Administrarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor
Are ca scop aplicarea de medicamente care au efect local la acest nivel.
Pe suprafaţa tegumentelor se pot administra:
- lichide prin badijonare adica a unge o parte bolnavă a corpului cu o soluție medicamentoasă.
- comprese medicamentoase, adica o bucată împăturită de tifon sau de pânză, folosită pentru pansarea plăgilor sau pentru aplicarea unor substanțe pe o regiune bolnavă a corpului.
- pudre, adica a presăra, a împrăștia un praf (natural sau industrial) pe o suprafață, pentru a forma un strat protector sau cu anumite proprietăți
- unguente,
- paste,
- mixturi,
- săpunuri medicinale,
- creioane caustice
- şi băi medicinale.
Pregătirea administrării
Pregătirea materialelor pentru administrarea pe tegumente
- medicamentele prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi, patch-uri)
- mănuşi de unică folosință
- comprese, tampoane, spatulă
- pense port-tampon, spatulă
- material pentru protecţia patului
- tavă sau carucior pentru medicamente
Pregătirea pacientului
Pacientul se informează asupra efectelor medicamentelor şi se aşează într-o poziţie care să permită aplicarea medicamentelor.
a) psihică:
- informaţi pacientul asupra efectului medicamentului
- explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare, pudraj, comprese medicamentoase
- informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate avea
- informaţi asupra eventualelor alergii
b) fizică:
- asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice medicamentul
- sfătuiţi pacientul să stea relaxat
b) ingrijirea pacientului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi eventualele reacţii locale
- Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la domiciliu
Tehnica administrării medicamentelor pe tegumente
- Pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior
- Verificaţi recomandarea medicală
- Identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică administrarea
- Asiguraţi intimitatea
- Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată
- Spălaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosință
Asistenta alege instrumentele în funcţie de forma de prezentare a medicamentelor.
– Badijonarea constă în întinderea unei soluţii medicamentoase cu ajutorul unui tampon montat pe port-tampon.
– Compresa medicamentoasă constă în îmbibarea soluţiei medicamentoase într-un strat textil mai gros, care apoi se aplică pe tegumentul bolnav. Are acţiune sicativă (usucă), dezinfectantă, antiinflamatoare, antipruriginoasă (împotriva mâncărimii).
– Pudrajul reprezintă presărarea medicamentelor sub formă de pudră pe piele cu ajutorul tampoanelor sau cutiilor cu capac perforat. Acţiunea pudrelor poate fi de combatare a pruritului, de absorbţie a grăsimilor, de uscare şi răcorire a pielii.
– Unguentele şi pastele se aplică cu ajutorul spatulelor într-un strat subţire.
– Mixturile se întind cu ajutorul tampoanelor montate pe porttampon sau cu mâna îmbrăcată în mănuşă în funcţie de suprafaţa pielii
– Săpunurile medicinale sunt utilizate atât pentru spălarea pielii, cât şi pentru obţinerea unui efect medicamentos.
– Creioanele caustice au acţiune de distrugere a ţesutului granular sau de favorizare a epitelizării unor suprafeţe.
– Băile medicinale se utilizează pentru efectul calmant, dezinfectant, antipruriginos. Se folosesc substanţe medicamentoase sau dezinfectante, infuzii de plante pregătite la temperatura corpului.
a) Aplicarea pe tegumente a unguentelor şi alifiilor
- Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei
- Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă.
- Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât medicamentul să nu fie îndepărtat
- Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă astfel.
b) Aplicarea lichidelor pe tegumente
- Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon;
- Lăsaţi pielea să se usuce;
- Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată;
- Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă altfel;
c) Aplicarea medicamentelor vasodilatatoare
- Puneţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamentelor de propriile tegumente;
- Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de medic;
- Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă;
Dupa terminarea procedurii
- Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii adecvate;
- Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite;
- Spălaţi mâinile;
- Notaţi: Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele asistentului medical, orice observaţie legată de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor:
Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
-
- Medicamentele au fost administrate fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute
- Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Rezultate nedorite /Ce faceţi ?
- Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături. Explicaţi pacientului dacă senzaţiile care fac parte din efectul medicamentelor sau anunțați medicul;
- Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie. Observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate;
Administrarea medicamentelor pe cale percutanată
Introducerea medicamentelor în organism prin fricţionare
-
- Suprafaţa tegumentului, în care urmează să se introducă medicamentul prin fricţionare, va fi spălat cu apă caldă şi apoi bine uscată.
- Medicamentul înglobat în lipoizi sub formă de alifii, uleiuri sau emulsii uleioase se aplică pe piele şi prin mişcări circulare efectuate sub o uşoară presiune, executate cu vârful degetelor sau cu toată suprafaţa palmei şi se masează.
- Operaţia este terminată atunci când medicamentul dispare în aparenţă, rămânând doar un slab luciu de grăsime.
- Se va avea o deosebită grijă ca alifia sau uleiul care se introduc în piele să nu ajungă în ochiul bolnavului sau al asistentului medical, deoarece pot să conţină diferite substanţe iritante.
- După terminarea fricţionării, suprafaţa tratată cu substanţa grasă va fi bandajată, pentru a proteja lenjeria de corp şi pat.
- Cantitatea medicamentului introdus, suprafaţa aleasă pentru tratament, ca şi întinderea acesteia, durata fricţionării, precum şi frecvenţa şi orarul tratamentului vor fi stabilite totdeauna de medic.