Prospectul: informaţii pentru utilizator
Victoza 6 mg/ml
soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut
Liraglutid
Ce găsiţi în acest prospect:
- Ce este Victoza şi pentru ce se utilizează
- Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Victoza
- Cum să utilizaţi Victoza
- Reacţii adverse posibile
- Cum se păstrează Victoza
- Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
– Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
– Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei
medicale sau farmacistului.
– Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca şi dumneavoastră.
– Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei
medicale sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest
prospect.
1. Ce este Victoza şi pentru ce se utilizează
Victoza conţine substanţa activă liraglutid. Aceasta ajută organismul la scăderea nivelului glucozei din sânge, doar atunci când acesta este prea mare. De asemenea, încetineşte golirea stomacului.
Victoza este utilizat în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 la adulţi, atunci când:
– metformina sau o sulfoniluree (cum ar fi glimepirida sau glibenclamida) în monoterapie, chiar
şi la doza maximă tolerată, nu este suficientă pentru a vă controla nivelul de glucoză din sânge.
– metformina în asociere cu o sulfoniluree (cum ar fi glimepirida sau glibenclamida), sau
metformina în asociere cu o glitazonă (cum ar fi pioglitazona) nu sunt suficiente pentru a vă
controla nivelul de glucoză din sânge.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte Victoza
Nu utilizaţi Victoza
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la liraglutid sau la oricare dintre celelalte componente ale
acestui medicament (enumerate la pct. 6).
Atenţionări şi precauţii
înainte să utilizaţi Victoza, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau
farmacistului.
Dacă luaţi şi o sulfoniluree (cum ar fi glimepirida sau glibenclamida), este posibil ca medicul
dumneavoastră să vă recomande testarea nivelului de glucoză din sânge. Acest lucru îl va ajuta pe
medicul dumneavoastră să hotărască dacă doza de sulfoniluree trebuie modificată.
Victoza nu trebuie utilizat dacă aveţi diabet zaharat de tip 1 sau cetoacidoză diabetică. Victoza nu
este o insulină.
Victoza nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
Utilizarea Victoza nu este recomandată la pacienţii cu boală inflamatorie intestinală şi/sau la pacienţii
cu pareză gastrică diabetică.
Dacă aveţi simptome de pancreatită acută, cum este durerea abdominală severă persistentă, trebuie să
vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Când începeţi tratamentul cu Victoza, în unele cazuri se poate întâmpla să pierdeţi lichide/să vă
deshidrataţi cum ar fi în caz de vomă, greaţă şi diaree. Este important să evitaţi deshidratarea
consumând multe lichide. Consultaţi medicul dumneavoastră dacă aveţi întrebări sau nelămuriri.
Copii şi adolescenţi
Victoza nu este recomandată pentru utilizare la copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani deoarece
siguranţa şi eficacitatea nu au fost stabilite la această grupă de vârstă.
Victoza împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi
utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.
In special, spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă luaţi
medicamente antidiabetice care conţin următoarele substanţe active:
• Insulină. Victoza nu este recomandat dacă deja utilizaţi insulină.
• O sulfoniluree (cum ar fi glimepirida sau glibenclamida). Când utilizaţi Victoza în asociere cu o
sulfoniluree, este posibil să suferiţi de hipoglicemie (scăderea concentraţiei de zahăr din sânge),
deoarece sulfonilureea creşte riscul de apariţie a hipoglicemiei. Când asociaţi pentru prima dată
aceste medicamente, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande scăderea dozei de
sulfoniluree. Citiţi pct. 4 pentru semnele care vă avertizează asupra scăderii concentraţiei de
zahăr din sânge.
Sarcina şi alăptarea
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi, credeţi că sunteţi sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.
Victoza nu trebuie utilizat în timpul sarcinii. Nu se cunoaşte dacă Victoza poate afecta fătul.
Nu se cunoaşte dacă Victoza se elimină în laptele matern. Victoza nu trebuie utilizat de către femeile
care alăptează.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Scăderea concentraţiei de zahăr din sânge (hipoglicemia) poate determina scăderea capacităţii de
concentrare. Evitaţi conducerea vehiculelor sau utilizarea utilajelor dacă manifestaţi semne de
hipoglicemie. Vă rugăm să vedeţi pct. 4 pentru semnele de avertizare a reducerii concentraţiei de
zahăr în sânge. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru mai multe informaţii despre acest
subiect.
3. Cum să utilizaţi Victoza
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Dacă nu
sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră, cu asistenta medicală sau cu farmacistul.
• Doza iniţială este de 0,6 mg o dată pe zi, timp de cel puţin o săptămână.
• Medicul dumneavoastră vă va spune când să creşteţi doza la 1,2 mg, o dată pe zi.
• Dacă nivelul glucozei din sânge (glicemiei) nu este controlat corespunzător cu o doză de
1,2 mg, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande creşterea dozei la 1.8 mg, o
dată pe zi.
Nu schimbaţi doza dacă medicul dumneavoastră nu v-a recomandat acest lucru.
Victoza se administrează sub formă de injecţie sub piele (subcutanat). Nu injectaţi Victoza în venă
sau în muşchi (intramuscular). Cele mai potrivite locuri de injectare sunt partea anterioară a
coapselor, partea anterioară a taliei (abdomenul) sau partea superioară a braţului.
Vă puteţi face injecţia în orice moment al zilei, indiferent de orele de masă. După ce aţi identificat cel
mai potrivit moment posibil, este de preferat să injectaţi Victoza cam în acelaşi moment al zilei.
înainte de prima utilizare a stiloului injector (pen-ului), medicul dumneavoastră sau asistenta
medicală vă va arăta cum să-l folosiţi.
Pe verso-ul acestui prospect puteţi găsi instrucţiuni detaliate de utilizare.
Dacă utilizaţi mai mult Victoza decât trebuie
Dacă utilizaţi Victoza mai mult decât trebuie, contactaţi imediat medicul dumneavoastră. Este posibil
să aveţi nevoie de tratament medical. Este posibil să aveţi stări de greaţă sau vărsături.
Dacă uitaţi să utilizaţi Victoza
Dacă uitaţi să luaţi o doză, utilizaţi Victoza imediat ce vă amintiţi.
Cu toate acestea, dacă au trecut mai mult de 12 ore de când trebuia să utilizaţi Victoza, omiteţi doza
respectivă. Luaţi doza următoare ca de obicei, în ziua următoare.
Nu luaţi o doză dublă şi nu creşteţi doza în ziua următoare pentru a compensa doza omisă.
Dacă încetaţi să utilizaţi Victoza
Nu încetaţi să utilizaţi Victoza dacă nu aţi discutat cu medicul dumneavoastră. Dacă încetaţi să
utilizaţi Victoza, concentraţia de zahăr din sânge ar putea creşte.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului.
3. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacţii adverse grave
Frecvente: pot afecta până la o persoană din 10
• Hipoglicemie (scăderea concentraţiei de zahăr din sânge). Semnele care avertizează apariţia
hipoglicemiei pot să apară brusc şi pot include: transpiraţii reci, piele palidă şi rece, dureri de
cap, accelerarea bătăilor inimii, senzaţie de rău, senzaţie intensă de foame, tulburări de vedere,
somnolenţă, oboseală, nervozitate, anxietate, senzaţie de confuzie, dificultăţi de concentrare,
tremor. Medicul dumneavoastră vă va spune cum să trataţi scăderea concentraţiei de zahăr din
sânge (hipoglicemia) şi ce trebuie să faceţi dacă observaţi aceste semne de avertizare. Dacă
luaţi deja un medicament care conţine sulfoniluree când începeţi să luaţi Victoza, este posibil
ca medicul dumneavoastră să vă recomande scăderea dozei de sulfoniluree.
Mai puţin frecvente: pot afecta până la o persoană din 100
• Efecte la nivelul tiroidei – cum ar fi noduli, creşterea nivelului calcitoninei în sânge şi guşă
Rare: pot afecta până la o persoană din 1000
• Angioedem (umflare a feţei, a buzelor, a limbii, etc.)
• O formă severă de reacţie alergică (reacţie anafilactică) cu simptome suplimentare cum sunt
respiraţia dificilă, umflare a gâtului şi a feţei, ritm rapid al bătăilor inimii, etc. În cazul în care
aceste simptome apar trebuie să căutaţi imediat ajutor medical şi să vă adresaţi medicului cât
mai curând posibil.
Foarte rare: pot afecta până la o persoană din 10 000
Cazuri de inflamaţie a pancreasului (pancreatită). Pancreatita poate fi o afecţiune gravă, având
potenţialul de.a pune viata în pericol.
Alte reacţii adverse
Foarte frecvente: pot afecta mai mult de o persoană din 10
• Greaţă (senzaţie de rău). De obicei, aceasta dispare cu timpul.
• Diaree. De obicei, aceasta dispare cu timpul.
Frecvente: pot afecta până la o persoană din 10
• Vărsături
La iniţierea tratamentului cu Victoza, se poate să manifestaţi pierdere de lichide / deshidratare, de
exemplu în caz de vomă, greaţă şi diaree. Este important să evitaţi deshidratarea prin consumarea unei
cantităţi mari de lichide.
• Indigestie
• Inflamaţia stomacului (gastrită). Semnele includ dureri de stomac, greaţă şi vărsături.
• Boală de reflux gastro-esofagian (BRGE). Semnele includ arsuri la nivelul stomacului.
• Burtă (abdomen) dureroasă sau umflată
• Disconfort abdominal
• Infecţie virală la nivelul stomacului
• Constipaţie
• Gaze (flatulenţă)
• Apetit alimentar scăzut
• Bronşită
• Răceală
• Ameţeli
• Oboseală
• Febră
• Dureri de dinţi
• Reacţii la nivelul locului de injectare (cum ar fi vânătaie, durere, iritaţie, mâncărime şi erupţie
pe piele)
• Maleză (nu vă simţiţi bine)
• Deshidratare, însoţită uneori de scăderea funcţiei renale.
Mai puţin frecvente: pot afecta până la o persoană din 100
• Reacţii alergice cum sunt pruritul (mâncărime) şi urticaria (un fel de erupţie pe piele)
Necunoscute: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile
• Creşterea pulsului
Dacă manifestaţi orice dintre reacţiile adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei
medicale sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
4. Cum se păstrează Victoza
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe eticheta stiloului injector (pen) şi pe
cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
înainte de deschidere :
A se păstra la frigider (2°C – 8°C). A nu se congela. A se păstra la distanţă de compartimentul
congelatorului.
în timpul utilizării:
Puteţi păstra stiloul injector (pen-ul) timp de 1 lună, dacă este păstrat la o temperatură sub 30°C sau la
frigider (2°C – 8°C), la distanţă de compartimentul congelatorului. A nu se congela.
Când nu utilizaţi stiloul injector (pen-ul), păstraţi-l acoperit cu capacul, pentru a fi protejat de lumină.
Nu utilizaţi acest medicament dacă soluţia nu este clară şi incoloră.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vă vor ajuta la protejarea mediului.
5. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Victoza
– Substanţa activă este liraglutid. Un ml soluţie injectabilă conţine liraglutid 6 mg. Un stilou
injector (pen) preumplut conţine liraglutid 18 mg.
– Celelalte componente sunt fosfat disodic dihidrat, propilenglicol, fenol şi apă pentru preparate
injectabile.
Cum arată Victoza şi conţinutul ambalajului
Victoza este o soluţie injectabilă clară, incoloră, în stilou injector (pen) preumplut. Fiecare stilou
injector (pen) conţine 3 ml soluţie, eliberând 30 de doze a 0,6 mg, 15 doze a 1,2 mg sau 10 doze a
1,8 mg.
Victoza este disponibil în ambalaje care conţin 1, 2, 3, 5 sau 10 stilouri injectoare (pen-uri). Este
posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
Novo Nordisk A/S Danemarca
Acest prospect a fost revizuit
Instrucţiuni de utilizare a stiloului injector (pen-ului) Victoza
Citiţi cu atenţie aceste instrucţiuni înainte de a utiliza stiloul injector (pen-ul) Victoza.
Stiloul injector (pen-ul) Victoza conţine liraglutid 18 mg. Puteţi selecta doze de 0,6 mg, 1,2 mg şi
1,8 mg.
Stiloul injector (pen-ul) Victoza este realizat pentru a fi utilizat cu ace de injectare de unică folosinţă
NovoFine sau NovoTwist, cu o lungime de cel mult 8 mm şi un calibru minim de 32G.
Pregătirea stiloului injector (pen-ului) Victoza
A. Scoateţi capacul stiloului injector (pen-ului).
B. Îndepărtaţi folia protectoare din hârtie de pe un ac de unică folosinţă nou. Înşurubaţi acul drept
şi strâns pe stiloul injector (pen).
C. Scoateţi capacul exterior şi păstraţi-l deoparte.
D. Scoateţi capacul interior al acului şi aruncaţi-l.
Utilizaţi întotdeauna un ac nou pentru fiecare injectare, pentru a preveni contaminarea.
Aveţi grijă să nu îndoiţi sau să deterioraţi acul.
Nu acoperiţi niciodată acul cu capacul interior, dacă l-aţi îndepărtat de pe ac. Aceasta reduce
riscul de a vă răni cu acul.
Verificarea curgerii
Înainte de utilizarea unui stilou injector (pen) nou, verificaţi întotdeauna curgerea după cum
urmează.
A. Răsuciţi selectorul dozei până când simbolul de verificare a curgerii se aliniază cu indicatorul.
B. Ţineţi stiloul injector (pen-ul) cu acul îndreptat în sus. Loviţi uşor, de câteva ori, cartuşul cu
degetul. Astfel vă veţi asigura că orice bulă de aer se va colecta în partea superioară a
cartuşului.
C. Ţineţi acul îndreptat în sus şi apăsaţi butonul de injectare până când poziţia 0 mg se aliniază cu
indicatorul. Repetaţi paşii de la E la G, până când în vârful acului apare o picătură de liraglutid.
Dacă nu apare nicio picătură după ce efectuaţi de şase ori operaţiunea, înlocuiţi acul şi repetaţi
de încă şase ori paşii de la E la G. Dacă picătura de liraglutid tot nu apare, stiloul injector (pen-
ul) este defect şi trebuie să utilizaţi unul nou.
A Dacă aţi scăpat stiloul injector (pen-ul) pe o suprafaţă tare sau dacă bănuiţi că acesta este
defect, montaţi întotdeauna un ac de unică folosinţă nou şi verificaţi curgerea înainte de
injectare.
Selectarea dozei
Verificaţi întotdeauna ca indicatorul să se alinieze cu poziţia 0 mg.
D. Răsuciţi selectorul dozei până când doza necesară se aliniază cu indicatorul (0,6 mg, 1,2 mg sau
1,8 mg).
Dacă aţi selectat o doză greşită, modificaţi-o rotind selectorul dozei înainte sau înapoi, până
când doza corectă este aliniată cu indicatorul. Când răsuciţi înapoi selectorul dozei, fiţi atent(ă)
să nu apăsaţi butonul de injectare, deoarece liraglutid ar putea ieşi din dispozitiv.
Dacă selectorul dozei se opreşte înainte ca doza necesară să se alinieze cu indicatorul, înseamnă
că nu a mai rămas suficient liraglutid pentru administrarea în totalitate a dozei. Puteţi face
următoarele:
Împărţiţi doza în două injecţii:
Răsuciţi în orice direcţie selectorul dozei până când 0,6 mg sau 1,2 mg se aliniază cu
indicatorul. Injectaţi doza. Pregătiţi un stilou injector (pen) nou pentru injectare, apoi injectaţi
cantitatea necesară pentru completarea dozei.
Injectaţi integral doza folosind un stilou injector (pen) nou:
Dacă selectorul dozei se opreşte înainte ca 0,6 mg să se alinieze cu indicatorul, pregătiţi un
stilou injector (pen) nou şi injectaţi doza integral.
A Când rotiţi selectorul dozei, se aude un clic. Nu trebuie să utilizaţi aceste clicuri pentru a
selecta cantitatea de liraglutid de injectat.
A Nu utilizaţi scala cartuşului pentru a măsura doza de liraglutid de injectat – nu este îndeajuns de
precisă.
A Nu încercaţi să selectaţi alte doze decât 0,6 mg, 1,2 mg şi 1,8 mg. Pentru a vă asigura că
administraţi doza corectă, numerele de pe afişaj trebuie să se alinieze exact cu indicatorul.
Efectuarea injecţiei
Introduceţi acul în piele folosind tehnica de injectare recomandată de medicul sau de asistenta
dumneavoastră. Apoi respectaţi instrucţiunile de mai jos:
E. Injectaţi prin apăsarea butonului de injectare, până când 0 mg se aliniază cu indicatorul. La
injectare, fiţi atenţi să nu atingeţi afişajul cu celelalte degete sau să nu apăsaţi în lateral
selectorul dozei. În caz contrar, procesul de injectare s-ar putea bloca. Ţineţi apăsat butonul de
injectare şi lăsaţi acul sub piele timp de cel puţin şase secunde. Astfel vă asiguraţi că
administraţi doza integral.
J. Scoateţi acul.
Veţi putea vedea o picătură de liraglutid în vârful acestuia.
Acest lucru este normal şi nu influenţează doza pe care tocmai aţi administrat-o.
K. Introduceţi vârful acului în capacul exterior al acului, fără să atingeţi capacul exterior al acului.
L. După ce acul este acoperit, împingeţi complet, cu atenţie, capacul exterior al acului. Apoi
deşurubaţi acul. Aruncaţi acul în condiţii de siguranţă şi acoperiţi stiloul injector (pen-ul) cu
capacul. Când stiloul injector (pen-ul) se goleşte, aruncaţi-l fără a avea acul ataşat. Vă rugăm să
aruncaţi stiloul injector (pen-ul) şi acul în conformitate cu cerinţele locale.
A Aruncaţi întotdeauna acul după fiecare injectare şi păstraţi Victoza fără ac ataşat.
A Se previn astfel contaminarea, infectarea sau scurgerea de liraglutid. De asemenea, se asigură
precizia dozării.
A Personalul specializat trebuie să fie extrem de precaut în vederea evitării înţepăturilor
neintenţionate atunci când manipulează ace folosite.
Îngrijirea stiloului injector (pen-ului) Victoza
Stiloul injector (pen-ul) Victoza este precis şi sigur de utilizat. Insă trebuie să aveţi grijă de el:
• Nu încercaţi să reparaţi sau să dezmembraţi stiloul injector (pen-ul).
• Feriţi stiloul injector (pen-ul) de praf, murdărie şi orice lichide.
• Curăţaţi stiloul injector (pen-ul) cu o cârpă umezită într-un detergent uşor. Nu încercaţi să-l
spălaţi, să-l înmuiaţi sau să-l ungeţi – stiloul injector (pen-ul) s-ar putea defecta.
A Informaţii importante
• Nu împrumutaţi altei persoane stiloul injector (pen-ul) Victoza.
• Nu lăsaţi stiloul injector (pen-ul) Victoza la îndemâna altor persoane, mai ales a copiilor.