Ingrijirea bolnavilor cu epilepsie

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Profilaxie. Tratament

Prin tratarea epilepsiei se urmăreşte obţinerea încetării crizelor epileptice, fără afecrtarea funcţiilor de relaţie şi vegetativi ai organismului.

Mijloace de tratament folosite:

igieno – dietetice (profilactice)

medicale

chirurgicale

 

 

Conduita igieno-dietetică:

abţinerea totală de la consumul de băuturi alcoolice care generează şi favorizează apariţia manifestărilor epileptice, precum şi substanţe şi droguri epileptogene.

evitarea consumului excesiv de lichide şi sare – favorizează apariţia dezechilibrelor hidro-electrolitice.

alimentaţie obişnuită fără excluderea grăsimilor, regimul cetogen este considerat anticonvulsivant.

evitarea atmosferi combinate şi expunerea îndelungată la temperaturi ridicate (accentuează hipoxia cerebrală).

îndepărtarea factorilor care scad pragul de excitabilitate encefalică, ami ales la copii (vegetaţii adenoidiene, focare septice, parazitoze intestinale, corectarea dezechilibrelor endocrino-umorale).

supravegherea proceselor febrile la copiii cu predispoziţie convulsivantă.

Epilepsia şi căsătoria

Căsătoria pentru mulţi epileptici este o adevărată dilemă, frământările îndelungate, care se finalizează până la urmă în situaţii nerezolvate, tentative falimentare şi frustraţii. Complexul de inferioritate în care trăieşte majoritatea epilepticilor, neîncrederea şi inhibiţia lor, precum şi încadrarea într-o anumită categorie de handicapaţi ai societăţii îngreunează întemeierea unei căsătorii.

De aceea se impune imperativul social-moral, că epilepsia nu poate fi tăinuită între partenerii care vor să se căsătorească.

Descoperirea ulterioară a bolii de către partenerul celălalt, poate duce la o scindare ireparabilă între parteneri.

Căsătoria epilepticilor trebuie contraindicată îndeosebi în trei situaţii:

când partenerul epileptic, sau amândoi, pe lângă boala propriu-zisă sunt şi oligofreni

dacă sunt epileptici amândoi partenerii

în cazul în care unul din parteneri ale tulburări comportamentale grave pe lângă epilepsie

Epilepsia şi sarcina

Epilepsia nu este o boală ereditară, dar ţine cont de o predispoziţie convulsivantă crescută. Actualmente se estimează transmiterea genetică la o frecvenţă de 2 – 3%. Viaţa sexuală echilibrată nu dăunează epilepticului. Statisticile arată că dintre femeile epileptice, în perioada de gestaţie au născut feţi vii, în vreme ce 100% dintre bărbaţii epileptici au avut descendenţi vii.

S-a constata deasemeni că paroxismele epileptice nu exercită influenţă nocivă asupra sarcinii.

Chiar apariţia crizei în timpul travaliului poate permite decurgerea naşterii per vias naturales.

Alte probleme medico-sociale la epileptici

Conducerea autovehiculelor de către bolnavii epileptici a suscitat discuţii foarte aprinse. Traficul rutier devine din ce în ce mai crescut, iar circulaţia un act de mare complexitate , ce solicită sub aspect fizic şi pshic din ce în ce mai mult şi pe omul sănătos. Intrarea epilepticului în acest flux reprezintă un mare hazard, fiind unanim admis că oboseala, tensiunea, căldura, stresurile, sunt factori favorizanţi ai apariţiei paroxismelor, momentele cele mai neaşteptate.

Problema criminalităţii printre epileptici. Frecvenţa criminalităţii la epilepticii fără tulburări psihice nu diferă de cea a populaţiei generale. Formele de epilepsie cu tulburări psihice mari pot fi legate de unele delicte, crime sexuale, efectuate în timpul acceselor.

Asigurările pe viaţă împotriva accidentelor. Din acest punct de vedere un bolnav epileptic prezintă o creştere a riscului la accidente cam de opt ori mai mare decât în cazul populaţiei generale.

 

Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie

Persoana cu epilepsie este adesea dezavantajată total. Unele studii pe pacienţii epileptici arată că aceştia au dificultăţi serioase cu serviciul. Numeroşi pacienţi suferă mai mult datorită concepţiilor greşite şi prejudecăţilor altor persoane în legătură cu epilepsia, decît afecţiunii ca atare. Problemela apar la şcoală, la locul de muncă şi în viaţa de familie. Pot fi afectate perspectivele de căsătorie. În cadrul îngrijirii persoanelor cu epilepsie este important a se încerca reducerea acestor neînţelegeri şi a susţine pacientul şi familia sa.

În îngrijirea pacientului cu epilepsie se va ţine seama de faptul că acesta este adesea pus în situaţii dificile cauzate de declanşarea crizelor în cele mai diferite locuri. Vom discuta cu pacientul pentru a-l face să înţeleagă reacţia celor din jur, şi să o accepte pe cât posibil.

Pacientul va trebui să-şi accepte suferinţa şi eşecurile cauzate de boală, să înţeleagă că în afara perioadelor de rău sunt normali, la fel ca ceilalţi, că această problemă nu-I face infimi.

Va primi explicaţii referitoare la tratament, la boală, la necesitatea de a se prezinta periodic la medic.

Importante sunt discuţiile cu familia, care va fi învăţată cum să se poarte cu ei în cazurile de declanşare a crizelor şi după. Pacienţii cu epilepsie au mare nevoie de suprotul familiei. Împreună, familia şi pacientul, vor trebui să depăşească această situaţie, să o accepte, să nu se culpabilizeze. Faptul că se culpabilizezază îi face să aibă un comprtament forate grijului şi supraprotectiv.

În îngrijirea bolnavului epileptic se ţine seama de faptul că această boală creează anxietate, temă de a nu face crize. Din această cauză există tendinţa de izolare, modificându-şi comportamentul, devenind răutăcioşi. Pacientul cu epilepsie va fi susţinut şi integrat în grupuri, unde este acceptat, ţinându-se seama şi de indicaţiile medicale, forma de epilepsie, vârstă.

Se urmăreşte diminuarea reactivităţii convulsivante a creierului şi o încadrare socială corespunzătoare. Tratamentul medicamentos trebuie să fie accesibil şi eficient, inofensiv pentru organism, inofensiv pentru organism.

Dispensarizarea se face conform unui program periodic, şi anume: în cazul unei evoluţii favorabile a bolii, aceştia vor fi chemaţi la serviciul de specialitate cam la 6 luni interval, şi mai frecvent în cazul unor evoluţii nefavorabile.

O deosebită însemnătate trebuie să aibă în dispensare acordarea unui sprijin posibil, rezonabil şi competent şi organizarea vieţii sociale a bolnavuluii epileptic în probleme deosebite, ca: utilizarea timpului liber al epilepticului, practicarea sportului, sexualitatea, căsătoria, problema descendenţilor, alăptarea, divorţul, etc.

Activităţi care se contraindică epilepticilor:

  • munci fizice intelectuale grele (suprasolicitante)
  • munci în subteran
  • muncă la înălţime, în apropierea focurilor şi apelor
  • conducerea diferitelor vehicule mecanizate
  • munci cu expunere la diferite noxe
  • munca în ture de noapte.
  • Dispenzarizarea bolnavilor epileptici

Dispensarizarea teritorială a epilepticilor la nivelul unor servicii de specialitate este cea mai eficientă metodă de asistenţă ambulatorie a bolnavilor. Dispensarizarea trebuie să înceapă cu întocmirea unei evidenţe teritoriale exhaustive a bolnavilor.

Bolnavii ajunşi la tratament conservator vor fi dirijaţi terapeutic de un medic specialist neurolog şi psihiatru. Asistenţa medicală aduce indicaţii şi sfaturi la cunoştinţa bolnavului şi a persoanelor care ajung în contact zi de zi cu bolnavul, sfaturi în ceea ce priveşte modul de viaţă al acestuia.

Atât bolnavul cât şi aparţinătorii trebuie să cunoască şi să respecte disciplina tratamentului, modul de viaţă ce se cere realizat precum şi locurile periculoase care trebuiesc evitate: foc, ape, înălţime. Se insistă asupra pericolului de consumare a băuturilor alcoolice şi asupra evitării stressurilor şi a suprasolicitărilor.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.