Losartan Prospect

Prospect Losartan

Sharing

Prospect: Informatii pentru utilizatori

 

Losartan, comprimate

 

 

1.                   DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Losartan/Hidrodorotiazidă Tecnimede 100 mg/12,5 mg comprimate filmate

2.                    COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine losartan 100 mg sub formă de sare de potasiu şi hidroclorotiazidă
(HCTZ) 12,5 mg.

Excipient

Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 296,8 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3.               FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Comprimate filmate albe, oblongi.

Losartan Prospect
Losartan Prospect

4.               DATE CLINICE

4.1          Indicaţii terapeutice

Losartan/hidroclorotiazidă este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la
pacienţii la care tensiunea arterială nu este controlată în mod adecvat cu losartan sau cu
hidroclorotiazidă în monoterapie.

4.2           Doze şi mod de administrare

Losartan/hidroclorotiazidă poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive.
Comprimatele de losartan/hidroclorotiazidă trebuie înghiţite cu un pahar cu apă.
Losartan/hidroclorotiazidă poate fi administrat cu sau fără alimente.

Hipertensiune arterială

Losartanul şi hidroclorotiazida nu sunt destinate utilizării ca tratament iniţial, ci la pacienţii a
căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat cu losartan potasic sau
hidroclorotiazidă administrate în monoterapie.

Este recomandată ajustarea dozei în ceea ce priveşte componentele individuale (losartan şi
hidroclorotiazidă).

Când situaţia clinică este adecvată, trecerea directă de la monoterapie la administrarea
combinaţiei fixe poate fi luată în considerare în cazul pacienţilor a căror tensiune arterială nu
este controlată adecvat.

Doza uzuală de întreţinere pentru losartan/hidroclorotiazidă este de un comprimat de
losartan/hidroclorotiazidă 50 mg/12,5 mg (losartan 50 mg/HCTZ 12,5 mg) o dată pe zi. În
cazul pacienţilor care nu răspund în mod adecvat la
losartan/hidroclorotiazidă 50 mg/12,5 mg, doza poate fi crescută la un comprimat de
losartan/hidroclorotiazidă 100 mg/25 mg (losartan 100 mg/HCTZ 25 mg) o dată pe zi. Doza
maximă este de un comprimat de losartan/hidroclorotiazidă 100 mg/25 mg o dată pe zi. În
general, efectul antihipertensiv este obţinut în decurs de trei până la patru săptămâni de la
iniţierea tratamentului. Losartan/hidroclorotiazidă 100/12,5

(losartan 100 mg/HCTZ 12,5 mg) este disponibil pentru acei pacienţi utilizând doza de
100 mg de Losartan şi care necesită un control suplimentar al tensiunii arteriale.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală şi pacienţii hemodializaţi

La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (adică clearance al creatininei de 30-50 ml/min) nu
este necesară ajustarea dozei iniţiale. Comprimatele de losartan şi hidroclorotiazidă nu sunt
recomandate pentru pacienţii hemodializaţi. Comprimatele de losartan/HCTZ nu trebuie
utilizate la pacienţii cu insuficienţă renală severă (adică având clearance al creatininei < 30
ml/min) (vezi pct. 4.3).

Utilizarea la pacienţii cu depleţie a volumului intravascular

Depleţia volemicăşi/sau de sodiu trebuie corectate înainte de administrarea comprimatelor de
losartan/HCTZ.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică

Administrarea losartan/HCTZ este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă
(vezi pct. 4.3).

Utilizarea la vârstnici

In mod obişnuit, nu este necesară ajustarea dozei pentru vârstnici.

Utilizarea la copii şi adolescenţi (<18 ani)

Nu există experienţă privind utilizarea la copii şi adolescenţi. Prin urmare,
losartan/hidroclorotiazidă nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi.

4.3           Contraindicaţii

   hipersensibilitate la losartan, la substanţe cu structură de sulfonamidă (cum este
hidroclorotiazida) sau la oricare dintre excipienţi

  hipopotasemie sau hipercalcemie rezistentă la tratament

  insuficienţă hepatică severă; colestază şi afecţiuni biliare obstructive

  hiponatremie refractară la tratament

  hiperuricemie/gută simptomatică

  al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6)

  insuficienţă renală severă (adică clearance al creatininei < 30 ml/min)

  anurie

4.4           Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Losartan

Angioedem

Pacienţii cu angioedem în antecedente (edem al feţei, buzelor, gâtului şi/sau limbii) trebuie să
fie monitorizaţi îndeaproape (vezi pct. 4.8).

Hipotensiune arterială şi depleţie a volumului intravascular

Hipotensiunea arterială simptomatică, în special după prima doză, poate apărea la pacienţii care
prezintă depleţie de volum şi/sau sodiu ca urmare a unui tratament susţinut cu diuretice, a unei
diete cu restricţie la consumul de sare, a diareei sau a vărsăturilor. Asemenea probleme trebuie
corectate înainte de administrarea comprimatelor losartan/hidroclorotiazidă (vezi pct. 4.2 şi 4.3).

Dezechilibrele electrolitice

Dezechilibrele electrolitice sunt frecvente la pacienţii cu insuficienţă renală, cu sau fără diabet
zaharat şi trebuie corectate. De aceea, valorile concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi
valorile clearance-ului creatininei trebuie monitorizate cu atenţie; în special pacienţii cu
insuficienţă cardiacă şi cu un clearance al creatininei între 30-50 ml/min trebuie monitorizaţi cu
atenţie.

Nu este recomandată utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu, suplimente
de potasiu şi substituenţi de sare care conţin potasiu cu losartan/hidroclorotiazidă (vezi pct. 4.5).

Insuficienţa hepatică

Pe baza datelor de farmacocinetică care demonstrează creşteri semnificative ale concentraţiilor
plasmatice ale losartanului la pacienţii cu ciroză hepatică, losartan/hidroclorotiazidă trebuie
utilizat cu precauţie la pacienţii cu antecedente de insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Nu există experienţă terapeutică privind utilizarea losartanului la pacienţii cu insuficienţă
hepatică severă. De aceea, losartan/hidroclorotiazidă este contraindicat la pacienţii cu
insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.2, 4.3 şi 5.2).

Insuficienţă renală

Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, au fost raportate
modificări ale funcţiei renale, inclusiv insuficienţă renală (în special la pacienţii a căror funcţie
renală este dependentă de sistemul renină-angiotensină-aldosteron, cum sunt cei cu insuficienţă
cardiacă severă sau cu disfuncţie renală preexistentă).

Similar altor medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron,
la pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic au
fost raportate, de asemenea, creşteri ale ureei sanguine şi creatininei serice; aceste modificări ale
funcţiei renale pot fi reversibile în urma întreruperii tratamentului. Losartan trebuie utilizat cu
precauţie la pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi
unic.

Transplantul renal

Nu există experienţă privind utilizarea la pacienţii care au suferit recent un transplant renal.

Hiperaldosteronism primar

In general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare,
utilizarea losartan/hidroclorotiazidă nu este recomandată.

Boala coronariană şi boala cerebrovasculară

Similar oricăror medicamente antihipertensive, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la
pacienţii cu afecţiune ischemică cardiovasculară şi cerebrovasculară poate conduce la infarct
miocardic acut sau la accident vascular cerebral.

Insuficienţa cardiacă:

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală, există, similar altor
medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină, un risc de hipotensiune
arterială severă şi de insuficienţă renală (deseori acută).

Stenoză de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă

Similar altor vasodilatatoare, se recomandă precauţie deosebită la pacienţii cu stenoză aortică

sau mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Diferenţele etnice

Cum s-a observat în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, losartanul şi
ceilalţi antagonişti ai angiotensinei sunt aparent mai puţin eficienţi în scăderea tensiunii arteriale
la persoanele de rasă neagră decât la cele de altă rasă, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari
a valorilor scăzute ale reninei în rândul populaţiei hipertensive de rasă neagră.

Sarcina

Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II (ARA II), nu trebuie iniţiat în
timpul sarcinii. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARA II este
considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să devină gravide acesta trebuie înlocuit
cu tratamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea
în sarcină. Când sarcina este diagnosticată tratamentul cu ARA II trebuie întrerupt imediat şi,
dacă este adecvat, trebuie instituit tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Hidroclorotiazidă

Hipotensiune arterială şi dezechilibru hidroelectrolitic

Similar tuturor tratamentelor antihipertensive, la unii pacienţi poate apărea hipotensiune
arterială simptomatică. Pacienţii trebuie ţinuţi sub observaţie pentru depistarea semnelor clinice
ale dezechilibrului hidric sau electrolitic, de exemplu depleţie de volum, hiponatremie, alcaloză
hipocloremică, hipomagneziemie sau hipopotasemie, care pot să apară în timpul diareei
intercurente sau vărsăturilor. La aceşti pacienţi trebuie efectuate determinări periodice ale
electroliţilor serici, la intervale adecvate de timp. Pe vreme caniculară, la pacienţii cu edeme
poate să apară hiponatremie
diluţională.

Efecte metabolice şi endocrine

Tratamentul cu tiazide poate modifica toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei
de medicamente antidiabetice, inclusiv insulină (vezi pct. 4.5). In cursul tratamentului cu
tiazide, diabetul zaharat latent poate deveni manifest.

Tiazidele pot scădea excreţia urinară de calciu şi pot cauza creşterea uşoară şi intermitentă a
calciului seric. Hipercalcemia marcată poate fi indicatorul hiperparatiroidismului latent.
Tratamentul cu tiazide trebuie întrerupt înainte de efectuarea testelor de evaluare a funcţiei
paratiroidiene.

Tratamentul cu diuretice tiazide poate fi asociat cu creşteri ale valorilor colesterolemiei şi
trigliceridemiei.

La anumiţi pacienţi tratamentul cu tiazide poate precipita hiperuricemia şi/sau guta.

Deoarece losartanul scade concentraţia acidului uric, combinaţia de losartan cu
hidroclorotiazidă atenuează hiperuricemia indusă de diuretice.

Insuficienţa hepatică

Tiazidele trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau cu boală hepatică
progresivă, deoarece aceasta poate determina colestază intrahepatică, iar modificări minore ale
echilibrului hidroelectrolitic pot precipita coma hepatică.

Losartan/hidroclorotiazidă este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi
pct. 4.3 şi 5.2).

Altele

La pacienţii cărora li se administrează tiazide, cu sau fără antecedente de alergie sau de astm
bronşic, pot apărea reacţiile de hipersensibilitate. În urma administrării de tiazide a fost
raportată exacerbarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.

Excipient

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la
galactoză, deficit de lactază Lapp sau

malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament (vezi pct. 6.1).

4.5                Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni

Losartan

S-a raportat că rifampicina şi fluconazolul reduc valorile metabolitului activ. Consecinţele
clinice ale acestor interacţiuni nu au fost evaluate.

Similar altor medicamente care blochează angiotensina II sau efectele acesteia, administrarea
concomitentă cu diuretice care economisesc potasiu (de exemplu spironolactonă, triamteren,
amilorid), suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu poate determina
creşteri ale potasemiei. Administrarea concomitentă nu este recomandată.

Similar altor medicamente care modifică excreţia sodiului, excreţia litiului poate fi redusă. Prin
urmare, valorile litiului seric trebuie monitorizate cu atenţie în cazul în care sărurile de litiu sunt
administrate concomitent cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II.

În cazul în care antagoniştii receptorilor de angiotensină II sunt administraţi simultan cu
AINS (adică inhibitori selectivi al COX-2, acid acetilsalicilic la doze antiinflamatoare) şi
AINS non-selective, poate apărea atenuarea efectului antihipertensiv. Utilizarea
concomitentă de antagonişti ai agiotensinei II sau diuretice şi AINS poate duce la creşterea
riscului de deteriorare a funcţiei renale, inclusiv posibilă insuficienţă renală acută, precum şi
o creştere a potasemiei, în special la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă. Combinaţia
trebuie administrată cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi
trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după iniţierea tratamentului
concomitent, şi periodic după aceea.

La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă care sunt trataţi cu medicamente antiinflamatoare
nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2, administrarea concomitentă a
antagoniştilor receptorilor de angiotensină II poate determina deteriorarea suplimentară a
funcţiei renale. Aceste efecte sunt, de obicei, reversibile.

Alte substanţe care induc hipotensiune arterială, cum sunt antidepresive triciclice, antipsihotice,
baclofen, amifostin: Utilizarea concomitentă cu aceste medicamente care scad tensiunea
arterială, ca efect principal sau secundar, poate creşte riscul de hipotensiune arterială.

Hidroclorotiazidă

În cazul administrării concomitente, următoarele medicamente pot interacţiona cu diureticele
tiazidice:

Alcool etilic, barbiturice, narcotice sau antidepresive:

Poate să apară potenţarea hipotensiunii arteriale ortostatice.

Medicamente antidiabetice (medicamente orale şi insulină):

Tratamentul cu o tiazidă poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei
medicamentului antidiabetic. Metforminul trebuie utilizat cu precauţie din cauza riscului de
acidoză lactică indusă de posibila insuficienţă renală asociată utilizării hidroclorotiazidei.

Alte medicamente antihipertensive
Efect aditiv.

Colestiramină şi răşini de colestipol:

Absorbţia hidroclorotiazidei este afectată în prezenţa răşinilor schimbătoare de anioni. Doze
unice, fie de colestiramină sau fie de răşini de colestipol leagă hidroclorotiazida şi scad
absorbţia acesteia din tractul gastro-intestinal cu până la 85% şi, respectiv, 43%.

Corticosteroizi, ACTH

Depleţie accentuată de electroliţi, în special hipopotasemia.

Amine presoare (de exemplu adrenalină)

Posibil răspunsscăzut la amine presoare, dar nu suficient pentru a exclude utilizarea acestora.

Miorelaxante ale musculaturii scheletice, antidepolarizante (de exemplu tubocurarină)

Posibilă creştere a răspunsului la miorelaxant.

Litiu

Medicamentele diuretice scad clearance-ul renal al litiului şi adaugă un risc crescut de
toxicitate a litiului; nu se recomandă utilizarea concomitentă.

Medicamente utilizate în tratamentul gutei (probenecid, sulfinpirazonă şi alopurinol)

Poate fi necesară ajustarea dozei de medicamente uricozurice deoarece hidroclorotiazida poate
creşte concentraţia serică serică a acidului uric. Poate fi necesară creşterea dozei de probenecid
sau sulfinpirazonă. Administrarea concomitentă a unei tiazide poate creşte incidenţa reacţiilor
de hipersensibilitate la alopurinol.

Medicamente anticolinergice (de exemplu atropină, biperidenă)

Creştere a biodisponibilităţii la diuretice de tip tiazidic prin scăderea motilităţii gastro-
intestinale şi a vitezei de golire a stomacului.

Medicamente citotoxice (de exemplu ciclofosfamidă, metotrexat)

Tiazidele pot reduce excreţia renală a medicamentelor citotoxice şi pot potenţa efectele
mielosupresive ale acestora.

Salicilaţi

În cazul administrării unor doze mari de salicilaţi, hidroclorotiazida poate accentua efectul toxic
al salicilaţilor asupra sistemului nervos central.

Metildopa

La administrarea concomitentă de hidroclorotiazidă şi metildopa au fost raportate cazuri izolate
de anemie hemolitică.

Ciclosporină

Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate creşte riscul de hiperuricemie şi complicaţii de
tip gutos.

Glicozide digitalice

Hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă pot favoriza declanşarea aritmiilor
cardiace induse de digitală.

Medicamente a căror acţiune este influenţată de dezechilibrul potasemiei
Se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei şi efectuarea ECG în cazul administrării
losartan/hidroclorotiazidă concomitent cu medicamente a căror acţiune este influenţată de
dezechilibrul potasemiei (de exemplu glicozide digitalice şi antiaritmice) şi concomitent cu
următoarele medicamente (inclusiv unele antiaritmice) care induc torsada vârfurilor (tahicardie
ventriculară), hipokaliemia fiind un factor favorizant pentru apariţia torsadei vârfurilor
(tahicardie ventriculară):

               antiaritmice clasa Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)

                antiaritmice clasa III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)

               unele antipsihotice (de exemplu tioridazină, clorpromazină, levomepromazină,
trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă,
haloperidol, droperidol)

               alte medicamente (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v.,
halofantrină, mizolastină, pentamidină, terfenadină, vincamină i.v.)

Săruri de calciu

Diureticele tiazidice pot creşte concentraţia calciului seric datorită excreţiei scăzute a
acestuia. Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu, trebuie monitorizată calcemia, iar doza
de calciu trebuie ajustată corespunzător.

Interacţiuni cu testele de laborator

Datorită efectelor lor asupra metabolizării calciului, tiazidele pot modifica rezultatele
testelor pentru funcţia paratiroidiană (vezi pct. 4.4).

Carbamazepină

Risc de hiponatremie simptomatică. Este necesară monitorizarea clinică şi biologică.

Substanţe de contrast iodate

În cazul deshidratării induse de diuretice, există un risc crescut de insuficienţă renală acută, în
special la administrarea de doze mari de de substanţe iodate.

Înainte de administrarea acestora, pacienţii trebuie rehidrataţi.

Amfotericină B (parenteral), corticosteroizi, ACTH sau laxative
Hidroclorotiazida poate accentua dezechilibrul electrolitic, în special hipokaliemia.

4.6           Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu se recomandă utilizarea antagoniştilor receptorilor pentru angiotensină II (ARA II), în primul
trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARA II în timpul trimestrelor al doilea şi al treilea
de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la inhibitori de
ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o uşoară
creştere a riscului nu poate fi exclusă. Deşi nu există date epidemiologice controlate cu privire la
riscul administrării de antagoniştilor receptorilor pentru angiotensină II (ARA II), pot exista
riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazului în care continuarea
tratamentului cu ARA II este considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să devină
gravide acesta trebuie înlocuit cu tratamente antihipertensive alternative care au un profil de
siguranţă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina este diagnosticată tratamentul cu
ARA II trebuie întrerupt imediat şi, dacă este cazul, trebuie instituit un tratament alternativ.

Se cunoaşte că expunerea la tratamentul cu ARA II în timpul celui de-al doilea şi al treilea
trimestru de sarcină induce fetotoxicitate la om (funcţie renală scăzută, oligohidramnios,
întârzierea osificării craniene) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperkaliemie) (vezi pct. 5.3).

În cazul în care expunerea la ARA II a avut loc din trimestrul al doilea, se recomandă
verificarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.

Sugarii ai căror mame au utilizat ARA II trebuie observaţi cu atenţie în ceea ce priveşte apariţia
hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Experienţa privind utilizarea hidroclorotiazidei în timpul sarcinii, în special în primul trimestru,
este limitată. Studiile la animale sunt limitate.

Hidroclorotiazida traversează bariera feto-placentară. Pe baza mecanismul de acţiune al
hidroclorotiazidei, utilizarea sa în timpul celui de-al doilea şi al treilea trimestru de sarcină poate
compromite perfuzia feto-placentară şi poate cauza la făt şi la nou-născut, efecte cum sunt icter,
tulburări hidroelectrolitice şi trombocitopenie. In lipsa unui efect benefic în evoluţia afecţiunii,
hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratarea edemelor fiziologice de sarcină,
hipertensiunii arteriale din sarcină sau preeclampsiei datorită riscului apariţiei volumului
plasmatic scăzut şi hipoperfuziei placentare.

Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratarea hipertensiunii arteriale esenţiale la gravide
cu excepţia rarelor cazuri în care nu poate fi utilizat nici un alt tratament alternativ.

Alăptarea

Nu sunt disponibile informaţii privind utilizarea losartan/hidroclorotiazidă în timpul alăptării.

La om, hidroclorotiazida se excretă în lapte. De aceea nu se recomandă, utilizarea
losartan/hidroclorotiazidă în timpul alăptării. In timpul alăptării, în special în cazul alăptării unui
nou-născut sau unui sugar născut prematur sunt de preferat tratamente alternative cu un profil de
siguranţă bine stabilit.

4.7           Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje.

Cu toate acestea, în cazul conducerii vehiculelor sau al folosirii utilajelor, trebuie avut în vedere
faptul că, în timpul administrării tratamentului antihipertensiv, în special în perioadele de
iniţiere a tratamentului sau de creştere a dozei, pot apărea, ocazional, ameţeli sau somnolenţă.

4.8           Reacţii adverse

Reacţiile adverse de mai jos sunt clasificate în mod corespunzător, pe aparate, sisteme şi organe,
şi în funcţie de frecvenţă, conform următoarei convenţii:

Foarte frecvente: > 1/10
Frecvente:                     >1/100 şi <1/10

Mai puţin frecvente: >1/1000 până la <1/10
Rare:                            >1/10000 şi <1/1000

Foarte rare:                   < 1/10000

Cu frecvenţă necunoscută: (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)

In studiile clinice efectuate cu losartan sub formă de sare de potasiu şi hidroclorotiazidă nu s-au
observat reacţii adverse specific datorate acestei combinaţii. Reacţiile adverse s-au limitat la
acelea raportate anterior cu losartan sub formă de sare de potasiu şi/sau hidroclorotiazidei.

In studiile clinice controlate efectuate pentru hipertensiune arterială esenţială, ameţeala a fost
singura reacţie adversă raportată ca fiind asociată administrării medicamentului şi care a apărut
cu o incidenţă mai mare decât în cazul placebo la 1% sau mai mulţi dintre pacienţii trataţi cu
losartan şi hidroclorotiazidă.

Alături de aceste efecte, după punerea pe piaţă a medicamentului, au fost raportate reacţii
adverse suplimentare după cum urmează:

Tulburări hepatobiliare
Rare: hepatită

Investigaţii diagnostice

Rare: hiperkaliemie, creşterea valorii ALT

Reacţii adverse suplimentare, care au fost observate în cazul uneia dintre componentele
individuale şi care pot reprezenta reacţii adverse potenţiale cu combinaţia losartan sub formă de
sare de potasiu/hidroclorotiazidă, sunt următoarele:

Losartan

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente: anemie, purpură Henoch-Schonlein, echimoze, hemoliză.

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare:                reacţii anafilactice, angioedem, urticarie.

Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: anorexie, gută.

Tulburări psihice
Frecvente: insomnie.

Mai puţin frecvente: anxietate, boală anxioasă, atac de panică, confuzie, depresie, vise
neobişnuite, tulburări de somn, somnolenţă, afectarea memoriei.

Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee, ameţeli.

Mai puţin frecvente: nervozitate, parestezii, neuropatie periferică, tremor, migrenă, sincopă.
Tulburări oculare

Mai puţin frecvente: vedere înceţoşată, senzaţie de arsură/înţepătură oculară, conjunctivită,
scăderea acuităţii vizuale.

Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij, tinitus.

Tulburări cardiace

Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică, durere
retrosternală, angină pectorală, bloc atrio-ventricular de grad II, accident vascular cerebral,
infarct miocardic acut, palpitaţii, aritmii (fibrilaţii atrială, bradicardie sinusală, tahicardie,
tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară).

Tulburări vasculare

Mai puţin frecvente: vasculită.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Frecvente: tuse, infecţie la nivelul căilor respiratorii superioare ,, congestie nazală, sinuzită,
afectarea sinusurilor.

Mai puţin frecvente: disconfort faringian, faringită, laringită, dispnee, bronşită, epistaxis,
rinită, congestie respiratorie

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente: dureri abdominale, greaţă, diaree, dispepsie.

Mai puţin frecvente: constipaţie, durere dentară, xerostomie, meteorism, gastrită, vărsături.

Tulburări hepatobiliare

Frecvenţă necunoscută: tulburări ale funcţiei hepatice.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: alopecie, dermatită, xerodermie,, eritem, hiperemie cutanată tranzitorie,
fotosensibilitate, prurit, erupţii cutanate tranzitorii, urticarie, transpiraţii.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvente: crampe musculare, dorsalgii, dureri ale membrelor inferioare, mialgie
Mai puţin frecvente: dureri ale braţelor, tumefiere articulară, dureri ale genunchiului, dureri
musculo-scheletice, dureri ale umărului, rigiditate, artralgii, artrită, coxalgie, fibromialgie,
slăbiciune musculară.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: nicturie, polakiurie, infecţii ale tractului urinar.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

Mai puţin frecvente: scăderea libidoului, impotenţă.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: astenie, fatigabilitate, durere toracică.

Mai puţin frecvente: edem facial, febră.

Investigaţii diagnostice

Frecvente: hiperkaliemie, scăderi uşoare ale hematocritului şi hemoglobinei.

Mai puţin frecvente: creşteri uşoare ale valorilor serice ale ureei şi creatininei.

Foarte rare: creşteri ale valorilor enzimelor hepatice şi bilirubinemiei.

Hidroclorotiazidă

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente: agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică, leucopenie,
purpură, trombocitopenie.

Tulburări ale sistemului imunitar
Rare:                reacţie anafilactică.

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Mai puţin frecvente: anorexie, hiperglicemie, hiperuricemie, hipokaliemie, hiponatremie.

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente: insomnie.

Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee.

Tulburări oculare

Mai puţin frecvente: vedere înceţoşată tranzitorie, xantopsie.

Tulburări vasculare

Mai puţin frecvente: angeită necrozantă (vasculită, vasculită cutanată).

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Mai puţin frecvente: detresă respiratorie, incluzând pneumonită şi edem pulmonar.

Tulburări gastrointestinale

Mai puţin frecvente: sialoadenită, spasme, iritaţie gastrică, greaţă, vărsături, diaree,
constipaţie.

Tulburări hepatobiliare

Mai puţin frecvente: icter (colestază intrahepatică), pancreatită.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: fotosensibilitate, urticarie, necroliză epidermică toxică.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: crampe musculare.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: glicozurie, nefrită interstiţială, disfuncţie renală, insuficienţă renală.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: febră, ameţeli.

4.9            Supradozaj

Nu sunt disponibile informaţii specifice referitoare la tratamentul supradozajului cu
losartan/hidroclorotiazidă. Tratamentul este unul simptomatic şi de susţinere a funcţiilor
vitale. Terapia cu losartan/hidroclorotiazidă trebuie întreruptă iar pacientul trebuie
supravegheat cu atenţie. Măsurile sugerate includ inducerea vărsăturilor dacă ingestia este
recentă, precum şi corectarea deshidratării, dezechilibrului electrolitic, comei hepatice şi
hipotensiunii arteriale prin proceduri consacrate.

Losartan

Sunt disponibile date limitate privind supradozajul la om. Cele mai probabile manifestări ale
supradozajului sunt hipotensiunea arterială şi tahicardia; bradicardia poate să apară prin
stimulare parasimpatică (vagală). Dacă apare hipotensiune arterială simptomatică, trebuie
instituit un tratament de susţinere.

Nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu pot fi eliminaţi prin hemodializă.
Hidroclorotiazidă

Semnele şi simptomele cel mai frecvent observate sunt cele datorate depleţiei electrolitice
(hipokaliemie, hipocloremie, hiponatremie) şi deshidratării rezultate prin diureză. excesivă.
Dacă s-au administrat şi digitalice, hipokaliemia poate accentua aritmiile cardiace.

Nu a fost stabilit gradul în care hidroclorotiazida este eliminată prin hemodializă.

5.               PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1           Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antagonişti de angiotensină II şi diuretice, codul ATC: C09DA01
Losartan-Hidroclorotiazidă

Componentele losartan/hidroclorotiazidă s-au dovedit a avea un efect aditiv de reducere a
tensiunii arteriale, reducând tensiunea arterială într-o măsură mai mare decât fiecare component
utilizată în monoterapie. Acest efect este considerat a fi rezultatul acţiunii complementare ale
ambelor componente. In plus, ca rezultat al efectului său diuretic, hidroclorotiazida creşte
activitatea reninei plasmatice, creşte secreţia de aldosteron, scade potasemia şi creşte
concentraţiile de angiotensină II. Administrarea losartanului blochează toate acţiunile relevante

din punct de vedere fiziologic ale angiotensinei II iar prin inhibarea aldosteronului poate tinde
să atenueze pierderea de potasiu asociată utilizării diureticului.

S-a demonstrat că losartanul are un efect uricozuric uşor şi tranzitoriu. S-a observat că
hidroclorotiazida determină creşteri modeste ale acidului uric; asocierea de losartan şi
hidroclorotiazidă tinde să atenueze hiperuricemia indusă de diuretic.

Efectul antihipertensiv al losartan/hidroclorotiazidă se menţine pe o perioadă de 24 de ore. In
studiile clinice cu durată de cel puţin un an, efectul antihipertensiv s-a menţinut prin
administrarea unui tratament continuu. In pofida scăderii semnificative a valorilor tensiunii
arteriale, administrarea losartan/hidroclorotiazidă nu a avut un efect semnificativ din punct de
vedere clinic asupra frecvenţei cardiace. In studii clinice, după 12 săptămâni de tratament cu
losartan 50 mg/hidroclorotiazidă 12,5 mg, tensiunea arterială diastolică în poziţia şezândă s-a
redus cu o medie de până la 13,2 mmHg.

Losartan/hidroclorotiazidă este eficace în reducerea tensiunii arteriale la pacienţi de sex
masculin şi feminin, de rasă neagră şi din alte rase, tineri (< 65 ani) şi vârstnici (> 65 ani) şi este
eficace în toate stadiile de hipertensiune arterială.

Losartan

Losartanul este un antagonist oral al receptorilor de angiotensină II (tipul AT1), obţinut prin
sinteză. Angiotensina II, un vasoconstrictor puternic, reprezintă principalul hormon activ al
sistemului renină-angiotensină şi un important determinant al fiziopatologiei hipertensiunii
arteriale. Angiotensina II se leagă de receptorul AT1 prezent în multe ţesuturi (de exemplu în
musculature netedă vasculară, glanda suprarenală şi inimă) şi exercită câteva acţiuni biologice
importante, incluzând vasoconstricţia şi eliberarea de aldosteron. De asemenea, angiotensina II
stimulează proliferarea celulelor musculare netede.

Losartanul blochează în mod selectiv receptorul AT1. Losartanul şi metabolitul său activ
farmacologic, acidul carboxilic E-3174, blochează in vitro şi in vivo toate acţiunile angiotensinei
II relevante din punct de vedere fiziologic, indiferent de sursă sau de calea de sinteză.

Losartanul nu prezintă un efect agonist şi nici nu blochează alţi receptori hormonali sau canale
ionice importante pentru reglarea cardiovasculară. Mai mult decât atât, losartanul nu inhibă
ECA (kininaza II), enzima care degradează bradikinina. In consecinţă, nu se înregistrează
potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină.

In timpul administrării de losartan, suprimarea feedback-ului negativ al angiotensinei II asupra
secreţiei de renină duce la creşterea activităţii reninei plasmatice (ARP). Creşterea ARP duce la
creşterea concentraţiilor angiotensinei II în plasmă. Chiar în condiţiile acestor creşteri,
activitatea antihipertensivă şi scăderea concentraţiei plasmatice de aldosteron sunt menţinute,
indicând blocarea eficace a receptorului angiotensinei II. După întreruperea administrării de
losartan, valorile ARP şi angiotensinei II au scăzut în decurs de 3 zile până la valorile iniţiale.

Atât losartanul cât şi principalul său metabolit activ prezintă o afinitate mult mai mare pentru
receptorul AT1 decât pentru receptorul AT2. Metabolitul activ este de 10 până la 40 ori mai activ
decât losartanul în funcţie de greutate.

Într-un studiu proiectat specific pentru a evalua incidenţa tusei la pacienţii trataţi cu losartan
comparativ cu pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, incidenţa tusei raportată de pacienţii cărora
li s-a administrat losartan sau hidroclorotiazidă a fost similară şi a fost semnificativ mai mică
decât la pacienţii trataţi cu un inhibitor ECA. In plus, într-o analiză globală a 16 studii clinice de
tip dublu orb efectuate la 4131 pacienţi, incidenţa tusei raportată spontan de pacienţii trataţi cu
losartan a fost similară (3,1%) cu cea constatată la pacienţii cărora li s-a administrat placebo
(2,6%) sau hidroclorotiazidă (4,1%), în timp ce incidenţa tusei în cazul inhibitorilor ECA a fost
de 8,8%.

La pacienţii hipertensivi nediabetici cu proteinurie, administrarea losartanului sub formă de sare
de potasiu reduce semnificativ proteinuria, excreţia fracţionată de albumină şi IgG. Losartanul
menţine rata filtrării glomerulare şi reduce fracţia filtrată. . În general, losartanul provoacă o
scădere a valorilor serice ale acidului uric (de obicei < 0,4 mg/dl), care a fost persistentă în cazul
tratamentului cronic.

Losartanul nu are niciun efect asupra reflexelor autonome şi niciun efect susţinut asupra
concentraţiei plasmatice a norepinefrinei.

La pacienţii cu insuficienţă ventriculară stângă, dozele de 25 mg şi 50 mg losartan au determinat
efecte hemodinamice şi neurohormonale pozitive, caracterizate printr-o creşterea a indexului
cardiac şi scăderea rezistenţei în capilare pulmonare, rezistenţei vasculare sistemice, tensiunii
arteriale sistemice medii şi frecvenţei cardiace, precum şi o scădere a concentraţiilor circulante
de aldosteron şi, respectiv de norepinefrină. La aceşti pacienţi cu insuficienţă cardiacă, apariţia
hipotensiunii arteriale a fost dependentă de doză.

Studii clinice la pacienţi cu hipertensiune arterială

În studii clinice controlate, administrarea losartanului o dată pe zi la pacienţi cu hipertensiune
arterială esenţială uşoară până la moderată a determinat scăderi semnificative statistic ale
tensiunii arteriale sistolice şi diastolice. Măsurarea tensiunii arteriale la 24 ore după
administrarea dozei, comparativ cu 5-6 ore după administrarea dozei, a demonstrat scăderea
tensiunii arteriale pe o perioadă de 24 ore; ritmul natural diurn a fost păstrat. Scăderea tensiunii
arteriale la sfârşitul perioadei dinaintea următoarei doze a fost 70-80% din efectul observat la 5-
6 ore după administrarea dozei.

Întreruperea tratamentului cu losartan la pacienţii hipertensivi nu a determinat o creştere brutală
a tensiunii arteriale (efect rebound). În pofida scăderii semnificative a tensiunii arteriale,
administrarea de losartan nu a avut efect semnificativ clinic asupra frecvenţei cardiace.

Eficacitatea losartanului este similară la bărbaţi şi femei, precum şi la pacienţii hipertensivi mai
tineri (cu vârsta sub 65 ani) şi la cei vârstnici.

Studiul LIFE

Studiul LIFE (Losartan Intervention For Endpoint Reduction in Hypertension) a fost un studiu
clinic randomizat, triplu-orb, controlat cu un comparator activ, efectuat la 9193 pacienţi
hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 55 şi 80 ani, cu hipertrofie ventriculară stângă documentată
prin ECG. Pacienţii au fost randomizaţi pentru a li se administra o dată pe zi losartan 50 mg sau
atenolol 50 mg. În cazul în care tensiunea arterială ţintă (< 140/90 mm Hg) nu a fost atinsă,
iniţial s-a adăugat la tratament hidroclorotiazidă (12,5 mg) şi, dacă a fost necesar, s-a crescut
ulterior doza de losartan sau atenolol la 100 mg o dată pe zi. Dacă a fost necesar, pentru a atinge
tensiunea arterială ţintă au fost adăugate alte antihipertensive, cu excepţia inhibitorilor ECA,
antagoniştilor angiotensinei II sau betablocantelor.

Durata medie a perioadei de urmărire a fost de 4,8 ani.

Criteriul principal final de evaluare a fost compus din morbiditatea şi mortalitatea
cardiovasculară, măsurat printr-o reducere a incidenţei combinate a decesului de cauză
cardiovasculară, accidentului vascular cerebral şi infarctului miocardic. Tensiunea arterială a
fost scăzută în mod semnificativ, la valori similare în cele două grupuri. Pentru pacienţii la care
criteriul principal final de evaluare compus a fost atins, tratamentul cu losartan a determinat
reducerea riscului cu 13% (p = 0,021, interval de încredere 95% 0,77-0,98) comparativ cu
atenololul. Aceasta a fost atribuită în principal unei reduceri a incidenţei accidentului vascular
cerebral. Tratametul cu losartan a redus riscul de accident vascular cerebral cu 25% comparativ

cu atenololul (p = 0,001, interval de încredere 95% 0,63-0,89). Ratele pentru decesul de cauză
cardiovasculară şi pentru infarctul miocardic nu au prezentat diferenţe semnificative între
grupurile de tratament.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic. Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor
tiazidice nu este pe deplin cunoscut. Tiazidele influenţează mecanismul
t tubular renal de reabsorbţie a electroliţilor, crescând în mod direct excreţia sodiului şi clorului
în cantităţi aproximativ echivalente. Acţiunea diuretică a hidroclorotiazidei reduce volumul
plasmatic, creşte activitatea reninei plasmatice şi creşte secreţia de aldosteron, având drept
consecinţă creşteri ale potasiului urinar şi pierderi de bicarbonat şi scăderi ale potasiului seric.
Legătura renină-aldosteron este mediată de către angiotensina II şi, prin urmare, administrarea
în asociere a unui antagonist al receptorului de angiotensină II tinde să anuleze pierderile de
potasiu asociate utilizării diureticelor tiazidice.

După administrarea orală, efectul diuretic se instalează în 2 ore, atinge un maxim în aproximativ
4 ore şi durează aproximativ 6 până la 12 ore; efectul antihipertensiv persistă până la 24 de ore.

5.2                Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Losartan

După administrarea orală, losartanul este bine absorbit şi este metabolizat la primul pasaj,
formând un metabolit activ, acidul carboxilic, şi alţi metaboliţi inactivi. Biodisponibilitatea
sistemică a comprimatelor de losartan este de aproximativ 33%. Media concentraţiilor
plasmatice maxime ale losartanului şi ale metabolitului său activ este atinsă la 1 oră, respectiv la
3-4 ore. Atunci când medicamentul a fost administrat cu o masă standard nu s-a observat un
efect clinic semnificativ asupra profilului concentraţiei plasmatice al losartanului.

Distribuţie

Losartan

Atât losartanul cât şi metabolitul său activ sunt legaţi > 99% de proteinele plasmatice, în special
de albumine. Volumul de distribuţie al losartanului este de 34 litri. Studii efectuate la şobolan au
arătat faptul că losartanul traversează foarte puţin, chiar deloc, bariera hematoencefalică..

Hidroclorotiazida

Hidroclorotiazida traversează bariera fetoplacentară dar nu şi pe cea hematoencefalică şi se
excretă în lapte.

Metabolizare

Losartan

Aproximativ 14% dintr-o doză de losartan administrată intravenos sau oral este transformată în
metabolitul său activ. După administrarea orală sau intravenoasă de losartan sub formă se sare
de potasiu marcat radioactiv cu 14C, radioactivitatea plasmatică circulantă este atribuită în
principal losartanului şi metabolitului său activ. La aproximativ 1% dintre subiecţii studiaţi s-a
observat o conversie minimă a losartanului în metabolitul său activ.

Pe lângă metabolitul activ se formează şi metaboliţi inactivi, incluzând 2 metaboliţi principali,
formaţi prin hidroxilarea lanţului lateral butilic şi un metabolit secundar, un glucuronoconjugat
de N-2 tetrazol.

Eliminare

Losartan

Clearance-ul plasmatic al losartanului şi al metabolitului său activ este de aproximativ 600
ml/min, respectiv de 50 ml/min. Clearance-ul renal al losartanului şi al metabolitului său activ
este de aproximativ 74 ml/min, respectiv de 26 ml/min. Când losartanul este administrat pe cale
orală, aproximativ 4% din doză se excretă nemodificată prin urină şi aproximativ 6% din doză
se excretă prin urină sub formă de metabolit activ. Farmacocinetica losartanului şi a
metabolitului său activ este liniară la doze orale de losartan potasic de până la 200 mg.

După administrarea orală, concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului său activ
scad poliexponenţial cu un timp de înjumătăţire plasmatică terminal de aproximativ 2 ore,
respectiv de 6-9 ore. In timpul administrării unei doze de 100 mg o dată pe zi, nici losartanul şi
nici metabolitul său activ nu se acumulează semnificativ în plasmă.

La eliminarea losartanului şi a metaboliţilor săi contribuie atât excreţia biliară cât şi cea urinară.
La om, după administrarea unei doze orale de losartan marcat radioactiv 14C, aproximativ 35%
din radioactivitate se regăseşte în urină şi 58% în materiile fecale.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotizida nu est metabolizată dar este eliminată rapid pe cale renală. Atunci când
concentraţiile plasmatice au fost urmărite timp de cel puţin 24 de ore, s-a observat că timpul de
înjumătăţire plasmatică variază între 5,6 şi 14,8 ore. Cel puţin 61% din doza orală este eliminată
nemodificată în decurs de 24 ore.

Caracteristici la pacienţi

Losartan-Hidroclorotiazidă

La pacienţii hipertensivi vârstnici, concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului
său activ şi absorbţia hidroclorotiazidei, nu prezintă deosebiri semnificative faţă decele ale
pacienţilor hipertensivi tineri.

Losartan

După administrarea orală la pacienţi cu ciroză hepatică alcoolică uşoară până la moderată,
concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului său activ au fost de 5 ori, respectiv
de 1,7 ori mai mari decât cele observate la bărbaţii voluntari tineri.

Nici losartanul nici metabolitul său activ nu pot fi eliminaţi prin hemodializă.

5.3           Date preclinice de siguranţă

Datele pre-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale
de farmacologie generală, genotoxicitate şi potenţial carcinogen. Toxicitatea potenţială a
losartan/hidroclorotiazidă după administrarea orală a fost evaluat printr-o serie de studii de
toxicitate cronică cu durata de până la şase luni,efectuate la şobolan şi câine, iar modificările
observate în aceste studii efectuate cu această asociere au fost determinate în principal de
componenta losartan. Administrarea combinaţiei losartan/hidroclorotiazidă a indus o scădere a
parametrilor seriei eritrocitare (eritrocite, hemoglobină, hematocrit), o creştere avalorii N-ureei
serice, o scădere a greutăţii inimii (fără corelaţie histologică) şi modificări gastro-intestinale
(leziuni ale membranei mucoase, ulceraţii, eroziuni, hemoragii). Nu au existat dovezi de
teratogenitate la şobolani sau iepuri trataţi cu combinaţia losartan/hidroclorotiazidă. Atunci când
femelele au fost tratate înainte de gestaţie şi pe întreaga durată a acesteia, a fost observată
toxicitate fetală la şobolani, evidenţiată printr-o creştere uşoară a incidenţei coastelor
supranumerare la generaţia F1. După cum s-a observat în studii efectuate cu losartan în
monoterapie, reacţiile adverse fetale şi neonatale, incluzând toxicitate renală şi deces fetal, au

apărut atunci când femelele gestante de şobolan au fost tratate cu combinaţia
losartan/hidroclorotiazidă în faza tardivă a gestaţiei şi/sau în timpul alăptării.

6.               PARTICULARITĂŢI FARMACEUTICE

6.1           Lista excipienţilor

Nucleu

Celuloză microcristalină

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb pregelatinizat

Stearat de magneziu

Hidroxipropilceluloză

Strat de filmare
Hipromeloză
Macrogol 400
Dioxid de titan (E 171)

(OPADRY Y-1-7000 Alb)

6.2           Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3           Perioada de valabilitate

2 ani.

6.4           Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

6.5           Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu blistere din PVC/Al a câte 14, 28, 30, 56 comprimate.

Este posibil ca nu toate dimensiunile de ambalaje să fie comercializate.

6.6           Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

7.               DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE COMERCIALIZARE

Tecnimede – Sociedade Tecnico-Medicinal S.A.

Rua da Tapada Grande n° 2, Abrunheira

2710-089 Sintra

Portugalia

8.               NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

3130/2010/01-02-03-04

9.               DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare – Decembrie 2010

10.           DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2010

Tratamente Naturiste

1 2 3 4

Diete pentru Adulti si Copii

1 2 3 4
Lupta-cu-Cancerul Celulita
>

Sa radem un pic !

[/expand]

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
Abia ca mi-a folositMi-a folosit putinMi-a folosit indeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.