Micozele – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Micozele.

Micozele sunt nişte infecţii cauzate de fungi (ciuperci) care afectează pielea, părul, unghiile sau unele mucoase- bucală, faringiană, digestivă, vaginală sau genitală. Acestea sunt considerate micoze superficiale, nu afectează starea generală a organismului şi pot fi tratate relativ uşor. În general, agenţii care generează micozele superficiale ale pielii sunt specii antropofile, adică sunt specifice omului şi se transmit de la un om la altul. Mai sunt şi speciile zoofile, precum microsporum canis, care se pot transmite de la câine la om. Se constată creşterea frecvenţei apariţiei acestui tip de infecţie, din cauza contactului tot mai frecvent al oamenilor cu câinii de apartament.

Micozele se pot transmite direct, prin contactul dintre două persoane, sau indirect prin scuame. Ciuperca invadează cheratina din piele, aceasta se descuamează, iar scuamele se împrăştie pe covor, pe saltelele din sălile de sport, pe cada din baie, în papuci şi acolo rămâne viabilă timp de mai mulţi ani. Principala cale de transmitere este piciorul, care vine în contact cu obiectele enumerate. În consecinţă, cele mai frecvente micoze apar la picioare, chiar dacă unele sunt subclinice (nu se văd), dar rămân în stare latentă.

În momentul în care scade imunitatea organismului acestea „înfloresc” şi apar pe piele. Până în acel moment, bolnavul este fără să ştie purtător şi transmiţător al ciupercii. Mai predispuşi la infecţii sunt sportivii, care au contact cu tot felul de obiecte din sălile de sport (saltele, pardoseli, etc), cei care practică sporturi în locurile publice, cei din familiile persoanelor infectate, precum şi persoanele care trăiesc în zonele calde, deoarece ciupercilor le place umezeala şi căldura. Din această cauză, infecţiile apar în general vara, în perioada de căldură puternică şi transpiraţie excesivă.



Tratamente:

La fiecare din acestea.

În funcţie de localizarea micozelor, medicina naturistă foloseşte diverse aplicaţii externe pentru combaterea acestora, aplicaţii care sunt adesea mai eficiente decât tratamentul alopat. Se vor folosi plantele medicinale, care secretă numeroase substanţe care combat ciupercile parazite, apoi se pot folosi produsele stupului, şi agenţi biologici (aşa numitele bacterii prietenoase) prezenţi în alimentele naturale. Toate acestea au o puternică acţiune de combatere a micozelor. În afara aplicaţiilor externe, există şi o serie de tratamente interne, menite să ajute organismul să se apere singur de infecţiile cu ciuperci parazite.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close