Insuficienţa cardiacă cu edeme – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

INSUFICIENŢA CARDIACĂ CU EDEME.

            Incapacitatea unor organe, aparate sau sisteme de a-şi îndeplini în mod normal funcţie, ceea ce duce la apariţia diferitelor tulburări sau boli. Insuficienţa cardiacă (Cardio-circulatorie) stare patologică în care inima nu mai poate face faţă necesităţilor de sânge ale organismului, nici când acesta este în repaus. Este urmarea slăbirii miocardului, datorită unor procese degenerative sau inflamatorii (miocardite), existenţei unor leziuni ale valvulelor care închid orificiile atrio-ventriculare sau arteriale (insuficienţe sau stenoze) sau rezistenţei crescute a sângelui din artere (hipertensiune arterială) sau la pătrunderea acestuia în ţesuturi (Scleroză pulmonară, scleroză renală). Se însoţeşte de dilatarea cavităţii cardiace. La început poate fi insuficienţă numai pe partea stângă (insuficienţa stângă) caracterizată prin dispnee, astmă cardiac, sau edem pulmonar, sau cea dreaptă caracterizată prin edem, cianoză şi congestie hepatică.

Combinarea ambelor componente, aşa cum se întâmplă la sfârşitul bolii, constituie insuficienţa globală.

            Edeme= acumulare de lichid seros în spaţiile intracelulare ale organelor şi ţesuturilor: apare mai ales în regiunea inferioară a gambelor (edem gambier sau mamelonar).

Simptome- greutatea în respiraţie sau chiar dispneea, tuse seacă, cianoză, dureri cardiace, dureri hepatice, edeme, etc.

Tratament:

Se pot folosi următoarele plante medicinale: castan, ceapă, coada calului, dovleac, fasole, ghimpe, măr, mesteacăn, nufăr alb, osul iepurelui, păducel, pătrunjel, roiniţă, rostopască, roşii, rozmarin, ruşcuţa de primăvară, talpa gâştei, traista ciobanului, troscot, unguraş, usturoi, vâsc.

Modul de folosire al plantelor medicinale:

Castan (Aesculus hippocastanus) cel mai eficient este tinctura. Se pune pentru aceasta 50 g de coajă de seminţe mărunţite la 250 ml alcool de 70 grade. Se ţine timp de 15 zile la temperatura camerei bine închis şi se agită des. Se strecoară după 15 zile. Se va lua câte 5 picături diluate la 100 ml apă de 3 ori pe zi.

Ceapă (Alium cepa) 100 g se curăţă şi se fierbe timp de 5 minute la foc moale. Se lasă să se răcească acoperit apoi se trece printr-un strecurător şi la lichidul obţinut se adaugă miere polifloră în cantitate egală cu cantitatea de suc obţinut. Se va lua câte o lingură din preparat seara la culcare, călduţ.



Când se termină se face altul. Este contraindicat la diabetici, ulcer stomacal sau cu gastrite hiperacide.

Coada calului (Equisetum arvense) 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă. Se fierbe timp de 10 minute, după care se strecoară. Se va consuma în cursul unei zile.

Dovleac (Curcubita pepo) se va lua ulei de dovleac câte o linguriţă dimineaţa pe stomacul gol. În lipsă se poate folosi uleiul de soia, germeni de porumb sau de măsline presat la rece.

-Se face un ceai din seminţe de dovleac. 2 linguriţe de seminţe se mărunţesc apoi se vor pune în 250 ml apă. Se fierb timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se consumă un ceai din acesta pe zi.

-Se va pune la fiert 500 g miez de dovleac fără seminţe şi curăţit de coajă, care se taie mărunt şi se pune cu apă cât să-l acopere. Se fierbe apoi până se moaie dovleacul. Se pune apoi într-un vas şi se pasează. Se va adăuga apoi apa în care a fiert şi se amestecă din nou. Se împarte în două porţii. Una se consumă seara iar cealaltă se consumă dimineaţa. Se face acest lucru mai multe zile la rând. -Suc de dovleac obţinut cu storcătorul de fructe câte 100 ml la fiecare din cele 3 mese principale.

Fasole (Phasoleum vulgaris) se vor mărunţi 3 linguriţe de teci de fasole. Se fierb apoi timp de 10 minute, după care se strecoară. Se consumă 1-2 căni pe zi.

Ghimpe (Xanthium spinosum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, în cure de lungă durată.

Măr (Mallus pumilla) se consumă fructele zilnic datorită faptului că au foarte multe vitamine şi ajută la curăţirea arterelor de depunerile care pot fi prezente.

Mesteacăn (Betula verrucosa) 2 linguriţe de frunze mărunţite se vor pune la 250 ml apă. Se fierb timp de 5 minute, după care se strecoară. Înainte de a se bea se va pune o linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar. Se pot consuma 3 căni pe zi, înainte de mesele principale cu 30 minute.

Nufăr alb (Nymphaea alba) se foloseşte rădăcina 2 linguriţe de rizom mărunţit se va pune la 250 ml apă şi se fierbe apoi timp de 10 minute. Se strecoară şi se consumă în cursul unei zile.

Osul iepurelui (Ononis spinosa) conţine alfa-onocerina, acid citric, taninuri, fitosteroli, ulei gras, etc. Produce diureză şi are un efect antibiotic destul de puternic. Se va face un ceai din rădăcină. 2 linguri de rădăcină mărunţită se vor pune la 500 ml apă clocotită. Se vor acoperi pentru 15 minute după care se strecoară. Se poate consuma în cursul unei zile până la 3 căni pe zi. .





Păducel (Crataegus monogyra) se iau 240 mg de pulbere sub formă de capsule de 3 ori pe zi. Efectele apar după aproximativ 2 luni. Planta îmbunătăţeşte abilitatea cordului de a pompa sângele, optimizează circulaţia sangvină. Se poate administra perioade foarte lungi.

2 linguriţe de frunze şi flori mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni din acestea pe zi, perioade lungi de timp. Dacă se folosesc fructele atunci cantitatea va trebui dublată.

Pătrunjel (Petroselinum crispus) se va pune 30-40 g de pătrunjel mărunţit la 250 ml apă. Se fierbe până ce apa va scădea la jumătate. Se va strecura după care se va consuma în cursul zilei 2-3 ceaiuri.

Roiniţă (Melissa officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni, pe zi,  pentru calmarea nervoasă.

Roşii (Lycopersicon esculentum) se vor consuma sub formă de suc proaspăt preparat. Se consumă câte un pahar zilnic mai multe zile la rând. Rostopasca este una dintre cele mai puternice dilatatoare. Unguraşul reglează activitatea inimii, etc. Se vor folosi în funcţie de dorinţă şi de posibilităţi. Se va alege unul sau mai multe din tratamentele cu plante.

Rostopasca (Chelidonium majs) este una dintre cele mai puternice dilatatoare. 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni, pe zi,  pentru calmarea nervoasă.



Rozmarin (Rozmarinus officinalis) se vor pune la 250 ml apă clocotită 1-2 linguriţe de plantă mărunţită. Se acopere pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. În cazul în care apar ameţeli după consumul acestui ceai se va reduce doza de ceai.

Ruşcuţa de primăvară (Adonis vernalis)  1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 g de apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi.

Strugurii ursului ((Arctostaphylos uwa-ursi) 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.

Talpa gâştei (Leonorus cardiaca) se vor pune la 250 ml apă clocotită 1-2 linguriţe de plantă mărunţită. Se acopere pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris) 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.

Troscot (Polygonum aviculare) 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi. Se mai poate folosi; merişor, Unguraşul (Marrubium vulgare) reglează activitatea inimii, etc. Se vor folosi în funcţie de dorinţă şi de posibilităţi. 2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi.

Usturoi (Allium sativum) se poate consuma zilnic în alimentaţie. De asemenea se spune că 3 căţei de usturoi zilnic, reglează activitatea inimii mai bine ca orice alt medicament.



Vâsc (Vâscum album) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă la temperatura camerei. Se lasă 12 ore apoi se încălzeşte la temperatura corpului (maxim la 45 grade) se strecoară şi se pot consuma 3 căni pe zi, pentru efectul de curăţire al arterelor şi vaselor de sânge.

Sucuri din : arpagic, bostan, cartof, castravete, ceapă, cireşe, dude, fasole, lămâie, ovăz verde, pară, păstârnac. Pătrunjel, pepene galben, praz, ridiche, sfeclă roşie, sparanghel, ţelină, usturoi, varză. Se va începe prin consumul sucului ales de către dv în funcţie de ceea ce aveţi la îndemână a câte 20 ml de suc o dată. La început este bine să fie diluat cu apă, iar după 2-3 zile se poate da ne diluat, iar treptat după ce organismul s-a obişnuit cu aceste sucuri se vor mări ca volum până la 1 litru pe zi.

            Se va alege din cele de mai sus tratamentul care vi se potriveşte şi se ia legătura cu medicul specialist pentru a aproba acest tratament, pentru că unele medicamente nu se pot lua concomitent cu aceste tratamente şi este bine ca medicul să aibă cunoştinţă de tratamentele care le faceţi.

Reţeta 1: compoziţie: frunze de păducel, frunze de vâsc, traista ciobanului, talpa gâştei. Se introduce câte 1 linguriţă rasă din fiecare plantă în 250 ml apă la temperatura camerei. Se lasă la macerat timp de 8 ore. Se strecoară apoi şi se va bea fracţionat în 3 reprize, în decursul unei zile, ultima parte de preferinţă, înainte de culcare.

Anumite substanţe active din traista ciobanului, vâsc, păducel sunt vasodilatatoare coronariene. Substanţele active din frunzele de vâsc au acţiune cardiotonică, iar din păducel şi talpa gâştei acţionează ca vasodilatatoare periferice şi sedative ale sistemului nervos. Păducelul acţionează ca bronhodilatator, favorizând astfel respiraţia.

Dieta- se exclude sarea din alimentaţie fiind înlocuită cu o serie de plante aromatice: cimbru, busuioc, ienupăr, boabe de muştar, mărar, pătrunjel, ceapă, usturoi, mentă, etc. Se exclud sărăturile, afumăturile şi se preferă cât mai multe legume şi fructe.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close