Nefropatia Kaliopenică.
Se înţeleg anumite alteraţii funcţionale renale asociate cu leziuni tubulare degenerative tipice cauzate de depleţia potasiului.
Cauzele hipokaliemiei. Pierderea de potasiu poate avea loc pe cale urinară sau pe cale extrarenală.
- Hiperkaliuria poate fi:
- Hiperkaliuria primară. Nefrite cronice cu poliurie, insuficienţă renală acută în stadiul de poliurie, uropatia obstructivă, nefropatii tubulare cronice, sindromul Fanconi, acidozele tubulare hipercloremice, sindrom nefrotic, nefrite cu pierdere de potasiu, sindromul Bartter.
- Hiperkaliuria secundară. Sindromul Conn, boala Cushing, administrarea prelungită de saluretice, ACTH, corticoizi, sau extract de liquiriţia, acidoză metabolică.
- Cauze extrarenale. Vărsături şi diaree cronice, abuzul de laxative, stenoza de pilor cu vărsături incoercibile, administrarea prelungită de rezine schimbătoare de baze, uretero-colostomie, anorexia mentală, tulburări ale funcţiei hepatice, paralizia periodică familială.
Aspectul clinic. Tabloul clinic al stărilor de hipokaliemie se manifestă prin semne generale, cardiovasculare şi renale. Există şi cazuri în care depleţia potasică este asimptomatică.
Simptome generale. Se manifestă prin oboseală, astenie, adinamie, slăbire musculară, uneori paralizii flasce trecătoare, ileus paralitic, areflexie, greaţă şi vărsături. Din partea aparatului cardiovascular se poate evidenţia mărirea inimii, hipotensiune arterială, extrasistole şi alteraţii ECG (alungirea intervalului QT, depresiunea undei T, coborârea segmentului ST şi exagerarea undei U).
Semnele renale. Unii bolnavi prezintă polidipsie şi poliurie. Proteinuria este discretă. Există leucociturie tranzitorie fără infecţie urinară. Reacţia urinei poate fi acidă, deoarece rinichiul nu poate excreta urini alcaline în perioada de alcaloză sangvină.
Explorarea funcţiilor renale. Indică hipostenie, reducerea moderată a filtraţiei glomerulare, clearance-ul acidului para-aminohipuric. În cazurile în care depleţia potasică apare pe fondul unor leziuni renale anterioare alteraţiile funcţionale devin mai accentuate.
Examenul sângelui. Poate arăta o creştere moderată a azotemiei. Potasemia poate fi uneori mai redusă de 2,5 mEq/l. La unii bolnavi există o stare de alcaloză hipokaliemică. Poate exista rareori o stare de acidoză metabolică, în cazurile de acidoză tubulară hipercloremică.
Diagnosticul pozitiv. Se bazează pe determinarea potasiului seric, stabilirea originii hipokaliemiei (renală sau extrarenală) şi existenţa participării renale. Pentru aceasta din urmă pledează alteraţiile funcţionale renale şi evidenţierea pe fragmente de biopsie renală a unor leziuni caracterizate prin vacuole la nivelul celulelor unor tubi contorţi proximali.
Tratament.
Este foarte bine să se facă în spitale unde se pot face în permanenţă anumite analize de laborator pentru a se putea face un tratament corect şi eficient.
