Absorbţia medicamentelor
Absorbţia medicamentelor reprezintă, în mod convenţional, trecerea medicamentelor de la locul (suprafaţa) de administrare în sânge. Absorbţia este un caz particular al trecerii medicamentelor prin membranele biologice. Este etapa iniţială în procesele farmacocinetice.
În cazul absorbţiei sunt câteva situaţii particulare. Absorbţia este evitată la administrarea intravasculară a medicamentelor. Atunci când se urmăresc efecte locale, obiectivul terapeutic are în vedere o absorbţie limitată, în structurile subiacente suprafeţei absorbtive. În cazul supradozărilor cu medicamente şi a intoxicaţiilor acute, se limitează absorbţia. Unele suprafeţe de absorbţie pot fi şi suprafeţe de eliminare a medicamentelor.
Factori generali ce influenţează absorbţia
1. Disponibilitatea farmaceutică.
- forma farmaceutică.
- dimensiunile particulelor.
- calitatea substanţelor auxiliare.
2. Proprietăţi fizico-chimice ale medicamentelor
a. hidrosolubilitate
b. liposolubilitate
c. polimorfismul stării cristaline.
d. starea de ionizare.
3. Cantitatea şi concentraţia medicamentului la locul de absorbţie.
4. Timpul de expunere.
5. Tipul de epiteliu şi suprafaţa.
6. Proprietăţile mediului de absorbţie.
a) pH
b) secreţii specifice
– substanţe tensioactive
– enzime
– alte substanţe chimice şi medicamente prezente în mediu
– microorganisme
7. Fluxul sanguin.
8. Modificări patologice.
a) inflamaţii
b) eroziuni
c) stază sanguină
d) defecte genetice ale transportorilor
Suprafeţe de absorbţie
- A. Epitelii ale tractului digestiv.
Medicamentele absorbite prin mucoasa bucală trec în circulaţia venoasă a sistemului cav superiori, evitând efectul primului pasaj hepatic. Medicamentele absorbite prin mucoasele gastrică, intestinală şi a colonului trec în vena portă. Medicamentele absorbite prin mucoasa rectală sunt drenate atât în sistemul venos sistemic (cava inferioară), cât şi în sistemul port hepatic. Medicamentele preluate de circulaţia venoasă portă sunt inactivate, în măsură mai mare sau mai mică, la nivelul peretelui intestinal şi, mai ales, în ficat. În acest fel, concentraţiile sanguine ale acestor medicamente administrate pe cale orală vor fi considerabil mai mici, faţă de administrarea pe cale parenterală (efectul primului pasaj hepatic)
1. Mucoasa bucală. Epiteliul din această regiune este inomogen în ceea ce priveşte permeabilitatea pentru medicamente. Absorbţia este bună în zona sublinguală bine irigată. Este relativ bună şi în vestibulul bucal. Absorbite, medicamentele ajung în circulaţia sistemică, evitând efectul primului pasaj hepatic.
2. Mucoasa gastrică. Absorbţia medicamentelor este influenţată de mediul din lumenul gastric. În mod normal, pH-ul la nivelul mucoasei este de aproximativ 3,5; mai mare ca şi al conţinutului gastric. Există un gradient important de pH între lumenul gastric şi spaţiul intracelular. Din lumenul gastric se absorb medicamentele acide nedisociate. Disociază medicamentele bazice, care nu sunt absorbite. În schimb, aceste medicamente pot trece din sânge în cavitatea gastrică, fenomen cunoscut sub numele de „capcana bazelor”. Absorbţia medicamentelor la nivel gastric depinde şi de solubilitatea acestora în acidul clorhidric.
Prezenţa alimentelor în stomac influenţează absorbţia medicamentelor prin procese de adsorbţie, prin modificarea timpului de evacuare gastrică. De fapt acest parametru influenţează mai mult absorbţia intestinală prin latenţa cu care medicamentele ajung la suprafaţa intestinului subţire. Un timp de evacuare gastrică prelungit creşte valoarea timpului de realizare a concentraţiilor plasmatice de vârf, dar de cele mai multe ori nu influenţează biodisponibilitatea globală (aria de sub curba concentraţiilor plasmatice).
Unele medicamente acţionează local pe mucoasa gastrică (antiacide, hemostatice), alte medicamente irită mucoasa gastrică şi pot produce leziuni (săruri de potasiu, aspirină). Peptidele şi esterii sunt, în general, inactivaţi de aciditatea gastrică.
La copii, în prima lună de viaţă, aciditatea gastrică este redusă. De asemenea, pe măsura înaintării în vârstă, scade semnificativ valoarea acestui parametru.
Medicamentele absorbite prin mucoasa gastrică sunt drenate prin sistemul venei porte în ficat.
Se absorb în proporţie importantă prin mucoasa gastrică acizii slabi, etanolul şi dioxidul de carbon.
3. Mucoasa intestinală.
Mucoasa intestinului subţire, prin particularităţile de relief realizează o arie de aproximativ 200 m2, repartizaţi pe o lungime apreciabilă. pH-ul este apropiat de neutralitate (5,3 la nivelul epiteliului şi mai mare în lumen). Conform teoriei pH – partiţiei traversează bine epiteliul intestinal prin difuziune pasivă, acizii cu pKa > 5, şi bazele slabe cu pKa < 8. De menţionat că o fracţie semnificativă a medicamentelor se absoarbe chiar la proporţii de 0,01 % a formei neionizate. La nivelul mucoasei intestinale există sisteme de transport specializat.
Absorbţia intestinală depinde de mai mulţi factori.
- Timpul de expunere (timpul de tranzit intestinal).
- Timpul de evacuare gastrică.
- Conţinutul intestinal
– substanţe tensioactive (săruri biliare),
– eventual bacterii
- Interacţiuni cu alte substanţe: alimente, medicamente, compuşi endogeni.
- Modificări metabolice în peretele intestinal.
- Circulaţia sanguină şi limfatică. Fluxul sanguin este un factor limitant al absorbţiei intestinale prin menţinerea gradientului de concentraţie a medicamentului. Ca şi vasele gastrice, venele din teritoriul intestinal sunt tributare sistemului port hepatic. Efectul primului pasaj, realizat şi la acest nivel, conferă diferenţe semnificative de biodisponibilitate a medicamentelor după administrarea orală şi cea intravasculară. La realizarea efectului de prim pasaj contribuie atât ficatul cât şi peretele intestinal.
- Modificări fiziologice
– vârstă,
– poziţia corpului,
– sarcină,
- Modificări patologice.
– modificări de tranzit intestinal,
– leziuni inflamatorii,
– leziuni erozive,
– lipsa unor secreţii digestive,
– rezecţii intestinale,
– defecte ereditare ale unor trasportori din epiteliul intestinal,
– staza sanguină,
– popularea bacteriană
4. Mucoasa colonului. Conţinutul relativ solid al mediului din colon, ca şi popularea microbiană importantă, diminuă semnificativ absorbţia medicamentelor la acest nivel. Enzimele bacteriene pot descompune unele medicamente. Dimpotrivă, promedicamentele pot fi activate de reductazele bacteriene.
5. Mucoasa rectală. Suprafaţa mucoasei rectale este redusă, dar absorbţia este relativ bună (aproximativ 50% din capacitatea absorbtivă intestinală). Absorbţia este lentă şi relativ inegală. Sistemul venos de drenaj este abundent, reprezentat de plexul venos alcătuit din cele trei vene hemoroidale. Acestea drenează sângele atât în sistemul port, cât şi în sistemul cav inferior, evitând parţial efectul primului pasaj hepatic. Unele medicamente pot irita mucoasa rectală.
B. Epitelii respiratorii.
1. Mucoasa nazală. Este reprezentată de epiteliul respirator şi, în proporţie infimă, de mucoasa olfactivă. Fluxul sanguin este abundent. Se absorb de la acest nivel, chiar si unele peptide. O parte din medicamentele absorbite pot trece direct în sistemul nervos central.
2. Mucoasa bronşică. Absorbţia este în general limitată. Trec totuşi cu destulă facilitate adrenalina şi alte medicamente utilizate în resuscitare. De cele mai multe ori obiectivul terapeutic are în vedere o absorbţie limitată a medicamentelor la nivelul structurilor bronşice (mucoasă, muşchi neted).
3. Alveole pulmonare. Suprafaţa alveolară este de aproximativ 50 – 100 m2. Bariera alveolo-capilară este reprezentată de o membrană cu grosimea de 0.2 μm. Fluxul sanguin este abundent. Trec în sânge medicamentele volatile şi gazoase. Disponibilitatea epiteliului alveolar pentru absorbţia particulelor solide este dependentă de accesul acestora prin arborele respirator, determinat la rândul lui de dimensiuni.
C. Alte suprafeţe mucoase epiteliale.
Prin mucoasa vaginală se absorb variabil numeroase medicamente. Permeabilitatea mucoasei vaginale este dependentă de statusul hormonal şi, implicit, de vârstă. Absorbţia medicamentelor este redusă prin mucoasele vezicii urinare, uretrală, endometrială şi a colului uterin.
Prin mucoasele externe (conjunctivă, cornee, timpan) se absorb proporţii reduse de medicament.
D. Tegumente. Prin tegumente medicamentele por fi transferate în circulaţia sanguină obţinându-se efecte sistemice sau pot fi absorbite limitat în structurile epidermei şi dermei realizând efecte locale. Tegumentele sunt constituite dintr-un epiteliu pluristratificat cu proprietăţi farmacocinetice specifice. Liposolubilitatea medicamentelor determină major permeabilitatea prin tegumente. Stratul cornos extern este factorul limitant al absorbţiei cutanate. Hidratarea acestui strat influenţează enorm permeabilitatea cutanată.
E. Absorbţia medicamentelor după administrare parenterală.
1. Administrarea intravasculară. Medicamentele sunt introduse direct în compartimentul central farmacocinetic, scurtcircuitând absorbţia.
2. Absorbţia la nivelul seroaselor. Mucoasa peritoneală, extinsă are capacităţi absorbtive deosebite. De asemenea, prin această mucoasă se elimină compuşi endogeni, caracteristică exploatată în dializa peritoneală. Pleura, pericardul, sinoviala şi meningele au rezerve limitate de absorbţie a medicamentelor.
3. Absorbţia medicamentelor după administrare intratisulară. Absorbţia medicamentelor
din ţesuturi, în spaţiul vascular, depinde de proprietăţile intrinseci ale medicamentului şi de vascularizaţie. După injectare intramusculară, se absorb bine şi trec în sânge medicamentele cu masă moleculară mică. Soluţiile uleioase şi suspensiile se absorb lent. Substanţele cu masă moleculară mare trec în proporţie importantă în limfă. Absorbţia medicamentelor din ţesutul celular subcutanat este mai lentă comparativ cu ţesutul muscular.
Reabsorbţia medicamentelor
O parte a medicamentelor eliminate renal, biliar, prin epitelii ale tractului digestiv sunt absorbite din nou prin aceste suprafeţe epiteliale. Fenomenul este ciclic şi complică evident farmacocinetica medicamentelor. Reabsorbţia medicamentelor are un impact considerabil asupra eliminării medicamentelor pe cale renală. Unele medicamente eliminate prin căile biliare sunt reabsorbite prin mucoasa intestinală, realizând un circuit enterohepatic.
Interacţiuni medicamentoase. În cursul proceselor de absorbţie şi reabsorbţie pot avea loc interacţiuni directe între medicamente, sau între acestea şi compuşii endogeni. Competiţia pentru sistemele de tranport activ constituie un alt aspect al interacţiunilor medicamentoase.
