Ingrijirea pacientului cu obezitate

Ce trebuie sa facem cand suntem obezi?

Obezitatea este starea patologica caracterizata prin cresterea greutatii corporale ideale cu peste 15-20% si sporirea tesutului adipos

Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu obezitate şi de care trebuie să ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:

• stimă de sine scăzută – o persoană supraponderală sau obeză va avea o imagine de sine negativă şi va fi înclinată să-şi elimine disconfortul printr-un consum şi mai mare de alimente. De asemenea, eşecurile repetate ale unor regimuri de slăbire accentuează imaginea negativă făcând şi mai dificilă aplicarea strategiilor de scădere ponderală;
• probleme afective – stările de stress psihic, anxietate sau afecţiunile de tipul depresiei sau durerii cronice, persoană tinde să se sustragă de la rezolvarea problemelor şi ale emoţiilor negative prin refugierea în mâncare;
• traume psihice – evenimente traumatizante precum abuzul fizic sau sexual în timpul copilăriei, decesul unui părinte în perioada adolescenţei sau probleme de cuplu (violenţă domestică) pot avea un impact important în etiopatogenia obezităţii;
• consumul de alcool – berea sau cocktail-urile conțin multe calorii și predispun la apariția obezității de tip androgin;
• consumul unor medicamente (antidepresivele sau medicația glucocorticoidă) sau prezența unor afecțiuni precum sindromul Cushing și hipotiroidia.
• diversele patologii asociate obezității (hipertensiunea arterială, diabetul zaharat tip II, hiperlipoproteinemiile, ateroscleroza coronariană, accidente vasculare cerebrale, afecțiuni locomotorii, sindromul de apnee in somn)

 PREZENTAREA GENERALA A OBEZITĂȚII

Definiție

Cuvântul ”obez” în latină a”obesus” înseamnă gras, vorace, corpolent.

Histologic, obezitatea descrie o stare de creştere anormală de grăsime la nivelul ţesuturilor adipoase Prin obezitate se înţelege depăşirea greutăţii ideale cu 15-20%.

 Obezitatea nu este numai o problemă estetică ci în primul rând o tulburare de nutriţie caracterizată prin sporirea greutăţii corporale mult peste nivelul greutăţii ideale, cu ample consecinţe asupra stării de sănătate. Apariţia obezităţii influenţează aspectul fizic al persoanei dar şi starea ei psihică. Excesul ponderal generează numeroase complicaţii: diabet zaharat, afecţiuni cardiace şi cerebro-vasculare, hipertensiune arterială, apnee de somn, tulburări locomotorii. Deşi obezitatea este considerată o afecţiune complexă nutriţional-metabolică există numeroase modalităţi de tratament. 

 Este considerată obeză acea persoană al cărui Indice de Masă Corporală (IMC) depăşeşte 30. IMC este un instrument de evaluare a greutăţii raportată la înălţime. Un IMC crescut reprezintă un factor de risc pentru obezitate. De asemenea, pentru aprecierea excesului ponderal este utilizată circumferinţa abdominală.

 Aprecierea obezităţii se poate face după raportul dintre greutate şi înălţime, sau după măsurarea pliului cutanat. 

 După indicele Broca, greutatea ideală este: 

G = T-100

in care G este greutatea in kilograme, iar T inaltimea in centimetri.

De exemplu: un individ înalt de 1,70 m trebuie să aibă o greutate de 70 de Kg. Se accepta mici variații care nu trebuie sa depașească 10-15%. Mai exact este formula propusă de Lorentz:

G = T  – 100[(T-150) x 0,25]

T si G au aceeasi semnificație ca mai sus. Formula este complicată, de aceea în practică nu se prea folosește.

Clasificare

Obezitatea poate fi:

• simplă – prin ingerare calorică excesivă și o activitate normală sau slab deteriorată (obezitatea „sumo”);
• morbidă – care limitează activitatea normală, respirația, circulația sangvină și impune pacientului perioade îndelungate de odihnă în urma unor exerciții ușoare (sindromul Pickwick);
• hipotalamică

Cea mai folosită clasificare a obezitatii este cea care utilizeaza IMC-ul (indice de masă corporală):

• Subponderal (slab); <18,5 risc de comorbidități asociate obezității scazut, risc crescut pentru alte afecțiuni, sub 53,5-60kg.
• Greutate normală, 18,5-24,9, 60-81kg.
• Supraponderal; >25,
• Stadiul pre-obez (supraponderal), 25-29,9 risc de comorbidități crescut, 81-97kg.
• Obez clasa I (obez), 30-34,9 risc de comorbidități moderat crescut, 97-113kg.
• Obez clasa II (obez), 35-39,9 risc de comorbidități sever, 113-130kg.
• Obez clasa III (obezitatea morbida), >40. 0, risc de comorbidități foarte sever, >130kg.

Indicele de masă corporală (IMC) sau indicele Quetelet reprezintă o măsuratoare statistică care compară greutatea și înălțimea unei persoane. Deși nu măsoară procentul de țesut adipos este util pentru a estima greutatea corporală normală în funcție de cât de înaltă este persoana. Datorită ușurinței calculării și a măsurării sale IMC-ul este cea mai folosită metodă de diagnostic a problemelor de greutate dintr-o populație, incluzând:

• subponderabilitatea,
• supraponderabilitatea și
• obezitatea.

Se poate calcula după o formula: greutatea în kg/înălţimea în m2 sau după o hartă care cuprinde linii orizontale corespunzătoare greutăţii şi linii verticale corespunzătoare înălţimii şi linii conturate pentru diferitele valori ale IMC. 

 Pentru copii IMC-ul se calculează la fel dar este comparat cu valorile tipice pentru vîrsta respectivă. 

 Distribuţia ţesutului adipos în corp este identificată după două tipuri de obezitate:

• androidă si
• ginoidă.

Tipul android de obezitate este legat de forma „ca de mar” a corpului. Este tipul masculin în care umerii, braţele, gîtul, pieptul şi abdomenul superior sunt mărite de volum. La aceste persoane organele interne cele mai afectate sunt inimă, ficatul, rinichii şi plaminii. Tipul android de obezitate are un risc crescut de afectare pulmonară şi cardiacă prin nivelul înalt de colesterol.

 Tipul ginoid de obezitate este cel caracterizat de forma „ca de para” a corpului, în care grăsimea se depozitează mai ales în partea inferioară a corpului. Este întîlnit la ambele sexe dar cele mai afectate sunt femeile. Organele cele mai afectate sunt rinichii, uterul, intestinele, vezica urinară şi colonul. 

 Al treilea tip de obezitate. Unele persoane nu se încadrează nici în tipul android şi nici în cel ginoid de obezitate. Întregul corp de la cap pînă la picioare este mărit de volum prin depunere de grăsimi.

Etiologie

Etiologia obezităţii este foarte complexă implicînd genetica şi mediul înconjurător, aportul şi consumul energetic, comportamentul personal şi factorii sociali. Genele joacă un rol important în determinarea dezvoltării sau nu a obezităţii. Există gene care conferă organismului rezistenţă la obezitate. 

 Un număr crescut de adipocite este un risc crescut de obezitate. Obezitatea hiperplazica cu un număr crescut de adipocite, depinde de alimentaţia primită în copilărie. Numărul adipocitelor la adult este fix. El se stabilizeaza în jurul vârstei de 20-23 de ani. 

 Cu înaintarea în vârstă se reduce activitatea fizică şi surplusul caloric se transformă în trigliceride de rezervă mărind volumul adipocitelor. Scăderea în greutate înseamnă scăderea volumului, nu a numărului de adipocite, care este o valoare fixă.

Aceasta este obezitatea hipertrofica, care apare la adult datorită reducerii activităţii fizice, fără o reducere proporţională a alimentaţiei. Pe lângă obezitatea hiperplazica şi hipertrofică există şi o obezitate de tip mixt, în care se asociază o creştere a numărului de adipocite din perioada copilăriei cu creşterea volumului care apare oricând în timpul vieţii. Această este mai frecventă la femei.

Factorii etiologici ai obezității sunt în ordinea frecvenței și importanței următorii:

• supraalimentația;
• reducerea sau lipsa activității fizice, raportat la consumul alimentar nemodificat. Profesiunile sedentare, renunțarea la sporturi sau diferite exerciții fizice, comoditatea transportului auto, sunt tot atâția factori care contribuie la obezitate;
• factorii psihologici în sensul refugierii în satisfacția alimentară, pentru o nereusită în viață, diferite deziluzii efective etc.
• alcoolismul
• mediu urban unde acesti factori sunt mai evidenti;
• modificari endocrine (cauze endogene), mult mai rare: sarcina, boala Cushing, sindromul adiposogenital, hipotiroidia etc.

Simptomatologie

A fi obez este un lucru mult mai serios decât a avea ceva mai multe kilograme peste greutatea normală. Cele mai importante simptome în cazul obezității sunt:

• Deformarea corpului datorată depunerilor excesive de grăsime. Majoritatea grăsimii în exces va fi în jurul taliei și pe piept (forma de măr) sau pe șolduri și fese (forma de pară). Barbații obezi au talii foarte groase, femeile în schimb au mai multă grăsime pe solduri

Unele femei dobândesc forma de măr, în special după menopauză.

• Respirație greoaie – grăsimea în exces îngreunează circulația aerului înăuntrul și înafara plămânilor.
• Oboseala – dificultățile de respirație generează oxigenarea insuficientă a sângelui determinând astfel apariția stării de oboseală permanentă.
• Articulații și musculatură dureroase datorită greutății suplimentare ce trebuie suportată de sistemul osos și cel muscular.
• Probleme dermatologice datorate umidității și fricțiunii aparute în cutele de grăsime ce sporeste riscul de infecții cutanate
• Vene varicoase cauzate parțial de greutatea în exces.
• Menstruație neregulată – grăsimea în exces poate tulbura exchilibrul hormonal din corp.

CIRCUMSTANTE DE APARITIE:

• Personae de sex F in perioada de menopauza
• Mediul urban
• Personae cu obiceiuri alimentare modificate, consum crescut de dulciuri
• Personae care sunt predispose constitutional
• Modul de viata
• Sedentarism
• Consum de alcool

MANIFESTARI DE DE DEPENDENTA:

• Crestere in greutate
• Oboseala
• Astenie
• Dispnee
• HTA
• Varice la membrele inferioare
• Consptipatie
• Amenoree

PROBLEME:

• Tulburari respiratorii si circulatorii
• Dificultate de mobilizare
• Alterarea tranzitului intestinal
• Tulburari menstruale
• Risc de alterare a tegumentelor
• Rism de complicatii cardiac
• Risc de artroze
• Pierderea imaginii de sine

OBIECTIVE:

• Pacientul sa-si reduca greutatea corporala
• Sa prezinte mobilitate si postura adecvata
• Sa-si satisfaca singur nevoile
• Sa fie constient de necesitatea efortului fizic
• Sa previna complicatiile

INTERVENTII:

• Asistenta stabileste regimul alimentar
• Se reduce alimentatia hipolipidica si hipoglucidica
• Se administreaza legume si fructe
• Se stabileste necesarul de exercitii fizice
• Evitarea eforturilor mari care cresc apetitul
• Administreaza tratam medicamentos
• Masoara zilnic greutatea corporala si o noteaza in FT
• Sustine pacientul si il incurajeaza
• Educa pacientul pt a-l constientiza ca trebuie sa respecte programul de activitate fizica
• Pregateste pac pt interventie chirurgicala.

 

Diagnostic

Diagnosticul de obezitate şi gradul acesteia se poate stabili prin mai multe metode de investigaţie.

 Obezitatea prin tulburări ale alimentaţiei (cea mai frecventă) trebuie diferenţiată de alte cauze ale acesteia cum ar fi cele farmacologice, acromegalia, sindromul Cushing, insulinomul, hipotiroidismul, bulimia, lipodistrofia, hiperlipidemia, deficienţa de hormon de creştere.

 În timpul controalelor medicale de rutină, se poate monotoriza starea de sănătate a unei persoane, cu ajutorul unor examene paraclinice:

• măsurarea glicemiei, pentru depistarea DZ tip II;
• măsurarea nivelului hormonilor tiroidieni;
• enzimele hepatice;
• nivelul colesterolului și al trigliceridelor.

Măsurarea tensiunii arteriale şi anamneza din care să iasă în evidenţa medicaţia luată, istoricul familial, prezenţa sedentarismului, a consumului de alcool (cantitatea zilnică ingerată), istoricul creşterii în greutate cât şi eforturile pe care le-a întreprins persoana supraponderală pentru a slăbi. Măsurarea IMC şi al dimensiunilor poate ajuta la stabilirea riscului de apariţie a DZ tip II şi a bolii coronariene aterosclerotice.

Stabilirea parametrilor antropologici

Circumferinţa taliei şi cea a coapselor pot estima grăsimea viscerală. Circumferinţa gitului este predictivă pentru aprecierea riscului apneei de somn, iar măsurarea acesteia seriata estimează stratificarea riscului. 

Raportul talie/coapse se calculează prin măsurarea circumferinţei taliei împărţită la valoarea circumferinţei coapselor. Valorile normale pentru femei şi bărbaţi sunt de 0. 7 şi respectiv 0. 9, fiind corelate strîns cu starea de sănătate generală şi fertilitatea. Femeile cu valoarea 0. 7 prezintă nivele optime de estrogen şi sunt mai puţin succeptibile la boli majore precum diabetul, afecţiunile cardiovasculare şi cancerul ovarian. Bărbaţii cu valoarea 0. 9 au un risc mai scăzut de cancer la prostată şi cancer testicular. 

Diametrul abdominal sagital. Măsoară obezitatea viscerală şi reprezintă distanţa dintre spate şi abdomenul superior la nivelul ombilicului. Se măsoară în poziţie de supinaţie. 

Indexul volumului corporal. Este o alternativă la indexul masei corporale. În timp ce IMC-ul calculează masa corporală totală, fără localizarea acesteia, indexul volumului corporal se bazează pe relaţia dintre masă şi distribuţia corporală. 

Metoda pliului cutanat.

Se bazeaza pe măsurarea pliului cutanat în anumite zone ale corpului pentru a determina grosimea stratului de grăsime subcutanată. Valorile sunt convertite pentru a estima procente de grăsime printr-o ecuație.

Tehnologii aplicate pentru măsurarea grăsimii corporale.

Procentul de grăsime corporală reprezintă cantitatea totală a grăsimii persoanei împarțită la greutatea acesteia reflectând grăsimea esențială și cea de depozitare. Grăsimea esețială este cea necesară pentru menținerea vieții și a funcției reproductive. Acest procent este mai mare la femei decât la bărbați, datorită cererilor maternității. Grăsimea esențială este 2-3% la bărbați și 10-13% la femei. Grăsimea de depozitare reprezintă acumularea grăsimii în țesutul adipos care protejează organele interne.

Cantitatea exactă de grăsime în procente a unei persoane poate fi estimată prin:

Testarea la infrarosu prin care se transmite o lumină infraroșie în mușchiul biceps, aceasta este reflectată și absorbită de către grăsime. Metoda este rapidă și ușor de folosit.

Absorbțiometria cu raze X (DEXA) este metoda standard de testare a compoziției corporale. Doua tipuri diferite de raze X scanează corpul, una care detectează toate țesuturile și cealaltă care nu detectează grăsimea. Un computer va substrage doar fracția de țesut adipos.

Măsurarea mediei densității corporale. Deoarece țesutul gras are o densitate scăzută față de mușchi și oase se poate estima conținutul în grăsime. Se folosesc apoi una dintre formulele Brozek sau Siri pentru a calcula procentul de grăsime.

Analiza prin impedanța bioelectrică. Principiul acțiunii sale presupune aplicarea a doi conductori pe corp și trimiterea unui curent electric prin corp. Rezistența dintre conductori va permite măsurarea grăsimii corporale, deoarece rezistenșa electricității variază între țesutul adipos, muscular și scheletic. Țesuturile fără grăsime sunt bune conducătoare de electricitate, deoarece conțin apă multă față de cele grase care sunt anhidre și nu conduc electricitatea.

Tratament

Scăderea în greutate a unui obez începe prin stabilirea de la început a unei bune colaborări între medic şi pacient. 

 Într-o primă etapă se va pune accentul pe îmbunătăţirea stării de sănătate şi nu pe obţinerea unei greutăţi corporale ideale Dieta reprezintă elementul de bază al tratamentului. Cura de slăbire propriu-zisă (dietă şi schimbarea modului de viaţă), trebuie să dureze aproximativ 6 luni. Când dieta hipocalorica, schimbările în stilul de viaţă nu au dat rezultatele scontate şi sănătatea este în pericol se pot prescrie medicamente antiobezitate sau tratament chirurgical care se adresează numai cazurilor de obezitate severă sau morbidă, ale cărei complicaţii diminuează speranţa de viaţă.

Implementarea dietelor:

• Dieta prin aport caloric redus și fixat este slab calorică, între 1200-1500 calorii pe zi la femei și 1500-1800 calorii la bărbați;
• Dieta prin aport caloric foarte redus – 800-1200cal/zi. Acest tratament este rezervat pentru cazurile de obezitate extremă care au nevoie de o scădere a greutății rapidă și este aplicat doar sub stricta supraveghere medicală. Această dietă se poate aplica pe o perioadă scurta de timp, de regula de 3 luni

Într-un regim hipocaloric sunt permise următoarele alimente:

• lapte smântânit, iaurt degresat, brînăa de vaci dietetică, urdă
• carne slabă de vacă, vițel, pasăre (pui)
• pește slab
• ouă fierte tari, albușul de ou
• legume: roșii, ridichi, salată verde, ardei grași, castraveți, conopidă, dovlecei, varză albă, fasole verde, preparate ca: salate, sote, fierte înbăușite.
• fructe: mere crețesti, lămâi, greapfruit, portocale, mandarine, vișine, cireșe.
• grăsimi: uleiuri vegetale, margarină, unt în cantitate redusă
• băuturi: sifon, sucuri de legume, fructe, lapte ecremat
• sare: în medie 5 g/zi.

Se vor da 5-6 mese/zi,asigurându-se astfel o metabolizare mai buna a caloriilor realizate, împiedicând acumularea lor sub forma de țesut adipos.

Regim pentru o zi:

• (cca 100 calorii, 75g proteine, 100g glucide, 35g lipide)

Dimineața:

• 200g lapte rece sau cald

Ora 10:

• o chifla (50g) sau o felie de paine (50g) cu branza de vaci
• o cafea neagra cu zaharina

Prânz:

Felul I:

• salate de crudități din 200g varză albă sau rosie sau ridichi de lună sau andive, salata verde sau castraveți, salată de roșii, ardei grași, praz cu o linguriță de ulei, lămâie sau oțet
• se pot folosi 1-2 farfurii de supă sau ciorbă, preparate din aceleasi legume și aceleași cantități ca cele indicate pentru salată. Neputând folosi ridichiile și andivele, legumele pentru supe sau ciorbe se vor completa cu lobodă, spanac, dovlecei sau conopidă.

Felul II:

• 100g carne slabă de vacă, mânzat, pasare fiartă, friptă, tocată și fiartă sau friptă, înăbușită, conserve de carne slabă preparată rasol
• sau 150g peste slab, stravid, cod, stiuca, salau (congelat sau proaspat) fiert, fript la cuptor, conserve de peste slab, rasol
• sau 150g branza de vaci

Felul III:

• un mar (100g)

Seara:

• 150g cartofi fierti inabusiti sau 200g soteuri din fasole verde si 200g dovlecei cu 2 lingurite iaurt

Felul I:

• 100g carne slaba fripta sau 150g peste slab (adica sortul care s-a consumat la pranz)

Felul II:

• Un mar (100g)

Tratament medicamentos

Majoritatea medicamentelor antiobezitate actionează prin diminuarea senzației de foame și inducerea rapidă a senzației de sațietate. Indicațiile tratamentului medicamentos sunt pentru pacienți cu:

• IMC mai mare de 30
• IMC mai mare de 27 cu comorbidități asociate (hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, boala coronariană, DZ de tip II si apnee de somn).

Opțiuni medicamentoase:

• Sibutramina acționeaza asupra creierului reducând apetitul (senzația de foame și dorința de a ingera alimente) și induce rapid senzația de sațietate
• Orlistat este un medicament care nu reduce apetitul ci este un inhibitor potent, specific și cu durata lungă de acțiune a lipazelor gastrointestinale. Enzimele inactivate nu pot hidroliza grăsimile alimentare, fiind astfel posibil ca aproximativ 30% din grăsimile consumate la o masa sa treaca prin intestin nedigerate
• Fentermin produce o scădere a apetitului și se recomandă să fie folosit pentru o scurtă perioadă de timp.

Complicatii produse de obezitate

Dintre complicațiile obezității cele mai frecvente sunt urmatoarele:

• Diabetul zaharat este o complicatie majora. Peste 80-90% dintre diabetici au fost sau sunt obezi. Boala evolueaza progresiv pana la stadiul clinic manifest de diabet.
• Hiperlipoproteinemiile (cresterea valorilor trigliceridelor si colesterolului
• Complicații cardio-vasculare severe: hipertensiune arterială, insuficiența cardiacă, ateroscleroza coronariană, accidente vasculare cerebrale
• Complicații pulmonare: bronșita acută și cronică, emfizemul pulmonar, dispneea de efort datorită scăderii capacitatii vitale, uneori hipertensiunea pulmonară și nu rareori sindromul Pickwich (somnolența si obezitatea).
• Complicații digestive sunt: hipotonia biliară, litiaza biliară, constipația cronică, hepatita cronică prin steatoză hepatică (infiltrație grasă a ficatului).
• Complicații cutanate: intertrigo, piodermite, seboree.
• Tulburari de statica: cifoza dorsală, lordoza cervicală, picior plat, spondiloze, artroze ale soldului, poliartroze sau numai durerea articulară semnalată la 70% dintre obezi.
• Complicatii ginecologice; amenoree, tulburari de ciclu ovarian.
• Varicele reprezintă una dintre cel mai des intalnite complicații localizate la nivelul membrelor inferioare.
• Sindromul de apnee in somn.

 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU OBEZITATE

Asistenţii medicali au patru responsabilităţi esenţiale:

• să promoveze păstrarea sănătăţii;
• să prevină îmbolnăvirile;
• restaurarea sănătăţii;
• înlăturarea suferinţei.

 Responsabilitatea primordială a asistentului medical constă în a acorda îngrijiri persoanelor care au nevoie în această privinţă. El trebuie să creeze o ambianţă în cadrul căreia valorile, obiceiurile, religia şi credinţa individului să fie respectate.

Avantaje pentru pacient:

• beneficiază de îngrijiri de calitate în funcţie de nevoi;
• are asigurată continuitatea îngrijirilor – planul fiind accesibil echipei de sănătate care are nevoie de un reper de informaţii pentru fiecare problemă;
• determină pacientul să participe la îngrijiri şi să se preocupe de obţinerea unei mai bune stări de sănătate.

Rolul asistentei medicale generaliste este acela de:

• suplinire a dependenţei, adică ceea ce nu poate face persoana şi de a încerca să înlocuiască necesitatea în aşa fel încât persoana să-şi poată satisface cerinţele mai uşor;
• să se ocupe de aspectele psiho-somatice şi psihosociale care afectează sănătatea, boala şi moartea; de aceea nursingul foloseşte cunoştinţe şi tehnici de ştiinţe fizice, sociale, medicale, biologice şi de umanitate (arta şi ştiinţa);
• Individul, şi unde este cazul, familia sa, se vor implica în toate aspectele pentru menţinerea unei bune sănătăţi.

În activitatea sa asistenta medicală se poate confrunta cu surse de dificultate. Acestea sunt reprezentate de lipsa de forţă, voinţă sau cunoştinţe ale pacienţilor.

Competenţa asistentei rezidă tocmai în cunoaşterea sursei de dificultate şi în adaptarea îngrijirilor acordate în această situaţie. Ea trebuie să fie o iniţiativă proprie a asistentei, nefiind determinată de recomandarea medicului.

În urma procesului nursing, se tinde să se obţină ameliorarea dependenţei, iar ideal ar fi câştigarea independenţei pacientului.

Rolul profesional al asistentului medical îi oferă abilitatea de a comunica eficient cu pacientul şi cu familia acestuia, de a fi un bun educator, furnizor de îngrijire, manager al îngrijirilor dar şi mediator, găsind modul cel mai corespunzător de îngrijire de care pacientul are nevoie.

În cazul alimentaţiei inadecvate prin surplus, nursa:

• va avea grijă ca pacientul să aibă greutatea corporală în funcţie de înălţime, vârstă, sex;
• învaţă pacientul valoarea energetică a alimentalor şi necesarul în funcţie de activităţile fizice şi vârstă;
• alcătuieşte un regim hipocaloric;
• urmăreşte periodic greutatea corporală.
• nursa calculează necesarul de calorii pe zi, în funcţie de activitate,de vârstă;
• calculează raţia alimentară echilibrată;
• asigură echilibru între elementele energetice şi cele neenergetice ( apă, vitamine, săruri minerale);
• asigură echilibru între principiile nutritive fundamentale: 50-55% hidraţi de carbon, 10-15% proteine, 30-40% lipide;
• asigură echilibru între produsele de origine animală şi vegetală;
• asigură echilibru între aciditate şi alcalinitate;
• calculează numărul de calorii pentru sportivi, în sarcină şi alăptare;
• are grijă ca raţia alimentară să cuprindă : glucide 4,1 cal. pentru metabolizarea unui gram, lipide 9,3 cal, şi proteine 4.1 cal;
• cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
• alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile individului;
• înlocuieşte la nevoie un aliment cu altul.

Obiectivele de îngrijire –  vor arăta clar şi precis care sunt rezultatele pe care pacientul, familia, colectivul şi asistenta medicală speră să le obţină, dar şi care sunt intervenţiile intreprinse de asistentă şi pacient pentru a atinge scopul dinainte fixat.

Obiectivele urmărite de către asistentul medical, în cazul unui pacient cu obezitate sunt:

• consolidarea rezultatelor terapeutice obtinute deja şi prevenirea cronicizării unor imbolnăviri.
• stabilirea unei diete conforme cu situația medicală a pacientului;
• respectarea strictă a medicației și dieteti stabilite de medicul diabetolog;
• educația pentru sănătate în vederea motivării și sprijinirii pacientului supraponderal să-și schimbe stilul de viată și să-și îmbunătățescă astfel starea de sănătate.

Rolul autonom al asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu obezitate

Comunicarea terapeutică

Definiție

Este o activitate planificată, efectuată pentru a obţine relaţii interpersonale între nursă şi bolnav.

Comunicarea se manifestă prin toate expresiile, verbale şi non-verbale, prin caracteristicile individului din punct de vedere comportamental şi sexual.

Scop

Rolul nursei este acela de a ajuta pacientul în a se exprima cu scopul realizării unei comunicări adecvate

Tehnică

Pentru a se obţine acest lucru, trebuie respectate câteva reguli, cum ar fi :

–        pacientul va fi respectat, indiferent de gradul de cultură sau de pregătire profesională;

–        vocabularul utilizat trebuie să fie pe înţelesul acestuia;

–        adresarea se face cu „ dumneavoastră”;

–        tonul utilizat este adecvat situaţiei;

–        nursa îşi va menţine echilibrul necesar;

–        toate tehnicile se aplică atunci când pacientul este cooperant;

–        mimica şi gesturile trebuie să completeze informaţia medicală.

 

Incidente

Comunicarea este ineficientă în următoarele situaţii:

–        nursa îşi afirmă părerea contradictorie cu cea a pacientului;

–        nursa dă asigurări false, inducând în eroare pacientul;

–        când pacientul nu este lăsat să aibă păreri proprii,

–        nursa foloseşte o atitudine de aprobare sau dezaprobare excesivă faţă de cele relatate de bolnav;

–        când se folosesc stereotipurile şi nu se ţine cont că fiecare bolnav este o persoană aparte;

–        nursa schimbă subiectul conversaţiei, ceea ce reprezintă o impoliteţe, sau poate duce la inhibiţia bolnavului.

 

 Alimentația bolnavului cu obezitate

Definiție

Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative in funcţie de varsta şi starea organismului.

Scop

Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice obtinute deja şi prevenirea cronicizării unor imbolnăviri. Stabilirea unei diete conforme cu situatia medicala a pacientului.

Tehnica

Asistenta va asigura:

·         calcularea necesarului de calorii pe 24 de ore in functie de activitate, varsta

·         calcularea ratiei alimentare echilibrata

·         asigurarea echilibrului intre produsele de origine animala si vegetala

·         inlocuieste la nevoie un aliment cu altul conform echivalentelor cantitative si calitative ale diferitelor principii alimentare

Regimul alimentar va fi hipocaloric cu un aport de cca 1200-1300cal. in conditii de activitate obisnuita. In spital sau in conditii de repaos absolut, aportul caloric poate fi si mai redus, la 800, 600 sau 400 calorii si uneori se poate recurge chiar la postul absolut.

In cazul regimului hipocaloric, proteinele vor fi date in proportii de 1,5-2 g/kg corp.

Ratia lipidica va fi redusa la 40-50 g/zi si intrucat ele furnizeaza un aport caloric crescut, dezavantajos intr-un astfel de regim.

Regimul va fi sarac in glucide, stiut fiind faptul ca factorul principal in consumarea obezitatii, il constituie dezechilibrul alimentar in sensul unui consum exagerat de glucide sub forma de dulciuri concentrate, fainoase, paine.

Regim pentru o zi: (cca 100 calorii, 75g proteine, 100g glucide, 35g lipide)

Dimineața:

• 200g lapte rece sau cald

Ora 10:

• o chifla (50g) sau o felie de paine (50g) cu branza de vaci
• o cafea neagra cu zaharina

Prânz:

Felul I:

• salate de crudități din 200g varză albă sau rosie sau ridichi de lună sau andive, salata verde sau castraveți, salată de roșii, ardei grași, praz cu o linguriță de ulei, lămâie sau oțet
• 1-2 farfurii de supă sau ciorbă, preparate din aceleasi legume și aceleași cantități ca cele indicate pentru salată.

Felul II:

• 100g carne slabă de vacă, mânzat, pasare fiartă, friptă, tocată și fiartă sau friptă, înăbușită, conserve de carne slabă preparată rasol
• sau 150g peste slab, stravid, cod, stiuca, salau (congelat sau proaspat) fiert, fript la cuptor, conserve de peste slab, rasol
• sau 150g branza de vaci

Felul III:

• un mar (100g)

Seara:

• 150g cartofi fierti inabusiti sau 200g soteuri din fasole verde si 200g dovlecei cu 2 lingurite iaurt

Felul I:

• 100g carne slaba fripta sau 150g peste slab (adica sortul care s-a consumat la pranz)

Felul II:

• Un mar (100g)

EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE A PACIENTULUI CU OBEZITATE

Educatia pentru sanatate are trei laturi: 

– cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare apararii si mentinerii sanatatii; 

– motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneza; 

– comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.

Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune “sa fie asigurata educatia pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in ocrotirea sanatatii umane”.

Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.

Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in “cariera sanatatii” este mai timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.

Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un exemplu graitor de comportament sanogenic.

Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele inregistrate in domeniul stiintelor medicale.

Obezitatea este o problemă de sănătate pentru fiecare individ afectat, iar costurile suportate de societate sunt foarte mari.

Rolul educatiei terapeutice este de a motiva persoana sa faca schimbarile de stil de viata necesare controlului ponderal, de a o invata cum sa le faca si de a o ajuta sa le faca pe o perioada cat mai lunga de timp. Educatia terapeutica are practic doua dimensiuni: cea terapeutica, specifica, referitoare la dieta (numar de calorii, cantitati, meniu, alimente mod de preparare, orar) sau actitate fizica (tip de exercitiu, timp si perioada de desfasurare) si cea educationala, referitoare la modul in care aceste detalii terapeutice sunt receptionate, asimilate si aplicate de persoana.

Obiectivele educatiei pentru sanatate a pacientului cu obezitate sunt:

• Informarea şi educarea pacientului despre riscurile excesului ponderal pentru starea de sănătate şi despre importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos, care include atât o alimentaţie echilibrată, cât şi mişcare

fizică eficientă.

• Motivarea şi sprijinirea pacientului supraponderal să facă schimbările necesare în stilul de viată pentru a ajunge la o greutate normală şi astfel să îsi îmbunătătească starea de sănătate.

Profilaxia în obezitate, urmăreşte încă din copilărie, educarea în vederea unui comportament adecvat de viaţă. Profilaxia, a devenit astfel o concepţie atotcuprinzătoare în domeniul sănătăţii, impunându-se definitiv pe plan internaţional.

Obişnuirea cu o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă completată cu activarea organismului (sport) începând cu primul an de viaţă. Consumul de dulciuri şi de alcool sunt obiceiuri proaste şi nu necesităţi ale organismului.

Depistarea din timp şi tratarea cauzelor tratabile ale obezităţii (hipotiroidismul, etc.), educaţia spre o nutriţie corectă, sănătoasă, completată cu o activitate fizică moderată la toate vârstele este unul din factorii cheie in ceea ce priveste abordarea obezitatii ca si afectiune medicala.

Dietele hipocalorice preluate de pacient din literatură, fără controlul, pregătirea și asistența specialiștilor, cu toate eforturile depuse, duc la rezultate nedorite, dezamăgiri, evoluții „în acordeon”, un lanț descurajant de scăderi și creșteri alternative în greutate.

Factori psiho-emotionali multipii pot fi implicati in geneza si mentinerea obezitatii, si se pot constitui in bariere ale optimizarii stilului de viata si reducerii ponderale. De aceea, educatia terapeutica depaseste cadrul pur educational si se adreseaza si acestor factori prin consiliere si terapie comportamentala.