Afectiunile cardiovasculare
Inima, pompa care asigura circulatia sângelui în organism, este un organ musculos, gol pe dinauntru, alcatuit din patru cavitati, doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule). Fiecare atriu comunica cu ventriculul de aceeasi parte printr-un orificiu prevazut cu valvule ce au functia de supape; valvulele permit circulatia sângelui în sens unic, si anume dinspre atrii înspre ventricule. Orificiul din partea dreapta are trei valvule iar cel din partea stânga numai doua. Unele boli inflamatorii, cel mai frecvent reumatismul, se pot solda cu lezarea acestor valvule: strâmtorarea orificiului, stenoza, stânjenindu-se astfel scurgerea sângelui din atriu în ventricul sau împiedicarea etanseitatii în momentul închiderii valvulelor, insuficienta, ceea ce are ca rezultat revenirea sângelui în sens invers, din ventricul în atriu; uneori ambele tipuri de leziuni se pot asocia.
Inima desfasoara o munca enorma, pentru îndeplinirea careia peretii sai musculosi trebuie sa fie foarte bine irigati cu sânge oxigenat. În acest scop, imediat dupa plecarea arterei aorte din ventriculul stâng, se desprind din ea doua ramuri ce înconjoara suprafata inimii ca o coroana (fapt pentru care au fost numite artere coronare) si care se divid apoi în ramuri din ce în ce mai fine, formând o retea bogata de vase capilare, în jurul fibrelor muschiului cardiac. Lezarea arterelor coronare prejudiciaza hranirea muschiului inimii, asa cum se întâmpla în bolile cunoscute sub numele de angina pectorala, infarct miocardic, cardiopatie ischiemica cronica.
Oricare dintre elementele anatomice sau functionale pot suferi agresiunea diferitilor factori de îmbolnavire, motiv pentru are bolile de inima sunt foarte deosebite între ele.
În categoria bolnavilor denumiti cardiovasculari, intra toti acei care au semne de îmbolnavire din partea inimii si vaselor precum si persoanele carora li se descopera o tulburare sau o leziune a inimii sau a vaselor, fara ca ele sa sufere prea mult, uneori nu au nici o suferinta evidenta.
Simptomele bolilor de inima sunt diferite nu numai în raport cu elementul structural ce a avut de suferit în cea mai mare masura (miocardul, pericardul, valvulele, arterele coronare etc.), ci si în raport cu stadiul în care se gaseste boala, existând deosebiri mari între stadiul de început si cel avansat. Aceasta se datoreste faptului ca inima nu foloseste în toate împrejurarile întreaga forta de care dispune; ea are o importanta rezerva pe care o utilizeaza numai în situatii deosebite, cum ar fi efortul fizic. Asadar, functia inimii este uneori asigurata ca si cum organismul ar fi în stare de sanatate. Acesti bolnavi de inima sunt cunscuti sub numele de compensati sau latenti. Daca modificarile produse de boala depasesc anumite limite, functia inimii se deregleaza si încep sa apara anumite simptome ce atrag atentia asupra îmbolnavirii ei.
Un simptom important este dispneea, care înseamna greutatea în respiratie. Bolnavul simte o lipsa de aer ori senzatia ca se sufoca. În aceasta situatie se constata cresterea frcventei si amplitudinii miscarilor respiratorii. Sindromul este întâlnit la mitrali si aortici, la hipertensivi, în pericardite si miocardite. Toate aceste boli au o caracteristica comuna: sângele este împiedicat sa parcurga cu usurinta camerele stângi ale inimii si de aceea stagneaza în plamâni, micsorând posibilitatile acestuia de a efectua schimburile gazoase, preluarea oxigenului din aer si eliminarea bioxidului de carbon. Stagnarea sângelui în reteaua de vase capilare a plamânilor este accentuata si de faptul ca ventriculul drept, fiind sanatos, trimite spre inima aceeasi cantitate de normala de sânge, pe care ventriculul stâng, suferind, nu o mai poate împinge în totalitate mai departe. Daca un astfel de bolnav este nevoit sa faca un efort fizic mai mare (urcarea câtorva etaje), apare o dispnee intensa si destul de îndelungata, care obliga bolnavul sa se opreasca si sa se odihneasca.
Foarte frecvent, dar îndeosebi dupa un efort fizic mai mare, pot aparea dureri în partea stânga a pieptului. În unele afectiuni cum sunt angina pectorala, infarctul miocardic si pericardita uscata, durerea toracica este foarte intensa, constiuind simptomul dominant. În angina pectorala si în infarctul miocardic
Afectiunile Inimii
Inima, pompa care asigura circulatia sângelui în organism, este un organ musculos, gol pe dinauntru, alcatuit din patru cavitati, doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule). Fiecare atriu comunica cu ventriculul de aceeasi parte printr-un orificiu prevazut cu valvule ce au functia de supape; valvulele permit circulatia sângelui în sens unic, si anume dinspre atrii înspre ventricule. Orificiul din partea dreapta are trei valvule iar cel din partea stânga numai doua. Unele boli inflamatorii, cel mai frecvent reumatismul, se pot solda cu lezarea acestor valvule: strâmtorarea orificiului, stenoza, stânjenindu-se astfel scurgerea sângelui din atriu în ventricul sau împiedicarea etanseitatii în momentul închiderii valvulelor, insuficienta, ceea ce are ca rezultat revenirea sângelui în sens invers, din ventricul în atriu; uneori ambele tipuri de leziuni se pot asocia.
Inima desfasoara o munca enorma, pentru îndeplinirea careia peretii sai musculosi trebuie sa fie foarte bine irigati cu sânge oxigenat. În acest scop, imediat dupa plecarea arterei aorte din ventriculul stâng, se desprind din ea doua ramuri ce înconjoara suprafata inimii ca o coroana (fapt pentru care au fost numite artere coronare) si care se divid apoi în ramuri din ce în ce mai fine, formând o retea bogata de vase capilare, în jurul fibrelor muschiului cardiac. Lezarea arterelor coronare prejudiciaza hranirea muschiului inimii, asa cum se întâmpla în bolile cunoscute sub numele de angina pectorala, infarct miocardic, cardiopatie ischiemica cronica.
Oricare dintre elementele anatomice sau functionale pot suferi agresiunea diferitilor factori de îmbolnavire, motiv pentru are bolile de inima sunt foarte deosebite între ele.
În categoria bolnavilor denumiti cardiovasculari, intra toti acei care au semne de îmbolnavire din partea inimii si vaselor precum si persoanele carora li se descopera o tulburare sau o leziune a inimii sau a vaselor, fara ca ele sa sufere prea mult, uneori nu au nici o suferinta evidenta.
Simptomele bolilor de inima sunt diferite nu numai în raport cu elementul structural ce a avut de suferit în cea mai mare masura (miocardul, pericardul, valvulele, arterele coronare etc.), ci si în raport cu stadiul în care se gaseste boala, existând deosebiri mari între stadiul de început si cel avansat. Aceasta se datoreste faptului ca inima nu foloseste în toate împrejurarile întreaga forta de care dispune; ea are o importanta rezerva pe care o utilizeaza numai în situatii deosebite, cum ar fi efortul fizic. Asadar, functia inimii este uneori asigurata ca si cum organismul ar fi în stare de sanatate. Acesti bolnavi de inima sunt cunscuti sub numele de compensati sau latenti. Daca modificarile produse de boala depasesc anumite limite, functia inimii se deregleaza si încep sa apara anumite simptome ce atrag atentia asupra îmbolnavirii ei.
Un simptom important este dispneea, care înseamna greutatea în respiratie. Bolnavul simte o lipsa de aer ori senzatia ca se sufoca. În aceasta situatie se constata cresterea frcventei si amplitudinii miscarilor respiratorii. Sindromul este întâlnit la mitrali si aortici, la hipertensivi, în pericardite si miocardite. Toate aceste boli au o caracteristica comuna: sângele este împiedicat sa parcurga cu usurinta camerele stângi ale inimii si de aceea stagneaza în plamâni, micsorând posibilitatile acestuia de a efectua schimburile gazoase, preluarea oxigenului din aer si eliminarea bioxidului de carbon. Stagnarea sângelui în reteaua de vase capilare a plamânilor este accentuata si de faptul ca ventriculul drept, fiind sanatos, trimite spre inima aceeasi cantitate de normala de sânge, pe care ventriculul stâng, suferind, nu o mai poate împinge în totalitate mai departe. Daca un astfel de bolnav este nevoit sa faca un efort fizic mai mare (urcarea câtorva etaje), apare o dispnee intensa si destul de îndelungata, care obliga bolnavul sa se opreasca si sa se odihneasca.
Foarte frecvent, dar îndeosebi dupa un efort fizic mai mare, pot aparea dureri în partea stânga a pieptului. În unele afectiuni cum sunt angina pectorala, infarctul miocardic si pericardita uscata, durerea toracica este foarte intensa, constiuind simptomul dominant. În angina pectorala si în infarctul miocardic
Inima, pompa care asigura circulatia sângelui în organism, este un organ musculos, gol pe dinauntru, alcatuit din patru cavitati, doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule). Fiecare atriu comunica cu ventriculul de aceeasi parte printr-un orificiu prevazut cu valvule ce au functia de supape; valvulele permit circulatia sângelui în sens unic, si anume dinspre atrii înspre ventricule. Orificiul din partea dreapta are trei valvule iar cel din partea stânga numai doua. Unele boli inflamatorii, cel mai frecvent reumatismul, se pot solda cu lezarea acestor valvule: strâmtorarea orificiului, stenoza, stânjenindu-se astfel scurgerea sângelui din atriu în ventricul sau împiedicarea etanseitatii în momentul închiderii valvulelor, insuficienta, ceea ce are ca rezultat revenirea sângelui în sens invers, din ventricul în atriu; uneori ambele tipuri de leziuni se pot asocia.
Inima desfasoara o munca enorma, pentru îndeplinirea careia peretii sai musculosi trebuie sa fie foarte bine irigati cu sânge oxigenat. În acest scop, imediat dupa plecarea arterei aorte din ventriculul stâng, se desprind din ea doua ramuri ce înconjoara suprafata inimii ca o coroana (fapt pentru care au fost numite artere coronare) si care se divid apoi în ramuri din ce în ce mai fine, formând o retea bogata de vase capilare, în jurul fibrelor muschiului cardiac. Lezarea arterelor coronare prejudiciaza hranirea muschiului inimii, asa cum se întâmpla în bolile cunoscute sub numele de angina pectorala, infarct miocardic, cardiopatie ischiemica cronica.
Oricare dintre elementele anatomice sau functionale pot suferi agresiunea diferitilor factori de îmbolnavire, motiv pentru are bolile de inima sunt foarte deosebite între ele.
În categoria bolnavilor denumiti cardiovasculari, intra toti acei care au semne de îmbolnavire din partea inimii si vaselor precum si persoanele carora li se descopera o tulburare sau o leziune a inimii sau a vaselor, fara ca ele sa sufere prea mult, uneori nu au nici o suferinta evidenta.
Simptomele bolilor de inima sunt diferite nu numai în raport cu elementul structural ce a avut de suferit în cea mai mare masura (miocardul, pericardul, valvulele, arterele coronare etc.), ci si în raport cu stadiul în care se gaseste boala, existând deosebiri mari între stadiul de început si cel avansat. Aceasta se datoreste faptului ca inima nu foloseste în toate împrejurarile întreaga forta de care dispune; ea are o importanta rezerva pe care o utilizeaza numai în situatii deosebite, cum ar fi efortul fizic. Asadar, functia inimii este uneori asigurata ca si cum organismul ar fi în stare de sanatate. Acesti bolnavi de inima sunt cunscuti sub numele de compensati sau latenti. Daca modificarile produse de boala depasesc anumite limite, functia inimii se deregleaza si încep sa apara anumite simptome ce atrag atentia asupra îmbolnavirii ei.
Un simptom important este dispneea, care înseamna greutatea în respiratie. Bolnavul simte o lipsa de aer ori senzatia ca se sufoca. În aceasta situatie se constata cresterea frcventei si amplitudinii miscarilor respiratorii. Sindromul este întâlnit la mitrali si aortici, la hipertensivi, în pericardite si miocardite. Toate aceste boli au o caracteristica comuna: sângele este împiedicat sa parcurga cu usurinta camerele stângi ale inimii si de aceea stagneaza în plamâni, micsorând posibilitatile acestuia de a efectua schimburile gazoase, preluarea oxigenului din aer si eliminarea bioxidului de carbon. Stagnarea sângelui în reteaua de vase capilare a plamânilor este accentuata si de faptul ca ventriculul drept, fiind sanatos, trimite spre inima aceeasi cantitate de normala de sânge, pe care ventriculul stâng, suferind, nu o mai poate împinge în totalitate mai departe. Daca un astfel de bolnav este nevoit sa faca un efort fizic mai mare (urcarea câtorva etaje), apare o dispnee intensa si destul de îndelungata, care obliga bolnavul sa se opreasca si sa se odihneasca.
Foarte frecvent, dar îndeosebi dupa un efort fizic mai mare, pot aparea dureri în partea stânga a pieptului. În unele afectiuni cum sunt angina pectorala, infarctul miocardic si pericardita uscata, durerea toracica este foarte intensa, constiuind simptomul dominant. În angina pectorala si în infarctul miocardic
durerea este provocata de irigarea deficitara a muschiului cardiac, iar în pericardita ea apare datorita frecarii între ele a foitelor pericardice inflamate si îngrosate.
Durerea de inima mai poate fi întâlnita si în unele cazuri de crestere a volumului anumitor camere ale inimii, care comprima oasele coloanei vertebrale sau osul stern. Asa se întâmpla uneori în stenoza mitrala când dilatarea atriului stâng provoaca dureri în spate, în regiunea omoplatului. Însa nu orice durere resimtita în dreptul inimii este cauzata de suferinta acestui organ. De exemplu cresterea exagerata a aerului în stomac sau în intestin, cunoscuta sub numele de aerogastrie sau aerocolie, se poate însoti de dureri localizate în dreptul inimii, dar care în realitate sunt datorate faptului ca punga de aer, uneori foarte mare, apasa pe inima, mai ales când cel în cauza se culca pe partea stânga.
Inima bate zi si noapte, însa contractiile sale ritmice nu deranjeaza; când acestea devin perceptibile, se produce o senzatie neplacuta, incomoda, palpitatia.
În mod normal exista un anumit prag al sensibilitatii nervoase. Numai când acesta este depasit, bataile inimii sunt cunoscute sub forma de palpitatii. Unele persoane manifesta o stare de excitabilitate crescuta a sistemului nervos, datorita faptului ca pragul sensibilitatii este depasit cu multa usurinta. Din aceasta categorie fac parte surmenatii, emotivii, cei care abuzeaza de tutun, cafea alcool, ceai, precum si persoanele care sufera de diferite tulburari ale glandelor cu secretie interna, cei cu retentii gazoase mari în stomac sau în intestin. Toti acestia se plâng deseori de palpitatii, desi inima lor nu este bolnava, iar ritmul ei este normal.
Uneori tulburarea cardiaca nu are o importanta deosebita sau este chiar lipsita de consecinte pentru sanatatea bolnavului. Acesta este cazul batailor de inima care survin mai devreme decât normal, asa-numitele extrasistole, cu conditia ca ele sa fie rare, sa se produca la persoane relativ tinere, fara o afectiune cardiaca confirmata.
La unii cardiaci se tumefiaza, se umfla anumite regiuni ale corpului, în special picioarele. Explicatia este urmatoarea: într-un numar important de afectiuni lichidele nu mai sunt evacuate suficient din organism, producându-se infiltratii apoase ale diferitelor tesuturi sau organe, cunoscute sub numele de edeme, ale caror mecanism de producere este complex. Astfel,se stie ca în anumite situatii sângele stagneaza în plamâni, datorita faptului ca ventriculul stâng nu mai este în stare sa-l împinga în cantitate suficienta spre sistemul arterial. În aczurile mai avansate obstacolul se face simtit si asupra camerelor drepte ale inimii, care pot ceda în fata presiunii pulmonare crescute si vor da nastere unei stagnari a sângelui în sistemul venos general al organismului, compromitând buna oxigenare si având ca rezultat infiltrarea apoasa a tesuturilor din marea circulatie. Lucrul acesta se poate întâmpla si în îmbolnavirile valvulare din cavitatile drepte sau în unele boli cronice ale plamânilor, deci ori de câte ori se va produce un obstacol în calea întoarcerii sângelui venos. La cardiaci edemele apar de obicei la glezne sau pe partea corpului pe care sta culcat bolnavul; odata cu agravarea bolii ele se extind si în alte regiuni ale corpului.
Exista simptome din partea inimii, în prezenta carora trebuie sa se actioneze de urgenta: sufocarea intensa din edemul pulmonar acut, durerea foarte puternica din infarctul miocardic, pierderea cunostiintei din anumite tulburari ale inimii etc. Ori de câte se constata aparitia izolata a unuia dintre simptomele descrise, se impune o consultatie medicala, pentru a preciza daca acesta apartine sau nu unei tulburari cardiace.
S-a vazut ca dispneea, simptom important pentru diagnosticarea bolnavilor de inima, survine dupa efortul fizic. Fiecare om resimte dupa un efort fizic intens un anumit grad de dispnee, cu atât mai mare cu cât efortul a fost mai intens si mai îndelungat. Dar dispneea ce începe sa-si faca aparitia la eforturi obisnuite sau dispneea disproportionat de intensa dau de banuit asupra unor dereglari în activitatea inimii, pentru precizarea este necesar un consult medical. Nici aparitia de edeme nu înseamna neaparat îmbolnavirea inimii. Exista nenumarate afectiuni, boli de rinichi si ficat sau boli produse de lipsa proteinelor din alimentatie, ce pot fi însotite de aparitia edemelor.
Bolile inimii pot fi întâlnite la orice vârsta, chiar si la nou-nascuti. Fiecarei categorii de vârsta îi sunt însa caracteristice anumite forme de îmbolnavire. Îmbolnavirea inimii în a doua copilarie la adolescenti si la adulti tineri sub 30 de ani,are drept cauza obisnuita o afectiune des întâlnita si urmata de consecinte foarte serioase: infectia reumatica produsa e un microb, streptococul, care produce boala numita reumatism poliarticular acut. La adulti si la vârstnici numarul ridicat al îmbolnavirilor datorate bolilor cardiovasculare este atribuit hipertensiunii arteriale, frecvent asociata cu arteroscleroza. Gravitatea hipertensiunii arteriale consta în amplicatiile cardiace, renale si cerebrale, precum si în asocierea cu arteroscleroza si cu degradarea rapida si progresiva a arteriolelor, cum este cazul în forma maligna a hipertensiuni arteriale.
***
Cauzele bolilor de inima
Bolile de inima sunt provocate de nenumarate cauze. Una din ele o reprezinta malformatiile congenitale, care sunt rezultatul actiunii unor factori de mediu ce provoaca oprirea dezvoltarii inimii în embrion. Dintre acesti factori fac parte: virusul rubeolei, care poate cauza malformatii congenitale ale inimii la fat daca gravida face boala în primele doua luni ale sarcinii si sifilisul. Studii recente au aratat ca si virozele respiratorii sunt incriminate în producerea unor mutatii genetice daca boala a fost contactata în primele doua luni ale sarcinii. Si unele substante medicamentoase pot avea efecte asemanatoare când sunt administrate în perioada precoce a sarcinii.
Expunerea la raze Röntgen, atât de mult utilizate în medicina, constituie unul dintre cei mai puternici agenti teratogeni cunoscuti. Din aceasta cauza, utilizarea examenelor radiologice în perioada initiala a sarcinii este
contraindicata.
Între factorii ce pot produce malformatii congenitale ale inimii s-au mai inclus carentele vitaminice si ereditatea.
La copii si la tinerii cea mai frecventa cauza o constituie boala reumatismala sau reumatismul poliarticular acut. Boala îmbraca o forma acuta, cu febra si dureri aticulare. Articulatiile devin calde, umflate si foarte dureroase. Fenomenele inflamatorii se muta de la o articulatie la alta. Daca nu se instituie un tratament energic de la primele semne de boala, aceasta forma de reumatism atinge cu severitate inima, dând leziuni definitive. Leziunile reumatismale se localizeaza mai frecvent la orificiul mitral sau aortic, producând îngustarea sau lipsa de etanseitate a acestora, adica stenoza sau insuficienta.
Când infectia reumatismala cuprinde muschiul inimii (miocardita reumatismala), apar frecvente tulburari ale ritmului cardiac. Localizarea infectei la pericard (pericardita), produce inflamarea foitelor din care acesta este alcatuit, cu aparitia unui lichid în sacul pericardic, ce actioneaza ca un tampon asupra inimii.
Prevenirea infectiei reumatice este posibila prin depistarea purtatorilor de streptococ în rândul copiilor si tratamentul cu penicilina, prin instituirea la cei care au suferit de aceasta boala, unui tratament preventiv îndelungat cu penicilina uleioasa adminstrata la intervale rare, dar cu regularitate. Pe leziunile valvulare produse de strptococ se pot localiza în cursul unor boli infectioase sau provenind din infectiile de focar diferiti altfel de microbi, care determina o complicatie grava, endocardita lenta, boala în trecut mortala, astazi vindecabila prin folosirea unor mari cantitati de antibiotice.
La adulti si la vârstnici numarul ridicat de îmbolnaviri sau decese datorate inimii este atribuit altor cauze: hipertensiunii arteriale, arterosclerozei, sifilisului. Exista posibilitatea ca inima sa sufere si din cauza altor afectiuni de baza, cum sunt de exemplu afectiunile cronice pulmonare, diabetul zaharat, hipertiroidismul si alte afectiuni endocrine.
