Prospect Jaydess

Sharing

Consultaţia pentru control

Trebuie să se verifice Jaydess după 4-6 săptămâni de la introducere, iar apoi regulat, cel puţin o dată pe an.

Extragerea Jaydess

Jaydess trebuie extras nu mai târziu de finalul celor trei ani de utilizare.

Jaydess poate fi extras cu uşurintă în orice moment de către medicul dumneavoastră, după care este posibilă
sarcina. Unele femei simt ameţeli sau stare de leşin în timpul sau după extragerea Jaydess.

Puteţi simţi durere şi sângerare la extragerea Jaydess.

Dacă nu se doreşte sarcina, Jaydess nu trebuie extras după cea de-a şaptea zi a ciclului menstrual (ciclul
lunar), dacă nu utilizaţi alte metode de contracepţie (de exemplu prezervative) timp de cel puţin şapte zile
înainte de extragerea sistemului intrauterin (SIU).

In cazul în care ciclurile menstruale (menstrele) sunt absente, trebuie să utilizaţi o metodă de contracepţie
timp de şapte zile înainte de extragere.

Un nou Jaydess poate fi montat, de asemenea, imediat după extragere, caz în care nu este necesară protecţie
suplimentară.

4.       Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate
persoanele. In continuare este prezentată lista reacţiilor adverse posibile în funcţie de cât de frecvente sunt:

Reacţii adverse foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane

          dureri de cap

          durere abdominală/ pelvină

          acnee/piele uleioasă

          modificări ale sângerărilor, incluzând sângerare menstruală mai abundentă sau mai redusă, pete de sânge,
cicluri neregulate şi absenţa sângerărilor (de asemenea vezi punctul următor legat de sângerări neregulate
şi mai puţin frecvente)

          chist ovarian (vezi, de asemenea, punctul următor legat de chisturi ovariene)

          inflamaţie a organelor genitale externe şi a vaginului (vulvovaginită)

Reacţii adverse frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane

          dispoziţie depresivă/ depresie

          migrenă

          senzaţie de rău (greaţă)

          infecţii ale tractului genital superior

          menstruaţie dureroasă

          dureri / senzaţie de disconfort la nivelul sânilor

          expulzie a dispozitivului (completă şi parţială) – (vezi următorul punct legat de expulzie)

          cădere a părului

          secreţie vaginală

Reacţii adverse mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane

          păr în exces pe corp

Reacţii adverse rare: pot afecta până la 1 din 1000 de persoane

          perforaţie a uterului (vezi, de asemenea, punctul următor legat de perforaţie)

Descrierea reacţiilor adverse posibile selectate:

          În cazul unor medicamente similare s-au raportat reacţii alergice inclusiv erupţie trecătoare pe piele,
urticarie şi angioedem (caracterizat prin umflarea bruscă în zona: ochilor, gurii şi a gâtului).

Sângerări neregulate sau mai puţin frecvente

Este posibil ca Jaydess să vă afecteze ciclul menstrual. Vă poate modifica ciclurile menstruale astfel încât să
apară pete de sânge (sângerare în cantitate mică), cicluri menstruale mai scurte sau mai lungi, sângerări mai
reduse sau mai abundente sau absenţa sângerării.

Este posibil să prezentaţi sângerări şi pete de sânge între ciclurile menstruale, în special în primele 3 până la
6 luni. Uneori, la început, sângerarea este mai abundentă decât de obicei.

În general, este posibil să prezentaţi o reducere treptată a cantităţii şi numărului de zile de sângerare în
fiecare lună. Unele femei pot constata că ciclurile menstruale s-au oprit complet.

Ingroşarea lunară a mucoasei uterului poate să nu aibă loc datorită efectului hormonului şi, prin urmare, nu
există nimic care să trebuiască îndepărtat şi să se elimine sub formă de ciclu menstrual. Acest lucru nu
înseamnă neapărat că aţi ajuns la menopauză sau că sunteţi gravidă. De obicei, concentraţiile dumneavoastră
de hormoni rămân normale.

După extragerea sistemului, ciclul dumneavoastră menstrual trebuie să revină curând la normal.

Infecţie pelviană

Insertorul Jaydess şi Jaydess propriu-zis sunt sterile. In pofida acestui lucru, există un risc crescut de infecţie
pelvină (infecţii ale mucoasei uterului sau ale trompelor uterine) în momentul montării şi în timpul primelor
3 săptămâni după montare.

Infecţiile pelvine la utilizatoarele sistemelor intrauterine (SIU) sunt adesea legate de prezenţa bolilor cu
transmitere sexuală. Riscul de infecţie este crescut dacă dumneavoastră sau partenerul dumneavoastră aveţi
parteneri sexuali multipli sau aţi avut anterior boală inflamatorie pelvină (BIP).

Infecţiile pelvine trebuie tratate cu promptitudine.

Infecţiile pelvine de tipul bolii inflamatorii pelvine (BIP) pot avea consecinţe grave şi pot afecta fertilitatea,
putând creşte riscul de apariţie a unei sarcini extrauterine viitoare (sarcină în afara uterului). Jaydess trebuie
extras dacă aveţi BIP recurente sau dacă o infecţie este severă sau nu răspunde la tratament.

Expulzia

Contracţiile musculare ale uterului în timpul menstruaţiei pot uneori să împingă afară sistemul intrauterin
(SIU) sau să îl expulzeze. Probabilitatea ca Jaydess să iasă în timpul ciclului menstrual fără ca
dumneavoastră să observaţi este rară, dar există,.

Este posibil, de asemenea, ca Jaydess să fie expulzat parţial din uter, însemnând că a fost dislocat, dar nu
expulzat complet (dumneavoastră şi partenerul dumneavoastră puteţi observa acest lucru în timpul
contactului sexual). Dacă Jaydess este expulzat complet sau parţial, nu veţi fi protejată de apariţia unei
sarcini.

Perforaţia

Poate apărea rar penetrarea sau perforaţia peretelui uterului, în timpul montării Jaydess, deşi este posibil ca
perforaţia să nu fie detectată decât mult mai târziu. Dacă Jaydess iese din cavitatea uterină, nu mai este
eficace pentru prevenirea sarcinii. Este posibil să aveţi nevoie de intervenţie chirurgicală pentru extragerea
Jaydess.

Riscul de perforaţie poate fi crescut:

                 dacă Jaydess este montat la scurt timp după naştere (vezi pct. 3 „Montarea Jaydess”)

                 la o femeie cu uterul poziţionat invers (uter retrovers fixat)

                 la femeile care alăptează.

Deoarece efectul contraceptiv al Jaydess se datorează în principal efectului său local la nivelul uterului,
ovulaţia (eliberarea ovulului) continuă în timpul utilizării Jaydess. Uneori, poate apărea un chist ovarian. În
majoritatea cazurilor nu există simptome.

Un chist ovarian poate necesita supraveghere medicală, sau mai rar operaţie, dar acesta poate să dispară de la
sine.

Dacă aveţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale. Acestea includ
orice reacţii adverse posibile inclusiv cele nemenţionate în acest prospect.

5.              Cum se păstrează Jaydess

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

A nu se lăsa la vederea şi la îndemâna copiilor.

Nu deschideţi blisterul. Numai medicul dumneavoastră sau asistenta medicală pot face acest lucru.

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister, după EXP. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.

6.                    Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Jaydess

Substanţa activă este levonorgestrel. Sistemul cu cedare intrauterină conţine levonorgestrel 13,5 mg.

Celelalte componente sunt:

                       elastomer polidimetilsiloxan

                      dioxid de siliciu, coloidal anhidru

                      polietilenă

                      sulfat de bariu

                      oxid negru de fer (E172)

                      argint

Cum arată Jaydess şi conţinutul ambalajului

Jaydess este un sistem cu cedare intrauterină (SIU) în formă de T. Porţiunea verticală a T-ului conţine un
rezervor care conţine levonorgestrel. La bucla de la capătul inferior al porţiunii verticale sunt legate două
fire de extragere. În plus, porţiunea verticală conţine un inel din argint situat în apropierea braţelor
orizontale, care este vizibil la examinarea ecografică.

Mărimea ambalajului:

           1×1 sistem cu cedare intrauterină.

          5×1 sisteme cu cedare intrauterină.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Bayer Pharma AG

Mullerstasse 178, 13353 Berlin,

Germania

Bayer Oy

Pansiontie 47, 20210 Turku,

Finlanda
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele
denumiri comerciale:

          Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Ungaria, Islanda,
Irlanda, Italia, Luxembourg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Republica Slovacă,
Slovenia, Spania, Suedia, Marea Britanie: Jaydess

           Estonia, Letonia, Lituania: Fleree
Acest prospect a fost revizuit în Mai 2013.

Următoarele informaţii sunt destinate numai profesioniştilor din domeniul sănătăţii:

INSTRUCŢIUNI DE INSERARE

Jaydess 13,5 mg sistem cu cedare intrauterină.

A se insera de către un cadru medical, utilizând tehnici aseptice.

Jaydess este furnizat cu un insertor într-un ambalaj steril, care nu trebuie deschis până în momentul în care

este necesar pentru inserţie. A nu se resteriliza. Aşa cum este furnizat, Jaydess este de unică folosinţă. A nu

se utiliza în cazul în care blisterul este deschis sau deteriorat. Nu inseraţi după data de expirare înscrisă pe

cutie şi pe blister, după EXP.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Pregătire pentru inserţie

          Examinaţi pacienta pentru a stabili dimensiunea şi poziţia uterului, pentru a detecta orice semne de
infecţii genitale acute sau alte contraindicaţii pentru inserţia Jaydess. Trebuie efectuat un test de sarcină
dacă există orice indiciu referitor la prezenţa unei sarcini.

          Introduceţi un specul, vizualizaţi colul uterin, iar apoi dezinfectaţi bine colul uterin şi vaginul cu o
soluţie antiseptică adecvată.

          Dacă este necesar, solicitaţi ajutorul unui asistent.

          Ţineţi buza anterioară a colului uterin cu o pensă tenaculum sau un alt tip de pensă pentru a stabiliza
poziţia uterului. Dacă uterul este retrovers, poate fi mai potrivită fixarea buzei posterioare a colului
uterin. Se poate aplica o tracţionare delicată asupra pensei pentru a îndrepta canalul cervical. Pensa
trebuie să rămână fixată în poziţie şi trebuie menţinută o contra-tracţiune asupra colului uterin pe toată
durata procedurii de inserţie.

          Introduceţi un histerometru prin canalul cervical către fundul uterin, pentru a măsura adâncimea şi a
confirma direcţia cavităţii uterine şi pentru a exclude orice dovezi de anomalii intrauterine (de exemplu
sept, fibroame submucoase) sau un sistem intrauterin introdus anterior care nu a fost îndepărtat. Dacă
apar dificultăţi, luaţi în considerare dilatarea canalului cervical. Dacă este necesară dilatarea cervicală,
luaţi în considerare utilizarea analgezicelor şi/sau analgeziei paracervicale.


Inserţia

1.         Mai întâi desfaceţi complet ambalajul steril. Apoi utilizaţi tehnici aseptice şi mănuşi sterile.

clip_image002

2.    Împingeţi
înainte cursorul
în direcţia
indicată de
săgeată, până la
poziţia cea mai
îndepărtată,
pentru a încărca
Jaydess în tubul
de inserare

clip_image004

Figura 2

IMPORTANT! Nu trageţi în jos de cursor, deoarece acest lucru poate determina eliberarea prematură a
Jaydess. Odată eliberat, Jaydess nu poate fi reîncărcat.


3.       Menţinând
cursorul în poziţia
cea mai avansată,
poziţionaţi
marginea
superioară a
manşonului astfel
încât să
corespundă
histerometriei .

clip_image006

4.      In timp ce ţineţi
cursorul în poziţia

cea mai
avansată,
introduceţi
insertorul în colul
uterin până când
manşonul ajunge
la aproximativ
1,5-2,0 cm
distanţă de colul
uterin .

clip_image008

Figura 4

IMPORTANT! Nu forţaţi insertorul. Dacă este necesar dilataţi canalul cervical.


5.     Ţinând
insertorul fixat,

trageţi culisorul
până la semn

pentru a desface
braţele orizontale
ale Jaydess.
Aşteptaţi
5-10 secunde
pentru ca braţele
orizontale să se
deschidă complet.

clip_image010

6.     Împingeţi
insertorul uşor spre
fundul uterului

până când
manşonul atinge
colul uterin.
Jaydess se află
acum în poziţia
fundică .

clip_image012

Figura 6


7.  Menţinând
insertorul pe
poziţie, eliberaţi
Jaydess trăgând
cursorul în jos
până la capăt.
Ţinând cursorul în
cea mai joasă
poziţie, scoateţi
uşor insertorul,
trăgându-l afară.
Tăiaţi firele astfel
încât să rămână
aproximativ
2-3 cm vizibili în
afara colului uterin.

clip_image014

IMPORTANT! Dacă suspectaţi că sistemul nu se află în poziţia corectă, verificaţi
poziţionarea (de exemplu ecografic). Extrageţi sistemul dacă nu este poziţionat în mod adecvat
în cavitatea uterină. Un sistem extras nu trebuie reintrodus.

Extragerea/ înlocuirea

clip_image016

Pentru extragere/înlocuire, consultaţi Rezumatul Caracteristicilor Produsului pentru Jaydess.

Jaydess se extrage
trăgând uşor de fire
cu o pensă.

Figure 8

Puteţi introduce un
nou sistem Jaydess
imediat după
extragere.

După extragerea
sistemului Jaydess
acesta se va examina
pentru a fi sigur ca
este intact.

Acum se mai citeste

Vezi ce fel de Diete ti se potriveste ...

No feed items found.

Poti sa vezi si de un Tratament naturist alternativ

No feed items found.