Iritaţii oculare – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Iritaţii oculare.

            Acestea pot să apară datorită foarte multor cauze dintre care menţionăm: corp străin în ochi (va fi apelat la un medic oculist şi scos), soarele (se indică folosirea ochelarilor potriviţi), oboselii (se va insista pe odihnă mai multă), lucrul în faţa calculatorului sau la TV (se va reduce numărul de ore şi se vor căuta să se facă pauze la fiecare oră), conjunctivita (se va trata corect), poluare cu cosmetice, fum de ţigară, alergii, etc (se vor evita pe cât posibil, renunţaţi de asemenea la produsele cosmetice de slabă calitate sau care vă produc alergii), etc.

            Ochi obosiţi, cearcăne, dureri oculare, umflături, etc.

            Tratament:



            Se pot folosi următoarele plante medicinale: afin, albăstrele, cartof, castravete, coarne, gălbenele, silur, trandafir.

Afin (Vaccinum myrtylis) se consumă fructe zilnic- din frunze se poate face un ceai 2 linguriţe de frunze cu 1 linguriţă de sare se pun la 250 ml apă şi se fierbe 5 minute. Se strecoară bine şi se pot face spălături oculare de 2 ori pe zi. Fructele se spune că sunt cele mai bune pentru a reda acuitatea vizuală. Se poate folosi şi tinctura câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi. Atenţie la constipaţie, pentru că trebuie să luaţi anumite măsuri pentru a nu se produce constipaţie care poate agrava afecţiunea.

Albăstrele (Centaurea cyanus) se va pune 1 linguriţă de sare şi 2 linguriţe de plantă la 250 ml apă şi se fierbe timp de 2 minute. Se acopere pentru 20 minute, apoi se strecoară. Se pun comprese în special pentru umflăturile de la ochi sau ochi obosiţi. Spălături se fac în cazul conjunctivitelor cu ceaiul foarte bine filtrat.

Albuş de ou. Se bate spumă şi se pune pe ochii obosiţi. Se lasă timp de 20 minute, apoi se spală cu apă călduţă. Este bun şi pentru estomparea ridurilor de la colţul ochilor şi nu numai.



Cartof (Solanum tuberosum)  se pun felii proaspăt tăiate pe ochii închişi pentru 10 minute. Sunt indicate la toate iritaţiile oculare (mai puţin la conjunctivită).

Castravete (Cucumis sativus) feliuţe se taie şi se aplică pe ochii închişi. Este un tratament care se poate face de mai multe ori pe zi în cazul inflamaţiilor sau a ochilor obosiţi.

Coarne (Cornus mas)  se folosesc tot ca afinele cu acelaşi efect.

Gălbenele (Calendulla officinalis)- 1 linguriţă de sare şi 2 linguriţe de flori mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 5 minute. Se strecoară şi se pun comprese sau chiar spălături oculare. Este util şi în conjunctivite. Se poate face de 2 ori pe zi.

Silur (Euphrasia rostkovina) cel mai eficient preparat se obţine din această plantă. Se pune 2 linguriţe de plantă mărunţită şi 1 linguriţă de sare de bucătărie, la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, după care se acopere şi se mai lasă 15 minute. Apoi se strecoară de 2 ori pentru a evita să mai rămână resturi de plantă. Se poate apoi cu acest lichid să se facă spălături la ochi de 2 ori pe zi sau să se pună comprese pe ochii închişi. Compresele se pun calde şi se lasă pentru 30 minute. Se face zilnic până la vindecarea complectă. Este util în toate afecţiunile oculare.

Trandafir (Rosa centifolia) -Petale de trandafir sau de alte flori. 2 linguriţe la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute şi se fac spălături oculare. Ca la orice preparat care se foloseşte la ochi este bine să se pună 1 linguriţă de sare în timpul cât se prepară, eventual se fierbe o dată cu apa.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close