Enteropatie cronică nespecifică.
Delimitarea nozologică a bolii s-a făcut în ultimii ani, metodele de explorare speciale (endobiopsie, culturi microbiene endointestinale, examene radiologice, etc) având o contribuţie hotărâtoare. Cu etiologie plurifactorială şi cu mecanisme patogenice variate, enteropatia cronică nespecifică prezintă forme clinice multiple, grupate în primare şi secundare. În grupul celor secundare, afecţiunea poate fi condiţionată de existenţa paraziţilor (lamblii, strongiloizi), de stomacul operat (postgastrectomie, postvagotomie, gastroenteroanastomoză) sau de o aclorhidrie. În acelaşi grup se cuprind şi formele dezvoltate prin carenţă dizaharidă (decât de lactoză) sau prin alergie alimentară. În grupul formelor primare se cuprind tipurile apărute fără condiţionări evidente, survenind autonom ca manifestare primitivă şi fiind acuzate de factori de teren predispozanţi şi factori exogeni determinaţi. Clasificarea acestor forme are mare importanţă pentru precizarea etiopatogeniei, element decisiv în formularea tratamentului care este diferit în formele secundare (după factorul condiţionat) faţă de cele primare. Tot cu mare semnificaţie pentru aplicarea tratamentului este precizarea morfopatologică a structurii mucoasei intestinale şi a activităţii enzimatice, elemente care implică embobiopsii repetate.
Tratament.
Are ca obiectiv asigurarea unui regim de viaţă echilibrat, cu repartizarea raţională a activităţii, odihnei şi orelor de masă. Trebuie evitaţi agenţii care stimulează peristaltismul (emoţii, tutun, frig, lichide reci).
Alimentaţia- este mijlocul de bază şi uneori suficient pentru echilibrarea bolnavului. Alimentaţia se face la ore fixe, nu în cantităţi mari şi fracţionată (cinci-şase mese pe zi), consumată în linişte, cu o bună masticaţie (atenţie la situaţia dentară). În alimentaţie intră toţi principii alimentari şi mai ales proteine, vitamine. Se recomandă un regim de cruţare digestivă pentru evitarea acţiunii iritante a unor alimente şi reducerea solicitării tractului digestiv. Acest lucru presupune reducerea aportului de celulozice (varză, leguminoase uscate), de condimente, ardei iute, piper, muştar, hrean, usturoi, ceapă. Alimentele vor fi bine fierte şi pasirate cu recomandarea pentru consum a celor uşor digestibile (carne tânără, brânză de vaci, făinoase în cantităţi moderate). Se exclud din alimentaţie alimentele greu digerabile (carne de animale bătrâne, vânat, afumături, brânzeturi fermentate). Dulciurile sunt permise în cantităţi mici (sunt fermentabile), iar soluţiile concentrate de glucide (siropuri) sunt interzise. Trebuie urmărit un echilibru în regimul alimentar pentru a evita exagerarea putrefacţiei sau a fermentaţiei prin administrarea adecvată de proteine sau glucide. În fazele acute se recomandă repaus la pat, cu un regim hidric pentru una-două zile (ceai amar, zeamă de orez, supă de zarzavaturi strecurată şi bine sărată, mere rase). Se continuă, apoi, cu mese dese dar reduse cantitativ ce conţin orez fiert, brânză de vaci, carne tânără, slabă, fiartă, sucuri de legume.
Tratament.
Tratamentul presupune folosirea plantelor antimicrobiene sau a tincturii de propolis.
În puseele acute se poate face tratamentul la spital. Pentru combaterea fermentaţiei intestinale se indică folosirea cărbunelui medicinal (vezi şi colita de fermentaţie). Se mai poate face tratament de la gastrită. De asemenea se poate face tratamentul de la meteorism. Suplimentarea cu vitamine se poate face prin administrarea de polen de albine (2-3 linguriţe zilnic) timp de 30 zile, apoi 7 zile pauză şi se va relua.
