Vitamine şi minerale cu efect protector împotriva cancerului

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Cele mai bune vitamine si minerale

Sunt o serie de minerale si vitamine pentru protejarea si prevenirea cancerului. Intotdeauna consultati un oncolog.

Vitamina A şi beta-carotenul: în urma cercetărilor s-a demonstrat că vitamina A şi beta-carotenul are o acţiune protectoare faţă de cancerul pulmonar. Vitamina aceasta se găseşte în ficat, ulei de peşte, lapte, unt

Cele mai multe sunt în : ficat, uleiurile de peşte, gălbenuşul oului, untul, laptele şi smântâna, sardele. Carotenii se găsesc din abundenţă în vegetalele verzi cu foi, în unele vegetale galbene şi verde închis în anumite fructe: spanac, caise, morcov, pătrunjel, afine. Acestea însă sunt mai greu de digerat şi sunt sensibile la oxidare şi lumină, dar nu se distrug la temperatură. Totuşi este indicat în privinţa plantelor să se folosească proaspete sau cel mai bine sub formă de suc, pentru că acestea conţin şi o serie de enzime care ar ajuta la digestie, dacă nu ar fi distruse. Enzimele se distrug în totalitate la peste 50 grade aşa că se vor digera foarte greu fără enzime. Necesarul omului este de 7500mcg. Se poate obţine consumând o jumătate de morcov crud sau 200 g de brânză.

  Doze sintetice mai mari pot provoca dureri de cap, greaţă, dureri la încheieturi, căderea părului, pierderea poftei de mâncare, uscarea pielii.

Betacarotenul. Aparţine familiei carotenoidelor, numărând peste 600 de pigmenţi galben-portocalii ce dau culoare fructelor şi legumelor. Betacarotenul este precursorul vitaminei A . Rolul său în prevenirea unor boli este evident. Este un antioxidant puternic, ce întăreşte sistemul imunitar. Mai ales dacă este asociat cu vitaminele C şi E acest pigment poate juca un rol major în prevenirea îmbătrânirii, infarctului şi cancerului. În primul caz, evită apariţia cataractei şi a unor boli de piele, cum ar fi psoriazisul. Este antioxidant, adică capabil să protejeze celulele pielii împotriva radicalilor liberi, extrem de nocivi sănătăţii în general.

Se găsesc în toate felurile de legume şi fructe: brocoli, caise uscate şi proaspete, cartofi noi, fenicul, lămâi, mango, morcovi, pepene, piersici, portocale, roşii, spanac, varză. Frunzele verzi de spanac conţin mai mult ca portocalele, dar culoarea lor este atenuată de clorofilă.

Vitamina C – Acid ascorbic: este solubil în apă. Se distruge prin oxidare şi la gătire din cauza temperaturii, de asemenea fiind solubilă în apă se pierde mult la spălat. Ajută la înnoirea celulelor şi favorizează cicatrizarea. Lipsa ei se ridează pielea şi îmbătrâneşte prematur. Protejează peretele arterial şi previne formarea de ateroame. Este necesar 60 mg pe zi, care le puteţi obţine consumând 1 portocală sau o jumătate de ardei verde gras.

Surse naturale: cătină, roşii, conopidă, ardei, citricele sunt cele mai bogate (lămâi, portocale, grapefruit, mandarine), kiwi, fructe de culoare roşie, legume, piersicile, ananasul, căpşunile, varza, etc.

 Este una dintre cele mai des întâlnite vitamine. Este cunoscută pentru efectul anti-oboseală, stimulează sistemul imunitar şi are proprietăţi antioxidante, intervenind în lupta organismului împotriva radicalilor liberi şi deci a îmbătrânirii celulelor. Aportul insuficient se manifestă prin oboseală, epuizare fizică şi intelectuală, apatie şi stări depresive. Cantităţi mai mari sintetice pot provoca diareea, greaţă şi pot agrava litiaza renală. Se mai afirmă că doze mari pot determina în cazul terapiei anticancer multe probleme greu de remediat. Această vitamină menţine scăzut nivelul colesterolului din sânge şi contribuie la prevenirea unui număr de infecţii virale şi bacteriene stimulând sistemul imunitar. Nivelul vitaminei C în sânge este asociat nivelului coeficientului de inteligenţă verbal şi nonverbal la copii. Acei copii care consumă mai puţină vitamina C în sânge acumulează mai mult plumb.

Vitamina E – Tocoferol: este o vitamină solubilă în grăsimi. Se distruge la temperatură, adică în procesul de pregătire al hranei. Importantă pentru piele şi sistemul nervos este totodată un antioxidant eficient. Necesarul: 10 mg, dar nici 750 mg nu sunt dăunătoare. Necesarul poate fi asigurat de un pumn de seminţe de floarea soarelui sau de o porţie mare de spanac gătit. Vitamina E subţiază sângele, aşa că dacă luaţi medicamente anticoagulante nu se indică. Mai mult de 1000 mg (1g) poate provoca greaţă, vomă şi diaree. Este prin excelenţă o vitamină „antiâmbătrânire”. Stimulează producerea de anticorpi şi activitatea celulelor imunitare, în special la persoanele în vârstă. Îşi datorează această reputaţie proprietăţilor sale antioxidante, previne îmbătrânirea tenului şi îl apără de acţiunea soarelui. Antioxidant, protejează vasele de sânge împotriva radicalilor liberi de pe pereţii arterelor.

 

Surse de vitamina E: se găseşte în cantitate mare în uleiurile extrase din boabele germinate de cereale, uleiuri de soia, nuci, verdeţuri, ficat, ouă, unt.

Seleniul- specialiştii ştiu că seleniul în doze mari este eficient împotriva cancerului, dar abuzul de săruri de seleniu are şi efecte toxice asupra organismului. Antioxidant, previne formarea cheagurilor ce pot astupa vasele de sânge. Brocoli conţine oxidanţi şi alte substanţe ce pot preveni apariţia cancerului. Conţine metilselenocisteină o moleculă din care corpul extrage un agent anticanceros- metilselenolul. Seleniul îmbunătăţeşte funcţia imună în special la persoanele în vârstă.

Există de asemenea multe alte minerale care ajută la prevenirea şi chiar la tratarea cancerului, dar este mai greu de demonstrat acest lucru. Este cazul calciului, magneziu, zinc, fier, cupru, molibden care fiecare din ele are rol de protecţie al organismului şi de luptă cu celulele canceroase. Se cunoaşte faptul că lipsa unei cantităţi dintr-un mineral oricare ar fi el face o serie de modificări ne dorite în organism care duce la diminuarea imunităţii organismului. Toate acestea se pot administra o dată cu alimentaţia dacă aceasta este compusă din alimente naturale, fără de adausuri de materii şi substanţe chimice ne dorite (conservanţi, aditivi, emulgatori, afânători, coloranţi, etc).

Un lucru foarte important este faptul că foarte multe produse, în special carnea care provine de la crescătoriile de animale este cu foarte multe substanţe chimice, care nu ajută la vindecare ci mai mult ajută la îmbolnăvire. Animalele care sunt crescute cu chimicale concentrate, plantele crescute cu îngrăşăminte, apa îmbunătăţită cu substanţe chimice, toate acestea ar trebui evitate de cel care este bolnav. Este greu dar nu imposibil.

 

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.