Constipaţia cronică – Tratament Naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Constipaţia cronică.

Regimul de viaţă.

  1. Exerciţii fizice uşoare.
  • plimbări 30 minute- 1 oră zilnic în aer liber.
  • Exerciţiul 1: culcat pe spate, pe o canapea tare, cu membrele inferioare alăturate şi întinse, cu membrele superioare întinse pe lângă corp, se ridică membrele inferioare alăturate spre linia verticală, căutându-se să se apropie cât mai mult de piept. Apoi se revine la poziţia de plecare. Se repetă de 10-15 ori.
  • Exerciţiul 2: culcat pe spate cu membrele superioare întinse pe lângă corp (membrele inferioare tot întinse), în timpul doi se ridică progresiv corpul şi braţele, spre linia verticală, apoi se apleacă înainte, în aşa fel încât mâinile să ajungă la vârful picioarelor, ulterior se revine la poziţia iniţială. Se repetă de 10-15 ori.

Aceste exerciţii trebuie repetate de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, rezultatele apărând după aproximativ o lună.

  1. Masaj abdominal- se execută cu mâna stând întins în pat, de la dreapta la stânga abdomenului timp de 10-20 minute. Se execută timp de 4-6 săptămâni.
  2. Regimul alimentar:

-Se preferă carnea grasă, peştele sărat, indicate în cantităţi moderate.

-Dintre grăsimi sunt permise, gălbenuşul de ou, smântâna, ulei de floarea soarelui şi porumb.

-Lactate: iaurt, lapte bătut, kefir.

-Fasole verde, dovlecei, morcovi, mazăre, ţelină, salată verde, ştevie, lobodă, sparanghel (sunt indicate combinaţii diferite de salate de legume şi rădăcinoase).

-Fructe uscate: caise, prune (ţinute în apă înainte de a fi consumate).



-Pâine: 250 g/zi integrală/neagră.

-În cantităţi mici sunt permise orezul şi pastele făinoase (orezul poate fi înlocuit cu fulgi de ovăz, tărâţe- consumate în compot la sfârşitul meselor).

-Dulciurile sunt permise: dulceţuri, miere, magiunuri, marmelade, îngheţată.

-Sunt permise fructe proaspete în cantităţi mari (1kg pe zi) consumate cu coajă (dacă aceasta este comestibilă).

-Permise lichide în cantităţi mari: 2 litri pe zi, apă, ceaiuri din plante medicinale (cruşin, rădăcină de cicoare, rădăcină de lemn dulce), băuturi gazoase.

Remedii plăcute împotriva constipaţiei.

Suc de dovleac obţinut din dovleci proaspeţi sănătoşi.

Polen câte 20 g pe zi, consumate cu apă îndulcită cu miere timp de o lună: se fac câte 4 cure pe an.

Legume cu acţiune anticonstipantă: vinete, spanac, roşii, dovleac, ceapă, castraveţi.



Fructe cu acţiune anticonstipantă: pepene galben şi verde, portocale, prune, pere, mere, smochine, struguri, cireşe, vişine, piersici, fragi, coacăze, măsline.

Dacă suferiţi de hemoroizi, fisuri anale, diverticuloză, regimul alimentar în constipaţie se modifică astfel:

-Carnea va fi slabă, fiartă, friptă la grătar, sub formă de perişoare sau mititei la grătar (dar fără condimente şi fără zgârciuri), rasol, muşchi, ficat.

-După toleranţă se consumă: iaurt, lapte bătut, caş, pireu de cartofi, salată verde crudă.

-Legumele doar cele cu celuloză fină: dovlecei, fasole verde fină, piure de morcovi, salata crudă va fi opărită şi apoi consumată în cantităţi mai mici.

-Fructele doar sub formă de sucuri şi compoturi, pireuri (coaja nu se consumă).

-Pâine albă şi prăjită.

-Nu se consumă băuturi reci şi care fermentează.

-Peşte slab (fiert, rasol).

-Dintre grăsimi sunt permise doar uleiul de floarea soarelui şi untul.

  1. Efecte benefice îl are şi tratamentul în staţiunile balneoclimaterice cu ape minerale.

-Ape clorosodice-bicarbonate de la Slănic Moldova.

-Ape sulfuroase- clorurate mixte Călimăneşti, Olăneşti.

-Ape termale- Băile Felix.

-Izvoare clorurate: Băile Herculane, Bazna, Băltăţeşti.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close