Prevenirea Osteoporozei – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Prevenirea Osteoporozei

   Apare cu o frecvenţă de cca. 30% la femeile din Europa şi America de Nord şi de abia 1% la cele din China şi Japonia, după 10-15 ani de la instalarea menopauzei (fiziologice sau chirurgicale). Dacă o chinezoaică se mută în SUA, va avea o şansă de a contacta boala aproape egală cu cea a locuitoarelor Americii. Aceasta dovedeşte importanţa stilului de viaţă asiatic, bazat pe factori care reţin Calciul în oase şi pe evitarea eliminatorilor de Calciu.

   Recomandări :

– evitarea eliminatorilor de Calciu :

                    – teobromina din cacao, care este principalul eliminator de Calciu din corp

                    – cafeina ;

                    – fumatul ;

                    – alcoolul împiedică absorbţia metalului;

curele de slăbire excesive, rapide şi brutale ;

băuturile carbogazoase ;

                    – dieta lactată la adulţi ;

                    – unele medicamente, ca de pildă AINS (Antiinflamatoarele nesteroidiene, sau clasa Aspirinei), AIS (Antiinflamatoarele steroidiene, sau preparatele cortizonice), care funcţionează ca veritabile anti-vitamine D, anticoagulantele cumarinice (Trombostop), medicaţia citostatică etc. Terapia cortizonică prelungită poate determina o creştere a excreţiei de Calciu şi a resorbţiei osoase, cât şi o scădere a absorbţiei sale intestinale şi o diminuare a activităţii osteoblastice. Aşadar, putem lesne observa că “banala” Aspirină, sau “fraţii” acesteia (Diclofenac, Indometacin, Ibuprofen, Piroxicam, Paracetamol, Acid mefenamic etc.), luate perioade lungi din proprie iniţiativă şi nu după o prescripţie medicală riguroasă, pentru dureri de orice natură (reumatismală, de dinţi, de cap etc.), au efecte nocive asupra metabolismului calcic ;

                    – alimentele de origine vegetală ce conţin de 2-7 ori mai mult acid oxalic decât Calciu : spanac (frunzele mature, cele tinere neavând această proprietate !), ştevie, măcriş, sfeclă roşie, lobodă. Acidul oxalic la trecerea sa prin intestin va “lega” Calciul sub forma oxalatului de Calciu, substanţă precipitabilă şi neabsorbabilă. Tot acidul oxalic, dacă se absoarbe din intestin în sânge, va lega tot Calciul întâlnit în cale şi-l va elimina renal sub formă de cristale aciculare de oxalat de calciu, care va putea produce suplimentar şi leziuni la nivel renal ;

                     – dieta hiperproteică de origine animală care conţine un nivel proteic de peste 20%: brânza foarte grasă de vacă (44%), “Olanda”(31,4%), Icrele de Manciuria (31%), Caşcavalul “Dobrogea” (28,6%), Brânza de burduf (27,4%), laptele praf şi icrele de ştiucă (27%), salamul de Sibiu (26,5%), icrele negre şi caşcavalul Penteleu (26%), icrele de crap (25%), carnea de curcă şi şunca presată (24,5%), toba (23%), carnea de iepure şi macroul (22%), muşchiul ţigănesc (21,6%), carnea de găină şi stavridul (21%), carnea slabă de vită şi de porc, carnea de pui de găină, salamul de vară, ficatul de bovine, carnea de raţă, pateul de ficat (toate cu circa 20% proteine). Acest procent ridicat proteic determină diureză (eliminare urinară) accentuată pentru Calciu, Cupru şi Zinc ;



                     – alimentaţia bazată predominant pe grăsimi saturate de origine animală ;

                     – excesul ponderal şi sedentarismul ;

                     – sarcinile repetate, multiple şi lactaţia prelungită ;

                     – diabetul zaharat ;

                     – consumul repetat şi prelungit de dulciuri concentrate (atenţie părinţi la oasele şi dinţii copiilor dvs. !) ;

                     – ereditatea, poate juca un rol important, în special în cazul copierii unui anumit mod de viaţă nesănătos, de la o generaţie la alta ;

                    – ciroza hepatică şi hepatitele cronice ;

                    – anumite boli ale glandelor endocrine (rare) : hiperaldosteronismul primar, acromagalia, hipertiroidia, boala Cushing, deficitele estrogenice şi cele androgenice ;

                    – rezecţiile gastrice din ulcerul gastric şi duodenal.

   Medicaţia diuretică, deficitele vitaminice D, dieta bogată în alimente ce conţin cantităţi mari de fosfor (brânza şi carnea de vită, porc, pui) sunt capabile să antreneze deficite ale balanţei Calciului în organism.

– alimentaţia va conţine surse importante de Calciu (calculând un necesar de 0,8-1,2-1,5 grame / zi) : prune uscate (840 mg / 100 g produs), susan (783 mg %), cartof (523 mg%), pulberea de roşcove  (352 mg%), soia  (260 mg%), migdale (252 mg%), ciuperci (250 mg%), morcov (242 mg%), alune (209 mg%), creson (200 mg%), seminţele de in (198 mg%), smochine uscate (170 mg%) etc.

–  vor fi utilizaţi cât mai mulţi fixatori de Calciu :

          – Hormonii estrogeni, care în mod natural sunt produşi de glandele suprarenale la ambele sexe şi de ovare la femei, scad resorbţia osoasă produsă de osteoclaste, stimulează activitatea osteoblastelor (celule osoase formatoare de os nou), crescând şi absorbţia intestinală a Calciului. Sursele extracorporeale de estrogeni sunt reprezentate de soia, spirulină, polen şi pătrunjel ;

           – Borul din nuci, mere, legume, struguri, coaja merelor şi a perelor ;

           – Vitamina C ;

           – Siliciul. Ar fi bine să nu neglijăm deloc funcţiile deosebit de importante ale acestui semimetal. El creşte rezistenţa osoasă şi dentară, consolidează rapid osul fracturat, constituie şi un important factor antireumatic, previne rahitismul şi întârzierile de creştere la copii, fiind util în dezvoltarea normală fetală şi previne apariţia artrozelor. Surse : apa de băut, fulgii şi tărâţele de cereale, usturoi, ceapă, praz, fructele, năut, păpădie, sfecla roşie etc. ;

          – exerciţiul fizic, favorizează menţinerea şi depunerea Calciului în oasele care ai căror muşchi sunt antrenaţi ;

         – dieta vegetariană (cu excepţia alimentelor bogate în acid oxalic) ;

         – simpla expunere la soare pentru 20-30 de minute zilnic ;





         – sursele zilnice alimentare de vitamina C;

         – vitaminele D ;

         – hormonii androgeni dau o protecţie eficientă în special la bărbaţi ;

         – Fibrele vegetale ;

         – Manganul (nuci, fructe şi legume) este absolut necesar unei structuri osoase normale ;

         – Acidul citric şi citraţii din citrice ;

Fitness-ul este eficient  in osteoporoza

Citiva cercetatori au pus la punct un studiu ce demonstreaza ca 10 minute de exercitiu fizic cu o minge umflata special pot ajuta la refacerea oaselor, în mod special la femeile suferinde de osteoporoza.

 



Robert L. Swezey sugereaza într-un articol publicat în revista Journal of Rheumatology faptul ca deprinderea efectuarii de exercitii fizice este mai eficienta

pentru femei suferinde de osteoporoza, decit mersul pe jos, recomandat în prezent de catre Institutul National pentru Sanatate, pentru refacerea tesutului

osos. Cercetatorul Robert L. Swezey este profesor de medicina la Universitatea din California, Los Angeles.

 

Acest studiu a fost facut cu ajutorul a 40 de femei aflate la menopauza si suferind de osteoporoza. Acestea au efectuat exercitii izometrice pe diferite

grupe de muschi, utilizind o minge umflata partial si avind atasate curele pentru rezistenta. Aceste femei au efectuat exercitiile de sase ori pe saptamina,

timp de doua luni, dupa care au fost testate. Rezultatele indicate de testul aplicat au demonstrat, în afara puterii musculare crescute, ca formatia osoasa

era semnificativ refacuta.

Exercitiile isometrice progresive timp de 10 minute pe zi sint un stimulent adecvat pentru muschii gitului, spatelui, extremitatilor si pot reface formatiunile

osoase, scrie acesta.

Toti participantii la acest studiu erau pacienti ai Clinicii Swezey de Profilaxia si Tratamentul Osteoporozei.

Exista bineinteles si opinii ce contesta rezultatele studiului. Motivatiile fiind faptul ca alegerea pacientilor nu a fost aleatorie si nu a existat termenul

de comparatie. În timp ce majoritatea specialistilor în osteoporoza recomanda mersul pe jos însotit de un set de exercitii pentru fortificarea spatelui,



soldurilor si coloanei vertebrale, Swezey afirma ca mersul pe jos este complet gratuit, neavind nici un efect în aceasta afectiune. Probabil ca Swezey

este cel ce produce si comercializeaza aceste mingi, afirma unele voci.

Swezey nu neaga faptul ca firma producatoare a acestor mingi este proprietatea sa si a fiului sau.

Numarul americanilor predispusi la osteoporoza este impresionant: 28 de milioane, dintre care 80 la suta sint femei. Aceasta boala slabeste structura tesutului

osos, predispunind la fracturi.

Marile organizatii pentru sanatate, inclusiv Fundatia Nationala pentru Osteoporoza si Clinica Mayo, considera totusi ca mersul pe jos este salutar în profilaxia

si tratarea osteoporozei. Potrivit NIH, cele mai bune exercitii fizice pentru oase sint cele cu greutati, în general, cele ce forteaza lucrul contra gravitatiei

(inclusiv mersul pe jos, jogging-ul, antrenamentele cu greutati, tenisul si dansul).

Afirmatia ca mersul pe jos nu are nici un efect în tratarea si profilaxia osteoporozei este totusi o afirmatie fortata.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close