Inapetenţă la copii – Lipsa poftei de mancare
In cazul lipsei cronice a poftei de mâncare la copii sunt eficace următoarele metode:
Baie completă cu cimbru
I . La un vas cu 10 litri de apă rece se folosesc 50 grame de cimbru. Se lasă 12 ore. După aceea se încălzeşte, se strecoară şi se foloseste ca adaos la apa de baie. Durata băii este de 20 minute. Inima copilului trebuie să fie deasupra nivelului apei. Cantitatea de plante se poate utiliza pentru trei băi.
II. Se face o baie completa de cimbru, alcatuita din 50 grame de plante (se lasa peste noapte in apa, durata baii: 20 minute, inima in afara apei, apa baii se toarna in doua seri inapoi peste plante, in total se fac 3 bai din cantitatea respectiva de plante). In afara de aceasta, copilul primeste zilnic 1 ceasca cu ceai de urzici, band inghititura cu inghititura.
Ceai de urzici
O linguriţă vârfuită cu urzici uscate, pentru o ceaşcă de ceai, se opăreşte cu apă fierbinte, se lasă o jumătate de minut, după care se strecoară şi se consumă o ceaşcă cu ceai, zilnic.
Obligeană
O linguriţă plină-vârf cu rădăcină de obligeană, mărunţită. la o ceaşcă cu apă rece, se lasă 12 ore, după care sc încălzeşte, se strecoară şi se consumă zilnic o cană de ceai.
Se pune o linguriţă vârfuită cu frunze proaspete de nuc, mărunţite, la o cană de ceai: se opăreşte cu apă fierbinte, se lasă „să tragă” o jumătate de minut.
Se strecoară şi se consumă zilnic o ceaşcă de ceai, în înghiţituri mici, repartizată în trei porţii înainte de mese.
Apetitul redus poate fi cauzat de o boala organica cum ar fi o infectie urinara, o sinuzita, o infectie pulmonara etc. Aceste infectii se pot exterioriza mai tirziu, dar anorexia apare inaintea declansarii infectiei.
De asemenea, o anemie puternica sau o parazitoza intestinala pot cauza diminuarea apetitului. Parazitul, odata ajuns in organism, se dezvolta, are un anumit stagiu de crestere, in perioada aceasta copilului scazindu-i pofta de mincare. De obicei, acestea sint cele mai frecvente cauze interne care conduc la scaderea apetitului. Exista insa si cazuri in care copilul sufera de anorexie nervoasa.
De mic, copilul are un apetit capricios: maninca foarte putin, dar cu toate acestea se dezvolta aproape de limita normalului. De multe ori am intilnit astfel de cazuri cind parintii spuneau: «Nu maninca aproape nimic, ma mir cum de creste copilul acesta!».
In astfel de cazuri, s-a ajuns la concluzia ca inca de mic copilul are o predispozitie de a minca putin si de a consuma anumite alimente in cantitati foarte mici sau nu le consuma deloc. Copilul are un anumit ritual al alimentatiei, si chiar daca maninca mai putin, ceea ce organismul preia din alimentatie ii este suficient pentru a se dezvolta fizic si intelectual la limita normala.
De asemenea, asa cum spuneati, baietelul maninca lactate, fructe si dulciuri. Ar trebui sa urmariti daca nu cumva inainte de mese nu mai «ciuguleste» ceva dulce sau fructe, fapt ce ar explica scaderea apetitului.
Oricum, atita timp cit copilul se dezvolta normal, nu cred ca aveti motive de ingrijorare. Dar, pentru a evita orice pericol, ar fi bine sa aduceti copilul la control pentru o serie de analize care vor exclude, probabil, cauzele infectioase.
Lipsa poftei de mancare sau inapetenta la copii este una dintre cele mai intalnite probleme in procesul de dezvoltare al celui mic, precum si una dintre situatiile care nu isi gasesc o rezolvare pe termen lung.
Pofta de mancare a celui mic este cat se poate de instabila. Cauzele sunt multiple. De cele mai multe ori poate fi vorba de o indispozitie fizica sau psihica sau pur si simplu de faptul ca nu este atras de respectivul fel de mancare.
Parintii tind sa exagereze situatia si sa il oblige pe copil sa manance, lucru care de cele mai multe ori inrautateste situatia deja existenta.
Exista insa si cazuri mai grave, in care lipsa poftei de mancare persista pe perioade mari de timp, lucru care poate ascunde diferite afectiuni sau boli.
Afectiunile care pot sta la baza aparitiei unei inapetente indelungate sunt infectiile de focar, cronice, adeno-amigdaliene, parazitozele intestinale, anemia si, mai rar, tuberculoza, cardiopatiile congenitale, hepatita cronica sau colagenozele.
Inapetenta se asociaza cu anemia si cu anorexia. La anorexie se ajunge in momentul in care lipsa poftei de mancare persista, fiind implicata si o senzatie psihica de dezgust fata de mancare.
Lipsa poftei de mancare este una dintre cele mai intalnite afectiuni pentru care parintii vin la medicul pediatru sau la cel de familie. Initiativa este una buna, insa nu intotdeauna motivul este unul de ingrijorare reala. Insa odata ajunsi la medic, parintii pot afla exact care este cauza inapetentei copilului lor.
Nu este insa indicat ca parintii sa administreze copilului vitamine fara consultul unui medic, deoarece copilul se poate ingrasa excesiv, iar stresul psihologic dat de faptul ca nu mananca indeajuns ii poate agrava starea.
Insa in cazul in care situatia se agraveaza, va fi nevoie de o colaborare intre medicul pediatru, psiholog sau neuropsiholog.
Inapetenta trebuie vindecata si cu ajutorul parintilor. O buna comunicare intre ei si copil il va ajuta pe acesta din urma sa isi trateze incet, dar sigur afectiunea, fara sa simta mereu povara unei nereguli in ceea ce il priveste.
Inainte de toate, parintii trebuie sa inteleaga faptul ca nu trebuie sa isi forteze copilul sa manance, deoarece nu fac altceva decat sa ii inhibe si mai mult pofta de mancare. El trebuie lasat in ritmul lui si cu siguranta ca singur va cere de mancare in momentul in care i se va face foame.
Refuzul anumitor feluri de mancare nu trebuie asociat cu un moft. E posibil ca pur si simplu copilului sa nu ii placa pentru o anumita perioada respectiva mancare, insa sa revina ulterior la ea.
Parintii trebuie sa respecte alegerile copilului in materie de alimente, fara sa exagereze, bineinteles. Insa daca celui mic nu ii plac oualele de exemplu, se va renunta o perioada la ele si se va incerca inlocuirea cu altceva.
Parintii nu trebuie sa ii ofere copilului dulciuri intre mese, deoarece acestea nu fac decat sa taie pofta de mancare. Ele vor fi permise numai dupa masa.
In plus, parintii nu trebuie sa il pedepseasca in nici un fel pe micut, chiar daca problema persista, ci trebuie sa incerce sa gaseasca solutii care sa dea rezultate, bineinteles, in colaborare cu medicul pediatru.
