Prospect Isoprinosine
comprimate a 500 mg
Ce trebuie ştiut despre ISOPRINOSINE
Inosine dimepranol acedoben (isoprinosina).
Acest prospect conţine informaţii importante despre administrarea comprimatelor de Isoprinosine. Vă rugăm să citiţi cu atenţie acest prospect înainte de utilizarea medicamentului. Dacă aveţi întrebări suplimentare sau nelămuriri, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ce este Isoprinosine?
– Fiecare comprimat alb sau aproape alb de Isoprinosine conţine inosine dimepranol acedoben (isoprinosină) 500 mg, ca substanţă activă.
– Alte componente folosite: manitol, amidon de grâu, povidonă, stearat de magneziu.
– Comprimatele de Isoprinosine sunt ambalate în cutii cu 5 blistere a câte 10 comprimate.
– Isoprinosine ajută sistemul imunitar al organismului să lupte împotriva infecţiilor virale; de asemenea, poate să acţioneze direct asupra virusului invadator.
Comprimatele de Isoprinosine sunt ambalate în cutii cu 5 blistere PVC/PVDC/Al a câte 10 comprimate sau în cutii cu 2 blistere PVC/PVDC/A1 a câte 10 comprimate.
Pentru ce este indicat Isoprinosine?
Comprimatele Isoprinosine sunt indicate pentru tratamentul pacienţilor cu:
– infecţii respiratorii virale, gripă, herpes sau ulceraţii ale mucoasei bucale (produse de herpes simplex), herpes genital, herpes Zoster, varicelă severă sau complicată, rubeolă severă sau complicată, hepatită virală acută, hepatită B cronică activă, panencefalită sclerozantă subacută (PESS) – o complicaţie rară a rubeolei, pre-SIDA, molluscum contagiosum, papiloame virale.
– rezistenţă imunologică scăzută, ca terapie adjuvantă.
înainte de administrarea comprimatelor
Informaţi medicul dumneavoastră dacă prezentaţi afecţiuni renale, gută sau concentraţii mari de acid uric în plasmă.
Administrarea comprimatelor Isoprinosine
Cum trebuie administrate comprimatele Isoprinosine?
Urmaţi instrucţiunile medicului dumneavoastră despre cum şi când se administrează comprimatele Isoprinosine. Doza uzuală este de:
– 2 comprimate Isoprinosine de 3 ori pe zi pentru adulţi şi vârstnici, încă 1-2 zile după ameliorarea simptomelor;
– 50 mg/kg şi zi la copii.
Comprimatul poate fi zdrobit şi dizolvat într-un lichid, de exemplu lapte sau suc de fructe.
Pentru infecţii recurente trebuie să urmaţi un tratament complet continuând 1-2 zile după ameliorarea simptomelor. Ulterior, trebuie să continuaţi să utilizaţi Isoprinosine în doză redusă de întreţinere: 1-2 comprimate pe zi (pentru copii jumătate din doza adultului) până la instalarea primelor semne de recurenţă. Apoi se va administra doza întreagă iniţială încă 1-2 zile de la ameliorarea simptomelor. Controlul clinic periodic şi monitorizarea parametrilor recomandaţi pentru determinarea necesităţii prelungirii tratamentului vor trebui hotărâte de către medicul dumneavoastră.
In caz de infecţii cronice doza de 50 mg/kg şi zi se administrează după cum urmează: cazuri asimptomatice – 30 zile de tratament, 60 zile de pauză; simptome uşoare – 60 zile de tratament, 30 zile de
pauză; simptome severe – 90 zile de tratament, 30 zile de pauză Aceste doze pot fi repetate dacă medicul dumneavoastră consideră necesar, dar dumneavoastră trebuie să fiţi monitorizat ca în cazul afecţiunilor recurente.
Dacă sunteţi tratat pentru papiloame, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru instrucţiuni exacte de dozaj.
în caz de nelămuriri, întrebaţi farmacistul.
Ce trebuie făcut dacă aţi administrat prea multe comprimate?
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Ce trebuie făcut dacă aţi uitat să administraţi comprimatele la timp?
Dacă aţi uitat să administraţi comprimatele la timp, administraţi-le cât de curând puteţi, apoi reveniţi la ritmul iniţial.
După administrarea comprimatelor
Ca şi alte medicamente, aceste comprimate pot avea reacţii adverse, dar acestea sunt de obicei rare şi tranzitorii. Cea mai frecventă reacţie adversă este creşterea concentraţiei de acid uric din plasmă şi urină, acestea revenind la normal la sfârşitul tratamentului. Reacţii adverse mai puţin frecvente:
Gastro-intestinale: greaţă cu sau fară vărsături, discomfort epigastric;
Hepatice: creşterea valorilor transaminazelor, fosfatazei alcaline sau azotului ureic din sânge;
Dermatologice: prurit, erupţii cutanate;
Sistem nervos: cefalee, vertij, oboseală, indispoziţie;
Alte reacţii: artralgii.
Reacţii adverse rare:
Gastro-intestinale: diaree, constipaţie;
Sistem nervos: nervozitate, somnolenţă sau insomnie;
Genito-urinare: poliurie (creşterea volumului urinar, în timpul tratamentului).
Dacă observaţi ceva neobişnuit, adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil.
Păstrarea comprimatelor
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. Anu se lăsa la îndemâna copiilor.
Producător
LUSOMEDICAMENTA SOCIEDADE TECNIC A FARMACEUTICA, SA, Portugalia
Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă
Ewopharma Internaţional s.r.o. Hlavna17
83101 Bratislava, Slovacia
Amintiţi-vă că acest medicament este pentru dumneavoastră personal. Doar medicul vi-l poate prescrie. Nu recomandaţi altor persoane să utilizeze Isoprinosine, chiar dacă simptomele lor seamănă cu ale dumneavoastră.
Data ultimei revizuiri a prospectului
Aprile, 2008