Insuficienţa renală funcţională.
(Nefropatie funcţională, azotemie extrarenală).
Prin termenul de insuficienţă renală funcţională se înţelege un tablou clinico-biologic de insuficienţă renală cu caracter reversibil şi care este provocat de tulburări ale circulaţiei renale. În cazurile când tulburările sunt de scurtă durată şi nu prea intense ele pot fi rapid reversibile, în timp ce în cazurile când aceste tulburări sunt intense şi de lungă durată ele pot duce la alteraţii organice sau la o agravare accentuată a bolii de bază, în special a unei nefropatii organice oarecare, până la stadiul de insuficienţă renală severă. Perturbările care generează insuficienţa renală funcţională sunt:
- Dezordinile hidro-electrolitice.
- Hipotensiunea arterială.
- Insuficienţa renală funcţională prin dezordini hidroelectrolitice. Circumstanţe de apariţie. Acest sindrom se instalează în toate condiţiile clinice care provoacă o pierdere de sare şi apă cu deshidratarea extracelulară: pierderi digestive în urma vărsăturilor (stenoză de pilor, sarcina, ocluzia intestinală, intoxicaţii, peritonite, uremie), în urma diareilor coleriforme (boli infecţioase, stări toxice, etc), aspiraţii gastrice şi intestinale, lavaje gastrice, fistule digestive, pierderi cutanate (transpiraţii excesive) şi pierderi renale (pierderea Na şi Cl prin urină în boala Addison, precum şi coma diabetică, unele boli renale cum ar fi: pielonefrita cronică, glomerulonefrita cronică, rinichi polichistic, etc).
Mecanism fiziopatologic. Insuficienţa renală funcţională care se instalează în urma dezordinilor hidro-electrolitice se poate explica prin consecinţele circulatorii care apar în urma diminuării volumului sanguin; scăderea debitului cardiac şi hipotensiunea arterială care vor antrena reducerea debitului renal, scăderea filtraţiei glomerulare şi creşterea azotemiei. În afară de dezordinile care privesc sodiul şi apa, intervine şi tulburarea altor electroliţi (hipokaliemia, hipocloremia însoţită de alcaloză metabolică (vărsături intense), precum şi starea de acidoză metabolică (prin producere de corpi cetonici şi excreţie mărită a bicarbonaţilor prin diaree).
Tabloul clinico-biologic este dominat de semnele de deshidratare extracelulară; astenie, pliu cutanat persistent, globi oculari înfundaţi, limba prăjită, tendinţa către colaps vascular (puls slab, tahicardie, hipotensiune arterială).
Examenul urinei. Oligurie şi uneori anurie după vărsături masive şi prelungite; poate fi prezentă proteinuria discretă şi rari cilindri hialini. Dacă rinichiul a fost anterior sănătos concentraţia urinei este relativ mărită, bogată în uree, însă eliminarea Na şi Cl este uneori extrem de scăzută.
Semne biologice. Pot indica hemoconcentraţie a proteinelor plasmatice). Determinarea electroliţilor plasmatici Na şi Cl poate arăta valori scăzute, crescute sau normale. Osmolaritatea plasmatică evidenţiază uneori hipertonie sau hipotonie osmolară. Alte tulburări privesc kaliul sau echilibrul acido-bazic.
Diagnosticul. Se bazează pe asocierea circumstanţelor de apariţie (vărsături, diaree, etc) cu semne de deshidratare extracelulară, oligurie cu urini concentrate şi tablou clinico-biologic de uremie. Refacerea volumului circulant prin administrarea de apă şi sare va duce la dispariţia semnelor de insuficienţă renală.
Tratamentul. Va urmări corecţia dezechilibrelor hidrice, electrolitice şi a stării de deshidratare, precum şi a afecţiunilor gastro- intestinale, a comei acidocetozice, etc, care a provocat tulburarea renală. Se va administra apă cu sare în funcţie de rezultatele analizelor.
II.Insuficienţa renală prin hipotensiune arterială. Circumstanţele de apariţie. Insuficienţa renală funcţională poate fi provocată de o scădere bruscă a tensiunii arteriale în urma unui accident cardiac acut, sincopă cardiacă, infarct de miocard, hipertensiune tratată prin ganglioplegice, după circulaţie extracorporală, în chirurgia cardiacă, hemoragii spontane precum şi în cazurile de hipotensiune severă din stările de şoc (traumatic, infecţios, intoxicaţii severe, etc).
Mecanism fiziopatologic. Mecanismul principal constă în reducerea fluxului sanguin renal şi fluxului glomerular. Se admite că fluxul glomerular încetează când tensiunea arterială medie atinge 60mmHg. În momentul în care tensiunea arterială creşte diureza revine la normal în cazurile când hipotensiunea arterială este de scurtă durată. În stările de şoc, în ciuda normalizării tensiunii arteriale, oligoanuria poate deveni persistentă, însoţindu-se de leziuni organice ale parenchimului renal. În aceste cazuri, în afară de durata şi intensitatea stării de ischemie renală intervin şi alţi factori care lezează rinichiul; dezordinile hidro-electrolitice, hematoza deficientă, leziunile viscerale multiple, coagularea intravasculară diseminată în urma accidentelor septice, etc. Singurul criteriu care poate aprecia reversibilitatea imediată a oliguriei faţă de instalarea insuficienţei renale este răspunsul faţă de tratamentul precoce aplicat.
Aspectul clinic. Al insuficienţei renale care se instalează după stările de hipotensiune arterială nu are caractere tipice. În cele mai multe cazuri, în afară de semnele colapsului vascular (paloare, transpiraţii, respiraţie superficială, tahicardie, scăderea tensiunii arteriale) se instalează oligoanuria şi rar anuria, putând dura numai câteva ore în cazul când tensiunea este redusă la normal. Numai în stările de şoc se poate instala anuria prelungită.
Examenul urinei. Indică o proteinurie discretă; concentraţia urinară poate fi mai scăzută, iar sodiul uneori extrem de scăzut. Ulterior atât ureea urinară cât şi natriuria revin la normal în mod rapid. Ureea sangvină poate creşte până la valori de 100-150 mg% însă se normalizează după reluarea diurezei.
Tratamentul insuficienţei renale prin hipotensiune arterială- urmăreşte reducerea la normal a tensiunii arteriale. Se poate face tratamentul de la hipotensiune. În cazurile grave este necesară internarea în spital şi transfuzii de sânge.
- Insuficienţa cardiacă (Rinichiul cardiac). Tulburările care apar în insuficienţa cardiacă au un răsunet renal care se manifestă prin semnele unei insuficienţe renale moderate şi mai cu seamă prin incapacitatea rinichiului de a elimina sodiul.
Mecanismul fiziopatologic. Manifestările renale din cursul insuficienţei cardiace se traduc pe o parte prin scăderea constantă şi intensă a fluxului sanguin renal şi pe de altă parte prin insuficienţa de excreţie a sodiului, care duce în mod secundar la retenţie de apă, supraîncărcarea circulaţiei şi agravarea insuficienţei cardiace. Mecanismele care intervin în retenţia sodiului ar fi: creşterea reabsorbţiei sodiului filtrat la nivelul tubului contort proximal, consecutiv creşterii presiunii oncotice peritubulare, secreţia crescută de aldosteron şi scăderea fluxului glomerular.
Diagnosticul. Se bazează pe existenţa semnelor de decompensare cardiacă şi prezenţa semnelor de insuficienţă renală moderată: oligurie, proteinurie discretă, concentraţie crescută a urinei cu o eliminare mărită de uree şi aproape lipsită de sodiu, precum şi creşterea moderată a azotemiei. Toate aceste semne dispar după tratamentul insuficienţei cardiace.
Tratament. Se face tratamentul insuficienţei cardiace.
Tinctura de brânca ursului.
Heracleum spondylium.
Preparat de Dacia Plant.
Acţiuni:
Intern: antispastic digestiv, antispastic uterin puternic şi cu acţiune rapidă, calmant general, carminativ, hipotensor, afrodiziac, reglator al activităţii nervoase, stimulent al activităţii gonadelor, stimulator al imunităţii locale nespecifice (la nivelul renal şi genital), tonic general, tonic digestiv, vasodilatator genital, vasodilatator periferic, vermifug, antihisteric, antiblenoragic.
Extern: detersiv, rezolutiv.
Indicaţii:
Intern: impotenţă hormonală şi vasculară, sterilitate masculină, adjuvant în boli venerice (gonoree, sifilis, chlamidia, etc.) anexită, metroanexită, amenoree, sterilitate feminină, frigiditate, menopauză prematură, digestie dificilă, balonări frecvente însoţite de colici, insuficienţă renală, stări de oboseală şi epuizare ca urmare a efortului fizic şi intelectual exagerat, îmbătrânire prematură.
Extern: răni purulente, antrax (adjuvant), scleroză multiplă (adjuvant), descâlcirea părului.
Precauţii: supradozarea acestui produs produce reacţii de tip alergic, vasodilataţie periferică şi hipotensiune. Problemele de prostată manifestate sau latente pot fi activate de această plantă, caz în care tratamentul va fi întrerupt pentru o perioadă de timp.
Contraindicaţii: planta este contraindicată femeilor gravide. După tratamentul extern cu brânca ursului este interzisă expunerea la soare, deoarece are proprietăţi fotosensibilizante.
