Prospect Flagyl 250mg – Infectii Paraziti

Dă Share să știe și altii!!
Shares

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Flagyl 250 mg comprimate filmate

Metronidazol

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    În acest prospect găsiţi:

    1. Ce este Flagyl 250 mg şi pentru ce se utilizează

    2. Înainte să luaţi Flagyl 250 mg

    3. Cum să luaţi Flagyl 250 mg

    4. Reacţii adverse posibile

    5. Cum se păstrează Flagyl 250 mg

    6. Informaţii suplimentare

    1. CE ESTE FLAGYL 250 mg ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

      Acest medicament este utilizat pentru tratamentul anumitor infecţii cu micoorganisme sensibile (bacterii, paraziţi).

    2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI FLAGYL 250 mg Nu luaţi Flagyl 250 mg

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la metronidazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Flagyl 250 mg.

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la alte medicamente din clasa imidazolilor (clasa de antiinfecţioase din care face parte metronidazolul).

Administrarea comprimatelor Flagyl 250 mg este contraindicată la copii cu vârsta sub 6 ani, deoarece pot să apară accidente la înghiţire (sufocare). Se recomandă administrarea de forme farmaceutice adecvate vârstei.

În general, acest medicament nu trebuie luat în asociere cu disulfiram sau alcool etilic (băuturi alcoolice, medicamente care conţin alcool etilic).

Aveţi grijă deosebită când luaţi Flagyl 250 mg

  • Nu se recomandă consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului, datorită riscului de reacţii adverse cum sunt valuri de căldură asociate cu înroşirea feţei, vărsături, accelerarea ritmului cardiac.

  • Se recomandă să întrerupeţi tratamentul şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră dacă apar tulburări de coordonare a mişcărilor voluntare, ameţeli sau confuzie.

  • Se recomandă prudenţă în administrarea acestui medicament dacă aveţi tulburări nervoase severe, cronice sau în evoluţie.

  • Dacă aveţi creierul afectat datorită unei afecţiuni hepatice (encefalopatie hepatică), administrarea metronidazolului se va face cu grijă.

  • În caz de antecedente de tulburări sanguine, tratament cu doze mari şi/sau tratament prelungit, medicul dumneavoastră poate dori să vă controleze periodic numărul de celule albe sanguine, prin teste ale sângelui.

  • În caz de tratament prelungit, este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă apar tulburări nervoase (furnicături, dificultate în coordonarea mişcărilor, ameţeli, convulsii).

  • Urina dumneavoastră poate avea o culoare mai închisă datorită metabolitului metronidazolului.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

În special, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi disulfiram sau consumaţi băuturi alcoolice.

Medicul dumneavoastră vă va supraveghea tratamentul dacă utilizaţi litiu (un medicament utilizat în tratamentul tulburării afective bipolare), fenobarbital sau fenitoină (medicamente utilizate în tratamentul epilepsiei), medicamente anticoagulante cu administrare orală cum este warfarina(medicamente care subţiază sângele), busulfan, ciclosporină sau 5-fluorouracil (medicament utilizat în tratamentul cancerului).



Utilizarea acestui medicament poate modifica rezultatele anumitor teste de laborator (testul pentru treponeme); metronidazolul poate determina un rezultat fals pozitiv la testul Nelson-Mayer.

Utilizarea Flagyl 250 mg cu alimente şi băuturi

Nu se recomandă consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului, datorită riscului de reacţii adverse cum sunt valuri de căldură cu asociate înroşirea feţei, vărsături, accelerarea ritmului cardiac.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Se recomandă să cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului, înainte de a lua acest medicament. După o evaluare atentă, medicul dumneavoastră va decide dacă veţi lua metronidazol în timpul sarcinii.

Deoarece metronidazolul trece în laptele matern, evitaţi alăptarea în timpul tratamentului cu acest medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje în timpul utilizării acestui medicament, dacă apar ameţeli, confuzie, halucinaţii, convulsii sau tulburări de vedere trecătoare.

Informaţii importante privind unele componente ale Flagyl 250 mg

Flagyl 250 mg conţine amidon de grâu însă poate fi administrat pacienţilor cu boală celiacă. Pacienţii care au alergie la grâu (afecţiune diferită de boala celiacă) nu trebuie să utilizeze acest medicament.

  1. CUM SĂ LUAŢI FLAGYL 250 mg

    Luaţi întotdeauna Flagyl 250 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

    Acest medicament se utilizează numai la adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani.

    Pentru copiii cu vârsta sub 6 ani este adecvată forma farmaceutică suspensie orală (Flagyl 4%).

    Dozele depind de vârstă şi de indicaţia terapeutică. Dozele uzuale sunt:

    • la adulţi: 2 comprimate filmate Flagyl 250 mg (500 mg metronidazol) pe zi, până la 6 comprimate filmate Flagyl 250 mg (1,5 g metronidazol) pe zi;

    • la copii: 1 ½ comprimate filmate Flagyl 250 mg (375 mg metronidazol) pe zi, până la 20 – 40 mg metronidazol/kg şi zi.

    În anumite cazuri, este absolut necesar ca partenerul dumneavoastră să fie tratat, indiferent dacă are sau nu semne clinice.

    Flagyl 250 mg se administrează pe cale orală, de 2 – 3 ori pe zi, conform recomandării medicului. Comprimatele trebuie înghiţite cu puţină apă.

    Pentru a fi eficace, acest medicament antiinfecţios trebuie utilizat cu regularitate, în dozele prescrise şi atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră.

    Dispariţia febrei sau a oricărui alt simptom nu arată că v-aţi vindecat. Eventuala senzaţie de oboseală nu se datorează tratamentului antiinfecţios, ci bolii. Reducerea sau întreruperea tratamentului nu va avea efect asupra acestei senzaţii de oboseală şi vă va întârzia vindecarea.

    Cazuri particulare: durata tratamentului giardiazei (infecţie cu un parazit) este de 5 zile; durata tratamentului amibiazei (infecţie cu un parazit) şi al anumitor vaginite (infecţii ale mucoasei vaginului) este de 7 zile, iar durata tratamentului tricomoniazei (infecţie cu un parazit) este de 10 zile.

    Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Flagyl 250 mg

    În caz de vărsături, dificultăţi de coordonare a mişcărilor şi dezorientare, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră. S-ar putea să fie nevoie să vă prescrie un tratament.

    Dacă uitaţi să luaţi Flagyl 250 mg

    Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

    Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  2. REACŢII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, Flagyl 250 mg poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    Tulburări gastro-intestinale

    Foarte rare(apar la mai puţn de 1 din 10000 de persoane)

    -pancreatită(inflamaţia pancreasului), reversibilă la întreruperea tratamentului. Cu frecvenţă necunoscută(care nu poate fi estimată din datele disponibile)

    • greaţă, vărsături, crampe abdominale, diaree;

    • inflamaţia limbii cu senzaţie de uscăciune a gurii, inflamaţia mucoasei bucale, afectarea gustului (gust metalic), scăderea apetitului;

    Tulburări ale sistemului imunitar

    Foarte rare(apar la mai puţn de 1 din 10000 de persoane)

    -erupţie de vezicule cu lichid tulbure(pustuloasă)

    -şoc de cauză alergică.

    Cu frecvenţă necunoscută(care nu poate fi estimată din datele disponibile)

    • erupţie pe piele, uneori însoţită de febră, mâncărime, valuri de căldură cu înroşirea feţei, urticarie (erupţie cutanată asemănătoare cu cea determinată de urzică).

      febră, umflare bruscă a feţei şi gâtului, de cauză alergică (edem Quincke). Tulburări ale sistemului nervos

      Foarte rare(apar la mai puţn de 1 din 10000 de persoane)

      -s-au înregistrat cazuri de encefalopatie (manifestată, de exemplu, prin confuzie)şi sindrom cerebelos subacut(manifestat, de exemplu, prin proastă coordonare a mişcărilor voluntare, dificultatea de a vorbi, tulburări de mers, mişcări ritmice involuntare ale ochilor şi tremurături).

      Cu frecvenţă necunoscută(care nu poate fi estimată din datele disponibile)

    • afectarea nervilor membrelor,

    • dureri de cap, convulsii, ameţeli,

      Tulburări psihice

      Cu frecvenţă necunoscută(care nu poate fi estimată din datele disponibile)

    • tulburări psihotice, incluzând confuzie, halucinaţii.

    • Dispoziţie depresivă

      Tulburări de vedere

      Cu frecvenţă necunoscută(care nu poate fi estimată din datele disponibile)

    • tulburări de vedere trecătoare, cum sunt diplopia (dublarea imaginii obiectelor), miopia (scăderea vederii la distanţă).

    Tulburări hematologice şi limfatice

    Foarte rare(apar la mai puţn de 1 din 10000 de persoane)

    cazuri foarte rare de valori anormal de mici ale globulelor albe sau plachetelor sanguine.

    Tulburări hepatobiliare

    Foarte rare(apar la mai puţn de 1 din 10000 de persoane)

    • cazuri foarte rare de modificări reversibile ale testelor funcţiei hepatice şi hepatită prin obstrucţia căilor biliare, uneori însoţită de colorarea în galben a pielii sau albului ochilor.

      Investigaţii diagnostice

      Cu frecvenţă necunoscută(care nu poate fi estimată din datele disponibile)

    • apariţia unei coloraţii brun-roşietice a urinii, datorată medicamentului.

      Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  3. CUM SE PĂSTREAZĂ FLAGYL 250 mg

    A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25ºC.

    Nu luaţi Flagyl 250 mg după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

    Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  4. INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine Flagyl 250 mg

  • Substanţa activă este metronidazolul.

  • Celelalte componente sunt: Nucleu: amidon de grâu, povidonă, stearat de magneziu. Film:

hipromeloză, macrogol 20000.





Cum arată Flagyl 250 mg şi conţinutul ambalajului

Comprimatele filmate Flagyl 250 mg sunt rotunde, de culoare albă până la crem.

Cutie cu 2 blistere a câte 10 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Laboratoire Aventis



Quai de la Rapée 42-50, Cedex 12, F-75601 Paris, Franţa

Fabricanţi

FAMAR LYON

29 Avenue du Général de Gaulle 69230 Saint-Genis Laval, Franţa

SANOFI AVENTIS S.A.

Ctra. C-35 (La Batlloria-Hostalric, Km. 63,09) Riells i Viabrea, 17404 Gerona, Spania



Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

sanofi-aventis România S.R.L.

Tel: 021 317 31 36

Fax: 021 317 31 34

Acest prospect a fost aprobat în martie 2012.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close