Tratamentul naturist al inteligentei

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Sfaturi pentru cresterea performantelor intelectuale

Recomandari generale

Stressul si grasimile fac mintea grea
In viata, pot aparea situatii in care o crestere a performantelor intelectuale ar fi de mare ajutor.
Presupunand ca organismul ar fi in stare buna de sanatate, apare intrebarea: ce se poate face pentru a avea o gandire mai clara, o capacitate de concentrare indelungata mai buna? Oare comportamentul de zi cu zi (alimentatia, odihna, respiratia etc.) poate influenta evolutia performantelor intelectuale? Raspunsul este afirmativ. Evident, fumatul, alcoolul, noptile nedormite si viata dezordonata nu ne vor conduce niciodata la cresterea performantelor intelectuale.
O conditie de baza in acest sens este evitarea pe cat posibil a stressului, a oboselii si impletirea armonioasa si echilibrata a activitatii intelectuale cu cea fizica (exercitii de respiratie, exercitii fizice, plimbari in aer curat, activitati casnice placute etc.).
Un alt factor care influenteaza in mod deosebit evolutia noastra din punct de vedere intelectual este alimentatia. Excesul de mancare nu face decat sa oboseasca organismul, consumand energia pentru digerare. De asemenea, se spune ca mancarea bine mestecata este pe jumatate digerata. Cu cat mancarea este mestecata mai mult, cu atat este ajutat mai mult organismul, folosind energia lui in alta directie. Marele dusman al sanatatii il reprezinta grasimile din alimente, in special cele care nu se vad (cum ar fi cele din mezeluri). Ele conduc la cresterea colesterolului, la ateroscleroza si multe alte boli. Este bine deci ca grasimile animale (unt, untura) sa fie inlocuite in mare masura cu uleiuri vegetale (dar si acestea nu trebuie consumate in exces).

Gandirea clara si leacurile din frigider
Gandirea clara este asigurata de o alimentare buna a creierului cu oxigen. Acest lucru este realizat de vitamina E, potasiu si sulf.
Vitamina E ajuta celulele cerebrale prin furnizarea oxigenului. Ea se gaseste in soia, germeni de grau, cereale integrale, oua, spanac si alte verdeturi, ulei de porumb, ulei de masline, ulei de floarea soarelui.
Potasiul are si el rolul de a alimenta creierul cu oxigen. El se gaseste in citrice, pepene galben, mere, banane, frunze de menta, seminte de floarea soarelui, cartofi.
Sulful ajuta la mentinerea balantei de oxigen pentru buna functionare a creierului. El se gaseste in carne slaba de vita, peste, oua, varza, fasole uscata, usturoi.
Ceapa are proprietatea de a imbunatati compozitia de oxigen a creierului. Se poate manca o jumatate de ceapa pe zi (daca stomacul suporta).
Ghimbirul ajuta la oxigenarea mai buna a creierului. O salata in care adaugam ghimbir este suficienta pentru o zi.
Chimenul stimuleaza gandirea creativa. Cei care au nevoie de inspiratie pot bea constant ceai de chimen (doua lingurite de seminte zdrobite se oparesc cu o cana de apa clocotita).

Condica de urgente:
Capacitate inalta de concentrare, vioiciune mentala si buna functionare a creierului

Toate acestea sunt asigurate in primul rand de vitaminele din complexul B (B1, B6, B12). Ele micsoreaza iritabilitatea si tensiunea nervoasa, maresc puterea de concentrare si mentin sanatatea sistemului nervos.
Vitamina B1 (tiamina) este cunoscuta si sub denumirea de vitamina performantelor intelectuale, deoarece are efecte benefice asupra sistemului nervos, asigurand cresterea randamentului intelectual.
Vitamina B6 imbunatateste functiile mentale, ajutand si la producerea de transmitatori nervosi.
Vitamina B12 sporeste capacitatea de invatare, in special in privinta asimilarii de material nou. Deficitul de B12 poate duce la unele boli mintale.
Trebuie remarcat faptul ca dozele mari de vitamina B complex influenteaza coeficientul de inteligenta (chiar si in cazul copiilor retardati mintal).

Surse naturale se gasesc in cereale integrale, orez nedecorticat, cartofi, chefir.

Vitamina C contribuie la cresterea coeficientului de inteligenta, favorizand producerea transmitatorilor nervosi.
Iodul mareste capacitatea mentala. El se gaseste in ceapa, usturoi, toate alimentele de origine marina, praz, varza.
Zincul asigura vioiciunea mentala. Alimente bogate in zinc: carne, ficat, peste, germeni de grau, drojdie de bere, seminte de dovleac, oua, mustar.
Fosforul este necesar pentru transmiterea impulsurilor nervoase. El se gaseste in peste, carne de pui, cereale integrale, oua, nuci, seminte, radacina de telina.
Acidul folic sporeste capacitatea de concentrare printr-o mai buna excitatie la nivelul creierului. Dintre alimentele care il contin, se remarca: germenii de grau, spanacul, semintele de floarea soarelui, produsele lactate, avocado.
Acidul glutamic sau L-glutamina, care se gaseste in carne, sunca, salam, atenueaza oboseala si dezvolta inteligenta. L-glutamina imbunatateste coeficientul de inteligenta (chiar si la copiii retardati mintal), reprezentand unul dintre compusii care hranesc creierul. Atunci cand creierul nu are o cantitate suficienta de L-glutamina, pot aparea mici leziuni la nivel cerebral.
Lisina este un aminoacid esential care asigura dezvoltarea capacitatii de concentrare. Daca sunteti obositi si incapabili sa va concentrati, aveti ameteala si greata, sigur aveti lipsa de lisina. Surse naturale: peste, lapte, carne, branza, drojdie de bere, oua, produse din soia si toate alimentele bogate in proteine.
Un alt aminoacid important este Fenilalanina. El functioneaza ca neurotrasmitator – duce semnalele intre celulele nervoase si creier, imbunatatind memoria si voiciunea mentala. Se gaseste in alimente bogate in proteine, miez de paine, branza de vaci, migdale, nuci, seminte de dovleac, susan.
Cei ce sunt in situatii ce necesita o concentrare indelungata (conferinte, prelegeri, calatorii lungi la volanul masinii), au nevoie de suplimente de nuci, care intaresc nervii si maresc puterea de concentrare.
De asemenea, scoicile si crevetii reprezinta o hrana ideala pentru creier, facilitand atentia si puterea indelungata de concentrare. 100 g de creveti pe zi sunt suficiente (este bine sa fie sarati dupa prajire).

MEMORIA



Pentru imbunatatirea memoriei se recomanda o dieta bogata in vitamina B complex, vitaminele C si E, mangan, colina, inozitol si L-carnitina. Un nivel scazut de concentratie de vitamine B determina o scadere a atentiei si a memoriei.
Intarirea memoriei este determinata in primul rand de vitamina C. Ea combate stressul si intareste organismul. Se gaseste in uleiul de floarea soarelui, oua, cereale integrale, citrice, kiwi, ananas, vegetale cu frunze verzi (de exemplu, frunze de papadie).
Manganul este un alt element care stimuleaza memoria. Surse naturale: cereale integrale, nuci, mazare, sfecla, vegetale cu frunze verzi.
Persoanele care sufera de tulburari ale memoriei trebuie sa-si asigure cantitati suficiente de mangan. De asemenea, cine mananca multa carne si bea mult lapte are nevoie sa introduca in hrana zilnica alimente bogate in mangan.

Concluzii referitoare la alimentatie

  • Pentru a spera in performante ale activitatii intelectuale, hrana de baza trebuie sa contina preponderent alimente de origine marina (peste, scoici, creveti etc.), organe (ficat, rinichi, inima, creier), carne slaba de pasare, galbenus de ou, germeni de grau, fructe (kiwi, ananas, banane, citrice, pepene galben) si legume (morcovi, varza, legume cu frunze verzi), cereale integrale (paine neagra, paine de secara, graham), lactate (chefir, iaurt, lapte batut, branza de vaci), fasole uscata, seminte de floarea soarelui si de dovleac, migdale, alune prajite, nuci, susan, curmale, smochine, stafide.
  • Zilnic, se pot lua doua linguri de ulei de porumb, dimineata si seara, pentru a asigura necesarul de vitamina E.
  • De asemenea, se recomanda cure cu drojdie proaspata de bere (1-2 lingurite pe zi). Se vor evita pe cat posibil tehnicile de prelucrare alimentara (prajitul, coptul si fiertul), caci ele distrug vitaminele si substantele benefice organismului.
  • Vor fi evitate: slanina, carnea de porc si carnea grasa, in general, afumaturile, pestele gras, alcoolul, tutunul.
  • Pentru o buna hidratare a celulelor, se recomanda cel putin 2 litri de lichide pe zi.
  • In ceea ce priveste alcoolul, retineti faptul ca oboseala, lipsa de concentrare, lipsa memoriei, somnolenta se normalizeaza dupa 6 saptamani de pauza de alcool.

Plantele si inteligenta

Arborele ginko biloba are efecte deosebite. El actioneaza benefic in toate problemele circulatorii, mai ales in pierderea memoriei si deteriorarea mintala. Este stimulata circulatia pe creier, sporeste capacitatea de memorare si reduce simptomele bolii Alzheimer.

Ceai pentru stimularea gAndirii

Faceti urmatorul amestec de plante:

Ą Catina (Hippophae Rhamnoides)

Ą Macese (Rosa Canina)

Ą Traista ciobanului (Capsela Bursa Pastoris)





Ą Matase de porumb (Zea Mays)

Pentru prepararea ceaiului se pune la fiert un litru de apa. Cand aceasta clocoteste, se pun doua linguri de macese zdrobite. Se lasa sa fiarba 5 minute. Se adauga apoi 2 lingurite de fructe de catina, se ia de pe foc si se mai adauga o lingurita de traista ciobanului si o lingurita de matase de porumb. Se lasa apoi acoperit 10 minute. Se beau 3-4 cani de ceai pe zi, in cure de 3 saptamani.
Acest ceai contine vitaminele, acizii si aminoacizii necesari creierului, contribuind la cresterea performantelor intelectuale.

O alta planta care intareste memoria este roinita (Mellisa Officinalis). Se pot bea trei cani pe zi sub forma de infuzie, dintr-o lingurita de planta la o cana de apa.

Tot pentru intarirea memoriei poate fi folosita ventrilica (Veronica Officinalis). In perioadele cu activitate intelectuala deosebita, poate fi folosita si drept ceai calmant inainte de culcare.



Un bun stimulent al memoriei este si uleiul de coriandru. Se pot lua 3-5 picaturi, de trei ori pe zi, dupa mese.

Se recomanda cura cu suc de telina, morcovi si pastarnac sau cura cu suc de mere. Toate sucurile se beau cu inghitituri mici, inainte de masa, pe nemancate si nu se pastreaza de la o zi la alta.

Cura cu polen (cate o lingurita dimineata, la pranz si seara, cu 30 de minute inainte de fiecare masa) este, de asemenea, indicata pentru imbunatatirea performantelor intelectuale. Polenul se poate consuma ca atare sau amestecat cu putina miere. Durata curei este de 30 de zile, iar dupa o pauza de doua luni se reia. Se fac maximum 3 cure pe an.

Se mai poate folosi cura cu drojdie de bere proaspata (2 lingurite pe zi), timp de 3 saptamani, sau cura cu suc de orz verde (3 pahare pe zi, timp de 3-4 saptamani).

 

Recomandari pentru studenti si elevi
Aceste recomandari se refera mai putin la studentii si elevii care incearca sa inteleaga si sa memoreze o cantitate foarte mare de cunostinte intr-un timp foarte scurt si care datorita stressului si oboselii, se prezinta la examene extenuati si fara posibilitatea de a-si aduce aminte ce au citit. Ele se refera la acei studenti si elevi care stiu sa-si dozeze timpul, care invata planificat si care vor sa se prezinte la examene odihniti, cu o buna capacitate de concentrare, in forma maxima.



Deoarece despre lamai se spune ca improspateaza memoria si sporesc capacitatea de asimilare a materiei, se recomanda ca in perioada de sesiune sa se bea dimineata, pentru dinamizare, un pahar cu apa amestecata cu o lingurita de miere si doua linguri de suc de lamaie, iar inainte de teze sau examene sa se bea un pahar de suc de lamaie indulcit cu miere.

  • Ananasul – intrucat are proprietatea de a intari memoria, se poate bea in perioadele in care trebuie sa se memoreze o cantitate mare de cunostinte, cate un pahar de suc de ananas pe zi.
  • Afinele sunt, de asemenea, un aliment ideal pentru perioadele cu studiu indelungat. Ele trebuie mancate de mai multe ori pe zi, pentru ca activeaza irigarea cu sange a creierului. Se recomanda 2-3 pahare pe zi, cu afine ca atare sau sub forma de suc. Afinele pot fi congelate si folosite in perioadele de examene.
  • O banana pe zi (este bine sa fie cat mai coapta) reface rapid energia consumata prin efort intelectual. Ea reda calmul si increderea inainte de examen.
  • Morcovii sporesc, de asemenea, capacitatea de memorare. Deci elevii si studentii, inainte de a incepe memorarea cursurilor, sunt sfatuiti sa manance o salata de morcovi cruzi cu lamaie si putin ulei. Cu efecte asemanatoare poate fi folosita salata de varza cruda, iar pentru perioadele de concentrare indelungata – nucile.

Alimentatia zilnica trebuie sa contina in mod dominant: fulgi de cereale (grau, porumb, ovaz) cu lapte sau iaurt, soia, smochine, stafide, curmale, peste, ficat, carne de pui slaba si multe salate de legume proaspete.

  • Cui nu-i place pestele, poate folosi uleiul de peste, care se gaseste in farmacii si care este foarte indicat in perioadele de stress intelectual si inaintea examenelor.
  • Mai poate fi folosit zilnic ceaiul recomandat anterior. Nu trebuie uitata impletirea corecta a odihnei cu perioadele de invatat, tinand cont de specificul fiecaruia.
  • Foarte indicat in perioadele de efort intelectual la studenti si elevi este revitalizantul natural numit HERCULES, care contine catina, polen si miere naturala. El contine vitaminele A, B1, B5, B6, B8, B9, B12, P, PP, C, D, acid folic, lecitina, inozitol si zece minerale si oligoelemente, printre care: mangan, calciu, cupru, fier, siliciu, magneziu, zinc.
  • Acest revitalizant inlatura stressul si oboseala intelectuala, intareste memoria, ajuta la vindecarea multor boli si stimuleaza in mod deosebit irigarea creierului. Dozele sunt variabile dupa caz, intre 1-3 lingurite, mergand pana la 1-2 linguri pe zi, dupa mese. Nu se recomanda seara, deoarece poate produce insomnie, si nu este indicat in caz de diabet.

Miscarea degetelor – un tratament pentru creier

         Cateva exercitii simple de miscare a degetelor de la maini, efectuate zilnic, vreme de cateva secunde, pot activa si intari memoria, care odata cu varsta incepe sa slabeasca. Exercitiile zilnice de miscare a degetelor fortifica prelungirile nervoase ale celulelor din creier si impiedica degradarea lor, chiar daca varsta este inaintata.
         Miscand degetele ca si cand am canta la pian sau am bate la masina, irigarea creierului cu sange se imbunatateste cu 25%.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close