vegis.ro

Hipotensiune intracraniană – Tratamente Naturiste

HIPOTENSIUNE INTRACRANIANĂ.

Se va folosi tinctură de Ginko-Biloba câte 2-3 linguriţe, diluate în ceai sau apă. Se vor lua de preferinţă dimineaţa la trezire ăi seara înainte de culcare.

Se va face o tinctură de usturoi. Se va mărunţii pentru aceasta 50 g de căţei de usturoi (aşa cum se face la mujdei) şi se vor pune în 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se astupă bine şi se va agita de 2-3 ori pe zi. Se ţine apoi 15 zile după care se strecoară. Se vor lua sub formă de cură o perioadă mai lungă. În prima zi se va lua o picătură dimineaţa. A doua zi se va lua o picătură dimineaţa şi una la amiază. În a 3-a se vor lua dimineaţa, la amiază şi seara câte o picătură. Se va creşte apoi cu câte o picătură pe zi. Cantitatea se va împărţi însă între cele 2 mese. Se va ajunge în acest fel la 25 de picături de 3 ori pe zi. Se va continua apoi cu această cantitate timp de 5 zile, după care se va scădea cu câte o picătură pe zi, până se va ajunge la 1 picătură. Este cel mai eficient tratament chiar dacă este uneori inconvenabil datorită mirosului pe care-l degajă corpul din cauza usturoiului.

Se va introduce în alimentaţie sucuri de fructe şi legume în cantitate de minimum 600 ml zilnic.

vegis.ro

În cazurile grave, posttraumatice cu colabrarea creierului se va apela la tratament medicamentoase sau chiar chirurgicale.

Hipotensiunea ortostatică idiopatică.

vegis.ro

Apare la bărbaţi între 40-70 ani şi se însoţeşte de impotenţă şi anhidroză. Afecţiunea se aseamănă cu tulburările produse de administrarea de guanetidină, motiv pentru care se consideră că tulburările sunt produse de un deficit de stimulare simpatică.

Tratament.

Alimentaţie cu multe sucuri de legume şi fructe şi în rest tratament de la hipotensiune.

Hipotensiunile ortostatice secundare.

vitamix.ro

Pot fi întâlnite în:

  1. Varice voluminoase ale membrelor inferioare.
  2. Boli neurologice (tabes, siringolielie, nevrite diabetice).
  3. Boli endocrine ca insuficienţa suprarenală şi hipofizară şi de asemenea în feocromocitom.
  4. După medicaţie hipotensoare.
  5. Nitriţii coronoactivi şi fenotiazinele administrate parenteral.
  6. Hipovolemiile moderate (hemoragii, diaree, emisii terapeutice de sânge sau de revărsate seroase.
  7. Afecţiuni cronice debilitante mai ales însoţite de anemie, după perioade lungi de decubit-

Tratament.

Se va trata afecţiunea de bază.

Pacienţii trebuie instruiţi să se aşeze imediat ce ameţesc. Căldura excesivă, statul prelungit în picioare, trecerea bruscă de la clio la ortostatism şi eforturile intense sunt contraindicate.

Când tulburările sunt severe pacientul trebuie să stea în decubit cu capul ridicat şi cu toracele pe un plan mai ridicat. Această poziţie se realizează prin aşezarea unor blocuri de lemn şub pernă şi prin ridicarea picioarelor patului.

Faşa elastică aplicată în decubit, de la picior la rădăcina coapsei, recomandată în toate cazurile, este indicată la pacienţii cu varice. Purtarea de burtiere este de asemenea utilă.

viataverdeviu.ro
genetx.eu

La pacienţii cu hipotensiune permanentă dieta sărată poate da rezultate bune.

Lasati un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close