PIASCLEDINE PROSPECT 300, capsule
Este utilizat ca adjuvant:
-în reumatologie: tratament adjuvant al durerilor artrozice.
-în stomatologie: tratament adjuvant al parodontopatiilor
Extract insaponificabil din ulei de soia/Extract insaponificabil din ulei de avocado
În acest prospect găsiţi:
- Ce este Piascledine 300 şi pentru ce se utilizează
- înainte să utilizaţi Piascledine 300
- Cum să utilizaţi Piascledine 300
- Reacţii adverse posibile
- Cum se păstrează Piascledine 300
- Informaţii suplimentare
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante
pentru dumneavoastră.
Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să
utilizaţi Piascledine 300 cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
– Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
– întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
– Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se
îmbunătăţesc după 5 zile.
– Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
-
CE ESTE PIASCLEDINE 300 ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Medicamentul are acţiune trofică.
Este utilizat ca adjuvant:
-în reumatologie: tratament adjuvant al durerilor artrozice.
-în stomatologie: tratament adjuvant al parodontopatiilor
2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI PIASCLEDINE 300
Nu utilizaţi Piascledine 300
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la avocado, soia, arahide sau la oricare dintre celelalte
componente ale Piascledine 300.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Piascledine 300
Nu depăşiţi doza recomandată.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent
orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Utilizarea Piascledine 300 cu alimente şi băuturi
Capsula se înghite cu multă apă.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.
Studiile la animale de laborator nu au permis obţinerea unor informaţii sigure cu privire la
posibilele efecte teratogene. În prezent, nu există date clinice suficiente pentru evaluarea unui
eventual efect malformativ sau fetotoxic după administrarea Piascledine 300 la gravide. Ca
urmare, nu se recomandă administrarea medicamentului în timpul sarcinii.
În lipsa datelor privind excreţia substanţelor active în laptele matern, nu se recomandă
administrarea medicamentului în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Piascledine 300 nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. CUM SĂ UTILIZAŢI PIASCLEDINE 300
Se administrează oral o capsulă Piascledine 300 pe zi, în timpul mesei. Capsula se înghite cu un
pahar mare de apă.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Piascledine 300
Adresaţi-vă imediat medicului.
Dacă uitaţi să utilizaţi Piascledine 300
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Piascledine 300 poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.
Rar pot apare regurgitări cu miros lipidic, care pot fi evitate prin administrarea capsulei în timpul
mesei.
Rar pot apare reacţii de hipersensibilitate.
Foarte rar, concentraţia plasmatică a enzimelor hepatice (transaminaze, fosfatază alcalină şi
gama-glutamil transpeptidaza) poate creşte.
Mai pot apare diaree, dureri de stomac.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ PIASCLEDINE 300
Nu utilizaţi Piascledine 300 după data de expirare înscrisă pe ambalaj dupa EXP.. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi
farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor
ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Piascledine 300
– Substanţele active sunt extract insaponificabil din ulei de soia 200 mg şi extract
insaponificabil din ulei de avocado 100 mg.
– Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei: dioxid de siliciu coloidal anhidru,
butilhidroxitoluen, polisorbat 80, gelatină; capsula: corp- dioxid de titan (E171), gelatină;
cap: dioxid de titan (E171), oxid galben de fer (E172), eritrozină (E127), gelatină
Cum arată Piascledine 300 şi conţinutul ambalajului
Piascledine 300 se prezintă sub formă de capsule cu corp portocaliu, cap cenuşiu opac, conţinând
o pastă de culoare brună, inscripţionate cu ,,P 300”.
Cutie cu un blister din PVC/Al a 15 capsule
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Laboratoires Expanscience,
10, avenue de l’Arche, 92400 Courbevoie, Franţa
Producător
Laboratoires Expanscience,
Rue des Quatre Filles, 28230 Epernon, Franţa
Acest prospect a fost aprobat în Octombrie 2007