Cum tratam varicele ?

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Tratament naturist pentru Varice

Sunt dilataţii patologice, permanente, ale venelor, datorate unei proaste circulaţii de întoarcere a sângelui sau apar ca urmare a flebitelor — acestea fiind foarte frecvente la femeile obeze, ori la cele ce sunt în perioada de climacteriu (la menopauză). Mai pot apărea varice şi în perioada de sarcină, în cazul unei tumori benigne cu evoluţie rapidă, situată la nivelul organelor genitale, dar ele regresează rapid odată cu naşterea sau după operarea tumorii, deoarece compresiunea suportată de venele membrului inferior – generată de creşterea progresivă a fătului în uter, ori de mărirea volumului tumorii – dispare.

Baie de şezut cu tătaneasă

Se lasă la înmuiat (macerat) 200 grame de frunze (proaspete sau uscate), timp de 12 ore, în cinci litri de apă rece. A doua zi, totul se încălzeşte, se strecoară şi se adaugă în apa de baie. în cadă trebuie să fie o cantitate de apă suficientă pentru a acoperi rinichii persoanei suferinde. Durata băii este de 20 de minute. La ieşirea din apă nu vă ştergeţi cu prosopul, ci îmbrăcaţi halatul de baie şi staţi în pat, la căldură, pentru a transpira bine timp de o oră.

Alifie de turiţă mare

Se încălzesc, într-o tigaie, 250 grame de untură curată de porc. Se presară, în untura încinsă, două mâini pline de turiţă mare (frunze, flori şi tulpini, tăiate mărunt), se lasă să se ridice spuma, se amestecă şi se ia de pe foc. Tigaia acoperită se lasă peste noapte să se răcească. în ziua următoare, amestecul se mai încălzeşte o dată şi se strecoară printr-o pânză de in curată; se storc resturile de plantă, iar alifia astfel obţinută se păstrează în recipiente cu capac. Resturile de plante (frunzele, florile şi tulpinile rămase în săculeţul de pânză) pot fi folosite imediat drept cataplasme de pus direct pe varice. Zonele afectate de varice se vor unge zilnic cu un strat gros de alifie.



Alifie de gălbenele

Alifia de gălbenele este, întocmai ca şi cea de turiţă mare, deosebit de eficace în tratamentul varicelor.



Se încălzesc, într-o tigaie, 250 grame de untură curată de porc. Se presară, în untura încinsă, două mâini pline de gălbenele (frunze, flori şi tulpini). Se lasă să facă spună, se amestecă bine, se ia tigaia de pe foc, se acoperă şi o lăsăm să se răcească peste noapte. In ziua unnătoare vasul se încălzeşte puţin, apoi conţinutul se trece printr-o pânză de in curată. Frunzele, florile şi tulpinile se storc. Alifia astfel obţinută se pune în recipiente închise cu capac. Cu resturile de plante stoarse se pot tace, de asemenea, cataplasme. Alifia de gălbenele se va întinde, într-un strat gros, pe o faşă de in care se înfăşoară în jurul zonei afectate de varice. Faşa se va schimba zilnic.

Comprese cu urzică moartă

Un alt leac din grădina Domnului împotriva varicelor dureroase sunt împachetările gambelor cu fiertură (decoct) de urzică moartă, albă sau galbenă. Se opăresc trei linguriţe pline-ochi de urzică moartă cu o jumătate de litru de apă clocotită, se lasă să tragă jumătate de minut. Cu decoctul astfel pregătit se umezesc compresele care se aşează, calde, în jurul gambelor. Cel mai bun mijloc este însă prevenirea, şi aceasta încă din anii tinereţii: limitarea fumatului, multă mişcare, gimnastică a picioarelor, încălţăminte sănătoasă.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close