vegis.ro

Prospect Ginkgo Biloba 80mg | Tulburari Cerebrale Varstnici

PROSPECT GINKGO BILOBA

 80 mg comprimate filmate

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    În acest prospect găsiţi:

    1. Ce este GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg şi pentru ce se utilizează

    2. Înainte să utilizaţi GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

    3. Cum să utilizaţi GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

    4. Reacţii adverse posibile

    5. Cum se păstrează GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

    6. Informaţii suplimentare

    1. CE ESTE GINKGO BILOBA BIOFARM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

      GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg conţine extract uscat standardizat din frunze de Ginkgo Biloba. Substanţele active din acest extract sunt glicozide gingkoflavonice şi terpene lactonice.

      Este indicat în:

  • tratamentul simptomatic la vârstnici al tulburărilor funcţiilor cerebrale care apar odată cu vârsta (cu excepţia maladiei Alzheimer şi a altor demenţe) manifestate ca: tulburări de memorie, scăderea capacităţii intelectuale, dificultăţi de concentrare, confuzie, oboseală, stare depresivă, agitaţie, dureri de cap, uneori tulburări de comportament;

  • tratamentul simptomatic al claudicaţiei intermitente (crampe dureroase de la nivelul gambei care apar de obicei în timpul mersului) apărute în unele boli ale arterelor de la nivelul membrelor inferioare (arteriopatii cronice obliterante ale membrelor inferioare stadiul 2);

  • tratamentul complementar al anumitor tulburări de vedere, presupuse de cauză vasculară;

  • tratamentul complementar al anumitor tulburări de auz, al vertijului şi acufenelor (percepţia de sunete în urechi fără existenta stimulilor externi) presupuse de cauză vasculară;

  • ameliorarea tulburărilor micro circulaţiei din sindromul Raynaud (o boală în care se produce spasmul arterelor periferice care duce la paloarea zonelor afectate, durere şi extremităţi reci).

    1. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg Nu utilizaţi GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la extractul de Ginkgo Biloba sau la oricare dintre celelalte componente ale GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg.

  • episoade de convulsii în antecedente.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală:

  • disulfiram,

  • cefamandol, cefoperazonă, latamoxef (cefalosporine),

  • cloramfenicol,

  • clorpropamidă, glibenclamidă, glipizidă, tolbutamidă (hipoglicemiante orale),

  • griseofulvină,

  • derivaţi 5-nitro-imidazolici (metronidazol, ornidazol, tinidazol),

  • ketoconazol,

  • procarbazină (citostatic).

  • acid acetilsalicilic, ticlopidină, clopidogrel, dipiridamol, heparină, warfarină.

  • deprimante ale sistemului nervos central.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

vegis.ro
vegis.ro

Ginkgo biloba Biofarm 80 mg este recomandată în special la vârstnici, categorie de pacienţi la care probabilitatea apariţiei unei sarcini este foarte mică.

Ginkgo biloba Biofarm 80 mg nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.

evomag.ro

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

vitamix.ro

Nu are efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg Medicamentul conţine lactoză; dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

  1. CUM SĂ UTILIZAŢI GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

    Utilizaţi întotdeauna Ginkgo biloba Biofarm 80 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

    Oral, câte 1 comprimat filmat de 3 ori pe zi, cu ½ pahar de apă, în timpul mesei.

    Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

    La administrarea unor doze de Ginkgo biloba Biofarm 80 mg mai mari decât dozele recomandate pot apărea greaţă, vărsături, palpitaţii, dureri de cap. Este recomandabil să vă adresaţi medicului.

    Dacă uitaţi să utilizaţi GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

    Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

    Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  2. REACŢII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    În cele ce urmează, reacţiile adverse posibile au fost enumerate în ordinea frecvenţei de apariţie, astfel:

    Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10

    Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi

    Foarte rare: care afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile.

    Reacţii adverse mai puţin frecvente:

    • flatulenţă;

    • greaţă;

    • varsături;

    • diaree.

      Reacţii adverse rare:

    • dureri de cap;

    • palpitaţii.

      Reacţii adverse foarte rare:

    • sângerări spontane;

    • hemoragii la nivelul creierului, cu diferite localizări (subarahnoidiană, subdurală, intracerebrală);

    • hemoragie la nivelul ochiului;

    • sângerări prelungite după intervenţii chirurgicale.

    • convulsii.

    • mici hemoragii sub stratul superficial al pielii;

    • sindrom Stevens-Johnson – o formă severă de afectare a pielii şi a mucoaselor, care se înroşesc, se umflă şi apoi formează vezicule care se pot rupe, lăsând loc apariţiei rănilor.

      Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  3. CUM SE PĂSTREAZĂ GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

    A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

    A se păstra la temperaturi sub 25° C în ambalajul original

    Nu utilizaţi GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg după data de expirare înscrisă pe etichetă după EXP.

    Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  4. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg

  • Substanţa activă este extract uscat din frunze de Ginkgo biloba. Un comprimat filmat conţine 80 mg extract uscat din frunze de Ginkgo biloba (35-45:1), standardizat în 19,2 – 23,2 mg glicozide ginkgoflavonice şi 4,8 – 7,2 mg terpene lactonice (ginkgolide şi bilobalidă).

  • Celelalte componente sunt: lactoză, celuloză microcristalină silicifiată, amidonglicolat de sodiu, acid stearic, stearat de magneziu, strat de filmare: alcool polivinilic parţial hidrolizat, talc, macrogol, polisorbat 80.

Cum arată GINKGO BILOBA BIOFARM 80 mg şi conţinutul ambalajului

Se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, lenticulare, de culoare brun deschis, cu suprafaţă intactă, uniform pigmentată.

Cutie cu 3 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate filmate. Cutie cu 6 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate filmate.

vitalconcept.com

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

S.C. BIOFARM S.A

viataverdeviu.ro
genetx.eu

Str. Logofătul Tăutu nr. 99, sector 3, Bucureşti România

Acest prospect a fost aprobat în Noiembrie 2010

Lasati un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close