vegis.ro

Herpes genital – Tratamente

Herpes genital.

            Herpesul genital este generat de virusul Herpes Simplex tip 2.

            Transmisia se face prin contact sexual, existând însă posibilitatea ca o mamă cu leziuni genitale să-şi poată contamina copilul la naştere.

            În mod obişnuit diagnosticul de herpes genital se bazează pe aspectul leziunilor. Totuşi într-un anumit număr de cazuri, cum ar fi formele atipice, herpesul primar sau infecţiile neonatale, este necesară o confirmare din partea laboratorului.

vegis.ro

Simptome şi evoluţie.

            În timpul contactului sexual, virusul pătrunde în celulele pielii sau ale mucoaselor organelor genitale şi se multiplică. Apoi celulele infectate sunt atacate de celulele macrofage ale sistemului imunitar. Acest lucru se traduce printr-o inflamaţie, în urma căreia apare o mică veziculă la nivelul pielii sau al mucoaselor organelor genitale. Celulele infectate sunt în cele din urmă distruse, iar leziunile se cicatrizează. Există totuşi unii viruşi care îşi găsesc refugiu în celulele nervoase şi rămân acolo, în stare lentă.

Debutul bolii este violent, cu febră şi erupţie sub forma unor mici vezicule la suprafaţa organelor genitale sau a regiunii anale, care se transformă rapid în ulceraţii dureroase. Uneori pot apărea ganglioni în regiunea inghinală. După tratament leziunile dispar, dar asta nu înseamnă vindecarea totală.

Perioada de latenţă a virusului variază de la câteva săptămâni la mai mulţi ani. Perioada de latenţă este puţin contagioasă, iar bolnavul nu prezintă nici o leziune vizibilă şi nici un simptom. Virusul poate fi însă reactivat sub efectul unor factori declanşatori (stres, oboseală, diferite infecţii, traumatisme cutanate). El iese din celulele nervoase şi reapare la nivelul pielii şi al mucoaselor sexuale.

În acest caz, reacţia organismului este mai organizată, iar leziunile sunt mai puţin grave.

Celulele infectate sunt din nou eliminate, dar virusul mai supravieţuieşte încă în celulele nervoase, în aşteptarea unui nou puseu.

Prima recidivă este considerată drept o perioadă extrem de contagioasă, dar, desigur ea se manifestă mai puţin acut ca la prima infecţie. Apar acum mici vezicule de dimensiunile unei gămălii de ac, puţin dureroase, care evoluează în mici ulceraţii, ce se cicatrizează în câteva zile.

Virusul Herpex simplex poate fi reactivat de mai multe ori în cursul vieţii, factorii declanşatori jucând un rol important. Frecvenţa, durata sau intensitatea puseelor variază de la un bolnav la altul. La persoanele atinse de SIDA sau sub chimioterapie este mai grav    

Herpesul genital

Ce este?

Herpesul genital este o infectie virala si cauzeaza aparitia unor rani ca niste basici in zona genitala. Persoana infectata va ramane cu boala toata viata si va avea aparitii repetate a ranilor.

Cum se transmite?

Prin contact direct, de obicei sexual, cu persoana infectata care prezinta aceste rani. Foarte rar, persoanele fara rani sau basici transmit mai departe boala. Persoanele infectate pot raspandi virusul si pe alte parti ale corpului prin intermediul mainilor. Deci este foarte important ca mainile sa fie spalate bine dupa ce s-au atins ranile.

Cum se depisteaza?

Se recolteaza si se examineaza secretia din aceste rani. Prin analiza sangelui nu poate face diferenta intre herpesul genital si herpesul aparut de la raceala (cel din jurul gurii).

Care sunt consecintele?

Cu prima infectare pot aparea: febra, dureri ale articulatiilor, simptome asemanatoare cu cele de gripa, durere la urinare, mancarimi, usturimi, marirea ganglionilor limfatici. Ranile pot fi cateodata foarte dureroase. In general se vindeca in 1-2 saptamani dar virusul ramane si poate reaparea la suprafata sub aceasta forma. Cu timpul ranile devin mai putin dureroase si se vindeca mai repede.

Cum se trateaza?

Nu exista nici un medicament la ora actuala care sa distruga virusul definitiv. Se mentine zona afectata uscata grabind astfel vindecarea. Este indicata lenjeria din bumbac pentru ca cea sintetica mentine umezeala si intarzie vindecarea. Spalarea mainilor este obligatorie pentru a impiedica raspandirea pe tot corpul. Exista antivirale orale care pot face mai usoara suportarea primei aparitii a virusului si apoi ajuta la reducerea frecventei aparitiei la suprafata a virusului.

Pot sa-i infectez si pe altii?

Da. Herpesul se transmite prin contactul cu zonele afectate. Chiar si cand nu sunt vizibile ranile exista o mica sansa sa se transmita virusul partenerului. Daca femeia este insarcinata trebuie sa fie anuntat medicul pentru ca herpesul se poate transmite si copilului in momentul nasterii. Medicul va lua masuri speciale in acel moment pentru evitarea infectarii pruncului.

vegis.ro

Cand imi pot relua activitatea sexuala?

Cand ranile dispar. Nu este bine sa aveti un contact sexual cand ranile sunt prezente pentru ca partenerul se poate infecta mult mai usor.

Plante ce se pot folosi: afin, aloe, arnică, asmăţui, brustur, cătină, ceai negru, cerenţel, cimbru, coada calului, coada şoricelului, ciuboţica cucului, creţuşcă, echinaceea, fumăriţă, gălbenele, iarbă mare (oman), lămâi, măr (coajă), mărar, micşunele ruginite, muşeţel, năprasnic, năsturel, nuc, pătlagină, plop negru, roiniţă, rostopască, salvie, saschiu, săpunariţă, şovârf, stejar, trei fraţi pătaţi, tătăneasă,  turtă (ciurul zânelor), unguraş, urzică, usturoi.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Afin (Vaccinum myrtillus) 2 linguriţe de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Este un bun dezinfectant.

Aloe (Aloe vera) se poate folosi frunza proaspăt tăiată care se aplică direct pe locul afectat. Se poate pune de 2 ori pe zi. O dată dimineaţa şi o dată seara. Se lasă peste noapte sub pansament. Se pot aplica de asemenea şi o serie de produse din aloe care sunt foarte eficiente şi se găsesc la toate magazinele naturiste. De asemenea se poate pune local suc proaspăt de plantă, obţinut din frunze proaspete.

Arnică (Arnica montana) 1 linguriţă de flori se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Este un bun dezinfectant. Există de asemenea în comerţ la magazinele naturiste tinctură cu care de asemenea se poate tampona local de mai multe ori pe zi.

Asmăţui (Anthricus cerefolium) 2 linguriţe de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul de dezintoxicare al organismului.

Brusture (Arctium lappa)- 4 linguri de rădăcină se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 15 minute. Se strecoară. Se fac comprese şi tamponări frecvente. -Decoct de brusture 4 linguri de rădăcină mărunţită se fierbe în 250 ml apă. Se lasă 15 minute la fiert. Se strecoară. Se pun comprese locale de mai multe ori pe zi. Intern se consumă din 1 linguriţă de plantă mărunţită pusă la 250 ml apă şi fiert timp de 5 minute. Se strecoară apoi se consumă 2-3 căni pe zi. Este util mai ales pentru efectul depurativ, intern şi extern ca şi calmant şi cicatrizant.

Cătină (Tamarix ramosissima) intern se poate consuma cătina pentru multele vitamine care sunt prezente în acest fruct sub diferite forme ajutând la întărirea imunităţii organismului. Extern se poate pune ulei de cătină de mai multe ori pe zi. Are rol cicatrizant, dezinfectant şi de refacerea pielii.

Ceai negru. Se pune un plic de ceai la 100 ml apă şi se bea intern de 3 ori pe zi câte un astfel de ceai. Extern se face acelaşi ceai şi se tamponează local de 4-8 ori pe zi, cu un tampon de vată muiat în acest ceai. În foarte multe cazuri trece foarte rapid.

Cerenţel (Geum urbanum) 1 linguriţă de rizomi mărunţiţi se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul de dezintoxicare al organismului. Este o plantă care ajută datorită taninului atât la strângerea ţesuturilor cât şi la cicatrizare.

Cimbru (Satureja hortensis)- acesta întăreşte rezistenţa organismului la atacul virusului herpetic. Ajută atât ca preventiv cât şi în cursul tratamentului. Se pune 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute şi apoi se strecoară. Se poate consuma câte 3 căni pe zi. Extern local se pot pune comprese făcute cu pansament muiat în acest ceai. Se poate pune de mai multe ori pe zi. Se poate în cazul în care există mâncărime să se pună şi puţin oţet sau suc de lămâie. Se pune pentru efectul calmant câte 2 linguri de oţet de 9 grade la 250 ml ceai de cimbru.

Ciuboţica cucului (Primula officinalis) 1 linguriţă de rădăcină sau de plantă se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi.

Coada calului (Equisetum arvense) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul de dezintoxicare al organismului.

Coada şoricelului (Achillea milefolium) 1 linguriţă de flori mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul de dezintoxicare al organismului şi pentru efectul antibiotic.

Creţuşcă (Filipendula ulmaria) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi.

evomag.ro

Echinaceea (Echinacea angustifolia)-tinctura de echinaceea este cea mai potrivită. Se va administra conform indicaţiilor producătorului ajutând la vindecarea afecţiunii.

Fumăriţa (Fumaria officinalis) este o plantă foarte activă în boala herpetică. Cura durează 3 luni  care cuprind cicluri alternative: 10 zile tratament cu tinctură de fumăriţă (de 3 ori pe zi câte 25 picături) urmate de 10 zile pauză.

Gălbenele (Calendulla officinalis), 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi. Extern se pot pune comprese cu acest ceai, fiind unul dintre ceaiurile cu posibilitate de distrugere al virusului. Se mai poate folosi tinctură de gălbenele intern câte 20 picături de 3 ori pe zi şi tamponamente locale cu tinctură diluată cu apă. Intern se poate lua câte 20 picături de 3 ori pe zi, diluate. Cele mai utile sunt florile.

Iarbă mare (Oman- Inula helenium) 20 linguri rase de rădăcini mărunţite, se fierb pentru 15 minute în 500 ml apă. Se fac spălături locale şi tamponamente.

Lămâi (Citrus lemon) sucul de lămâie se foloseşte pentru tamponamente locale, datorită faptului că are multă vitamina C, este astringent şi calmează durerea şi mâncărimile.

Măr(coajă)-3 linguri de coji de măr tocate se fierb pentru 5 minute în 250 ml apă clocotită. Se strecoară şi apoi se consumă 2-3 căni pe zi.

Mărar (Anthum gruveolens) 1 linguriţă seminţe măcinate la 250 ml apă clocotită. Se spală zona afectată cu acest lichid după strecurare şi intern se poate consuma 2 căni pe zi.

Micşunele ruginite (Cheiranthus cheiri)  1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi. Extern se pot pune comprese cu acest ceai.

Muşeţel (Matricaria chamomilla) 1 linguriţă de flori mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul antibiotic şi de calmarea durerii.

Năprasnic (Geranium robertiarum)-4 linguri de plantă mărunţită se pun în 250 ml apă şi se fierb timp de 5 minute. Se strecoară şi apoi se fac tamponamente. Este foarte eficient să se pună suc de plantă direct pe locul afectat de mai multe ori pe zi. -Decoct de năprasnic– 1 linguriţă fiartă la 250 ml apă timp de 5 minute, apoi strecurat. Se consumă intern 2 căni pe zi.

 năsturel,

Nuc (Juglans regia)- 10-15 frunze de nuc mărunţite se fierb timp de 20 minute într-un litru de apă. Se strecoară şi se aplică spălături locale.

vitamix.ro

Pătlagină (Patlagina lanceolata)- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi. Extern: 2 linguri de frunze mărunţite puse la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Local se tamponează cu acest ceai de mai multe ori pe zi.

Plop negru (Populus nigra) 1 linguriţă de muguri mărunţiţi se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul antibiotic foarte puternic şi de calmarea durerii.

Roiniţă (Melissa officinalis) se foloseşte crema de roiniţă pentru a reduce severitatea durerilor. Se aplică de 5-6 ori pe zi. Se poate face şi un ceai din 2 linguriţe de plantă mărunţită care se păun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se tamponează local de mai multe ori pe zi cu acest ceai. De asemenea intern se pot consuma 2 căni pe zi, având o acţiune calmantă. Există şi în comerţ la toate magazinele naturiste un unguent pe bază de roiniţă care este unul dintre cele mai eficiente tratamente la această afecţiune contribuind nu numai la calmarea durerilor ci şi la vindecare. Se unge de 2-3 ori pe zi în strat subţire. Roiniţă 1 lingură şi 1 lingură de frunze de urzică se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Extern se va pune compresă cu acest ceai de mai multe ori pe zi.

Rostopască (Chelidonia majus) 1 linguriţă de plantă mărunţită (proaspătă sau uscată) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul antibiotic foarte puternic şi de calmarea durerii.

Salvie (Salvia officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită (proaspătă sau uscată) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul de reglare al organismului şi antibiotic.

Saschiu (Vinca minor)- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac tamponări repetate cu acest ceai.

Săpunariţă (Saponaria officinalis)  1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac tamponări repetate cu acest ceai. Intern se poate consuma pentru puternicul efect de curăţirea organismului de toxine.

Şovârf (Origanum vulgare)  1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac tamponări repetate cu acest ceai.

Stejar (Quercus robur) 1 linguriţă de coajă se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac tamponări locale cu acest ceai. Este util datorită taninului care ajută la vindecarea mai rapidă a leziunilor.

Trei fraţi pătaţi (Viola tricolor)  1 linguriţă de plantă mărunţită (proaspătă sau uscată) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern este foarte util şi pentru dezintoxicarea organismului.

Tătăneasă ((Sympytum officinalis) 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute. Se strecoară şi se foloseşte pentru tamponări de mai multe ori pe zi, fiind foarte utilă pentru vindecarea mai rapidă a afecţiunii. Există la magazinele naturiste şi multe preparate cu această plantă inclusiv unguent cu care se poate unge local.

Turtă (Ciurul zânelor-Carlina acaulis) 1 lingură de rădăcină se fierbe timp de 20 minute în 250 ml apă. Se strecoară şi se fac tamponamente de mai multe ori pe zi.

Unguraş (Marrubium vulgare) 1 linguriţă de plantă mărunţită (proaspătă sau uscată) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern este foarte util şi pentru dezintoxicarea organismului.

Urzică (Urtica dioica) 1 linguriţă de frunze mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Intern se pot consuma 2-3 căni şi extern se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern este foarte util şi pentru dezintoxicarea organismului.

vitalconcept.com

Usturoi (Allium sativum). Egiptenii au fost cei care au folosit pentru prima dată usturoiul la tratarea foarte multor afecţiuni. Usturoiul poate să distrugă acest virus şi să nu-i mai dea voie să se înmulţească. -Se mai poate face o cremă cu usturoi. Se curăţă usturoi, se pisează, apoi se va pune o cantitate dublă de untură de porc ne sărată. Se fierbe apoi pe baie de apă timp de 3 ore, după care se strecoară. Se mută apoi în cutiuţe de capacitate mai mică şi se foloseşte local de mai multe ori pe zi. Se aplică în strat subţire.

Frunze de salvie, fumăriţă, coada calului, şovârf. Se pun 5 linguri în părţi egale din fiecare plantă la 1 litru de apă. Se pune la fiert timp de 2-3 minute. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă în cursul unei zile.

Un alt produs care se poate folosi la distrugerea acestui virus este propolisul. Este preferat folosirea sa sub formă de tinctură atât intern cât şi extern pe locul afectat. Se poate dilua propolisul la 2% şi să se facă tamponamente de mai multe ori pe zi pentru că are rolul de a usca şi a dezinfecta local. Apoi cât timp herpesul este activ se poate pune alifie de propolis Propoderm care izolează zona infecţiei ne permiţând extinderea. Când jena locală s-a redus aproape complet este eficient unguentul de gălbenele sau de cătină care ajută la refacerea ţesuturilor

De fapt se mai cunoaşte faptul că acest virus este prezent în foarte multe locuri dar nu atacă decât pe cei care au organismul slăbit. Preventiv, deci este foarte util să vă întăriţi imunitatea corpului, lucru care contribuie foarte mult atât la păstrarea sănătăţii cât şi la vindecare. În acest context trebuie să spunem că Echinaceea este planta cea mai des folosită sub diferite forme pentru întărirea imunităţii organismului.

La tineri în general evoluţia acestei boli este scurtă şi benignă, lucru ce ne face să spunem că este suficient să se tamponeze în prima fază cu tinctură de propolis veziculele, apoi în momentul în care încetează durerile este suficient folosirea talcului care ajută la uscarea veziculelor.

La veziculele infectate tot tinctura de propolis ajută.

În prima fază de boală se aplică gheaţă pentru 10-15 minute, care calmează durerile şi mâncărimea. Se poate pune de mai multe ori pe zi. De asemenea oţet de mere diluat aplicat local.

Extern este mai dificil de aplicat preparatele cu usturoi, dar intern se poate consuma cât de mult.

La bătrâni algiile zoosteriene şi post zoosteriene sunt foarte intense şi rebele la ori ce tratament, în plus există foarte multe infecţii care contribuie la menţinerea afecţiunii perioade lungi, mai ales în cazurile în care nu sunt trataţi corespunzător.

-Se aplică tinctură de propolis local de mai multe ori pe zi. De fapt se aplică de fiecare dată când există senzaţia de mâncărime sau durere. Se poate folosi Propoderm unguent aplicat în strat subţire local de 2-3 ori pe zi.

Pentru acţiunea calmantă: ciuboţica cucului, tătăneasă, arnică.

Cicatrizante: cimbru, cerenţel, muguri de plop, coajă de stejar.

Reţetă complexă: se amestecă în părţi egale: flori de arnică, flori de muşeţel, flori de şovârf, rădăcină de tătăneasă, coajă de stejar. Se lasă la macerat într-un vas închis 2 linguri din amestec şi 5 linguri de alcool de 70 ° timp de 10 ore. Preparatul obţinut se infuzează cu 100 ml apă clocotită. După 15 minute se filtrează prin tifon. Cu acest extract se badijonează local (aplicat doar în punctele dureroase. Atenţie nu se utilizează sub formă de compresă.

viataverdeviu.ro
genetx.eu

Reţetă 2: se pun 50 g de muguri de plop zdrobiţi într-un vas şi se umezesc puţin cu alcool. Se lasă apoi timp de 30 minute. Se mai zdrobesc încă o dată (ar fi bine într-un mojar) şi apoi se pun într-un vas, pe baia de apă cu 100 g de untură de porc ne sărată. Se fierbe timp de 3 ore. Se ia de pe foc şi se strecoară. Se pune apoi 20 g de ceară de albine şi se pune din nou pe baia de apă, până se topeşte ceara. Se ia apoi de pe foc şi se amestecă până la răcirea complectă. Se pune ceea ce s-a obţinut în cutii mici la rece. Se unge local de mai multe ori pe zi.

În toate cazurile se evită contactul bolnavilor cu copiii care nu au avut varicelă.

 „Herpigen”– este indicat la herpes şi vegetaţii veneriene. Este produs de Catalysis- Madrid. Se foloseşte conform indicaţiilor producătorului. Se găseşte în farmacii sau magazinele naturiste.

Apa de zinc aplicată extern ajută la vindecarea afecţiunii şi calmarea durerilor. Se prepară din 4 g de sulfat de zinc (de la farmacie) care se amestecă cu 100 ml apă fiartă şi răcită. Înmuiaţi un tampon steril în soluţie şi aplicaţi pe herpes. Menţineţi 30 minute.

Margusa- produs ce se găseşte le toate magazinele naturiste. Este pe bază de plante medicinale(neem, lemn dulce), în mod normal în cazul herpesului se ia 2 tablete pe zi. Una dimineaţa şi una seara. Se ţin în gură pentru 15 minute apoi se înghit. Se va face timp de 21 zile apoi 7 zile de pauză şi se mai poate face încă o doză sau chiar mai multe.

„Rodilemid” medicament românesc naturist foarte eficient care se poate folosi la toate formele de herpes. Se găseşte la toate farmaciile şi se foloseşte conform indicaţiilor producătorului.

Herpes-Liz şi Zona zoster-liz. Se găseşte la toate farmaciile şi este un produs biologic românesc. Se foloseşte conform indicaţiilor producătorului.

Aciclovir de la farmacie.

Cristal violet 1% se tamponează zonele afectate de mai multe ori pe zi, după spălare cu orice ceaiuri din plante sau chiar cu apă şi săpun.

Lasati un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close