Rabdomiosarcomul – tratament naturist ajutatoare

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Rabdomiosarcomul.

Este vorba despre cancerul localizat în musculatura striată de la membre. Se poate să fie prezent uneori de la naştere şi atunci se vorbeşte despre “Leiomiosarcomul”.

Tratamentul naturist:

În general se folosesc plantele de mai jos comprese, cataplasme, băi sau chiar se poate lua intern. Fiind mai mult vorba despre afecţiuni ale muşchilor se va face tratamentul ca şi atunci când ar fi o rană externă.

Se poate local folosi una sau mai multe din următoarele plante medicinale: aloe, angelică, armurar, arnică, brânca ursului, brad, brustur, cătină, ciuboţica cucului, coada racului, coada şoricelului, gălbenele, grâu, in, molid, morcov, mur, nalbă, năprasnic, năsturel, pătlagină, pin, plop negru, rostopască, salcie, salvie, sânzâiene, scai măgăresc, schinduf, tătăneasă, troscot, ţelină, urzică, varză, ventrilică, zmeur.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Spălăturile- se fac cu ceaiuri din plante sau într-un vas suficient de mare în care să se poată scufunda locul afectat în lichid sau cu tampoane de vată muiată în soluţie. Metoda cu scufundarea în lichid este mai eficientă. În funcţie de localizare, gravitate, felul afecţiunii, etc se poate face o dată pe zi sau chiar de 2-3 ori.

Compresele-se fac cu pansamente sterile care se îmbibă în ceai şi apoi se aplică local. Se ţin în funcţie de toleranţă între 30 minute şi 2 ore, sau eventual până se usucă, după care se îmbibă din nou cu lichid. Nu se lasă pansamentul să fie uscat pe rană. Se pun la temperatura care convine bolnavului.

Praf- praful din plante, rădăcină, coajă, flori, etc se obţine prin măcinarea cu râşniţa de cafea apoi se cern cu o sită fină. Se presară pe răni de mai multe ori pe zi. Se pot eventual pansa cu tifoane sterile ulterior. La desprinderea acestora este bine să se ţină umezeală (din ceai concentrat) care să ajute la desprinderea pansamentului. Se face de 2-3 ori pe zi, sau în cazurile cu zemuiri abundente de câte ori este nevoie.

Aloe (Aloe vera)- se poate pune sucul obţinut din planta proaspătă. Se va pune de mai multe ori pe zi. Se mai poate pune frunză tăiată proaspăt care se aplică cu partea cu tăietura pe rană. Se lasă în funcţie de toleranţă până la 24 ore. Praf de plantă uscată se poate după măcinare şi cernere să se aplice pe rană de mai multe ori pe zi, apoi se pansează. Se poate ţine 24 ore, după care se spală şi se aplică din nou. O bucată de frunză proaspătă se macină cu maşina de carne şi se amestecă cu praf de coajă de stejar sau anin negru şi se aplică pe rană sub pansament. În cazul infecţiei se amestecă cu muguri de plop măcinaţi sau propolis.

Tinctură- 1 linguriţă de tinctură diluată la 100 ml apă şi aplicat local. În funcţie de toleranţă se poate folosi o cantitate mai mare de tinctură.

Angelică (Angelica arhangelica) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături şi comprese locale de mai multe ori pe zi. Rădăcina 2 linguriţe mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 15 minute. Se strecoară şi apoi se fac spălături sau comprese de 2 ori pe zi. Se poate folosi de asemenea şi praf de plantă (rădăcină mărunţită şi apoi măcinată cu râşniţa de cafea şi cernută) se aplică pe rănile zemuinde de 2 ori pe zi, după ce se spală local.

Armurar (Silybum marianum) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături şi comprese locale de mai multe ori pe zi. Se poate folosi de asemenea şi praf de plantă (rădăcină mărunţită şi apoi măcinată cu râşniţa de cafea şi cernută) se aplică pe rănile zemuinde de 2 ori pe zi, după ce se spală local.



Arnică (Arnica montana)- tinctură-am trecut doar tinctura care se găseşte în magazinele naturiste fiind foarte activă şi utilă în toate formele de cancer de piele. Este o veche credinţă că această tinctură vindecă toate bolile pielii, chiar când alte plante nu pot să facă acest lucru.

Brânca ursului (Heraclium spondylium) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături şi comprese locale de mai multe ori pe zi. Există în comerţ şi tinctură din care se pune 1 linguriţă de tinctură la 100 ml apă şi se fac spălături sau comprese locale.

Brad (Abies alba) 1 linguriţă de vârfuri de ramuri se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pun comprese sau se fac spălături. Se poate folosi şi răşina sub diferite forme chiar şi la magazinele naturiste sau farmacii se găseşte un unguent cu răşină. Este un foarte bun dezinfectant, antibiotic şi cicatrizant, ajutând şi la dispariţia tumorilor şi a ţesutului tumoral contribuind la vindecare. Se ia intern 2-3 căni.

Brusture (Arctium lapa) Rădăcina 2 linguriţe mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 15 minute. Se strecoară şi apoi se fac spălături sau comprese de 2 ori pe zi. Se poate folosi de asemenea şi praf de plantă (rădăcină mărunţită şi apoi măcinată cu râşniţa de cafea şi cernută) se aplică pe rănile zemuinde de 2 ori pe zi, după ce se spală local. Se foloseşte mai ales în rănile infectate, deoarece distruge microbii streptococii, coli, candida, etc şi este emolientă.

Cătina (Tamarix ramosissima) 2 linguriţe de coajă mărunţită, rădăcină mărunţită sau frunze se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se poate folosi la spălături sau comprese. Se poate folosi din comerţ uleiul de cătină cu care se pensulează local de mai multe ori pe zi, fiind unul dintre cele mai bune cicatrizante. Există de asemenea în comerţ şi creme.

Ciuboţica cucului (Primula officinalis) 2 linguriţe de plantă mărunţită sau flori se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se mai poate folosi rădăcina 2 linguriţe se pun la 250 ml apă şi se lasă pentru 8 ore la macerat. Se încălzesc apoi la temperatura corpului şi se strecoară. Se mai poate face 2 linguriţe de rădăcină mărunţite, puse la 250 ml apă se fierb pentru 10 minute şi apoi se strecoară. Se folosesc la spălături, comprese, etc cu efect cicatrizant şi dezinfectant.

Coada racului (Potentila anserina) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături şi comprese locale de mai multe ori pe zi. Este tot o plantă cu efect astringent utilă şi în cazul hemoragiilor. Are efect astringent şi hemostatic ajutând în unele cazuri şi la cicatrizare. Se poate lua şi intern pentru diminuarea secreţiilor.

Coada şoricelului (Achillea milefolium) 2 linguriţe de flori mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături sau comprese cu rol dezinfectant şi cicatrizant.

Gălbenele (Calendula officinalis) 1-2 linguriţe de flori mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se folosesc la spălături sau comprese cu rol dezinfectant, antibiotic, anesteziant în cazul durerii. Se poate aplica pe toate tipurile de răni. Se mai poate folosi tinctura din comerţ câte 100 ml apă în care se pune 1 linguriţă de tinctură. Există de asemenea şi unguente şi creme în comerţ şi se folosesc conform indicaţiilor producătorului.

Grâu (Triticum aestivum) 500 g tărâţe de grâu se pun într-un săculeţ de pânză şi apoi se lasă să curgă apă caldă pe el. Se pune la o cadă de apă în special pentru rănile întinse, ajutând la cicatrizare şi la epitelizare. Se poate face zilnic. În cadă se stă 30 minute, apoi nu se mai clăteşte şi nici nu se şterge ci se lasă să se usuce aşa eventual învelit în cearşaf.

In (Linum usitatissimum) se folosesc seminţele sau uleiul de in care este unul dintre bunele emoliente ajutând şi la cicatrizare. Se foloseşte de 2 ori pe zi.

Molid (Picea albis) 1 linguriţă de vârfuri de ramuri se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pun comprese sau se fac spălături. Se poate folosi şi răşina sub diferite forme chiar şi la magazinele naturiste sau farmacii se găseşte un unguent cu răşină. Este un foarte bun dezinfectant, antibiotic şi cicatrizant, ajutând şi la dispariţia tumorilor şi a ţesutului tumoral contribuind la vindecare.

Morcov (Daucus carota) se rade rădăcina de morcov şi se pune pe un pansament care se aplică local. Este eficientă deoarece conţine provitamina A care ajută la cicatrizare. Se poate folosi şi frunzele-  2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături şi comprese locale de mai multe ori pe zi. Acestea au în special rol dezinfectant.

Mur (Rubus fruticosum) 2 linguriţe de ramuri tinere şi frunze, eventual chiar muguri mărunţiţi se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 15 minute. Se strecoară şi apoi se pot face spălături sau comprese cu acest ceai.

Nalbă (Althea officinalis) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se mai poate folosi rădăcina 2 linguriţe se pun la 250 ml apă şi se lasă pentru 8 ore la macerat. Se încălzesc apoi la temperatura corpului şi se strecoară. Se mai poate face 2 linguriţe de rădăcină mărunţite, puse la 250 ml apă se fierb pentru 10 minute şi apoi se strecoară. Se folosesc la spălături, comprese, etc cu efect cicatrizant şi dezinfectant.

Năprasnic (Geranium robertiarum) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se folosesc la spălături, comprese, etc cu efect cicatrizant şi dezinfectant.

Năsturel (Nasturtium officinalis) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se folosesc la spălături, comprese, etc cu efect cicatrizant şi dezinfectant.

Pătlagină (Plantago lanceolata) se poate aplica frunza spălată pe răni în mai multe straturi. În funcţie de toleranţă se vor lăsa până la 12 ore. Praf de plantă uscată, măcinat cu râşniţa de cafea se pune în cazul rănilor care zemuiesc sau sunt infectate. Se aplică după ce s-a spălat local cu un ceai din plante. Rădăcina 1 linguriţă fiartă în 100 ml apă timp de 5 minute se poate de asemenea folosi caz în care se fac spălături locale sau se pun comprese cu tifon umed cu ceai.





Pin (Pinus silvestris) 1 linguriţă de vârfuri de ramuri se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pun comprese sau se fac spălături. Se poate folosi şi răşina sub diferite forme chiar şi la magazinele naturiste sau farmacii se găseşte un unguent cu răşină. Este un foarte bun dezinfectant, antibiotic şi cicatrizant, ajutând şi la dispariţia tumorilor şi a ţesutului tumoral contribuind la vindecare.

Plop negru (Populus nigra) 1 linguriţă de muguri mărunţiţi se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături şi comprese cu efect antibiotic, în special în rănile infectate. Are şi un puternic efect emolient.

Rostopască (Chelidonia majs) se foloseşte sucul de rostopască proaspăt care curge din planta proaspăt recoltată. Se pune pe rană de mai multe ori pe zi.  Este util în cazurile în care este vorba despre un cancer incipient care nu are răni mari. Dacă există răni mai mari se poate pune praf de plantă obţinut din planta uscată care se va măcina cu râşniţa de cafea. Se poate aplica de 2-3 ori pe zi. Se poate face şi un ceai din plantă proaspătă sau uscată 2 linguriţe puse la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se aplică la spălături şi comprese.

Salcie (Salix alba) 1-2 linguriţe de coajă se macină cu râşniţa de cafea şi se poate folosi ca praf pe rănile umede. Se poate pune de asemenea 2 linguriţe de praf la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se pot folosi la spălături şi comprese cu rol de diminuare a inflamaţiilor şi de calmarea durerilor. Este una dintre plantele ce conţine acid salicilic.

Salvia (Salvia officinalis) se face praf şi se aplică pe rănile umede pentru diminuarea secreţiilor şi grăbirea vindecării. Este şi dezinfectant şi ajută în diminuarea secreţiilor. Se mai poate păune 1-2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se poate folosi la spălături sau comprese.

Sânzâiene (Asperula odorata) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se folosesc la spălături, comprese, etc cu efect cicatrizant şi dezinfectant.

Scai măgăresc (Onopordon acanthium) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se folosesc la spălături, comprese, cu rol cicatrizant şi antibiotic.

Schinduf (Trigonela foenum graecum) 1 linguriţă de seminţe se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 10 minute. Se strecoară şi se folosesc ca cicatrizant sau dezinfectant. Ajută şi la epitelizare. Se poate folosi şi praful din seminţe în amestec cu vin transformate în pastă şi aplicate local cu efect cicatrizant. Este planta care se folosea încă din antichitate.



Tătăneasă (Symphythum ofiicinalis) 2 linguriţe de rădăcină mărunţită se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 10 minute, apoi se strecoară. Este un antitumoral cu efect cicatrizant şi emolient. Există în comerţ şi creme care se pot folosi în unele cazuri. Se poate folosi de asemenea tinctura câte 1 linguriţă la 100 ml apă pentru dezinfecţie şi cicatrizare.

Troscot (Polygonum aviculare) 1-2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se fac spălături sau chiar băi şi comprese. Conţine şi acid salicilic care este unul dintre substanţele care contribuie la diminuarea inflamaţiilor.

Ţelină (Apium graveolens) se rade rădăcina şi se pune 100 g la 1 litru de vin roşu. Se lasă apoi 10 zile la macerat, apoi se strecoară. În timpul macerării se poate ţine la temperatura camerei şi se agită des. Se poate pune la acesta şi 100 g miere de albine. Se strecoară apoi şi se foloseşte la comprese, cu rol cicatrizant, dezinfectant şi epitelizant.

Urzică (Urtica dioica) 2 linguriţe de plantă mărunţită (proaspătă sau uscată) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot face spălături (sau chiar băi) sau comprese. De asemenea se poate folosi şi rădăcina sau seminţele. De asemenea se poate aplica suc de plantă proaspătă pe rană direct. Este cicatrizant, dezinfectant şi datorită faptului că are foarte multe vitamine este unul dintre epitelizantele de excepţie.

Varză (Brasica oleracea) se striveşte foaie proaspătă pe o suprafaţă dreaptă cu un sucitor şi se aplică local. Se face acest lucru în toate formele şi ajută la cicatrizare.

Ventrilică (Veronica officinalis) 1-2 linguriţe de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se fac spălături sau chiar băi şi comprese. Ajută la cicatrizare.

Zmeur (Rubus idaeus) 2 linguriţe de vârfuri de ramuri şi frunze se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot folosi la spălături fiind dezinfectantă şi cicatrizată.

Combinaţii.

Obligeană şi tătăneasă-se amestecă în părţi egale. Se pun 4 linguri de amestec la 250 ml apă şi se fierb timp de 10 minute. Se strecoară şi apoi se pun pe o bucată de pânză şi se aplică cataplasmă cu planta fiartă după strecurare cât mai fierbinte. Se poate umezi cu ceaiul reâncălzit cât mai fierbinte. Ser poate face de asemenea o mămăliguţă mai tare şi pe aceasta se pun plantele fierbinţi şi se aplică local. Se poate face acest lucru apoi se acopere cu ceva de lână pentru menţinerea mai mult timp a căldurii locale. Se face de 2 ori pe zi. O dată dimineaţa şi o dată seara. Se poate face perioade lungi de timp.

Pelin cu tătăneasă- praf.

Stejar cu nalbă (rădăcină) praf.



Atenţie! În funcţie de tipul afecţiunii, întindere, fază de evoluţie, cum este organismul de slăbit şi multe alte lucruri un bun terapeut va şti să aleagă care din acestea este mai bine să fie folosit. Dacă se fac combinaţii de mai multe plante atunci este şi mai bine fiind mai eficient tratamentul pentru că combinând mai multe plante se cumulează efectele lor.

Tincturi- este bine să se folosească cele care există gata preparate în magazinele naturiste şi acestea se vor putea aplica diluate în funcţie de toleranţa locală (100 ml apă cu o linguriţă de tinctură sau se poate pune până la 4 linguriţe). Se poate numai tampona cu acest lichid de mai multe ori pe zi, sau se pune un pansament muiat în lichid şi menţinut umed până la 24 ore, după care se spală local şi se aplică alt pansament. Se pot folosi toate tincturile din una din plantele de mai sus sau se poate face combinaţii de mai multe plante.

Cataplasme– se poate face un terci din mai multe plante (din cele de mai sus). Acesta se va pune pe un tifon care se va aplica peste rană şi se lasă peste noapte. Plantele se pot de fiecare dată opării şi apoi se vor transforma în terci sau pastă în funcţie de cantitatea plantelor folosite.

Argilă- se poate folosi orice tip de argilă care se va muia cu ceai din una din plantele de mai sus. Se întinde apoi pe un pansament şi se aplică direct pe rană cu argila (nu cu pânza). Se ţine în funcţie de toleranţă până la 24 ore. Nu se aplică pe rănile care zemuiesc mult.

Propoderm- este o alifie cu propolis care este foarte util să fie folosit în tratarea acestei afecţiuni.

Propolis- se poate pune propolis brut care se pune înainte pe un pansament şi se întinde eventual la cald pe toată porţiunea pansamentului. Se aplică local şi se poate ţine 24-48 ore. La fel se poate aplica o placă de propolis brut local cu scopul de a ajuta la vindecare. Este unul din cele mai eficiente tratamente care se poate folosi la toate tipurile de cancer ale pielii. Are rol cicatrizant, dezinfectant şi totodată de calmarea durerii fiind anesteziant.

De asemenea propolis se poate pune la toate ceaiurile fiind mai eficiente în acest caz. Se mai poate pune chiar şi sub formă de tinctură în diferite proporţii în funcţie de toleranţa individuală. Cu cât mai concentrat cu atât mai bine.

Uleiuri din plante- există la orice plafar sau magazin naturist. Se vor folosi pentru ungerea pielii lezate: muşeţel-pentru calmare, cedru-calmant şi sedativ, isop-decongestiv. Iasomie –calmant şi relaxant. Ajută şi la afecţiune şi la întreg organismul. Se pot de asemenea folosi la băi. La acestea se mai poate adăuga ulei de sunătoare, levănţică şi multe latele care pot fi folosite conform prospectelor producătorului.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close