Prospect Thiogamma 600 | Polineuropatie diabetica

Prospect Thiogamma 600 oral

Indicaţii privind utilizarea Thiogamma

Tulburări senzitive din cadrul leziunilor nervoase (polineuropatie diabetică) determinate de diabetul zaharat.

Vă rugăm să citiţi cu atenţie acest prospect Thiogamma care conţine informaţii importante cu privire la ce trebuie să faceţi în timpul tratamentului cu acest medicament. Dacă aveţi nelămuriri, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. Thiogamma 600 oral

Prezentare : Comprimate filmate, 600 mg

Compoziţie Thiogamma :

  • Substanţa activă: acid thioctic 600 mg
  • excipienţi: nucleu – hipromeloză 6mPaS, dioxid de siliciu coloidal anhidru, celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică, talc, simeticonă (sub formă de emulsie apoasă 30%), stearat de magneziu; film – macrogol 6000, hipromeloză 6mPaS, talc, laurilsulfat de sodiu.

    Thiogamma 600 oral nu conţine gluten; conţine lactoză.

 

Thiogamma Prospect
Thiogamma Prospect

 

Informaţii pentru diabetici:

Un comprimat filmat conţine sub 0,0041 UP (unităţi de pâine).

Thiogamma 600 oral este un medicament pentru tratamentul neuropatiilor. Substanţa activă, acidul thioctic, este formată şi în organism şi influenţează anumite efecte metabolice din organism.

Contraindicaţii si precautii privind utilizarea medicamentului Thiogamma

Când nu trebuie să utilizaţi Thiogamma 600 oral?

  • Nu trebuie să utilizaţi Thiogamma 600 oral în caz de hipersensibilitate cunoscută la acid thioctic.

Ce măsuri de precauţie trebuie luate?

Nu sunt necesare măsuri speciale de precauţie.

Atenţionări speciale Thiogamma

Ce precauţii trebuie să luaţi în timpul sarcinii?

Deoarece nu există experienţă cu privire la siguranţa administrării medicamentului în timpul sarcinii, nu trebuie să continuaţi administrarea de Thiogamma 600 oral după apariţia unei sarcini decât dacă vă recomandă medicul dumneavoastră.

  • Ce precauţii trebuie să luaţi în timpul alăptării si administrarii Thiogamma?

Nu se cunoaşte dacă acidul thioctic se excretă în laptele matern. Totuşi, nu trebuie să utilizaţi Thiogamma 600 oral în timpul alăptării.

  • Ce precauţii trebuie să luaţi în cazul copiilor şi adolescenţilor si Thiogamma?

Copiii şi adolescenţii nu trebuie trataţi cu Thiogamma 600 oral, deoarece nu există experienţă clinică la această grupă de vârstă.

  • Ce precauţii trebuie luate în timpul conducerii vehiculelor sau folosirii de utilaje?

Nu sunt necesare măsuri speciale de precauţie.

Interacţiuni cu alte substanţe medicamentoase

Ce alte medicamente influenţează efectul Thiogamma 600 oral şi ce măsuri de precauţie trebuie avute în vedere când utilizaţi alte medicamente?

Datele de mai jos sunt valabile şi pentru medicamentele pe care le-aţi utilizat recent.

  • Administrarea Cisplatine asociată de Thiogamma 600 oral poate să ducă la pierderea efectului cisplatinei.
  • Efectul hipoglicemiant al insulinei, respectiv al antidiabeticelor orale poate fi potenţat. De aceea, mai ales la începutul tratamentului cu Thiogamma 600 oral se recomandă un control repetat al glicemiei. în cazuri izolate, pentru a preveni apariţia hipoglicemiei, poate fi necesară scăderea dozei de insulină, respectiv de antidiabetice orale conform recomandărilor medicului dumneavoastră.

Ce alimente şi băuturi trebuie evitate cu Thiogamma?

în timpul tratamentului cu Thiogamma 600 oral se recomandă evitarea consumului de băuturi alcoolice, deoarece efectul terapeutic al acidului thioctic este redus de alcoolul etilic şi produşii săi de metabolism.

Doze, mod şi durată de administrare

Datele de mai jos sunt valabile în măsura în care medicul dumneavoastră nu v-a dat alte recomandări pentru Thiogamma 600 oral. Vă rugăm să respectaţi aceste recomandări, altfel Thiogamma 600 oral nu va avea efectul dorit.

Cât şi cum trebuie să utilizaţi Thiogamma 600 oral?

Dacă medicul dumneavoastră nu v-a recomandat altfel, utilizaţi un comprimat filmat Thiogamma 600 oral pe zi (corespunzător la 600 mg acid thioctic).

Cum şi când se administrează Thiogamma 600 oral?

Comprimatele filmate Thiogamma 600 oral trebuie înghiţite întregi (nemestecate) cu suficient lichid. Administrarea se poate face indiferent de mese.

Cât timp se utilizează Thiogamma 600 oral?

Deoarece polineuropatia diabetică este o complicaţie cronică, s-ar putea ca tratamentul cu Thiogamma 600 oral să fie un tratament de lungă durată. Decizia privind durata tratamentului trebuie să aparţină medicului care tratează pacientul, putând să varieze de la caz la caz.

Supradozaj şi alte greşeli de utilizare a Thiogamma

Ce este de făcut dacă Thiogamma 600 oral s-a administrat în doze prea mari (supradozaj voluntar sau accidental)?

Nu se cunosc până în prezent cazuri de intoxicaţii cu acid thioctic şi, nici nu sunt de aşteptat, ţinând cont de proprietăţile substanţei.

Ce trebuie să luaţi în consideraţie, dacă întrerupeţi tratamentul sau îl terminaţi înainte de termen?

Dacă doriţi să întrerupeţi tratamentul, întrebaţi medicul dumneavoastră. O administrare regulată, conform indicaţiilor medicului dumneavoastră este importantă pentru tratamentul polineuropatiei diabetice.

 

Reacţii adverse ale Thiogamma

Ce reacţii adverse pot să apară în timpul tratamentului cu Thiogamma 600 oral?

Până în prezent nu s-au raportat reacţii adverse după administrarea de produse medicamentoase cu conţinut de acid thioctic. Totuşi, reacţiile adverse care au apărut după administrarea intravenoasă nu pot fi excluse cu certitudine nici după administrarea per os. Acestea pot include dureri de cap, dificultăţi la respiraţie şi reacţii alergice cutanate. Totuşi, în cazuri izolate, după administrarea intravenoasă s-au observat crampe musculare, tulburări de vedere, purpură cutanată şi trombopatii.

Datorită îmbunătăţirii utilizării glucozei, în cazuri izolate poate să scadă glicemia.

Dacă constataţi apariţia unor reacţii adverse care nu au fost menţionate în acest prospect, vă rugăm să le comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Ce măsuri trebuie luate în cazul apariţiei reacţiilor adverse?

Dacă constataţi apariţia reacţiilor adverse descrise mai sus, nu trebuie să mai luaţi Thiogamma 600 oral. Cereţi sfatul medicului dumneavoastră despre eventualele alte măsuri necesare. La apariţia primelor semne ale unei reacţii de hipersensibilitate întrerupeţi tratamentul şi contactaţi medicul dumneavoastră. Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Pentru informarea pacienţilor noştri

Mulţi diabetici pot prezenta mai devreme sau mai târziu tulburări ale metabolismului nervos, care determină diferite tulburări ale sensibilităţii. Acestea sunt senzaţii de furnicături, parestezii, arsuri ale tălpilor, picioare neliniştite şi tulburări de sensibilitate. De obicei, aceste tulburări sunt exprimate mai ales la nivelul membrelor inferioare. Thiogamma 600 oral poate preîntâmpina aceste tulburări senzitive. Conţine ca substanţă activă acid thioctic, o substanţă produsă şi de propriul organism. Acidul thioctic este component al unor complexe enzimatice importante, de exemplu al unor biocatalizatori absolut indispensabili pentru reglarea metabolismului energetic dar mai ales glucidic.

Formă de prezentare şi ambalaj:

Cutie cu 3 blistere din folie PVC/PVDC pe folie de aluminiu a câte 10 comprimate filmate. Cutie cu 6 blistere din folie PVC/PVDC pe folie de aluminiu a câte 10 comprimate filmate. Cutie cu 10 blistere din folie PVC/PVDC pe folie de aluminiu a câte 10 comprimate filmate.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă:

Pharma GmbH & CO. KG

 

Producător Thiogamma

WORWAG PHARMA GmbH & Co., Germania

Data ultimei verificări a prospectului

Aprilie, 2008

 

 

Dă Share și fă-i bucuroși și pe altii!!

0Shares

Lasati un comentariu

Urmatorul regulament trebuie acceptat pentru a publica comentariul:

In conformitate cu GDPR va anunt ca emailul si comentariul d-voastra va fi stocat .  Pentru mai multe detalii vizitati Politica cookie. Sau scrieti-ne pe pagina de Contact.

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close