Raynaud (sindromul) – Tratamente

Dă Share să știe și altii!!
Shares

RAYNAUD (SINDROMUL).

            Fenomenul Raynaud este un sindrom care se manifestă prin accese de paloare şi cianoză a degetelor în condiţii de frig sau emoţii. Descrierea originală pe care Raynaud o făcea afecţiunii era de „sincopă, asfixie locală şi cangrenă simetrică a extremităţilor”. Când tulburarea este primară se numeşte boala Raynaud şi când se asociază unei alte afecţiuni sau cauze decelabile se numeşte fenomenul Raynaud (sau sindromul Ray).

Tabloul clinic:

Tipic cu tulburări vasomotorii evoluează în trei stadii:

-Faza sincopală– inaugurează criza şi debutează la nivelul extremităţilor: falangele distale devin foarte palide, ceroase, livide, reci. Ischemia poate progresa apoi proximal afectând în totalitate degetele, uneori toată mâna şi antebraţele. Pot fi afectate şi degetele de la picioare, uneori nasul, urechile şi bărbia.

Frecvent se asociază parestezii la nivelul degetelor şi chiar abolirea sensibilităţii tactile. Pulsaţiile arteriale sunt prezente.

-Faza asfixică– urmează după câteva minute fazei precedente: cianoza instalată are aceiaşi topografie ca cea a palorii. În această perioadă degetele rămân reci sunt uşor tumefiate- edemaţiate, bolnavii având parestezii, senzaţie de arsură sau chiar dureri acute în regiunea afectată. Mobilitatea degetelor este diminuată şi ca şi în faza precedentă, este prezent un grad de impotenţă funcţională.

-Faza de vasodilataţie reactivă sau hiperemie, de căldură locală şi înroşirea tegumentelor la sfârşitul crizei, care cel puţin la început durează câteva minute, mai rar 10 minute.



În perioada dintre accese degetele sunt normale sau păstrează o uşoară culoare cianotică.

Crizele pot să aibă şi caractere atipice.

Complicaţii:

Poate apărea gangrena uscată, localizată, foarte dureroasă la nivelul pulpei degetelor suprainfecţia la acest nivel determină exereza chirurgicală a extremităţilor afectate ale degetului. De asemenea se pot produce o acroscleroză progresivă exprimată prin atrofia, subţierea şi uscarea zonelor tegumentoase afectate: desenul epidermic se şterge iar unghiile devin groase, friabile. Degetele se efilează, falangele se decalcifiază şi se instalează sclerodactilia progresivă. Pilozitatea de pe faţa dorsală a degetelor dispare, iar ulceraţiile în special preunghiale, prin vindecare lasă mici cicatrici.



Pronostic:

Boala Raynaud are în general un pronostic bun şi mortalitate redusă, riscul cel mai important fiind amputarea de degete dacă apar leziuni necrotice (1%) Aproximativ jumătate se ameliorează sau vindecă complet după câţiva ani. Pronosticul fenomenului Raynaud (secundar) depinde de evoluţia bolii de bază. Prost în sclerodermie cu evoluţie spre ulceraţii a extremităţilor.

Tratament:

            Trebuie evitată mai ales răcirea extremităţilor (se vor purta mănuşi, ciorapi de lână, încălţăminte călduroasă. Se vor face băi alternative cu apă caldă de câteva minute, urmate de băi reci de câteva secunde terminându-se cu baia rece. Se va face gimnastică în măsura posibilităţilor şi mers pe jos.

            Se evită fumatul, se dau blocante de calciu, vasodilatatoare

            Tratamentul este cel de la artrite. Paralel se va trata arteroscleroza sau alte afecţiuni. Nu se va folosi tutun. Se vor trata toate infecţiile de focar care sunt generatoare de multe agravări a bolii.

            Se poate face tratament şi cu castan sau alte tratamente care refac circulaţia venoasă. De asemenea Ginseng, Ginko-Biloba şi femeile peste 45 de ani soia cât mai multă chiar în diferite preparate.

Un produs foarte util este ovăzul verde care se va culege când firul verde are 10 cm şi se trece prin storcătorul de fructe. Se poate păstra o perioadă mai lungă dacă se pune peste acesta puţin alcool alimentar. Se va lua câte o lingură de suc de 3 ori pe zi în cure de 30 zile.

Grâu încolţit se va consuma zilnic de 3 ori pe zi câte 2-3 linguri, la fel perioade mai lungi de timp.

Lapte de capră proaspăt muls, fără a fi fiert se va consuma de asemenea 3 pahare pe zi. Este cel mai aproape de laptele matern având compoziţia foarte asemănătoare

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close