Colon iritabil; 2 – 3 pahare de macerat rece , din seminţe de in, pe stomacul gol, înainte de mese. Mucilagiul de seminţe are efect antiinflamator.
Colon iritabil pe fond nervos; extract din mlặdiţe de merişor, şi Sediphyt, se gặsesc în farmacii.
Candida intestinală; tratament cu echinaceea de 3 ori/zi cu ½ ora înaintea mesei, timp de 2 luni (sau un an). Se evită preparate care conţin drojdie, pentru că o activează. Echinaceea nu o poate elimina, dar o paralizează, încât nu mai devine activă
Dolicocolon, diverticuloză sigmoidiană; de seara se fierbe 1 sau 1,5 litri de apă de robinet, se lasă la răcit, la temperatura camerei, până dimineaţa. Imediat după trezire se bea o cană din apa fiartă, după care la intervale de 2 ore se mai bea o cană chiar dacă nu există senzaţia de sete. În acest interval de timp nu se mănâncă nimic, cel mult se bea o cafea. Nu se stă în pat se pot face diverse treburi prin casă.
Din când în când se face un masaj uşor pe abdomen, concentric de la dreapta spre stânga, în jurul ombilicului, pornind de la exterior spre interior. Dacă nu se reuşeşte nimic în prima zi de a doua zi, lucrurile se rezolvă cu succes. Prin acest procedeu, se curăţă intestinul foarte bine, se elimină toate toxinele şi chiar se poate slăbi. Este preferabil ca din alimentaţie să se elimine brânzeturile fermentate. Procedeul se repetă mai multe zile la rând. După reglarea tranzitului nu mai este nevoie de atâta apă. Va fi suficientă o cană de apă rece şi masajul uşor. Rezolvarea survine în maximul o oră.
Stafide puse la înmuiat într-o cană cu apă, ţinute la frigider, iar dimineaţa următoare se bea apa şi se mănâncă stafidele, pe stomacul gol
Giardia; timp de 10 zile se consumă, înaintea mesei de dimineaţă, 12 – 15 seminţe de dovleac neprăjite, iar de 2 ori/săptămână să se consume usturoi. Sau produsele Garlic – Caps, care conţin usturoi şi pătrunjel, Para Protex, cu de protejarea organismului împotriva paraziţilor intestinali, a viruşilor crescând imunitatea.
Polip pe intestinul gros; ceai de urzică proaspătă, ca alimentaţie, brânză de vacă, pâine prăjită, pui la grătar. Când se termină urzica se poate bea ceai de pătlagină, ambele ceaiurile beau timp de o lună. Concomitent se face clismă cu ceai, este recomandat după scaun.
Viermi ; 1 Kg. seminţe de dovleac, fără coajă, neprelucrate termic, se zdrobesc în mojar sau râşniţă şi se amestecă cu ½ Kg. miere şi ½ pahar de lapte. Amestecul se împarte în 3 părţi egale. Care se consumă pe rând în următoarele 3 ore., apoi se iau 3 linguriţe ulei de ricin. Tratamentul este pentru tenie şi ascarizi.
Cura de lavandă pentru infecţiile cu Giardia lambia, se combină în părţi egale tinctură de lavandă (vezi depresia, cap), cu tinctură de pelin şi cimbru (se fac la fel ca tinctura de lavandă), se ia 1 linguriţă diluată în puţină apă, de 4 ori/zi, înainte de masă, timp de 2 săptămâni.
Se zdrobesc coaja pulpa şi seminţele unei lămâi, se macerează 2 ore în 300 ml. apă clocotită, apoi se adaugă 2 – 3 linguriţe de miere, se strecoară şi se bea înainte de culcare.
Oxiuri, cât mai mult morcov crud ras.
Tenie, pentru a o elimina se consumă morcov ras pe stomacul gol în fiecare dimineaţă şi cu câteva minute înainte de mesele principale, după 8 zile se elimină.
Medicamentul Paraprotex, o mixtură de extracte din plante, eficientă în eliminarea paraziţilor.
Decoct din seminte de in impotriva constipatiei
Dintre plantele foarte cunoscute in tratarea afectiunilor gastro-intestinale se folosesc cateii de usturoi dati pe razatoare, iar ca mijloc dezinfectant ceapa. Ceapa si usturoiul actioneaza favorabil si asupra cailor respiratorii si trateaza mucoasele bolnave. Pe linga ceapa si usturoi, mugurii de hamei si semintele de in au proprietati antiseptice, dar se folosesc si impotriva caderii parului. Constipatiile cronice se trateaza in felul urmator: se bea zilnic decoct pregatit dintr-o lingurita de seminte de in la un pahar de apa fierbinte; decoctul nu se strecoara, ci se bea impreuna cu semintele. Acest lucru trebuie facut de obicei inainte de culcare.
Din acest decoct, dar strecurat de aceasta data (o lingura de seminte de in la un pahar si jumatate de apa se fierb 12 minute la foc mic), se fac clisme in caz de diaree. Pentru a avea o piele mai catifelata se folosesc compresele fierbinti cu praf de seminte de in si apa fiarta. In caz de diabet, semintele de in impreuna cu teci de fasole se fierb 10 minute in apa, dupa care se lasa vasul acoperit pentru 20 de minute, se strecoara si se beau cite 50 de mililitri de decoct pe zi.
Constipaţie; seara, pe stomacul gol se iau 2 linguri de seminţe de in. În stomac , absorb mult lichid, formează un bol, care va curăţa în drumul lui întreg tubul digestiv. Urmat zilnic timp de 2 săptămâni, este un excelent mijloc de dezintoxicare a organismului
Rădăcină de boz macerată în ţuică (100 g. de rădăcină de boz în 1 litru de ţuică, se lasă la macerat 5 zile, se păstrează în sticlă închisă la culoare.) 1 – 2 linguri de 2 – 3 ori/zi, pe stomacul gol. Cura durează 2 săptămâni, se face o pauză de o săptămână, apoi se reia cura.
Sirop de Lactulose.
Peste 30g. cicoare uscată se toarnă 1 litru de apă clocotită, se infuzează 10 min., se strecoară şi se bea câte 200 ml. dimineaţa, sau câte 100 ml. de 2 ori/zi.
CONSTIPATIE
Se ia, o dată sau de două ori pe zi, cîte o lingură de marmeladă din fructe de Soc negru, fără zahăr. La nevoie zahărul poate fi înlocuit cu miere de albine.
Balonare; frunze de anghinare, eficace pentru combaterea fermentaţiei intestinale, colicilor abdominale, constipaţiei şi ameliorarea funcţiilor hepatice, se face o infuzie din 1 – 2 linguriţe de plantặ la o canặ de apặ clocotitặ, se beau 1 – 2 ceşti/zi.
Fructe de coriandru cu propietặţi carminative, calmeazặ durerile abdominale, eliminặ gazele, se preparặ o infuzie dintr-o linguriţặ de fructe zdrobite la o canặ de apâ clocotitặ, se bea întreaga cantitate pe parcursul unei zile.
Busuioc acţioneazặ ca antiseptic abdominal, se preparặ o infuzie, se beau 2 – 3 ceşti/zi.
Chimen şi anason sau fenicul au aceleaşi propietặţi ca plantele de mai sus.
Obligeana va reda pofta de mincare
Decoctul din radacini de obligeana este un foarte bun mijloc pentru redarea poftei de mincare in cazul afectiunilor stomacale si intestinale (o lingurita de radacini maruntite de obligeana se pun in doua-trei pahare de apa fierbinte, se fierb 15 minute intr-un vas acoperit). Se beau din acest decoct cite doua pahare de trei ori pe zi inainte de masa, inducindu-l usor. Infuzia din radacini de papadie este folosita pentru imbunatatirea digestiei si pentru trezirea poftei de mincare, in felul urmator: doua lingurite de radacini taiate marunt se pun intr-un pahar cu apa rece, se lasa la infuzat opt ore; se bea cite un sfert de pahar de patru ori pe zi inainte de masa.