Prospect Timonil

PROSPECT: INFORMATII PENTRU UTILIZATOR

Timonil Prospect 150 retard,

comprimate cu eliberare prelungită

Timonil 300 retard,

comprimate cu eliberare prelungită

Timonil 600 retard,

comprimate cu eliberare prelungită

Carbamazepină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect Timonil înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

–          Păstraţi acest prospect Timonil. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

–          Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

–          Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

–          Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devin gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect Timonil, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului

În acest prospect timonil găsiţi:

  1. Ce este Timonil retard şi pentru ce se utilizează
  2. înainte să utilizaţi Timonil retard
  3. Cum să utilizaţi Timonil retard
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Timonil retard
  6. Informaţii suplimentare
  1. CE ESTE TIMONIL RETARD ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Timonil retard aparţine unui grup de medicamente numite antiepileptice (medicamente pentru convulsii). Datorită modului de acţiune poate fi utilizat şi pentru alte boli.

Timonil retard este utilizat pentru a trata anumite tipuri de convulsii (epilepsie).

De asemenea este utilizat pentru a trata unele afecţiuni neurologice (precum afecţiunile dureroase ale feţei denumite „nevralgie de trigemen”) şi anumite afecţiuni psihice (crize maniacale din cadrul tulburărilor afective bipolare şi anumite tipuri de depresie).

timonil prospect
timonil prospect

Nu trebuie utilizat pentru nevralgii sau dureri obişnuite.

Citeste acum ...
Prospect Topiramat

Epilepsia este o afecţiune caracterizată prin una sau mai multe convulsii (crize). Convulsiile apar când mesajele creierului către muşchi nu sunt transmise corect în corp, de-a lungul nervilor.

Timonil retard ajută la controlul transmiterii acestor mesaje.

De asemenea, Timonil retard reglează funcţiile nervilor în cadrul celorlalte boli amintite anterior.

2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI TIMONIL RETARD

Rareori, în timpul tratamentului cu Timonil retard, pot surveni reacţii adverse cutanate grave. Acest risc poate fi prevăzut prin prelevarea unei probe de sânge în cazul persoanelor de origine chineză şi Thai. Dacă sunteţi de această origine, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Timonil retard.

Nu utilizaţi Timonil retard

–          dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la carbamazepină sau la oricare dintre celelalte componente ale Timonil retard;

–          dacă aveţi o boală cardiacă severă;

–          dacă aţi avut în trecut o afecţiune sanguină gravă;

–          dacă aveţi o tulburare în producerea porfirinei, un pigment important pentru funcţionarea ficatului şi formarea sângelui (denumită „porfirie hepatică”);

–          dacă utilizaţi alte medicamente care aparţin unui grup anume de antidepresive denumite inhibitori de monoaminooxidază (IMAO).

Dacă vi se aplică oricare din aceste cazuri, informaţi medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Timonil retard. Dacă dumneavoastră credeţi că puteţi fi alergic, cereţi sfatul medicului dumneavoastră.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Timonil retard

–                dacă aveţi afecţiuni sanguine (inclusiv acelea produse de alte medicamente);

–          dacă aţi avut vreodată o sensibilitate neobişnuită (erupţie cutanată sau alte semne de alergie) la oxcarbazepină sau la oricare alt medicament. Este important să ştiţi că dacă sunteţi alergic la carbamazepină sunt şanse de aproximativ 1 la 4 (25%) să aveţi de asemenea o reacţie alergică la oxcarbazepină.

Citeste acum ...
Prospect Tranxene

–                dacă aveţi sau aţi avut în trecut boli ale inimii, ficatului sau rinichilor;

–                dacă aveţi presiune crescută la nivelul ochiului (glaucom);

–          dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că suferiţi de o afecţiune mentală denumită psihoză, care poate fi însoţită de confuzie sau agitaţie;

–          dacă sunteţi o femeie care utilizează contracepţie hormonală (medicamente pentru controlul sarcinii). Timonil retard face ineficiente contraceptivele. Astfel, trebuie să utilizaţi o metodă de contracepţie non-hormonală diferită sau suplimentară în timpul utilizării Timonil retard. Acest lucru vă poate ajuta să preveniţi o sarcină nedorită. Informaţi imediat medicul dumneavoastră dacă aveţi sângerări vaginale neregulate sau vă apar pete. Dacă aveţi întrebări suplimentare despre acestea, întrebaţi medicul dumneavoastră sau personalul sanitar.

Dacă vi se aplică oricare din aceste cazuri, informaţi-l pe medicul dumneavoastră.

Dacă apare o reacţie alergică precum febra asociată cu umflarea ganglionilor, erupţie cutanată sau apariţia de băşici pe piele, informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital (vezi Reacţii adverse posibile).

Dacă prezentaţi o creştere a numărului de crize, informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră.

Dacă observaţi simptome care sugerează hepatita cum ar fi icterul (îngălbenirea pielii şi a albului ochilor), spuneţi imediat medicului dumneavoastră.

Nu întrerupeţi tratamentul cu Timonil retard fără a vă adresa mai întâi medicului.

Citeste acum ...
Prospect Tinctura de Rostopasca

Pentru a preveni înrăutăţirea bruscă a crizelor, nu întrerupeţi brusc tratamentul dumneavoastră.

La un număr mic de pacienţi trataţi cu medicamente antiepileptice precum carbamazepină s-a constatat apariţia unor gânduri de auto-vătămare sau de sinucidere. In cazul în care vă apar astfel de gânduri, contactaţi-vă imediat medicul, indiferent de moment.                                                                                                                                                                          ’

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Amintiţi-vă chiar şi de cele care nu v-au fost prescrise de către medic.

Este foarte important pentru Timonil retard, deoarece multe alte medicamente interacţionează cu el. Este posibil să aveţi nevoie de o modificare a dozei sau câteodată să întrerupeţi unul dintre medicamente.

La femeile care utilizează contraceptive hormonale (medicamente pentru controlul sarcinii) şi Timonil retard pot apare neregularităţi ale ciclului menstrual. Contraceptivele hormonale pot deveni mai puţin eficiente şi trebuie să aveţi în vedere utilizarea altor metode contraceptive.

Utilizarea Timonil retard cu alimente şi băuturi

Nu beţi alcool etilic în timpul tratamentului cu Timonil retard.

Nu beţi suc de grepfrut şi nu mâncaţi grepfrut deoarece acest lucru poate creşte efectul Timonil retard. Alte sucuri, precum sucul de portocale sau de măr, nu au acest efect.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă alăptaţi. Substanţa activă din Timonil retard se excretă în lapte.

Citeste acum ...
Prospect Plavix 300mg

Puteţi alăpta atât timp cât medicul dumneavoastră este de acord în mod particular în cazul dumneavoastră şi copilul este atent supravegheat în ceea ce priveşte apariţia reacţiilor adverse.

Cu toate acestea, dacă apar reacţii adverse, de exemplu copilul dumneavoastră devine foarte somnoros, întrerupeţi alăptatul şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Timonil retard vă poate face să vă simţiţi somnoros, ameţit sau să aveţi vedere înceţoşată, mai ales la începutul tratamentului sau la creşterea dozei.

Astfel, fiţi atenţi când conduceţi un vehicul, folosiţi un utilaj sau efectuaţi alte activităţi care necesită o atenţie sporită.

3. CUM SĂ UTILIZATI TIMONIL RETARD

Utilizaţi întotdeauna Timonil retard exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Nu depăşiţi doza recomandată.

Acest lucru vă va ajuta să obţineţi cele mai bune rezultate şi să reduceţi posibilitatea reacţiilor adverse grave.

Nu utilizaţi doze suplimentare de Timonil retard, nu îl administraţi mai frecvent şi nu îl utilizaţi pentru o perioadă mai lungă decât v-a spus medicul dumneavoastră.

Dacă utilizaţi Timonil retard, nu întrerupeţi brusc administrarea lui fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va spune dacă şi când puteţi opri administrarea acestui medicament (vezi Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Timonil retard).

Tratamentul epilepsiei este început de obicei cu 100 până la 200 mg o dată sau de două ori pe zi la adulţi. Apoi, doza este crescută gradat la 800 până la 1200 mg pe zi (la unii pacienţi poate fi nevoie de 1600 mg sau chiar 2000 mg pe zi), divizate în 2 până la 3 prize.

Citeste acum ...
Prospect Cimetidina

Tratamentul la copiii cu vârste mai mari de 6 ani este început de obicei cu 100 până la 200 mg pe zi şi menţinut la 400 până la 800 mg zilnic.

Adolescenţilor li se pot administra între 600 şi 1000 mg pe zi.

Pentru nevralgia de trigemen doza iniţială recomandată este de 200 până la 400 mg zilnic şi este crescută încet până când nu mai există durere (de obicei 200 mg de 3 până la 4 ori pe zi).

Pentru pacienţii vârstnici se recomandă o doză iniţială mai redusă, 100 mg de două ori pe zi.

Pentru crizele maniacale şi tratamentul de întreţinere al tulburărilor afective bipolare doza uzuală recomandată este de 400 până la 600 mg pe zi (intervalul dozelor: aproximativ de la 400 până la 1600 mg pe zi).

Medicul dumneavoastră vă va spune exact câte doze de Timonil retard să utilizaţi pe zi.

Timonil retard este întotdeauna (excepţie posibilă numai în prima zi) administrat în doze zilnice divizate, adică de 2 până la 4 ori pe zi, în funcţie de starea dumneavoastră.

Dozele prescrise de către medicul dumneavoastră pot fi diferite faţă de cele prezentate mai sus.

In acest caz urmaţi instrucţiunile medicului dumneavoastră.

Voteaza si comenteaza cum ti-a folosit, sa stie toti parerea ta!

Foarte NemultumitNemultumitOKMultumitFoarte Multumit ( 1 -voturi, Media: 5.00 out of 5)

Loading...
Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila
Diete Sanatoase pentru orice zi
Cateva Tratamente Naturiste utile