Diareea sugarului şi a copilului mic – Tratamente Naturiste

 

            Indiferent de cauza diareei, se va suprima alimentaţia pentru 8-12 ore, timp în care copilul va primi cu linguriţa numai lichide puţin sărate, pentru a combate deshidratarea.

            Se mai pot folosi ceaiuri din: afin, busuioc, cerenţel, coada racului, creţişoară, merişor de munte, molid, morcov, stejar, ulm, urzică, urzică mică, urzică moartă albă.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Afin (Vaccinum myrtylis) 1 linguriţă de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 5 minute. Se strecoară şi în funcţie de greutatea şi vârsta copilului se va da cu linguriţa până la 2 căni pe zi. Are o acţiune puternic astringentă.

Busuioc (Ocinum basilicum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se poate consuma 2 căni pe zi, în funcţie de greutatea copilului. Ajută şi la calmarea colicilor şi dispariţia balonărilor fiind şi o plantă cu acţiune antibiotică.

Cerenţel (Geum urbanum) 1 linguriţă de rizomi se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară şi se serveşte cu linguriţa fiind un astringent foarte util la diareea copiilor.

Coada racului (Potentilla anserina) o linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă rece. Se fierbe timp de 15 minute după care se strecoară. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi, preferabil după mese.

-Din rădăcinile plantei 1 linguriţă se va pune la 250 ml apă şi se fierbe apoi timp de 15 minute. Se strecoară. Se poate consuma 2-3 căni pe zi. Datorită conţinutului mare în tanin este foarte astringent.

Creţişoară (Alchemilla avulgaris) -2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 1-2 căni pe zi. Este antidiareic şi are şi acţiune antiinflamatorie.

Merişor de munte (Vaccinum vitis idaea) Rădăcina- mărunţită se va pune 2 linguriţe la 250 ml apă, după care se va fierbe timp de 15 minute. Se strecoară şi se pot consuma 2 –trei căni pe zi.

-Plantă mărunţită- se va pune 2 linguriţe în 250 ml apă, după care se va fierbe timp de 5 minute. Se va strecura după care se pot consuma 2 căni pe zi. Opreşte diareea datorită taninului.

Molid (Picea albis) Muguri zdrobiţi- 2 linguriţe, se vor pune în 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se va strecura. Are acţiune antidiareică datorită taninului şi antibiotică

Morcov (Daucus carota) Diaree infantilă- supă de morcovi; se curăţă 500 g de morcovi, se taie în bucăţi şi se fierb într-un litru de apă până când se moaie complet. Se trec prin sita de pireu. Se adaugă apă clocotită până se ajunge la 1 litru şi se mai pune ½ linguriţă de sare. Se administrează pe parcursul a 24 ore, timp de 2-3 zile. Se poate da cu biberonul, iar partea consistentă cu lingura. Laptele se reintroduce treptat, în 5-6 zile, micşorând cantitatea de morcov utilizată de la 500 g la 100 g la litru de apă. Se poate pentru cei mai delicaţi să se facă doar din 200 g în loc de 500 g. Se dă în acest caz o parte de supă pentru una de lapte, până la 3 luni apoi o parte supă la 2 părţi lapte, după această vârstă.

Stejar (Quercus robur) 1-2 linguriţe de coajă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute, apoi se strecoară. Este un puternic astringent datorită taninului.

Ulm (Ulmus campestre) -1 linguriţă de scoarţă mărunţită se va pune la 250 ml apă. Se fierbe apoi timp de 10 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Urzică (Urtica dioica) –1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se poate consuma 2 căni pe zi.

Urzică mică (Urtica urens) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se poate consuma 2 căni pe zi.

Urzică moartă albă (Lamium album) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se poate consuma 2 căni pe zi.

            Acestea se vor da tot cu linguriţa. Se va căuta să se afle cauza, care a dus la această diaree şi în funcţie de această cauză se vor lua măsurile necesare.

            Nu se va înlocui laptele mamei cu alte produse, deoarece acesta este singurul care conţine o serie de anticorpi necesari protejării copilului şi întăririi imunităţii.

Ceaiuri pentru diareea puternică.

-Amestecaţi câte 100 g de afine, coarne, porumbe, de preferinţă proaspete, dar şi uscate şi zdrobite. În acest din urmă caz, puneţi 5 linguriţe cu vârf într-un litru de apă la temperatura camerei şi lăsaţi 2 ore să se macereze, după care aşezaţi vasul pe foc mic şi lăsaţi-l să dea câteva clocote (3-5 minute). Trageţi oala deoparte, acoperiţi 15 minute, timp în care se aşează şi apoi strecuraţi. Păstraţi totul într-un termos şi daţi copilului să bea fracţionat pe parcursul zilei; când e prea mic ori când refuză ceaiul, se poate îndulci cu pulbere de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra) ori cu 1 lingură de miere la 1 litru de ceai.

-Amestecaţi 25 linguri de cerenţel (sau sclipeţi) cu câte 15 linguri de răchitan, sunătoare, muşeţel, mentă şi 5 linguri de gălbenele şi busuioc. Din întreaga cantitate de plante date prin maşina de tocat şi amestecate bine, luaţi câte 2 linguriţe şi fierbeţi-le într-un vas acoperit timp de 1-2 minute pe foc mic. Ceaiul se bea călduţ, cu înghiţituri mici, pe stomacul gol. De altfel, abia din a doua zi se poate da suc de morcovi şi mere rase proaspete stoarse la robotul de fructe, din a treia zi zeamă de orez sărată ori orez bine fiert, fulgi de ovăz în lapte, piure de morcovi, supe de zarzavat mucilaginoase. Din a cincea zi îi puteţi da brânză de vaci, peşte slab, mere rase, sote de morcovi. Reintrarea în regimul alimentar normal se va face în funcţie de vârsta şi constituţia copilului, precum şi de răspunsul organismului la tratament.

 

Lasati un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close