Prospect Cefalexina 250mg

Sharing

 Prospect : Informatii pentru utilizator

Cefalexină  Prospect Atb 250 mg, capsule

Cefalexină Atb 500 mg, capsule

Antibiotice

Prospect: Informaţii pentru utilizator

 

cefalexină monohidrat

 Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

-Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. -Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

-Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

-Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

în acest prospect găsiţi:

–   Ce este Cefalexină Atb şi pentru ce se utilizează

–   înainte să utilizaţi Cefalexină Atb

–   Cum sa utilizaţi Cefalexină Atb

–    Reacţii adverse posibile

–   Cum se păstrează Cefalexină Atb

–    Informaţii suplimentare

 

  Ce este Cefalexină Atb şi pentru ce se utilizează

Cefalexină Atb conţine ca substanţă activă cefalexina, care face parte din grupul de medicamente denumite antibiotice beta- lactamice, cefalosporine de generaţia I.

Cefalexină Atb este eficace numai împotriva anumitor bacterii. De aceea, este utilă numai pentru tratarea anumitor infecţii: Infecţii bacteriene ale tractului respirator, cum sunt bronşite, amigdalite, infecţii ale urechii, infecţii ale pielii şi infecţii ale tractului urinar.

înainte de începerea tratamentului, medicul dumneavoastră vă va face o serie de teste pentru a identifica microorganismul care a determinat infecţia.

–   înainte să utilizaţi Cefalexină Atb* Nu utilizaţi Cefalexină Atb

-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la cefalexină, la alte cefalosporine, la alte peniciline sau la oricare dintre celelalte componente ale Cefalexină Atb (enumerate la punctul 6).

Semnele unei reacţii alergice pot include erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi, umflarea feţei, buzelor, gâtului (angioedem), dificultate în respiraţie; în caz de alergie, întrerupeţi utilizarea medicamentului şi anunţaţi-l pe medicul dumneavoastră.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Cefalexină Atb

-dacă suferiţi de reacţii alergice la orice medicament;

-dacă suferiţi de afecţiuni ale rinichilor;

-dacă suferiţi de afecţiuni digestive, cum este colita;

-dacă prezentaţi diaree în timpul tratamentului cu Cefalexină Atb ,

vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră;

-dacă vi se efectuează teste de determinare a glucozei urinare.

-dacă tratamentul este de lungă durată, deoarece există riscul

suprainfecţiilor bacteriene sau fungice.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, în special, este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi oricare din următoarele medicamente: -probenecid (utilizat pentru tratamentul gutei); -aminoglicozide sau alte cefalosporine (utilizate în tratamentul infecţiilor);

-furosemidă (medicamente care elimină apa).

Cefalexină Atb poate modifica rezultatul unor teste sanguine, de

aceea, informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă luaţi

Cefalexină Atb şi urmează să vă efectuaţi teste de sânge sau

urinare.

Utilizarea Cefalexină Atb cu alimente şi băuturi

Luaţi Cefalexină Atb pe stomacul gol, cu o oră înainte de sau la două ore după masă. Dacă observaţi că vă afectează stomacul, luaţi medicamentul împreună cu alimente.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Sarcina

Cefalexina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru. Cereţi sfatul medicului curant.

Alăptarea

Nu alăptaţi în timp ce luaţi acest medicament, fără a vă adresa în prealabil medicului dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Cefalexină Atb nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Cefalexină Atb

Cefalexină Atb conţine galben amurg (E 110) şi roşu coşenilă A (E 124). Pot provoca reacţii alergice.

Cefalexină Atb conţine p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de n-propil în compoziţie. Pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

3. Cum să utilizaţi Cefalexină Atb

Utilizaţi întotdeauna Cefalexină Atb exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi, adolescenţi şi vârstnici cu funcţie renală normală: doza recomandată este cuprinsă între 1 -4 g cefalexină, administrată în 3-4 prize.

în infecţiile urinare uşoare, necomplicate, în faringite streptococice şi în infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, doza recomandată este de o capsulă Cefalexină Atb 250 mg la fiecare 6 ore sau de o capsulă Cefalexină Atb 500 mg la fiecare 12 ore. Doza poate fi crescută în funcţie de natura şi gravitatea infecţiei fără a depăşi 4 g cefalexină pe zi.

în cazul infecţiilor mai severe, determinate de microorganisme mai puţin sensibile, pot fi necesare doze mai mari de cefalexină.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani: 25-50 mg cefalexină/kg şi zi la interval de 8 ore, fără a depăşi doza de la adult.

Copii cu vârsta sub 6 ani: Cefalexină Atb nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 6 ani, datorită formei farmaceutice.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Cefalexină Atb

Luarea oricărui medicament în doze mai mari decât cele recomandate poate avea serioase consecinţe. Dacă aţi utilizat mai mult decât trebuie din Cefalexină Atb , adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital.

Simptomeleîn cazul supradozajului sunt: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree şi sânge în urină.

Dacă uitaţi să uti lizaţi Cefalexină Atb

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este momentul pentru doza următoare, nu mai luaţi doza uitată şi reveniţi la schema de utilizare obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa dozele uitate. Este recomandat să luaţi medicamentele în fiecare zi, la aceeaşi oră (acest lucru vă ajută să vă amintiţi să le luaţi în mod regulat).

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Cefalexină Atb poate provoca reacţii

adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:

Foarte frecvente:

care afectează mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente:

care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi

Mai puţin frecvente:

care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi

Rare:

care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi

Foarte rare:

afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi

Cu frecvenţă necunoscută

care nu poate fi estimată din datele disponibile

Dacă prezentaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse, întrerupeţi utilizarea Cefalexină Atb şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital:

Reacţii adverse foarte grave

Reacţii adverse rare

-umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului (angioedem); -apariţia bruscă a unei reacţii alergice, cu scurtarea respiraţiei, erupţie trecătoare pe piele, respiraţie şuierătoare şi scădere a tensiunii arteriale;

-apariţia de pete sau erupţii cu mâncărimi pe pielea de la nivelul picioarelor şi braţelor, sau apariţia de erupţii trecătoare severe pe piele, care pot evolua spre vezicule, cu descuamări (necroliză epidermică toxică); -diaree apoasă sau cu sânge.

Reacţii adverse frecvente -greaţă şi diaree.

Reacţii adverse mai puţin frecvente

-modificări ale testelor de sânge care evaluează modul cum funcţionează ficatul dumneavoastră; -creşterea numărului anumitor globule albe.

Reacţii adverse rare

-probleme ale sângelui: scăderea numărului diferitelor celule ale sângelui (care determină simptome care pot include apariţia de noi infecţii şi învineţire sau sângerare uşoară), creşterea numărului unor celule mici care sunt necesare pentru formarea cheagurilor de sânge; anemie hemolitică, un tip de anemie care poate fi severă şi este determinată de distrugerea globulelor roşii; -durere de cap, ameţeli;

-dureri abdominale, vărsături, indigestie, inflamaţia intestinelor care determină diaree severă şi dureroasă (colită pseudomembranoasă); -inflamaţia rinichilor;

-probleme genitale şi la nivelul anusului: mâncărimi şi inflamaţia

vaginului (vaginită);

-oboseală;

-inflamaţia ficatului şi colorarea în galben a pielii şi a albului ochilor (icter);

Alte reacţii adverse (cu frecvenţă care nu poate fi estimată din datele disponibile)

-durere sau inflamaţie la nivelul articulaţiilor;

-infecţii datorate de alţi microbi. De exemplu poate să apară

candidoză;

-febră;

-halucinaţii, agitaţie, confuzie.

Dacă urmează să vi se efectueze un test de sânge sau de urină, spuneţi asistentei care vă ia proba de sânge sau de urină că luaţi Cefalexină Atb , deoarece acest lucru vă poate afecta rezultatele testelor.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. Cum se păstrează Cefalexină Atb

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. Nu utilizaţi Cefalexină Atb după data de expirare înscrisă pe amabalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Ase păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Informaţii suplimentare

Ce conţine Cefalexină Atb Cefalexină Atb 250 mg

-Substanţa activă este cefalexina. O capsulă conţine cefalexină 250 mg sub formă de cefalexină monohidrat 271 mg. -Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei-stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc; capac-dioxid de titan (E 171), galben de chinolină (E 104), galben amurg (E 110), albastru strălucitor FCF (E 133), roşu coşenilă A (E 124), gelatină; corp-dioxid de titan (E 171), gelatină, p-hidroxibenzoat de metil, p-hidroxibenzoat de n-propil.

Cefalexină Atb 500 mg

-Substanţa activă este cefalexina. O capsulă conţine cefalexină 500 mg sub formă de cefalexină monohidrat 542 mg. -Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei-stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc; capac-dioxid de titan (E 171), galben de chinolină (E 104), galben amurg (E 110), albastru strălucitor FCF (E 133), roşu coşenilă A (E 124), gelatină; corp-dioxid de titan (E 171), gelatină, p-hidroxibenzoat de metil, p-hidroxibenzoat de n-propil.

Cum arată Cefalexină Atb şi conţinutul ambalajului Cefalexină Atb 250 mg

Capsule gelatinoase de mărime 1, de culoare alb opac (corp) şi verde opac (capac), conţinând o pulbere granulată de culoare albă sau aproape albă.

Dimensiunile ambalajului:

Cefalexină Atb 250 mg este disponibilă în cutie cu 2, respectiv 100 blistere a câte 10 capsule

Cefalexină Atb 500 mg

Capsule gelatinoase de mărime 0, de culoare alb opac (corp) şi verde opac (capac), conţinând o pulbere granulată de culoare albă sau aproape albă.

Dimensiunile ambalajului:

Cefalexină Atb 500 mg este disponibilă în cutie cu unul, respectiv 100 blistere a câte 10 capsule

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul Antibiotice SA

Str. Valea Lupului nr.1,707410 laşi, România Acest prospect a fost aprobat în Septembrie 2009

Rugăm a însoţi orice reclamaţie cu prezentul prospect sau pliant.

 

Tratamente Naturiste

1 2 3 4

Diete pentru Adulti si Copii

1 2 3 4

 

Lupta-cu-Cancerul

 

Dieta de detoxifiere

 

Celulita

 

8 cure detoxifiere

 

detox-plan

 

retete cu vlastari

 

germeni

 

Sa radem un pic !

Voteaza cum ti-a folosit !

Abia ca mi-a folositMi-a folosit putinMi-a folosit indeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult (1voturi, Media: 5,00 out of 5)

Se încarcă...