Cauze ale incontinentei urinare

Dă Share să știe și altii!!
Shares

 PRINCIPALELE CAUZE ALE INCONTINENŢEI URINARE

Incontinenţa urinară este provocată cel mai adesea de slăbirea musculaturii planşeului pelvian, al cărui rol este acela de a ţine închisă uretra. Când muşchii îşi pierd elasticitatea, activităţi precum râsul, tusea, ridicarea unor obiecte grele sau alergatul pot avea ca urmare eliminarea involuntară de urină.

Totuşi, aceşti muşchi pot fi tonifiati – în continuare veţi găsi mai multe informaţii privind antrenarea musculaturii planşeului pelvian.

Principalele cauze ale incontinenţei urinare la femei sunt modificările care apar în timpul sarcinii, la naştere şi la menopauză (cauzele incontinenţei urinare la bărbaţi sunt prezentate în capitolul dedicat lor).

Incontinenţa urinară din timpul sarcinii şi după naştere este strâns legată de modificările hormonale, depresiunea uterului asupra vezicii şi de efortul la care organismul femeii este supus în timpul sarcinii şi la naştere.

Incontinenţa urinară se poate manifesta în timpul sarcinii sau la scurt timp de la naştere. În cele mai multe cazuri este doar o afecţiune trecătoare. În acest caz, pentru eliminarea problemei este suficientă practicarea exercitilor pentru muşchii Kegel.

Şi la menopauză organismul femeii este supus la diferite modificări fizice şi hormonale mai exact, se reduce nivelul de estrogen din muşchii abdominali. Acest lucru poate avea că urmare modificarea poziţiei vezicii, reducându-se eficienţa muşchilor care o ţin închisă.

Excesul de greutate, este, de asemenea, un factor care poate duce la apariţia incontinenţei urinare, din cauza presiunii suplimentare asupra muşchilor abdominali şi a zonei pelviene.



Incontinenţa urinară poate fi şi un simptom care apare şi în cazul altor afecţiuni şi boli:

1.Al sistemului genito-urinar (de exemplu boli ale prostatei, prolaps uterin, malformaţii congenitale, fistule),

2.Ale sistemului nervos (de exemplu: scleroză multiplă, Parkinson, Alzheimer, accidente vasculare cerebrale, leziuni ale măduvei spinării)

3.Boli metabolice (diabet)

4.Boli infecţioase (SIDA).

În cazul unui accident vascular cerebral, al demenţei sau diabetului, adesea, cauza este apariţia unor leziuni sau tulburări ale canalelor nervoase, care fac imposibilă transmiterea semnalelor între creier şi vezică, sau în cazul demenţei, fac imposibilă recepţionarea respectivelor semnale. Acest lucru poate cauza o hiperactivitate a vezicii sau inactivitate a vezicii (golirea ineficientă a vezicii, producându-se scurgeri de urină).

Bolile Parkinson şi Alzeimer, spina bifida, scleroză multiplă sau accidentele vasculare cerebrale pot influenţa modul în care creierul comunica cu vezica, cauzând imposibilitatea de a controla vezica sau a o goli în totalitate.

De asemenea, infecţiile tractului urinar pot avea că urmare hipersensibilizarea vezicii urinare. Vezica transmite organismului semnale incorecte, în legătură cu necesitatea rapidă de golire, chiar şi atunci când nu este plină. Astfel, pot apărea scurgeri de urină spontane, ce nu pot fi controlate.

SARCINA, MATERNITATEA ŞI INCONTINENTA URINARA

Sarcina poate fi unul dintre factorii care contribuie la apariţia incontinenţei urinare. Nenumăratele modificări hormonale din timpul sarcinii şi din timpul naşterii afectează destul de mult întregul organism. Diferite surse estimează că această problema poate afecta până la 30% din femeile însărcinate.





Problema incontinenţei urinare poate apărea în orice moment în timpul sarcinii, dar cel mai adesea în al III-lea trimestru, când uterul atinge dimensiunea maximă. În general, este vorba doar de câteva picături de urină, însă există şi situaţii mult mai grave.

Uterul mărit apasă pe vezica urinară, iar acest lucru poate duce la golirea necontrolată a vezicii deoarece muşchii supratensionati ai planşeului pelvian nu pot opri fluxul urinar. Planşeul pelvian care înconjoară şi susţine vezica şi uretra se extinde din cauza acţiunii hormonilor – relaxina şi progesteron, iar musculatura acesteia îşi pierde elasticitatea, urmarea fiind apariţia incontinenţei urinare.

În timpul sarcinii, din cauza modificărilor mucoasei tractului genito-urinar, femeia este mai predispusă la infecţii genitale, dar şi urinare, iar acest lucru poate provoca disconfort la eliminarea urinei şi episoade mai frecvente de incontinenţă urinară.

Ce se întâmplă după naştere?

După naştere, în decurs de câteva săptămâni, organismul femeii revine la starea de dinainte de sarcina. Fluctuaţiile hormonale şi slăbirea sau deteriorarea musculaturii pelviene pot fi una dintre cauzele incontinenţei urinare, care, treptat, ar trebui să dispară.



În general, simptomele incontinenţei urinare dispar în decurs de 3 luni de la naştere, perioada în care se poate prelungi în cazul femeilor care au născut de mai multe ori sau care au născut copii cu o greutate mai mare de 4 kg. Dacă incontinenţa urinară nu dispare în decurs de 6 luni de la naştere, interval în care musculatura ar trebui să revină la normal, trebuie să consultaţi un medic ginecolog sau urolog. Cu siguranţă, doctorul va va ajuta să rezolvaţi această problema în mod adecvat.

Fiecare sarcină şi naştere slăbesc musculatura planşeului pelvian, făcând ca revenirea la normal să fie tot mai dificilă, dar nu imposibilă. Exerciţiile Kegel efectuate sistematic, atât în perioada sarcinii, cât şi după naştere, au o influenţă benefică asupra musculaturii perineale, asupra musculaturii planşeului pelvian şi asupra membranei urogenitale, îmbunătăţind, în acelaşi timp, eficienţa sistemului de închidere a uretrei.

Incontinenţa urinară – alte cauze

Principala cauza a apariţiei incontinentei urinare este slăbirea musculaturii planşeului pelvian, însă există şi alţi factori care fac ca unele femei să fie mai predispuse la incontinenţa urinară decât altele. Pentru persoanele fără cunoştinţe medicale, legătura acestor factori cu incontinenţa urinară ar putea părea surprinzătoare. Acesta este şi motivul pentru care trebuie să-i cuoasteti.

– Surplusul de greutate

Obezitatea este unul din factorii dovediţi ce favorizează apariţia incontientei, în special a celei de efort. Până la 25% dintre femeile care suferă de incontinenţă urinară au un indice de masă corporală (BMI) mai mare de 30. Pacientele obeze au de patru ori mai multe şanse să sufere de incontinenţă urinară de efort decât femeile cu o greutate corporală adecvată. Greutatea prea mare a corpului solicită muşchii abdominali şi musculatura planşeului pelvian. Kilogramele în plus cresc presiunea în zona intra-abdominală şi în zona vezicii, solicita membrana pelviană şi slăbesc structura musculaturii planşeului pelvian.

– Fumatul



S-a dovedit că fumatul are efecte nocive nu doar asupra plămânilor şi sistemului respirator ci este, de asemenea, unul din factorii care duc la apariţia sau acutizarea simptomelor incontinenţă urinară. Fumul de ţigară irită căile respiratorii provocând o tuse frecventă, persistenţa şi puternică. Din această cauza, presiunea intra-abdominală creşte, slăbindu-se musculatura planşeului pelvian. De aceea, fumătoarele sunt mult mai expuse la riscul de apariţie a incontinenţei urinare decât femeile care nu fumează.

– Dozele mari de cafeină

Din studiile unor cercetători americani rezultă că dozele mari de cafeină (peste 450 mg pe zi) sunt asociate unui risc crescut de apariţie a incontinenţei urinare. După identificarea celorlalţi factori, precum vârsta, greutatea sau fumatul, consumul de cafeină a fost asociat cu creşterea cu 19% a riscului de apariţie a incontinenţei urinare. De aceea, mai ales în timpul saricinii, trebuie să controlaţi cu atenţie cantitatea de cafeină consumată. Nu uitaţi că aceasta  nu se găseşte  doar în cafea, ci şi în ceaiul negru şi în băuturile de tip cola, dar şi în ciocolată.

– Alcoolul şi băuturile carbogazoase

Cercetările au arătat că şi consumul de alte lichide duce la creşterea riscului de apariţie a incontinenţei urinare. Este vorba despre alcool, care, în timpul sarcinii trebuie eliminat cu desăvârşire, deoarece are un efect dăunător asupra fătului, dar şi despre băuturile carbogazoase. Acestea din urmă sunt iubite şi consumate cu plăcere de unele dintre viitoarele mame, însă ar fi mai bine să renunţe la ele, din câteva motive: sunt foarte dulci (au multe calorii), favorizează flatulenta şi în plus, afectează funcţionarea vezicii urinare.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close