Alergiile alimentare şi digestive
A. Prevenire si tratament naturist
Tratamentul alergiei: se poate foarte bine afirma faptul că această afecţiune poate fi prezentă încă de la naştere. În special mamele alergice la lapte sau ou ar fi foarte indicat să facă un tratament pentru a feri viitorul copil de această afecţiune.
Pentru a preveni reactiile alergice trebuie să se excludă din alimentaţie:
- ouăle, peştele, nucile, alunele, etc,
- iar laptele să fie ingerat în cantitate mică şi bine fiert.
- ciocolata, citricele şi roşiile pot fi folosite, dar în cantitate mai mică.
Un bebelus care face alergoze sau eczemă în primele săptămâni de viaţă va trebui ca laptele de vacă să nu fie introdus prea devreme, ci în general după 6 luni de alăptare la sân.
Ouăle- gălbenuşul de ou fiert se va introduce de asemenea cu mare atenţie dar numai după luna a 9-a de viata. Ciocolata, peştele, brânza nu se va da numai după un an iar carnea însă se poate da de la 6-9 luni.
Unele cereale (grâu, orez, orz, ovăz, secară) se pot da însă după 3 luni dar sub formă de fulgi bine sfărâmaţi, făcuţi în special din seminţe germinate care conţin mai multe vitamine.
Fructele în special cele de pădure care sunt foarte utile se pot da după 2 ani şi roşiile după 1 an şi jumătate, toate acestea se vor da doar treptat în cantitate mică.
Va trebui găsit alergenul care provoacă alergia deoarece numai atunci când vor fi excluşi se va putea vindeca.
B. Dieta de eliminare a alergiei la un aliment:
Se poate consuma
Se vor putea consuma ceaiuri din următoarele plante medicinale: brustur, coada calului, coada şoricelului, măceş, năsturel, nuc, ovăz, pepene galben, ridiche neagră, trei fraţi pătaţi, turiţă mare.
Modul de folosire al plantelor medicinale:
- Brustur (Arctium lapa)
- 1 linguriţă de plantă mărunţită (rădăcină) se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară şi se consumă 3 căni pe zi.
- Coada calului (Equisetum arvense)
- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă 3 căni pe zi.
- Coada şoricelului (Achillea milefolium)
- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă 3 căni pe zi.
- Măceş (Rosa canina)
- 1 linguriţă de seminţe zdrobite se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară şi se consumă 3 căni pe zi.
- Năsturel (Nasturtium officinale)
- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă 3 căni pe zi.
- Nuc (Quercus robur)
- 1 linguriţă de frunze mărunţite se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară şi se consumă 3 căni pe zi.
- Ovăz (Avena sativa)
- 1 linguriţă de seminţe se pun la 500 ml de apă şi se fierb până scade la jumătate apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. De asemenea se pot consuma sucuri din mlădiţe tinere câte 20 ml diluat la 100 ml de apă de 3 ori pe zi. În comerţ există preparate caz în care se va respecta modul de administrare indicat de producător.
- Pepene galben (Cucumis melo)
- se indică folosirea zilnic o perioadă mai lungă a pepenelui consumat preferabil înainte de mesele principale.
- Ridiche neagră (Raphanus sativus niger)
- Se consumă cu diferite preparate culinare sau sub formă de salate sau în amestec cu alte sucuri de legume.
- Trei fraţi pătaţi (Viola tricolor)
- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă 3 căni pe zi.
- Turiţă mare (Agrimonia eupatoria)
- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă 3 căni pe zi.
Se va testa fiecare aliment în parte pentru a depista care este cel incriminat.
Alimentele adăugate pentru persoanele cu alergie va fi dat fie o dată la 5 zile sau se poate în unele cazuri adăuga zilnic o cantitate mică. În general dacă în timp de 5 zile nu apare nici un fenomen alergic se va putea mări doza. Se testează deci introducând în alimentaţie pe rând doar un singur aliment suplimentar. Nu se va încerca cu 2-3 deodată.
Nu se va introduce nici un alt aliment în această perioadă. Se poate însă prelungi durata la 10 zile pentru fiecare dintre alimentele de bază care se vor testa. În cazul în care nu se prezintă fenomene de alergie se va putea considera că acel aliment nu produce alergia.
Nu se introduc decât alimente pure. Niciodată nu se va introduce în acelaşi timp 2 sau mai multe alimente. De exemplu nu se va da carne cu cartofi ci numai carne simplă.
Ouăle de asemenea poate da alergii cu diverse forme de manifestare.
Orice aliment care da diverse tipuri de alergii va fi scos urgent din alimentaţie şi se va feri consumarea lui, chiar şi cu alte alimente.
Nu se vor introduce de asemenea condimente noi. Nu se va face exces însă nici de alimentele care sunt considerate ne alergice.
Care sunt si cum se manifesta reactiile alergice?
Trebuie să se ştie însă că alergozele din cavitatea bucală mai frecvent sunt produse de porumb.
Migrena de obicei este produsă de: nuci, lapte, ciocolată, făină de grâu, brânzeturi fermentate, bere, peşte, porumb, fructe citrice, ouă, etc.
Urticaria cel mai frecvent este produsă de ingestia de: ciocolată, ouă, lapte, raci, nuci, carne de porc, făină de grâu, peşte, roşii, vegetale crude, etc.
Sindromul tensiune– oboseală: lapte, făină de grâu, condimente, ouă, ciocolată, cola, etc.
Sunt mai alergizante următoarele alimente: ou, lapte, făină de grâu, ciocolată, nuci, peşte, fructe de pădure, căpşuni, porumb, carne de porc, fructe citrice, carne de găină, legume, brânzeturi, roşii, mazăre, bere, vin, cartofi.
Introducerea acestora în alimentaţie se va face ţinând seama de eventualele reacţii încrucişate între alimente: migdale- prune, roşii- cartofi albi, alune- mazăre (uneori soia), portocale- struguri, etc. de asemenea trebuie să se ia în considerare şi rolul de loc de neglijat al aditivilor alimentari care şi ei pot produce o serie de alergii. Indiferent că se folosesc pentru conservare, colorare, afânare, gust, etc, se va ţine cont de absolut toţi aditivii alimentari care se introduc în organism.
Lactatele sunt cele care produc o serie de mucozităţi şi în acest caz se vor scoate acestea din alimentaţie evitându-se brânzeturile, caşcavalul, etc, la fel carnea de porc ori de vită.
De asemenea este foarte important să se ia în considerare chiar şi substanţele chimice care se folosesc pentru păstrarea unor alimente şi care sunt foarte greu de depistat.
Se folosesc pentru a nu putrezii sau în unele cazuri se folosesc otrăvuri pentru rozătoare sau alte animale care pot fi prezente. Chiar dacă nu se împrăştie în materia finită acestea pot fi în cantitate mai mică regăsite, la fel de periculoase sunt chiar şi îngrăşămintele chimice care se folosesc pentru dezvoltarea plantelor.
Se vor consuma de asemenea cu prudenţă cafeaua, portocale, căpşuni, zmeura, arahide, etc.
Un alt factor care s-a dovedit că produce la unii alergii este chiar apa pentru că aceasta poate conţine clor sau alte substanţe care au la unii o influenţă foarte mare.
Este bine să se consume: legumele rădăcinoase (morcovi, pătrunjel, păstârnac, ţelină, etc), cartofii, varza, cerealele integrale, soia, ulei de floarea soarelui, ouăle, pastele făinoase, iaurtul, brânza de vaci.
Fungii atmosferici de pe pâine, fructe, cereale, vin şi bere, oţet, brânză, cidru sau orice băutură cu drojdie, pastramă, afumături, pot produce o sensibilitate la diverse forme de alergii. În cazul în care se constată sensibilitate se va reduce sau chiar elimina ceea ce produce alergia.
Mai notăm tot aici cu toate că ar trebui să fie un capitol aparte pentru alergiile la medicamente. În general aceastea poate apare după orice medicament. Singurul tratament este sistarea medicamentaţiei care a produs alergia. Adică se va determina ce medicament a produs alergia şi acesta nu se va mai administra.
Nu putem să spunem care din medicamente este cel care trebuie exclus, dar se va verifica pentru fiecare caz în parte. Gravitatea acestor alergii poate fi de la cel mai banal strănut până la şocul anafilactic şi moartea. Deci se va face categoric definirea medicamentului incriminat şi excluderea lui pentru totdeauna.
Poate fi o alergie la antibiotic ca penicilina sau chiar şi aspirina sau algocalminul vinovat de alergie, şi în funcţie de reacţia specifică a fiecăruia se prezenta şi gravitatea bolii.
În cazul în care apare o alergie severă se va începe o dietă severă cu: zeamă de orez, ceai, plus glucoză, mere rase.
Diverse tratament naturist impotriva alergiilor
Cărbunele de lemn.
Tratamentul cu cărbune de lemn datează de mii de ani, fiind încă şi astăzi folosit în multe sate. Acţiunea sa terapeutică se bazează pe proprietăţile sale antitoxice, absorbante, calmante, cicatrizante, antispastice şi antiinfecţioase.
Este indicat în intoxicaţiile cu ciuperci sau alte plante otrăvitoare, cu pesticide, etc., în afecţiunile digestive precum diareea, dizenteria, arterită, astmă bronhic, alergie, hipercolesterolemie. În uz extern se foloseşte pentru tratarea eczemelor, rănilor, gangrenei, urticariei. Este contraindicată administrarea cărbunelui celor care sufere de constipaţie.
În cazurile de intoxicaţie se dă bolnavului 1 lingură de praf de cărbune într-un pahar cu apă, de 2-3 ori la rând. În toate celelalte cazuri se ia după fiecare masă 1 linguriţă de pulbere în 200 ml apă sau ceai de sunătoare.
Ribes nigrum
Este un macerat glicerinat din muguri şi mlădiţe de coacăz negru care este foarte util în cazul acestei afecţiuni. Se iau 30-50 picături de 3 ori pe zi.
Zmeura– fructele sunt un adevărat medicament natural pentru combaterea alergiilor alimentare. În acest scop se poate folosi atât zmeura proaspătă cât şi uscată. Ceaiul se obţine din 40 g fructe uscate (5 pliculeţe) care se pun la 1 litru de apă clocotită: Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă câte 3 căni pe zi, pentru eliminarea simptomelor.
Mierea. Este bine să se ia o cantitate mică de miere pentru a verifica dacă există intoleranţă la miere. Pentru aceasta se va pune o linguriţă de miere la 100 ml apă şi se bea cu linguriţa în cursul întregii zile. Dacă nu apar fenomene alergice se va putea consuma zilnic miere câte 2-3 linguri de miere pe zi. La fel se va putea face cu orice produs al albinelor care sunt foarte indicate la această afecţiune.
Aloe – 750 g frunze de aloe date prin maşina de tocat cu 1,250 kg miere de albine şi zeama de la 10 lămâi sau 1,750 ml vin roşu. Se lasă la macerat timp de 10 zile. Se strecoară apoi şi se ia câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi. Nu se mănâncă produse lactate în timpul tratamentului.
Vin roşu- cel mai simplu tratament este consumul vinului roşu. Se bea un pahar de 200 ml pe zi. Este bine ca acest lucru să se înceapă cu ceva înainte de apariţia sezonului care produce alergia. Se poate continua pe toată perioada. Acest vin împiedică eliminarea histaminei, adică a anticorpului produs de organism pentru apărarea de alergeni.
Coji de ouă cu lămâie.
Se colecţionează cojile de ouă de la ouăle consumate în gospodărie. Se pun cu apă şi se fierb în mai multe ape care se aruncă. Se face acest lucru pentru 2 motive: pentru a distruge germenii patogeni care pot fi prezenţă, şi pentru a separa coaja interioară albă (cea subţire) care este toxică.
După ce s-au fiert în mai multe ape se va căuta să se elimine pe cât posibil toată coaja subţire interioară. Se pun apoi la uscat la cuptor cu uşa deschisă. În procesul acesta de uscare este bine ca să nu se schimbe culoarea acestora. Deci să nu se ardă. Se face acest lucru cu uşa deschisă la cuptor pentru a evita arderea lor.
După ce s-au uscat se sfarmă cu mâna sau cu alte metode, apoi se pun în râşniţa de cafea şi se macină. Se transformă în praf care se va cerne cu sita fină.
Praful acesta se va pune într-un borcan, care se poate închide cu un capac etanş. Se pune apoi peste acest praf sucul obţinut de la lămâie. Se vor achiziţiona lămâi cât mai coapte, de culoare cât mai galbenă. La o parte de praf de ouă se va pune 3 părţi de suc de lămâie.
Se lasă apoi timp de 3-5 zile (în funcţie de temperatura unde se ţin). Cu cât este mai cald cu atât sunt mai repede gata. Se agită zilnic prin mestecare cu o lingură de lemn. Este interzisă folosirea metalului, pentru că indiferent ce metal este acesta va reacţiona cu produsul modificându-l.
Borcanul trebuie ferit de lumină, pentru aceasta indicându-se să se ţină la întuneric, eventual chiar învelit în mai multe straturi de hârtie. Se acopere doar cu un tifon, nu cu capac. Pe toată perioada cât stă se va căuta zilnic să se îndepărteze spuma care se poate forma la suprafaţă şi care este toxică. Se va gusta de asemenea produsul şi dacă nu mai este acru trebuie să se mai complecteze cu suc de lămâie, până devine din nou acru.
După 3-5 zile se va strecura prin tifon şi se pune în borcan închis la frigider.
- Administrare.
Copiii în funcţie de vârstă (peste vârsta de 3 ani) vor putea să consume între 1-3 linguriţe pe zi, adulţii 1-3 linguri. Se ia înaintea meselor cu 15 minute.
- Indicaţii: în toate cazurile în care se doreşte suplimentarea cu calciu şi vitamina C. Ajută nu numai la creşterea copiilor ci previne şi o serie de afecţiuni sau chiar vindecă multe din afecţiunile la care se indică consumul calciului suplimentar. Este un calciu biologic care se asimilează foarte bine de către orice organism. Spasmofilie, rahitism, osteoporoză, etc.
Păstrare: se poate păstra doar maximum 30 zile la rece în borcan bine închis şi ferit de umezeală şi lumină. După 30 de zile se va arunca pentru că devine toxic.
Cura- se poate lua timp de 30 zile urmat de o pauză de 7 zile apoi se poate relua.