Prospect Viviflor compr. vaginale

Sharing

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
VIVIFLOR, comprimate vaginale

 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

      Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

       Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

        Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le
poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

          Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devin gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.             Ce este Viviflor şi pentru ce se utilizează

2.             Înainte să utilizaţi Viviflor

3.             Cum să utilizaţi Viviflor

4.             Reacţii adverse posibile

5.             Cum se păstrează Viviflor

6.             Informaţii suplimentare

1.              CE ESTE VIVIFLOR ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Viviflor are următoarele indicaţii terapeutice:

                       Refacerea florei bacteriene cu Lactobacillus după tratamentul cu diverse medicamente
(antibiotice).

                       Tratament adjuvant în cazul simptomelor induse de deficitul de estrogeni din pre- şi
postmenopauză (uscăciune vaginală, mâncărime, senzaţia de arsură); Viviflor este potrivit ca adjuvant
în cazul terapiei de substituţie hormonală.

                       Afecţiuni vaginale uşoare până la moderate de cauză neprecizată, vaginite determinate de
bacterii sau candida, dacă tratamentul antiinfecţios nu este absolut necesar.

Viviflor conţine lactobacili- existenţi în flora vaginală fiziologică şi estriol. Ambele componente
acţionează local la nivelul vaginului.

In condiţii fiziologice când flora saprofită nu este afectată, profilaxia infecţiilor vaginale se realizează
prin mecanisme naturale. Protecţia este asigurată de prezenţa bacilului Doederlein (Lactobacillus
acidophilus), care produce acid lactic şi alte componente care previn infecţiile. Mediul acid rezultat (pH
3,8 – 4,5) este optim pentru dezvoltarea lactobacililor determinând în schimb condiţii nefavorabile
pentru colonizarea şi creşterea microorganismelor patogene. Unele medicamente (antibiotice),
infecţiile locale, boli grave şi o igienă inadecvată pot reduce numărul sau elimina bacilii Doederlein
din flora vaginală. Viviflor conţine o canitate mare de lactobacili, care ajută la refacerea mediului
fiziologic la nivelul vaginului.

Mecanismele naturale de protecţie ale organismului pot fi alterate şi de variaţiile sau existenţa unei
cantităţi mici de estrogeni (de exemplu în pre şi post menopauză). Estriol, celălalt component al
medicamentului este un hormon feminin endogen. Deşi Viviflor conţine o cantitate foarte mică de
estriol, acesta îmbunătăţeşte circulaţia sanguină la nivel vaginal şi asigură elasticitatea şi lubrifierea
epiteliului vaginal. Aceste efecte determină condiţii favorabile pentru creşterea lactobacililor.

Viviflor conţine lactoză, un substituent nutritiv necesar creşterii lactobacililor lactoza fiind convertită
rapid la acid lactic. Creşterea lactobacililor la nivelul florei vaginale începe imediat după administrarea
primei doze din acest medicament.

1.              ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI VIVIFLOR

Nu utilizaţi Viviflor

          dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la estriol, la Lactobacillus acidophilus sau la oricare dintre
celelalte componente ale Viviflor;

                dacă aveţi (aţi avut) sau sunteţi suspectată de a avea cancer de sân, uterin sau vaginal;

                dacă aveţi sau sunteţi suspectată de a avea endometrioză;

                dacă aveţi sângerări vaginale de cauză necunoscută;

                dacă nu aţi avut primul ciclu menstrual.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Viviflor

înainte de a începe să utilizaţi Viviflor, spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi sau aţi avut
oricare din afecţiunile mai jos menţionate:

                tromboză venoasă la membrele inferioare sau la plămâni;

               afecţiuni cardiace severe;

               hipertensiune arterială;

               afecţiuni hepatice;

               insuficienţă renală severă;

               diabet zaharat;

               migrenă sau epilepsie;

               porfirie;

               hiperlipidemie;

               otoscleroză;

               mastoză fibrochistică.

Dacă în timpul tratamentului cu acest medicament apar sângerări vaginale neaşteptate, întrerupeţi
imediat tratamentul şi adresaţi-vă medicului pentru investigarea motivului sângerării.

Nu faceţi spălături vaginale în timpul tratamentulu cu Viviflor.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, pentru că unele substanţe active
(antibioticele) pot influenţa efectul componentelor acestui medicament. Viviflor şi alte medicamente
destinate sferei ginecologice pot fi folosite concomitent numai dacă există indicaţia medicului.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.

Viviflor poate fi utilizat în timpul sarcinii şi alăptării numai la recomandarea medicului.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Viviflor nu are efecte cunoscute asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

2.              CUM SĂ UTILIZAŢI VIVIFLOR

Utilizaţi întotdeauna Viviflor exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală pentru Viviflor este:

Infecţii vaginale, refacerea florei normale cu Lactobacillus

Unul sau două comprimate vaginale zilnic, seara la culcare timp de 6-12 zile. Comprimatele trebuie
introduse profund în vagin; administrarea trebuie întreruptă în timpul menstruaţiei şi apoi reluată.

Reducerea disconfortului din pre- sau postmenopauză (uscăciune vaginală, mâncărime, senzaţia de
arsură, durere în timpul contactului sexual), adjuvant în tratamentul de substituţie hormonală .

Un comprimat vaginal zilnic, administrat intravaginal profund, seara la culcare timp de 12 zile. Dacă
mucoasa vaginală este extrem de uscată, comprimatele trebuie să fie umezite cu puţină apă înainte de a
fi introduce în vagin.

Alte informaţii

Viviflor conţine excipienţi inactivi care nu se dizolvă complet în vagin. De aceea, pot să apară pete pe
lenjerie, dar aceasta nu influienţează efectul terapeutic. Este recomandată utilizarea tampoanelor
igienice în timpul tratamentului. În cazuri rare datorită unei mucoase vaginale foarte uscate
comprimatul poate fi eliminat intact. De aceea, este recomandată umezirea comprimatelor înainte de
administrare pentru a preveni această situaţie.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Viviflor

In cazul în care v-aţi administrat o doză mai mare decât cea recomandată, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Viviflor

Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată

3.              REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Viviflor poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Poate apare uşoară senzaţie de arsură sau de înţepături după administrarea intravaginală a unui
comprimat.

In această situatie nu este necesar să întrerupeţi tratamentul. Totuşi, dacă simptomele persistă,
adresaţi-vă medicului cât mai curând posibil. În cazuri rare a apărut intoleranţa manifestată prin
roşeaţă şi mâncărime. A fost raportat un caz de alergie la Lactobacillus acidophilus.

Dacă Viviflor este administrat accidental pe cale orală, nu sunt de aşteptat reacţii adverse.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4.              CUM SE PĂSTREAZĂ VIVIFLOR

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A se păstra la temperaturi de 2°C – 8°C, în ambalajul original.

Nu utilizaţi Viviflor după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi
farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la
protejarea mediului.

5.              INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Viviflor

                Substanţele active sunt: Lactobacillus acidophilus 100 milioane germeni şi estriol 0,03 mg.

          Celelalte componente sunt: lactoză DC, fosfat de sodiu dibazic (anhidru), celuloză
microcristalină, amidonglicolat de sodiu (tip A), stearat de magneziu.

Cum arată Viviflor şi conţinutul ambalajului

Comprimate vaginale ovale, biconvexe, cu pete slab bej


Cutie cu un blister din PVC-PE-PVdD/Al a 6 comprimate vaginale
Cutie cu un blister din PVC-PE- PVdD /Al a 12 comprimate vaginale

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

MEDICO UNO WORLDWIDE (CYPRUS) LTD
2 Grigori Afxentiou Street, Akamia Center
6023 Larnaca, Cipru

Producătorul

CEMELOG-BRS,

Vasut u.2, 2040 Budaors, Ungaria

Acest prospect a fost aprobat în Mai, 2012

Sharing

Acum esti aici: Home » Prospect Viviflor compr. vaginale