Crizele cardiace pot fi împiedicate

Sharing

Un colectiv condus de medicul clujean Dumitru Zdrenghea, şeful secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, va lansa un volum dedicat problemelor medicale cardiovasculare, intitulat “Manualul inimii”.

“Manualul inimii” conţine informaţii concrete, fundamentate ştiinţific şi prezentate într-o formă accesibilă publicului larg, despre sănătatea inimii, o mare parte din capitole fiind dedicate prevenţiei bolilor cardiovasculare. Lansarea oficială a cărţii va fi marcată la Cluj-Napoca, pe 28 septembrie (în ajunul Zilei Mondiale a Inimii, sărbătorită anual la 29 septembrie -nr)”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de organizatori.

Potrivit comunicatului, statisticile situează România pe locul 3 în Europa la capitolul deceselor cauzate de boli cardiovasculare, după Bulgaria şi Ucraina.

“Peste 60% din decesele înregistrate anual, la noi în ţară, sunt cauzate de bolile cardiovasculare. Principalele cauze responsabile pentru apariţia a mai bine de 80% din aceste afecţiuni sunt alimentaţia nesănătoasă, fumatul şi sedentarismul. În acest context, orice acţiune dedicată prevenţiei şi promovării unui stil de viaţă activ este mai mult decât binevenită. Echipa condusă de prof. dr. Dumitru Zdrenghea îşi propune să responsabilizeze publicul cititor cu privire la propria sănătate şi la importanţa protejării inimii de cele mai nocive obiceiuri contemporane (alcoolul, fumatul, mâncarea nesănătoasă, stilul de viaţă sedentar)”, se menţionează în comunicat.

Afectiuni cardiace
Afectiuni cardiace

“Manualul inimii” abordează aspecte medicale precum ateroscleroza, dislipidemiile, colesterolul şi trigliceridele, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, fumatul, obezitatea şi obezitatea morbidă, măsurarea tensiunii arteriale şi recuperarea cardiovasculară.

Cu ocazia lansării cărţii, organizatorii adresează şi o invitaţie la mişcare în aer liber, prin inaugurarea câtorva circuite cardio – trasee care trebuie parcurse într-un anumit interval de timp de către pacienţii cardiaci. De asemenea, în centrul oraşului, va fi prezentat un program personalizat de exerciţii fizice utile în menţinerea sănătăţii inimii, iar participanţii la eveniment vor putea să facă o serie de teste gratuite: măsurarea pulsului, a tensiunii arteriale şi a indicelui de masă corporală.

“Manualul inimii” va fi lansat în colaborare cu compania românească Houston NPA, companie românească specializată în comunicare medicală şi socială.

 Crizele cardiace pot fi împiedicate printr-o atitudine pozitivă

Un temperament optimist exercită un efect protector împotriva infarctului, lucru verificat îndeosebi în cazul persoanelor cu risc crescut, scrie passionsante.be. S-a demonstrat în nenumărate rânduri că atitudinile negative – stresul, depresia, anxietatea – acționează în mod nefavorabil asupra sănătății cardiovasculare. Câteva studii au abordat asocierea dintre atitudinea optimistă și riscul cardiac, cercetările punând în evidență o legătură extrem de benefică.

Desfășurate de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, ele au cuprins circa 1.500 de frați și surori, urmăriți pe o perioadă lungă de timp. Au fost luați în considerație o serie de parametri, printre care vârsta, fumatul, hipertensiunea arterială, colesterolul, precum și starea de bine, optimismul, anxietatea, energia, mulțumirea de felul de trai, îngrijorările privitoare la sănătate, etc.

Rezultatele au arătat că spiritul pozitiv—viața văzută în părțile ei bune—se asociază cu o scădere cu 30% a accidentelor coronariene, reducerea fiind chiar mai mare, de 50%, la persoanele cu risc crescut. Este evident, cel puțin în cazul grupului de persoane studiat, că există o legătură. Concluzia este că o viziune prea pesimistă asupra vieții trebuie îndreptată, prin propriile forțe sau cu ajutorul terapeuților.

Bolnavii de insuficienţă cardiacă trebuie să meargă zilnic cât de mult, iar numărarea paşilor este un important indicator, scrie passionsante.be.

O echipă de cercetători japonezi a studiat un grup de circa 200 de persoane suferind de insuficienţă cardiacă, cu vârsta medie de 65 de ani, cărora le-a fost evaluată capacitatea de efort – consum de oxigen, ventilare, producere de gaz carbonic – în timpul unui test pe bicicletă. Gradul de activitate fizică a fost calculat cu ajutorul unui podometru, care înregistrează numărul paşilor făcuţi zilnic. Studiul a durat patru ani.

Parametrii respiratorii constituie importante elemente ale evaluării stării de sănătate a acestui tip de pacienţi şi “s-a demonstrat că o activitate fizică zilnică constând în circa 5.000 de paşi a fost un factor puternic în realizarea unei stări de sănătate bune”, arată doctorul Robert Haiat (Journal international de medecine), pronosticul fiind “net diferit” în funcţie de numărul de paşi făcuţi zilnic (sub sau peste pragul de 5.000 de paşi).

Astfel, pacienţii şi medicii care îi tratează s-ar putea sprijini pe măsurătorile efectuate cu un podometru pentru pentru a se asigura că pragul este atins, ţinând seama, bineînţeles, şi de limitele personale, încheie passionsante.be.

Sharing

Prospecte.Net recomanda consultarea medicului inainte de orice tratament. Luati medicamente si suplimente numai la indicația medicului.
Toate medicamentele, si chiar suplimentele alimentare care combinate sau in cantitati necontrolate sa dea efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient, el trebuie coroborat cu date reale. Unele medicamente pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. Prospecte.Net nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor. Prospecte.Net este un site de consultare si nicidecum unul de tratament.

Acum esti aici: Home » Crizele cardiace pot fi împiedicate