Nalba mare
Althea officinalis. Fam. Malvaceae.
Descrierea plantei- plantă perenă, cu rădăcina cărnoasă. Tulpinile înalte de 0,5-1m sunt pâslos-păroase. Florile sunt dispuse la subţioara frunzelor superioare, sunt formate dintr-un caliciu dublu, 5 petale albe sau alb-roze, galbene, etc, numeroase stamine cu filamente concrescute şi ovar compus din 15-20 de carpele. Florile se menţin din Martie până în Noiembrie. Fructul situat în caliciul persistent se desface în mericarpe care conţin câte o sămânţă reniformă. Înfloreşte din luna iunie până în septembrie.
Răspândirea- Eurasia şi nordul Africii. La noi este comună prin locurile nisipoase de-a lungul apelor curgătoare. Se mai găseşte pe locurile sărate sau alcaline. Se poate cultiva cu succes ca plantă medicinală în luncile râurilor.
Obţinerea produsului- rădăcinile se recoltează toamna târziu, deoarece din perioada înfloririi până toamna conţinutul în mucilagii creşte, iar primăvara după începerea vegetaţiei, conţinutul începe să scadă. Se recoltează rădăcinile de la plantele de 2-3 ani, din cauză că cele vârstnice sunt lignificate şi conţinutul lor în mucilag este mai scăzut. Se aleg de preferinţă rădăcinile mai groase de 0,5 cm. Dacă este nevoie se spală de pământ, se zvântă, după care se decortică de suber şi o parte din scoarţa primară, iar bucăţile groase se despică longitudinal şi se usucă la o temperatură care să nu depăşească 50 grade Celsius. După uscare se pot tăia în bucăţi cubice de 0,5-1cm mărime.
Rădăcinile uscate ne corespunzător capătă o culoare galbenă sau cenuşie, pentru mascarea căreia adeseori se pudrează cu carbonat de plumb, fapt ne permis.
Descrierea frunzei- caractere macroscopice- frunzele peţiolate, cu limbul triunghiular cordiform, tri sau penat lobate, cu lobul terminal ascuţit şi mai dezvoltat. Frunzele au marginile neregulat serat dinţate, sunt lungi de cel puţin 5 cm şi late de cel puţin 3 cm, tomentoase pe ambele feţe, verde-cenuşiu-albicioase, cu nervuri proeminente pe faţa inferioară.
Miros slab caracteristic, gust mucilaginos. Se recoltează înainte sau în timpul perioadei de înflorire, după care se usucă repede la o temperatură de până la 50 grade. Prin uscare frunzele devin sfărâmicioase şi de culoare verde-cenuşiu.
Se întrebuinţează ca emolient, în unele afecţiuni ale căilor respiratorii, iar extern, sub formă de cataplasme şi gargare. Intră în compoziţia speciilor pectorale.
Descrierea rădăcinii– caractere macroscopice- fragmente neramificate, cilindrice sau conice, uneori tăiate longitudinal, lungi de 10-15 cm, groase de cel puţin 0,5 cm flexibile şi uşoare, de culoare alb-gălbuie. La exterior prezintă striaţii longitudinale, fibre lungi, fine, care se detaşează uşor şi cicatrice galben-brune, urme ale radicelor îndepărtate. În secţiunea transversală se observă o zonă circulară mai închisă la culoare, care separă scoarţa de zona lemnoasă. În general se întrebuinţează rădăcina care are mult mai multe principii active decât alte părţi ale plantei.
Răspândire- Eurasia şi nordul Africii. La noi este comună prin locurile nisipoase de-a lungul apelor curgătoare. Se mai găseşte pe locurile sărate sau alcaline. Se poate cultiva cu succes ca plantă medicinală în lunca râurilor.
În tradiţia populară: decoctul din rădăcini era un leac obişnuit contra tusei şi durerilor de piept. Decoctul rădăcinii, amestecat cu miere se lua pentru răguşeală. Contra diareei la copii, se dădea fiertură rece de rădăcină câte 3-4 ceşcuţe pe zi. Cu decoctul rădăcinii se mai făceau abureli la dureri de urechi, se puneau în cataplasme, se spălau rănile. Se mai lua contra răcelii, coilicilor şi ulcerului stomacal. Zeama rezultată din fiertura florilor şi frunzelor cu barba ursului (Equisetum telmateja) era dată de „doftoroaiele” din unele sate flăcăilor care aveau poluţii nocturne.
Compoziţia chimică- rădăcinile conţin 25-30% mucilag, care prin hidroliză dă acid D-galacturonic, D-glucoză şi L-Xiloză. Mai conţine 30-35% amidon, 10% pectine, betaină, 2% aspargină, căreia I se datoreşte coloraţia galbenă la tratarea cu alcali.
Acţiune farmaceutică: nalba are acţiune internă secretolitică pulmonară, emolientă, expectorantă, antiinflamatoare a aparatului respirator, renal şi gastrointestinal. Se recomandă intern pentru inflamaţiile căilor respiratorii, în infecţii renale şi tulburări gastrointestinale.
Întrebuinţare– Se foloseşte planta întreagă, frunzele, florile, rădăcina. Datorită mucilagiului, rădăcina se foloseşte ca emolient sub formă de macerat 5% la rece, conservabil prin adăugare de 0,2% nipagin sau nipasol. Întră rădăcina în ceaiurile pectorale. Întrucât prin uscare majoritatea mucilagiilor se pierd este mult mai util să se folosească planta proaspătă.
Frunzele- Folium Althaeae.
Se recoltează înainte sau în perioada înfloririi, după care se uscă repede la temperatura de până la 50 grade. Prin uscare frunzele se încreţesc, devin sfărâmicioase şi de culoare verde-cenuşie. Ele au o formă ovală, triunghiulară, la bază cordiforme, lobate, tomentoase, de 5-12 cm lungime şi 3 cm lăţime. Frunzele inferioare cu 5-7 lobi, mai late, iar cele superioare cu 3 lobi, cu marginea inegal distanţată. Lobul terminal este ascuţit şi mai dezvoltat. Nervaţiunea este palmată. Din cauza numărului mare de peri pe ambele feţe, frunzele sunt moi la pipăit şi au aspect mătăsos. Miros slab caracteristic şi gust mucilaginos.
Compoziţie chimică- conţine mucilag.
Întrebuinţări- ca emolient în unele afecţiuni ale căilor respiratorii, iar extern sub formă de cataplasme şi gargare. Intră în compoziţia speciilor pectorale.
Se întrebuinţează în următoarele afecţiuni: adenopatii, afecţiunile căilor respiratorii, afecţiuni digestive, afecţiunile gâtului, afecţiunile sânului, afecţiuni urinare, amigdalită, constipaţie, furuncule, furunculoză, hemoroizi, infecţii renale, inflamaţia căilor respiratorii, laringite, leucoree, răguşeală, riduri, traheită, tulburări gastro -intestinale, umflături, etc.
Mod de folosire:
Extern în cataplasme, gargare sau clisme. Pulberea serveşte ca excipient pilular.
–2 linguriţe de rădăcină mărunţită se pun la 1 litru de apă şi se fierb pentru 10 minute apoi se strecoară. Se consumă în cazul răguşelii sau la gargară în afecţiunile gâtului.
-2 linguriţe de rădăcină 1 capsulă de mac se pun la 250 ml apă şi se fierb 10 minute, apoi se strecoară. Este foarte utilă în durerile gâtului. De asemenea se pot face cataplasme ce se pot aplica pe umflături, afecţiunile sânului, furuncule, etc.
-Florile plantei 2 linguriţe se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, apoi se strecoară. Sunt foarte eficiente ca purgativ.
-2 linguri de rădăcină de nalbă se pun la 1 litru de apă şi se fierb pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se poate consuma în cursul zilei în cazurile în care există usturimi la urinare.
-60g rădăcină se pune la 1 litru de apă şi se fierbe timp de 15 minute. Se strecoară şi se fac cataplasme în umflăturile gâtului sau alte inflamaţii, inclusiv la adenopatii sau hemoroizi. Se poate face cu acest lichid şi clisme în cazurile celor cu constipaţie cronică zilnic.
-Făina de rădăcină se ia câte 1 linguriţă pentru cei cu constipaţie cronică.
Răguşeală- rădăcinile de nalbă proaspete sau uscate (proaspete sunt mult mai eficiente) ţinute în gură şi mestecate înlătură răguşeala.
Riduri- 30 g de rădăcină mărunţită se pun la 450 ml apă rece, se fierb apoi 15 minute şi se aplică sub formă de comprese pe tenul uscat combătând cu succes ridurile.
Restul le găsiţi la Nalba.
