Neoplasm abcedat – Tratament Naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Neoplasm abcedat: se obţin ameliorări locale şi generale cu tratament local şi general, fără a influenţa mersul progresiv al bolii, pentru aceasta se va face un tratament intensiv, cel mai sigur fiind cel chirurgical.

Se vor fierbe muguri de brad (Abies alba)- 1 kg cu 3 litri de apă. Se va face în următorul fel. În prima zi se va fierbe la foc mic timp de 45 minute- 1 oră. Se lasă apoi acoperit până a doua zi. A doua zi se va fierbe din nou o oră la foc mic. Aceste fierberi trebuie să se facă în aşa fel ca din cele 3 litri de apă să nu scadă mai mult de 1 litru de apă în cele 2 zile. Se lasă din nou peste noapte acoperit. În a treia zi se va pune la fiert şi se fierbe de această dată până scade apa la un litru. Este necesară această fierbere în etape pentru ca să se obţină maximum de substanţe utile din ramuri şi muguri. Atât prin fierbere cât şi prin macerare. Se strecoară apoi şi se vede ce cantitate este. La 1 litru de lichid se va pune 750 g de zahăr şi se fierbe împreună cu lichidul obţinut prin fierberea mugurilor şi ramurilor, până primeşte consistenţa unui sirop.

Se va pune peste acest sirop după ce se răceşte sucul de la 3-4 lămâi (Citrus lemon) bine filtrat. Se amestecă şi se pune totul la rece. Se va lua apoi din acest sirop de 3 ori pe zi câte o linguriţă, înainte de mesele principale cu 15 minute.

Se vor face aerosoli cu tinctură de propolis 10% câte 10 ml la o şedinţă. Bine- înţeles că acest lucru se face doar la spital. Acestea se vor face zilnic şi se pot foarte bine face împreună cu tratamentul medical instituit de medic, oricare ar fi acest tratament.

Se va administra de asemenea mult suc de lămâi şi alte sucuri naturale din fructe şi legume, pentru a mări cantitatea de vitamine din organism.

Se vor consuma de asemenea propolis câte 2 picături la fiecare 5 kg corp, puse pe pâine şi luat de 3 ori pe zi cu 30 minute înainte de mesele principale.

Se mai poate consuma lăptişor de matcă, polen de albine, păstură, se va înlocui zahărul cu miere în alimentaţie.

Se va oferi bolnavului mese mici cantitative, dar luate de mai multe ori pe zi (5-6) pentru a nu încărca stomacul. De asemenea se va oferi căldură suficientă în camera în care stă bolnavul, dar cu aer cât mai umed. Este bine în acest sens să se pună în cazul în care se încălzeşte cu calorifer, pe acesta vase cu apă. De asemenea dacă se va încălzi camera cu lemne se va pune pe sobă vase cu apă.

Menţionăm de asemenea consumul sucului sau siropului de coacăze negre (Ribes nigrum) din care se va consum zilnic. Mai poate fi menţionat de asemenea sucul sau siropul din cătină care conţin foarte multe vitamine.

Trebuie de asemenea să se consume mult calciu, preferabil cel natural, prin alimentaţie bogată în alimente cu mult calciu (lapte şi derivate sau chiar praf de ouă cu lămâie).

Căldura aplicată extern sub formă de cataplasme calde cu varză (Brasica oleracea), ceapă (Alium cepa), brusture (Arctium lapa), mămăliguţă (din făină de mălai- Zea majs), tătăneasă (Symphythum officinalis), etc, va ajuta la colectarea puroiului şi la o mai rapidă vindecare.

Drenarea abcesului însă se va face doar chirurgical, pentru că în caz contrar se pot întâmpla accidente ne dorite.

Abcese multiple: se face tratament foarte susţinut şi neapărat se vor folosi şi aerosoli. Trebuie depistat focarul de pornire al infecţiei şi îndepărtat. Aici trebuie neapărat administrat propolis 10% câte 10 ml la o şedinţă de aerosoli. Pentru că este foarte dificil de obţinut un aparat de aerosoli se va duce la o unitate spitalicească care foloseşte aerosoli şi are aparat.

 

Neoplasm bucal.

Brusture (Arctium lappa) se face pulbere din rădăcină uscată cu ajutorul râşniţei de cafea. Înaintea fiecărei mese se ia o linguriţă de pulbere care se mestecă timp de 5 minute, după care se înghite cu puţină apă caldă.

Lemn dulce (Glycirrhiza glabra)  2 linguriţe de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă cu care se va face gargară după fiecare masă. Se poate face alternativ cu una din plantele de aici.

Sânzâiene (Galium aparine) se pune 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute apoi se strecoară. Se face gargară şi spălături locale cu acest ceai după care se aruncă. Intern se pot consuma totuşi 2 căni îndulcite cu miere dacă nu aveţi contraindicaţii.

Lichidele pentru gargară trebuie să fie calde în momentul folosirii.

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.