Prospect Solian Antipsihotic

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Prospect Solian 200 mg

 ANTIPSIHOTIC,  (medicament) care permite controlul halucinațiilor, ideilor delirante, confuziei mintale.

 Prospect : Informatii pentru utilizator

Comprimate divizibile

Este un medicament antipsihotic.

Vă rugăm să citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect Solian, înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

–      Păstraţi acest prospect, s-ar putea să aveţi nevoie să-l recitiţi.

–     Dacă aveţi alte întrebări sau nelămuriri, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

–     Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să îl daţi niciodată altor persoane, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră, pentru că le poate face rău.

Compozitie

Substanţa activă este amisulpridul. Fiecare comprimat divizibil conţine amisulprid 200 mg. Excipienţii sunt: amidonglicolat de sodiu, lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, hipromeloză, stearat de magneziu.

Solian Prospect
Solian Prospect
  1. Ce este Solian 200 mg şi pentru ce se utilizează?

Acest medicament este recomandat în anumite tulburări psihice şi tulburari comportamentale.

Este un medicament antipsihotic.

 ANTIPSIHOTIC,  (medicament) care permite controlul halucinațiilor, ideilor delirante, confuziei mintale.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte de a utiliza SOLIAN 200 mg

Nu utilizaţi niciodată Solian 200 mg în următoarele cazuri:

–          dacă ştiţi că sunteţi alergic la amisulprid sau la oricare dintre excipienţii medicamentului;

–          dacă suferiţi de feocromocitom (mărire a glandei medulosuprarenale, care secretă substanţe ce provoacă hipertensiune arterială severă);

–          la copii sub 15 ani;

–          la femei care alăptează;

–          dacă aveţi o tumoră hipofizară secretantă de prolactină;

–          dacă suferiţi de o boală renală gravă;

–           în asociere cu: sultoprid sau agonişti dopaminergici, cu excepţia levodopa (amantadină, apomorfină, bromocriptină, cabergolină, entacaponă, lisuridă, pergolidă, piribedil, pramipexol, quinagolidă, ropinirol, selegilină), cu excepţia pacienţilor cu boală Parkinson.

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament, deoarece conţine lactoză.

Dacă aveţi nelămuriri, cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Solian 200 mg

Atenţionări speciale

În cursul tratamentului, dacă apar rigiditate musculară şi tulburări ale stării de conştienţă, însoţite de febră inexplicabilă, întrerupeţi imediat administrarea Solian 200 mg şi anunţaţi-l de urgenţă pe medicul dumneavoastră.

Precauţii

Medicul dumneavoastră vă poate recomanda să efectuaţi o electrocardiogramă înainte de a vă prescrie acest tratament.

Acest medicament trebuie utilizat cu prudenţă în următoarele cazuri:

–          la pacienţii vârstnici;

–          la pacienţii cu insuficienţă renală; în acest caz, dozele pot fi reduse de către medicul dumneavoastră;

–          la pacienţii cu epilepsie sau boală Parkinson.

Dacă aveţi nelămuriri, cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacţiuni cu alimente şi băuturi

Ca şi în cazul celorlalte antipsihotice din această grupă farmacologică, în timpul tratamentului cu Solian 200 mg, se recomandă cu fermitate să nu se utilizeze băuturi alcoolice sau medicamente care conţin alcool etilic.

Sarcina şi alăptarea

Este preferabil să nu utilizaţi acest medicament în timpul sarcinii.

Dacă aflaţi că aţi rămas însărcinată în timpul tratamentului, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, deoarece numai el poate decide dacă este necesar să continuaţi tratamentul.

Dacă utilizaţi acest medicament, nu trebuie să alăptaţi.

Ca o regulă generală, în cursul sarcinii sau în perioada de alăptare, trebuie să cereţi întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului, înainte de a utiliza un medicament.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Conducătorii de vehicule şi cei care folosesc utilaje trebuie atenţionaţi asupra riscului de somnolenţă asociat cu utilizarea acestui medicament.

Lista excipienţilor a căror cunoaştere este necesară pentru o utilizare fără riscuri la anumiţi pacienţi: lactoză.

Administrarea sau utilizarea altor medicamente

Acest medicament nu trebuie utilizat în asociere cu anumite medicamente (vezi pct. 2. Ce trebuie să ştiţi înainte de a utiliza Solian 200 mg).

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent orice alt medicament, chiar dacă se eliberează fără prescripţie medicală.

În special, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul în cazul unui tratament cu:

–     anumite medicamente utilizate în tratamentul bolii Parkinson: levodopa, amantadină, apomorfină, bromocriptină, cabergolină, entacaponă, lisuridă, pergolidă, piribedil, pramipexol, quinagolidă, ropinirol, selegilină;
–      anumite medicamente care produc torsada vârfurilor (tulburare gravă a ritmului cardiac):
–     antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă);
–     antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă);
–     anumite neuroleptice (tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol);
–    anumite antiinfecţioase (eritromicină i.v., spiramicină i.v., mizolastină, vincamină i.v., halofantrină, pentamidină, sparfloxacină, moxifloxacină, gatifloxacină);
–    şi alte medicamente, cum sunt: bepridil, cisapridă, difemanil.

3. Cum se utilizează SOLIAN 200 mg?

Acest medicament se administrează pe cale orală.

Respectaţi întotdeauna cu stricteţe recomandările medicului dumneavoastră.

Pentru adaptarea exactă a dozelor, comprimatele Solian 200 mg sunt divizibile (se pot rupe în jumătăţi).

Durata tratamentului

Nu întrerupeţi tratamentul din proprie iniţiativă.

Dacă aţi luat mai mult Solian 200 mg decât trebuia

Obligatoriu, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Dacă aţi uitat să luaţi Solian 200 mg

Luaţi următoarea doză la ora obişnuită. Nu dublaţi doza.

Dacă aţi uitat să luaţi mai multe doze, cereţi sfatul medicului dumneavoastră.

Efecte care pot să apară la oprirea tratamentului cu Solian 200 mg

Nu întrerupeţi tratamentul din proprie iniţiativă. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de întreruperea tratamentului.

4. Care sunt reactiile adverse posibile?

Ca orice produs activ, Solian 200 mg poate determina, la anumite persoane, reacţii adverse, mai mult sau mai puţin supărătoare.

S-au semnalat urmatoarele:

–          insomnie, anxietate, agitaţie,

–          somnolenţă diurnă;

–         tulburări digestive (constipaţie, greaţă, vărsături, uscăciunea gurii);

–         tremor, rigiditate musculară, crampe, mişcări anormale, hipersalivaţie;

–          impotenţă, frigiditate;

–           întreruperea ciclului menstrual, apariţia secreţiei lactate în afara perioadei normale de alăptare la femeie, mărirea sânilor la bărbat, hiperprolactinemie (cantitate excesivă de prolactină în sânge, hormon care provoacă secreţia de lactată);

–          creştere în greutate.

Foarte rar, s-au observat:

–             torticolis (contractură a muşchilor gâtului), crize oculogire (mişcări anormale ale anumitor muşchi ai globilor oculari), contracţii puternice ale muşchilor mandibulei, mişcări involuntare;

–           hipotensiune arterială, încetinirea ritmului cardiac, sincopă gravă, tulburări ale ritmului cardiac;

–          reacţii alergice;

–          creşterea valorilor enzimelor hepatice şi în special a transaminazelor;

–         febră inexplicabilă, asociată cu tulburări generale şi neurologice;

–         convulsii.

Semnalaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului orice efect nedorit care nu a fost menţionat în acest prospect.

5. Cum se păstrează SOLIAN 200 mg?

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.

Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate divizibile.

DATA ULTIMEI VERIFICĂRI A PROSPECTULUI

August 2005

Deţinătorul Autorizaţiei de punere de piaţă

Sanofi-Synthelabo France 174, avenue de France 75013 Paris, Franţa

3 comentarii la „Prospect Solian Antipsihotic”

  1. Un membru al familiei, femeie, 33 ani, s-a imbolnavit la 19 ani, boala fiind progresiva. S-a incercat cu tot felul de tratamente de ultima generatie stoparea sau incetinirea acesteia. Diagonsticul a fost ba depresie majora, ba sindrom discordant, psihoza discordanta, mai nou schizofrenie afectiva. Manifestarea acestui episod psihotic a fost urmatoarea: dupa o stare de bine in plin tratament cu Seroquel 200 mg, Efectin 50 mg si Rispolept Consta a inceput sa aiba atacuri de panica, o frica extraordinara de oricine, de orice, delir mistic pina la extreme. Mentionez ca persoana in cauza a fost depistata cu hepatita B ca boala si virusul C purtator. Deasmenea sufera de miopie, in urma unei infectii cu Stafilococ auriu luat in maternitate. Acum este spitalizata si urmeaza cu tratament antipsihotic Solian – acesta este pentru prima data administrat. Inca ceva foarte important.

    La criza nu recunoaste parintii. (Are impresia ca este foarte bogata si teama de a nu pierde banii, averea, etc. Nu lucreaza, este pensionata medical, conditiile de familie excelente, intretinuta de parinti care o adora)Spune ca sint morti de foarte mult timp. Dar, iarasi important si despre medicii la care urmeaza spune ca nu mai este cel de acum 10 ani sau 5 ani. Cum se explica acest lucru? Se preface, este constienta de ce spune sau chiar nu cunoaste. Ce parere aveti despre diagnostic, despre tratament, ce ne recomandati tinind cont de hepatitele pe care le are. Deci tratamentul a fost de-a lungul anilor cu Zyprexa Velotab, Rispolept Consta, Clopixol, cu ani in urma Fluanxol, Haloperidol, etc. Va multumim

    Răspunde
  2. In cadrul unei crize psihotice persoana poate spune si face multe: de la a nu-si mai recunoaste parintii pana la a spune ca este un personaj istoric sau cineva cu renume mondial precum Mariah Carey (mai grav este ca si crede). In cadrul unei psihoze pot aparea tulburari de constiinta, afective, instinctive, de gandire, de limbaj, perceptuale, ale eu-lui, memoriei, inteligentei, personalitatii, somatice etc.

    Cred ca ar trebui sa consultati un medic de la Spiitalul Clinic de Psihiatrie “Alexandru Obregia”, un medic precum D-nul Aurel Romila sau D-na Iuliana Dobrescu, dansii reprezentand elita medicilor psihiatrii (cel putin unii dintre).

    De-a lungul timpului observ ca a fost tratata cu niste antipsihotice atipice de ultima generatie precum olanzapina (Zyprexa) si risperidona (Rispolept)…cred ca singurul tratament care ar mai da rezultate f bune ar fi ziprasidona (Zeldox), care are un profil de siguranta superior olanzapinei si risperidonei, in plus este si injectabil, deci mai biodisponibil si este si printre cele mai noi aparute!

    In privinta hepatitei B si virusului C, ar fi bine daca ar lua ceva hepatoprotector precum silimarina sau esentialle, asa cum te-a sfatuit si anastasia (sunt cele mai la indemana).

    Numai Bine si Multa Sanatate!!!

    Răspunde
  3. Daca nu raspunde la nici un tratament cred ca cea mai buna varianta ar fi sa da-ti cat mai multe acatiste la cat mai multe manastiri. Trebuia sa fi facut acest lucru de prima data (s-ar putea sa-l fi facut deja). Dumnezeu este cel mai bun medicament. Nu v-ati gandit sa o internati intr-o clinica psihiatrica inafara; intr-o tara in care se vb limba straina pe care a o stie perfect?

    Ganditi-va pentru ca inafara se stiu mult mai multe info si personalul este mai specializat!
    Numai Bine!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.