Crampe Musculare – Tratamente Naturiste

 CRAMPA MUSCULARĂ.

Contracţie involuntară a unui muşchi sau grup de muşchi, dureroasă, de durată relativ scurtă cu revenire spontană la normal. Este rezultatul contracţiei involuntare mai mult sau mai puţin prelungită, dar dureroasă, a unui muşchi sau grup de muşchi. Se produce mai ales la muşchii gambei piciorului sau a degetelor de la picioare şi mai rar la mâini. Apare mai ales noaptea din cauza unor poziţii defectuoase a membrelor (lipsa de circulaţie) sau a frigului; dar apar şi după oboseli mari şi în prezenţa acidului lactic în muşchi. Mai pot apare în al doilea trimestru de sarcină. Există crampe cauzate de tulburări de statică, datorită unei încălţăminte necorespunzătoare. Crampe de oboseală, la braţe sau picioare, urmare a unei poziţii anormale prelungite. Crampe de efort numite şi crampele „sportivilor de duminica” sau ale „sportivilor pro” survenite ca urmare a unor eforturi intense, violente sau fără încălzire suficientă. Crampe spasmofilice sau cu tendinţă de tetanie. Apar şi în boli ca: dizenterie, gripe, diabet, intoxicaţii alimentare, etc.

De ce apar crampele?

Când muşchiul se contractă şi apoi se relaxează, în interiorul muşchiului se produce un schimb de ioni de sodiu şi potasiu. În caz de efort muscular neobişnuit, prea lung sau prea intens, în caz de deshidratare sau în caz de deficienţă de ioni de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu, funcţionarea normală este perturbată şi apar crampele.

Se recomandă: aport nutriţional bogat în calciu magneziu, sodiu şi potasiu. O bună hidratare (înainte, în timpul şi după exerciţii fizice). Pregătirea fizică suficientă şi un antrenament bine adaptat. Încălzirea musculară este o necesitate înainte de orice efort prelungit sau intens.

Se remediază prin poziţii normale în timpul somnului, prin administrarea de vitamină B2 supra-forte. O formă specială de crampă este cea profesională, care apare la scriitori, muzicieni, telegrafişti, adică a unor grupe de muşchi chemaţi să facă o activitate de lungă durată. Acest tip de crampă apare numai în contextul activităţii respective, căci în afara lui mişcarea degetelor se face normal.

Tratament:

În cazurile cronice cu dureri dese se pot folosi şi plante medicinale.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: aloe, ardei, arnică, brustur, cuişoare, măslin, orez, păducel, pedicuţă, roiniţă, trandafir, trei fraţi pătaţi, valeriană.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Aloe (Aloe vera) se pune planta la măcinat şi se transformă în pastă apoi se amestecă în părţi egale cu untură. Se amestecă până la omogenizare, apoi se pune în cutiuţe de capacitate mai mică la rece. Se poate folosi ungând cu această cremă de mai multe ori pe zi, în strat subţire în cazurile cronice.

Ardei (Capsium anuum) se taie ardei iute în bucăţi mici apoi se pune într-o sticlă şi peste el se pune alcool sanitar. Este bine ca la o parte de ardei iute să se pună 3-4 părţi de alcool sanitar. Se ţine apoi timp de 10-15 zile la temperatura camerei, după care se strecoară şi se pune într-o sticlă de capacitate mai mică. Se pune pe o bucată de vată câteva picături şi se aplică pe locul unde apare crampa, de mai multe ori pe zi. Este foarte utilă pentru faptul că activează circulaţia sângelui.

Arnică (Arnica montana) se găseşte în comerţ tinctură, care se aplică local pe locul dureros de câte ori este nevoie.

Brustur (Arctium lapa) 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se pun comprese calde pe locul afectat.

Cuişoare (Syzygium aromaticum) se pun cuişoare (se găsesc şi la magazinele alimentare) 10 g măcinate în 100 ml ulei. Se ţin timp de 4 săptămâni, după care se strecoară şi se aplică local pe locul afectat de crampe, de câte ori este nevoie contribuind la calmarea durerii.

Măslin (Olea europea) se pune ulei călduţ pe locul afectat şi se face un masaj uşor.

Orez (Oryza sativa) se macină orezul şi se transformă în făină cu râşniţa de cafea (dacă nu aveţi altceva) şi se amestecă cu ulei formând o pastă care se aplică pe o pânză şi se pune pe locul dureros. Se mai poate consuma sucul obţinut din mlădiţe tinere de orez cu ajutorul storcătorului de fructe. Ajută la regenerarea întregului organism şi datorită faptului că are vitamina B2 este foarte indicat la această afecţiune.

Păducel (Crataegus monogyra) 1 linguriţă de flori şi frunze mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma intern câte 3 căni pe zi, ajutând la refacerea circulaţiei sângelui şi deci la vindecarea afecţiunii.

Pedicuţă (Lycopodium clavatum) Se mai poate pune pedicuţă (planta se va fierbe şi apoi se aplică într-un pansament) pe locul dureros. Este foarte eficientă pentru că conţine radiu. Se poate pune şi plantă proaspătă între două pânze care se aplică pe locul dureros. Este foarte utilă mai ales la crampele gambelor.

Roiniţă (Melissa officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma intern câte 3 căni pe zi, extern comprese.

Trandafir (Rosa centifolia) 1 linguriţă de petale mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma intern câte 3 căni pe zi, extern se poate aplica compresă cu ceai călduţă.

Trei fraţi pătaţi (Viola tricolor) 1 linguriţă de plante mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma intern câte 3 căni pe zi, extern comprese.

Valeriană (Valeriana officinalis) se foloseşte tinctura care există la toate magazinele naturiste câte 5-20 picături seara în cazul când acestea sunt pe parcursul nopţii. Este un bun sedativ.

Repaus muscular, masaj, comprese calde, aer cald.

Se va face preparat cu mult calciu. Se macină ouăle după ce se fierb în câteva ape care se aruncă, apoi se usucă. Se pune apoi praful într-un borcan iar deasupra se va pune suc de lămâie. Se amestecă. Se poate lua deja după 2 zile. Se amestecă apoi se ia câte o lingură de 3 ori pe zi.

Se poate face de asemenea lapte de var. se stinge var 1 kg cu 4 litri de apă apoi se lasă la decantat şi se ia apa de la suprafaţă după ce s-a limpezit perfect (5-7 zile. Se va lua câte o lingură din această apă diluată cu apă sau ceai de 3 ori pe zi. Nu se va lua ne diluată.

Se poate de asemenea măcina os de vită şi să se consume câte o linguriţă de 3 ori pe zi din acest praf. Este cea mai bună metodă.

Pentru soluţii de moment. Se va întinde muşchiul care se contractă şi în acest fel se scapă de durerea vie. Este nevoie  totuşi în acest caz să se facă ulterior mişcări de gimnastică care să îmbunătăţească circulaţia şi de asemenea se va face un tratament adecvat pentru restabilirea circulaţiei periferice.

Nu se forţează muşchiul şi se va evita supra solicitarea.

Este foarte frecventă această afecţiune la femeile care poartă tocuri. În aceste cazuri este necesar ca zilnic să se facă exerciţii de gimnastică eventual chiar înainte de a se descălţa sau imediat ce v-aţi descălţat.

Căldura în toate cazurile ajută la calmarea durerii şi se poate aplica sub formă de comprese sau cataplasme calde sau se poate face chiar baie caldă.

Se va suplimenta în cazurile în care aveţi crampe dese calciul care se consumă şi potasiu. De asemenea este foarte important să nu se consuma alimente acide.

Se mai poate administra oţet de mere cu miere din care se va pune 2 linguri la 250 ml apă şi se îndulceşte cu miere polifloră. Se consumă 3-4 căni pe zi.

Poate fi o lipsă de magneziu la mijloc.

Crampe

  • Bai călduţe cu ţelina – 5 minute
  • Spălarea cu apa rece si oţet
  • Se bea de 2 ori pe zi cate un pahar cu apa in care se adaugă si 2 linguriţe de miere de albine

DURERILE, SPASMELE, CRAMPELE MUSCULARE

Aspirina are un efect bun; se pot lua 2 tablete pe zi, dupa mese, daca greutatea este sub 75 kg, sau 3 tablete, daca greutatea este mai mare, timp de 2 zile, apoi 1/2 tableta pe zi, pana cand durerile musculare dispar.
Baile calde – la o temperatura de 37-40°C.
Prosopul cald aplicat dupa baie da rezultate si mai bune, daca se aplica pe o zona limitrofa celei dureroase.
Masajele si pozitia inclinata a corpului – extremitatile dureroase se aseaza pe o pernuta deasupra planului vertical al pieptului.
Masajul se face prin miscari usoare, care incep de la extremitatea cea mai indepartata a inimii, catre extremitatea sensibila. Acest masaj se face timp de 10 minute.
Daca apar dureri ale muschilor gatului, umerilor si bratelor, se obtine o ameliorare prin intinderea gatului. Cu ajutorul unei curele care cuprinde capul la nivelul urechilor, ,,va suspendati” de un cuier si incercati sa va indoiti genunchii, in asa fel incat sa se produca o intindere continua a muschilor din partea superioara a coloanei vertebrale. Aceasta sedinta va dura 5-10 minute.
Crampele musculare se inlatura prin aplicarea unui prosop umed pe partea dureroasa (prosoapele trebuie sa fie caldute, nu calde, adica la temperatura de 35-37°C) si prin miscari de framantare a muschiului, care incep cu partea situata distal de zona contractata.
De obicei, crampele musculare care apar in timpul efortului se datoreaza unui deficit de sare in fibrele musculare, care determina o iritabilitate. De aceea se va lua o jumatate de lingurita de sare pentru fiecare pahar cu apa, in timpul antrenamentelor sau al eforturilor mari fizice. Crampele in muschii gambelor, sub forma de carcei, apar datorita acumularilor de reziduuri chimice. Ele sunt mai frecvente la cei ce au varice. Evitarea lor se va face printr-un exercitiu la fiecare 2 ore, care consta in scoaterea tncaltamintei si a ciorapilor si, in pozitie pe spate cu soldurile sprijinite pe un fotoliu, se ridica labele picioarelor si se misca 30 de secunde, cu degetele picioarelor intinse.
Crampele musculare se mai pot inlatura prin evitarea contactului paturii cu labele picioarelor. Pentru aceasta, se pot confectiona cercuri pentru pat din cutii de carton in care se introduc labele picioarelor, iar peste acestea se aseaza patura. Daca nu cedeaza in aceasta maniera, se poate folosi chinina, 1 caseta pe zi, timp de 10 zile. Aceasta este contraindicata la gravide sau la cei suferinzi de arterite.
Spasmele musculare se inlatura prin aplicarea unui prosop cald sau sosete incalzite.
Cand spasmele persista, se pot folosi bai alternate calde si reci si masaje usoare, timp de 10 minute.

 

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close