Boldo.
Poemus boldus Fam. Monimiaceae.
Descrierea plantei: arbust dioic cu frunze opuse şi flori mici grupate în raceme axilare.
Răspândire. Creşte spontan în munţii din Chile.
Obţinerea produsului. Se recoltează frunzele dezvoltate şi se usucă la o temperatură normală.
Compoziţia chimică: conţine un alcaloid boldină (însoţit de izocoridină, norizocoridină), o substanţă de natură glicozidică boldoglucina, ulei volatil 3% (format din 40-45% ascaridol, 30% eucaliptol), tanin şi flavone.
Întrebuinţări: datorită boldinei, frunzele de boldo au acţiune colagogă şi sunt stimulente ale digestiei. Se administrează sub formă de infuzie 1% adică 1 linguriţă la o cană de apă şi se pot consuma 3 căni pe zi. Tinctură, etc.
Tinctura– 30g frunze se pun cu 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se ţin în recipient închis pentru 15 zile apoi se strecoară. În perioada de macerare se va ţine la temperatura camerei şi se agită des. Se filtrează apoi şi se pun la rece în recipiente da capacitate mai mică.
Acţiune terapeutică: acţionează asupra sistemului nervos ca simpatolitic, inhibitor al peristaltismului, excită secreţia stomacului şi pe cea biliară, măreşte debitul renal.
Indicaţii: diskinezii biliare, hiposecreţie gastrică, fenomene spastice.
Contraindicaţii: calculoză biliară, angiocolite acute şi ciroze hepatice.
Mod de administrare: asociat cu cinara şi urotropină adulţi 2-6g pe zi, în 3 doze fracţionate din care prima dimineaţa, pe nemâncate, după care bolnavul va sta culcat în decubit lateral drept timp de 30 minute. Există la farmacii preparatul Boldocolin care este preparat din aceste frunze.
