Accident ischemic vascular cerebral

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Accident ischemic tranzitoriu

 Prevenire si tratament naturist

            Este un accident vascular cerebral care este provocat de astuparea unei artere. În timpul acestui atac sângele nu mai ajunge să irige porţiunea unde este astupată şi nu mai funcţionează. Este vorba însă numai de o afecţiune care aşa cum o arată şi denumirea este doar temporară. De cele mai multe ori bolnavul îşi revine după 15-30 minute şi foarte rar se întâmplă să-şi revină numai după 24 ore. De cele mai multe ori acestea sunt de mai mică importanţă şi nu au urmări neurologice.

Prevenire.

Este foarte important ca aceste afecţiuni să fie prevenite mai ales atunci când există mai mulţi factori de risc cumulaţi la acelaşi bolnav.  Cel mai tare afectează fumatul care trebuie lăsat de către cei care au în antecedente sau chiar în familie cazuri de asemenea afecţiuni. Alt obicei este consumul de băuturi alcoolice care contribuie foarte mult la agravarea afecţiunii.

În alimentaţie consumul de grăsimi animale este foarte nociv şi ar trebui ca acestea să fie înlocuite cu grăsimi vegetale care sunt mult mai sănătoase şi care chiar ajută la vindecarea afecţiunii. Untura de porc, smântâna sunt de asemenea interzise atât pentru prevenire cât şi pentru vindecarea după acest accident. Sedentarismul şi lipsa de mişcare ajută la agravarea bolii de aceia este indicat ca în măsura posibilităţilor să facă fiecare cât mai multă mişcare. Boli ca aterocscleroza, tensiunea arterială ridicată, obezitatea, creşterea concentraţiei de săruri minerale în sânge datorită în special consumului mic de lichide, creşterea glucozei în sânge, existenţa unor afecţiuni moştenite (malformaţii) sunt mai rare decât cele dobândite. Toate acestea ar trebui tratate cu toată seriozitatea.

Factori favorizanţi.

Astuparea vasului de sânge cerebral se poate produce din cauza unor cheaguri mai mici de sânge care pornesc din inimă sau chiar din arterele periferice. Accidentele vasculare cerebrale care au avut loc anterior acestui accident, colesterolul mărit, tulburările de ritm cardiac, diabetul, hipertensiunea arterială, o operaţie recentă sau chiar ulcerul varicos sau trombozele sunt tot atâţia factori favorizanţi ai acestei afecţiuni. Toate acestea vor trebui să fie luate în seamă şi să se facă tratamentul corect la aceste afecţiuni pentru a nu se ajunge la un asemenea accident.

Simptome.



Simptomele acestei afecţiuni depind foarte mult de locul unde este situată obstrucţia. Se pot întâlni însă: tulburări la înghiţire, tulburări de vorbire tranzitorii sau chiar permanente în cazuri mai grave, pierderea sensibilităţii cutanate în anumite zone, pareze, slăbiciunea muşchilor, dificultăţi de vedere, ameţeli, pierderea cunoştinţei, etc,

Singurul tratament este cel care se instituie în cadrul spitalelor de specialitate şi care ar trebui să fie aplicat cât mai rapid.

 

Atacul ischemic constituit.

Este astuparea brutală a unei artere a creierului cu colesterol de obicei sau cu săruri minerale sau chiar cheaguri de sânge. Acest fenomen se numeşte tromboză intraarterială. Începe în urma acestui accident ramolismentul cerebral care va fi foarte greu remediat în unele cazuri rămân sechele pe toată viaţa care nu vor fi remediate cu nici un tratament. Este normal ca tratamentul să se facă în spitalele de specialitate mai ales la începutul afecţiunii. După ce trece perioada acută însă se pot face şi o serie de tratamente naturiste însă rezultatele sunt foarte slabe.

Tratament:

Se pot folosi următoarele plante medicinale: cătina, ginko-biloba, ginseng, păducel, sulfină.

Modul de folosire:

-Cătinafort- 3-5 capsule pe zi.

-Coenzima Q-2-3 capsule pe zi.

-Ginko-biloba (Tanakan) există la orice magazin de produse naturiste. Se va lua câte 3 capsule pe zi, perioade foarte lungi de timp. Este cel mai eficient tratament care se poate aplica deoarece această plantă are posibilitatea să refacă vasele de sânge şi să cureţe un pic arterele afectate. Este foarte dificil însă să se revină la situaţia iniţială, pentru că anumite zone din creier nu7 au mai fost irigate cu sânge şi au necrozat ( murit), ori nu au cum să re învie. Activează circulaţia cerebrală şi periferică, previne şi reduce sechelele după accidentele vasculare.

Ginseng- se iau 3 capsule pe zi.

-Hofigal –3-5 capsule pe zi.





-Păducel frunze şi flori- 2 linguriţe mărunţite de plantă se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, pentru refacerea muşchiului inimii în special dar şi pentru curăţirea arterială. Se face tratament 21 de zile urmate de o pauză de 7 zile. Se pot folosi şi fructele în cantitate dublă faţă de flori.

-Spirulină-3 capsule pe zi

-Sulfină (Melilotus officinalis) 2 linguriţe de flori se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 3 căni pe zi, pentru a se curăţa arterele.

Dietă.

Este foarte important să se respecte anumite reguli în ceea ce priveşte alimentaţia acestor bolnavi. Se vor reduce cantitatea de sare care se dă acestor bolnavi şi dacă există posibilitatea se va scoate din alimentaţie.  Condimentele, vor fi şi ele reduse sau chiar nu se vor mai administra deloc în alimentaţie. Grăsimile animale vor fi şi ele scoase din alimentaţie, derivatele de lapte, gălbenuşul de ou şi toate alimentele cu mult colesterol vor fi scoase.

Se vor consuma însă legume şi fructe cât mai multe: arahide, caise, căpşuni, cireşe, coacăze, mere, migdale, morcovi, păstârnac, pătrunjel, pere, pepeni, salată, spanac, struguri, vişine.



Se va consuma doar peşte cu carne albă şi se preferă consumul de soia în orice cantitate.

Se va interzice de asemenea consumul alcoolului şi al fumatului.

Tonic venos.

Supliment contra varicelor şi afecţiunilor vasculare.

Uz intern.

Produs de Dacia Plant Sebeş.

Extractele hidroalcoolice din acest produs sunt foarte bogate în flavone, substanţe care drenează, asigură elasticitatea şi tonicitatea, împiedecă inflamarea vaselor de sânge. Mai mult, el conţine plante cu efecte tonice hepatice, reglatoare ale cantităţii de colesterol din sânge, laxative, îmbunătăţind astfel acivitatea acelor sisteme şi organe care asigură sănătatea vaselor de sânge şi care sunt implicate în apariţia unor afecţiuni vasculare cum ar fi: varicele, tromboflebita, fragilitatea capilară dar şi ateroscleroza, arterita sau ischemia cardiacă. Iată în continuare care sunt acţiunile şi indicaţiile plantelor din compoziţia acestui remediu.



Acţiuni: antiinflamator general, antiinflamator foarte bun, antioxidant puternic (neutralizează radicalii liberi din sânge), drenor şi tonic hepatic, febrifug mediu, jipocolesterolemiant puternic, hipoglicemiant mediu, tonic venos.

Indicaţii: varice, hemoroizi, adjuvant în flebită şi tromboflebită, fragilitate capilară, fragilitate vasculară, adjuvant în sechelele de după accidente vasculare, valori crescute ale colesterolului şi glicemiei, atonie intestinală, constipaţie atonă, adjuvant în tratamentul arteritei şi aterosclerozei, adjuvant în tratamentul diferitelor forme de ischemie cardiacă.

Alte utilizări interne: gastrită hipo-acidă, diabet (mai ales când este asociat cu probleme hepatice sau cu valori crescute ale colesterolului), intoxicaţii cronice (plantele amare din componenţa sa favorizează eliminarea masivă de toxine, potenţând efectele depurativelor şi laxativelor), hepatită, icter.

Precauţii: persoanele foarte slăbite, devitalizate, vor utiliza jumătate din doza prescrisă în prospectul produsului şi nu vor realiza cure mai lungi de 3 săptămâni cu 3-4 zile pauză între ele.

Contraindicaţii: nu se cunosc.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close