vă transformaţi, să deveniţi mai smerit, rugăciunea sinceră către Dumnezeu fiind una dintre metodele cele mai eficiente în acesta direcţie.
De regulă, problema fundamentală în ast­fel de cazuri se află la nivelul meridianelor ficat şi vezică biliară şi reflectă o serioasă impurificare a sângelui. Dacă e aşa, atunci rezolvarea va veni în timp, cu o dietă foarte curată şi cu tratament neîntrerupt.
Alimentaţia sănătoasă este cea lacto-ovo-vegetariană, adică total fără carne. Eliminaţi complet toate toxicele din viaţa dumneavoas­tră: tutunul, alcoolul, cafeaua, aditivii alimen­tari, zahărul alb şi produsele care conţin zahăr.
Dacă vitalitatea vă permite, ţineţi posturi negre cu apă timp de 3 zile consecutiv, unul pe lună; dacă nu vă simţiţi în stare, postiţi numai cu apă timp de 36 de ore pe săptămână, preferabil de sâmbătă seara până luni dimineaţa, şi ţineţi un regim Oshawa de 10 zile (numai grâu, orez, hrişcă, mei decorticat, sare şi apă). De asemenea, ţineţi postul creştinesc miercurea şi vinerea.
In rest, puteţi mânca lactate, soia, năut, linte, ciuperci, fasole, cereale (orez, grâu, hrişcă, mei, secară, orz, ovăz), fructe (cu măsură), miere de albine. Evitaţi pe cât posibil îndulcitorii artificiali şi toate produsele care îi conţin, pentru că ei sunt toxici pentru organism.
De asemenea, gus­tul acru va trebui să-l utilizaţi cu moderaţie. Sucul de dovleac comestibil şi cel de morcov sunt foarte bune pentru ochi.

Ca tratament local, vă recomand instilaţii (picături, câte una în fiecare ochi, de 3-5 ori pe zi) cu apă de trandafiri (se găseşte în comerţ) în care s-au macerat petale de crăiţe şi iarbă de silur (5-7 g din fiecare la 100 ml apă de trandafiri, se lasă 24 de ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se păstrează la frigider).
Atenţie! La realizarea maceratului trebuie să folosiţi vase de email sau de sticlă, flambate în prealabil (se pune spirt medicinal în ele şi i se dă foc) şi acoperite.

Intern, veţi lua macerat la rece (4 lin­guri de amestec de plante la l litru de apă plată), câte 200 ml la 2 ore, în 5 prize zilnice, cu înghiţituri mici. La fiecare doză de 200 ml de macerat veţi adăuga o lingură de apă de trandafiri.

Reţeta amestecului de plante din care vă veţi prepara maceratul este: flori de crăiţe 100 g, rădăcină de lemn dulce 75 g, iarbă de urzică 75 g, rădăcină de cicoare 50 g, seminţe de armurariu 100 g, fruze de păpădie 25 g, ţin-taură 25 g. Produsele gemoterapice din mlădiţe de afin (70 de picături în 50 ml mace­rat la rece, dimineaţa) şi din muguri de coacăz negru (70 de picături în 50 ml macerat la rece, seara).

Dă Share și fă-i bucuroși și pe altii!!

Shares

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close