Infecţii oculare – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Infecţii oculare.

Orjeletul sau urciorul este o afecţiune care este datorată unei infecţii , de cele mai multe ori stafilococică a marginii pleoapelor. Dar există foarte multe alte infecţii care vizează ochiul.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: cătină, ceapă, fenicul. afin, albăstrele, aloe, arnică, asmăţui, avocado, bănuţei, caise, cartof, castravete, cătină, coacăz negru, corn, echinaceea, feciorică, gălbenele, grâu, isop, lămâie, mătăciune, morcov, mur, muşeţel, nalbă, nap, năprasnic, păstârnac, pătlagină, pătrunjel, ridiche, rostopască, rozmarin, salata verde, silur, soc, spanac, sulfină, sunătoare, tătăneasă, tei, trandafir.

Mod de folosire al plantelor medicinale:

Afin (Vaccinum myrtllus) se vor folosi frunzele care conţin suficient tanin pentru a avea o acţiune antibiotică foarte puternică. Se vor pune 2 linguriţe la 250 ml apă. Se vor fierbe timp de 5 minute după care se strecoară. Se pot consuma 3 ceaiuri pe zi. Se poate de asemenea cu acest ceai să se pună comprese pe ochii închişi. De asemenea se indică folosirea fructelor cât mai mult timp câte 100g pe zi, în cure de lungă durată, conţinând myrtylină care ajută foarte mult la refacerea integrităţii oculare.

Albăstrele (Centaurea cyanus) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi cu înghiţituri mici. Este util pentru efectul de eliminare al toxinelor din organism. Este bun şi ca antibiotic. Extern se pun comprese pe ochii închişi.

Aloe (Aloe vera)1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi cu înghiţituri mici. Se poate lua şi ca praf care se pune o jumătate de linguriţă sub limbă şi apoi se înghite cu puţină apă. Este foarte util pentru efectul laxativ. Extern se pun comprese pe ochii închişi.

Arnică (Arnica montana) cu toate că este o plantă toxică internă se foloseşte în tratamentul infecţiei urinare, sau altor infecţii însă cu mare grijă. Conţine materii tanante, acid galic, inulină, răşină, etc. Lucru ce-o face foarte utilă în tratamentul afecţiunilor renale şi în special al infecţiilor cu diferiţi agenţi patogeni pe care-i distruge şi face imposibilă înmulţirea lor. Se vor folosi florile. Se va pune o linguriţă de flori mărunţite la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 3 ceaiuri pe zi.

Se poate de asemenea folosi tinctura care există în magazinele naturiste, caz în care se va respecta indicaţia producătorului. Extern se aplică comprese.

Asmăţui (Anthricuis cerefolium) se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac comprese pe ochii închişi.

Avocado se indică consumarea acestui fruct pentru întărirea imunităţii sau se pun pe ochii închişi cataplasme cu felii de fruct proaspăt.

Bănuţi (Bellis perenis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi cu înghiţituri mici. Are un efect antibiotic şi poate ajuta la distrugerea virusurilor sau microbilor existenţi, dacă se pune compresă externă.



Caise (Armeniaca vulgaris) se indică folosirea caiselor în alimentaţie. Proaspete pentru efectul vitaminic şi uscate pentru a elimina din organism toxinele fiind un bun laxativ. Extern direct pe ochii închişi se pot pune fructe crude tăiate felii pentru calmarea durerilor sau inflamaţiilor.

Cartofi (Solanum tuberosum) se poate consuma suc de cartofi câte 100 ml de suc luat înainte de masă cu 15 minute. Se ia de 3 ori pe zi, în cure de mai lungă durată. Aduce în organism o serie de enzime şi minerale foarte utile organismului. Se poate de asemenea fierbe cu coajă cu tot şi consuma cu coajă cu tot care este foarte sănătoasă. Sucul de cartofi este foarte util cu suc de morcovi şi varză. Extern se pot pune felii de cartofi pe ochii închişi cu scopul de a calma durerile. Se poate şi rade şi aplica cu ajutorul unui pansament.

Castravete (Cucumis sativus) se pun felii de castravete proaspăt pe ochii închişi pentru a calma iritaţiile. Intern se consumă pentru eliminarea toxinelor din organism, lucru ce ajută mult la vindecarea ochilor.

Cătină (Tamarix ramosissima) fructele sunt considerate o adevărată polivitamină naturală, se poate consuma cât mai mult şi se poate de asemenea consuma sirop sau alte preparate cu cătină fructe. Extern se indică ungerea pleoapelor cu ulei de cătină, pentru ca să intre în acest mod şi în ochi şi să vindece foarte multe afecţiuni.

Coacăze negre (Ribes nigrum) se indică folosirea fructelor acestea crude sau sub formă de suc proaspăt. În cazurile în care nu se poate obţine proaspăt se va consuma sub formă de ceai din fructe uscate. 1 linguriţă de fructe zdrobite se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 10 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Extern se poate aplica o compresă dar se foloseşte mai mult intern pentru multele vitamine care le au, în special cele proaspete. Se mai poate folosi chiar şi siropul. Se indică chiar şi în cazurile în care se face chimioterapie (la cancer, etc) pentru efectele care le are asupra organismului, ajutând să fie mai bine suportat tratamentul. Se poate aplica pe ochii închişi sub orice formă.

Corn (Cornus mas) se indică folosirea fructelor minim câte 100 g de fructe pe zi, pentru refacerea integrităţii oculare. Pe ochii închişi se poate pune un ceai făcut din aceste fructe sau chiar din frunze.

Echinaceea se indică folosirea tincturii care există de vânzare la toate magazinele naturiste sau farmacii. Se foloseşte conform indicaţiilor producătorului. Este indicată pentru întărirea imunităţii şi în acest fel contribuind la refacerea oculară.

Feciorică (Herniaria glabra) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi cu înghiţituri mici. Se indică pentru efectul antibiotic şi de drenare a ficatului. Extern se pun comprese pe ochi de mai multe ori pe zi. Se poate folosi şi tinctura câte 1 linguriţă la 100 ml apă cu care se fac de asemenea comprese pe ochi pentru efectul de distrugere al microbilor.

Gălbenele (Calendulla officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi cu înghiţituri mici. Se indică pentru efectul antibiotic şi de drenare a ficatului. Extern se pun comprese pe ochi de mai multe ori pe zi. Se poate folosi şi tinctura câte 1 linguriţă la 100 ml apă cu care se fac de asemenea comprese pe ochi pentru efectul de distrugere al microbilor.

Grâu (Triticum aestivum)  măcinat mare sau uruială cu miere şi ulei în cantităţi, câte 1 lingură de 3 ori pe zi. Se poate însă folosi foarte bine şi seminţele germinate consumate câte 100 g de 3 ori pe zi, aducând organismului, minerale, vitamine, enzime şi ajutând în acest fel la vindecare. Se pot însă folosi şi tărâţele de grâu câte 3-6 linguri pe zi, simple sau muiate cu apă, ceai sau lapte.

Isop (Hyssopus officinalis) are ulei volatil bogat în pinocamfonă, pinen, etc. Este foarte utilă în infecţiile urinare. Se va pune 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml de apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute după care se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Din cantitate dublă de plantă se pot face clisme zilnic. Pe ochi se pune compresă cu ceai de mai multe ori pe zi.

Lămâi (Citrus limoniu) se indică folosirea sucului de lămâie pentru vitamina C care este un bun antibiotic şi totodată întăreşte imunitatea organismului. Se poate folosi şi extern în diferite diluţii, în special pentru tratarea mâncărimilor pielii care sunt date de unele infecţii microbiene.

Mătăciune (Dracophalum moldavica) 1 linguriţă, pusă în 250 ml apă rece şi fiert apoi 10 minute. Se strecoară. Se pun comprese pentru efectul antimicrobian.

Morcov (Daucus carota) seminţe- 1 linguriţă, pusă în 250 ml apă rece şi fiert apoi 10 minute. Se strecoară şi se beau 3 căni pe zi. Se mai poate face seminţele praf şi se ia o linguriţă de 3 ori pe zi. Se pune sub limbă pentru 5 minute, apoi se înghite. De asemenea se poate face tinctură şi se vor lua în acest caz câte 20 picături de 3 ori pe zi. Sucul de morcovi este foarte util zilnic cel puţin 600 ml. Sucul obţinut din rădăcini proaspete se indică să se folosească câte 100 ml de 3 ori pe zi. Este foarte indicat să se folosească cu suc de cartofi şi varză perioade mai lungi de timp. Dacă apare îngălbenirea pielii înseamnă că au fost foarte multe toxine în organism şi nu s-au putut elimina aşa de repede. Extern pe ochii închişi se poate pune compresă pentru efectul calmant.

Mur (Rubus fructicosus,) Se folosesc frunzele şi ramurile tinere. Se vor mărunţi 2 linguriţe de plantă care se vor pune la 250 ml apă. Se vor fierbe apoi timp de 15 minute după care se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Extern pe ochii închişi se poate pune compresă pentru efectul calmant.

Muşeţel (Matricharia chamimilla) se vor folosi florile. 2 linguriţe de flori mărunţite se vor pune la 250 ml apă. Se fierb timp de 5 minute după care se strecoară. Se poate consuma 2-3 căni pe zi. Are un puternic efect antibiotic şi se poate folosi cu succes la toate infecţiile. Extern pe ochii închişi se poate pune compresă pentru efectul calmant.





Nalbă (Malva crispus) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pun comprese calde pe ochii închişi pentru efectul calmant şi de distrugere al microbilor.

Nap (Brasica napus) se rade rădăcina şi se pune pe un pansament care se aplică pe ochii închişi în cazurile cu iritaţii oculare.

Năprasnic (Geranium robertiarum) se va pune 2 linguriţe de plantă la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute după care se strecoară. Se pot consuma 3-4 căni pe zi. Indicat în special în cazurile mai grave, când se poate folosi cu o serie de alte plante. Extern pe ochii închişi se poate pune compresă pentru efectul calmant.

Păstârnac (Pastinaca sativa) se indică folosirea sucului în combinaţie cu suc de morcovi. Se pune la 150 ml suc de morcovi 20-50 ml suc de păstârnac, pentru efectul de refacere al ochilor în urma diverselor afecţiuni. Se face o cură de mai multe zile (30-60 zile zilnic).

Pătlagină (Plantago lanceolata). Suc obţinut din planta proaspătă se aplică pe ochii închişi. De asemenea se poate aplica pe ochii închişi un pansament îmbibat cu ceai. 2 linguriţe de plantă mărunţite, puse la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se ţine cât timp este cald, apoi se încălzeşte din nou şi se pune. Este foarte eficient atât ca antibiotic cât şi calmant al iritaţiilor.

Pătrunjel (Petroselium crispus) suc proaspăt de pătrunjel din frunze, câte 150 ml pe zi luate de preferinţă dimineaţa pe stomacul gol. Se vor pune împreună cu 300 ml de suc de morcovi. Are efect foarte puternic de combatere a virusurilor de hepatită A,B,C. Se face o cură de 4 săptămâni în acest fel. De asemenea se pot folosi şi rădăcinile sub formă de suc în amestec cu suc de morcovi. La 100 ml suc de morcovi se va pune doar 10-20 ml suc de pătrunjel fiind un suc mai tare şi care se suportă mai greu de organism. Contribuie foarte mult la drenarea ficatului. Se poate face de asemenea un vin cu 200 g de pătrunjel frunze şi rădăcină mărunţite care se pun la 1 litru de vin şi se lasă la temperatura camerei timp de 10 zile apoi se strecoară. Se va lua câte 1 linguriţă diluată. De asemenea din 500 g de pătrunjel (rădăcină şi frunze, puse la 1 litru de apă se fierbe până scade la jumătate şi apoi se strecoară. Din acesta se va putea lua câte 50 ml de lichid dimineaţa la trezire.

Ridiche (Raphanus sativus nigrum)- 1 linguriţă de suc de ridiche se ia pe zi. Nu este voie să se ia mai mult fiind toxic în cantitate mai mare, pentru afecţiunile ficatului. Se mai poate lua cu suc de morcovi, caz în care cele 2 (20 ml) linguri de suc de ridichi se pun la 200 ml de suc de morcovi. Este foarte util pentru a ajuta la dizolvarea pietrelor de la bilă şi pentru curăţirea canalelor din ficat, lucru care face ca să fie util şi în tratarea hepatitei deoarece prin aceasta ajută la vindecarea mai rapidă.

Ridiche suc cu untdelemn în părţi egale se ia 1-2 linguriţe pe zi în boli hepatice. Ajută la toate infecţiile inclusiv pentru ochi, deoarece prin curăţirea ficatului şi ochii vor beneficia de o mai bună funcţionare.



Rostopască (Chelidonium majus)- 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se strecoară, apoi se va bea în cursul întregii zile cu linguriţa (câte 1 linguriţă la fiecare oră. Nu se depăşeşte această cantitate în cursul unei zile, fiind toxică.

Se pune la fiert 1 litru de apă. Se lasă apoi la răcit pentru 10 minute, apoi se va pune 1 linguriţă de rostopască praf. Se acopere de seara până dimineaţa când se va pune în acest lichid după strecurare 200 ml miere. Se pune totul într-o sticlă bine închisă la frigider. Se agită bine înainte de ase administra. Se va lua din acest lichid din oră în oră  (10-12 ori pe zi) câte 1 lingură. În acest timp este bine să se consume şi zilnic sucul de la o lămâie. Decongestionează ficatul, drenează căile hepato- biliare. Este unul dintre cele mai vechi remedii.

Rostopasca– 2 linguri se pun la 1 litru de vin şi lasă la temperatura camerei pentru 10 zile. Se strecoară apoi şi se mai pune la acest preparat 200 g de miere. Se ia din acest preparat câte 1 lingură de 3 ori pe zi, preferabil înainte de mese cu 15 minute.

            Rostopasca conţine o substanţă coptizina care are acţiunea de a stimula mişcarea de contracţie a vezicii biliare. Este însă foarte important să nu se depăşească doza prescrisă pentru că în acest caz poate avea efecte toxice.

Pe ochii închişi se pune compresă cu aceste preparate sau suc de rostopască obţinută din plantă proaspătă se aplică puţin la coada ochiului. Se face zilnic.

Rozmarin (Rozmarinus officinalis)  1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se strecoară. Se pun comprese pentru efectul calmant pe ochii închişi.

Salata verde (Lactuca sativa) se pun foi de salată proaspătă pe ochii închişi pentru efectul calmant pe care-l conferă acest lucru. Se poate folosi sucul şi în amestec cu suc de morcovi zilnic, lucru care ajută mult organismului.

Silur (Euphrasia rostkovina) cel mai eficient preparat se obţine din această plantă. Se pune 2 linguriţe de plantă mărunţită şi 1 linguriţă de sare de bucătărie, la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, după care se acopere şi se mai lasă 15 minute. Apoi se strecoară de 2 ori pentru a evita să mai rămână resturi de plantă. Se poate apoi cu acest lichid să se facă spălături la ochi de 2 ori pe zi sau să se pună comprese pe ochii închişi. Compresele se pun calde şi se lasă pentru 30 minute. Se face zilnic până la vindecarea complectă. Este util în toate afecţiunile oculare.

Soc (Sambucus nigra)  1 linguriţă de plantă mărunţită (flori)se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi cu înghiţituri mici. Este foarte util pentru că ajută organismul să se debaraseze de toxine. Extern pe ochii închişi se pun comprese calde care se ţin în funcţie de toleranţă de la 2 ore la 8 ore.

Spanac (Spinaceae oleraceae) se folosesc frunzele proaspete. Se pun în apă clocotită. Se scot şi apoi se aplică calde pe ochii închişi de mai multe ori pe zi, pentru efectul de calmare.



Sulfină (Melilotus albus) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi cu înghiţituri mici. Este o plantă care are un efect foarte puternic în curăţirea vaselor de sânge chiar şi din ficat şi conţine şi principii antibiotice.

Se pot pune comprese cu acest ceai calde pe ochii închişi.

Sunătoarea (Hypericum perforatum)- 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Este un antiinflamator hepatic şi intestinal. Există şi o serie de preparate cu această plantă la toate magazinele naturiste şi se foloseşte conform prospectului producătorului în aceste cazuri. Uleiul volatil hipericina şi taninul au acţiune: antiseptică, astringentă, cicatrizantă. Ajută de asemenea la dispariţia inflamaţiilor. Se pune pe pleoapa ochilor.

Tătăneasă (Symphytum officinalis) 1 linguriţă de rădăcină se macină cu râşniţa de cafea apoi se pune în gură pentru 5 minute şi se înghite cu apă. De asemenea se poate face un ceai din 1 linguriţă de rădăcină mărunţită la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute apoi se strecoară. Se poate consuma 2-3 căni pe zi. Extern se poate aplica compresă cu ceai sau chiar praf aplicat sub pansament. De asemenea există în comerţ creme şi unguente cu această plantă. Este un bun antibiotic luptând cu infecţiile microbiene şi un bun cicatrizant. Se poate extern sau intern amesteca praf de plantă cu miere. Intern se ia 1 linguriţă de 3 ori pe zi, înainte de mese şi extern se aplică pe răni sub pansament.

Tei (Tylia tomentosa) se pune 1 linguriţă de flori la 250 ml apă clocotită. Se acopere apoi pentru 15 minute. Se strecoară. Se pun comprese calde pe ochii închişi pentru efectul calmant.

Petale de trandafir (Rosa centerifolia) sau de alte flori. 2 linguriţe la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute şi se fac spălături oculare. Ca la orice preparat care se foloseşte la ochi este bine să se pună 1 linguriţă de sare în timpul cât se prepară, eventual se fierbe o dată cu apa.

Reţeta 1: 1-2 cepe-preferabil roşii, 1 linguriţă de miere şi 200 ml apă. Se curăţă ceapa, se spală, se taie mărunt şi se fierbe 15 minute, în apă curată, într-un vas acoperit cu capac la foc domol. Se lasă să se răcească, se strecoară şi se adaugă mierea. Se amestecă bine până la omogenizare. Cu această soluţie se spală ochii infectaţi şi apoi se pun cu o pipetă câte 2-3 picături în fiecare ochi. Este foarte calmantă şi antiinflamatoare indicată în infecţiile banale ale ochilor. Este contraindicat persoanelor care sunt alergice la ceapă sau miere. Preparatul nu se ţine mai mult de 3 ore la temperatura camerei sau 24 ore la frigider, devenind apoi toxic.

Vin- se pun comprese cu vin pe ochii închişi în special seara.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close