Macul – Efecte benefice de netagaduit!

Sharing

Cum actioneaza Macul in Sanatatea noastra!

 

 

MAC ROŞU DE CÂMP

Papaver rhoeas Fam. Papaveraceae.

Denumiri populare: macul cucului, mac de grădină, mac iepuresc, mac păsăresc, mac roşu, mac sălbatec, măcuţ, paparoane, pipaci, pipiloare, afion, aşiş, mac alb, mac albastru german, mac de grădină, mac involt, mac negru, mag, moaci, paparoane, somnişor.

[bg_collapse view=”button-theme” color=”#4a4949″ state=”closed” icon=”arrow” expand_text=”Arata mai mult” collapse_text=”Arata mai putin” ]

Descriere- este o plantă erbacee, anuală, acoperită cu peri aspri. Creşte prin semănături de cereale şi pe marginea drumurilor. Tulpina înaltă până la 70-80cm, uneori ramificată, cu frunze alungite, adânc penat-divizate, se termină cu o floare cu caliciul format din 2 sepale mari verzi care cad când bobocul se deschide, corola din 4 petale de culoare roşu aprins, în general pătate în negru la bază şi androceul din numeroase stamine. Fructul este o capsulă terminată cu un disc stelat. Înfloreşte din mai până în iunie.

În tradiţia populară: ceaiul din flori se lua contra tusei şi se făcea cu el gargară contra durerilor de gât. Se mai dădea în pojar şi scarlatină, pentru a grăbii apariţia erupţiilor, precum şi contra insomniilor. În satele din jurul Careilor, ceaiul din flori uscate, uneori amestecate cu nemţişori (Delphinium consolida), se folosea contra hemoragiilor.

Compoziţie chimică: se utilizează numai petalele (Flores Rhoeados) denumite şi paparoane, petalele florilor conţin un antocianozid cu gianidol care se colorează în roşu.

Alcaloizii readina, reagenina şi alţii cu structură neelucidată, mucilagii, mecocianină, mecopelargonidină.

[/bg_collapse]

Acţiune farmacologică: emolientă bronhică, antispastic, antiseptică împiedicând înmulţirea microbilor, calmant, antitusiv, behică, uşor sedativă.

Se foloseşte în următoarele afecţiuni: bronşite cronice şi acute, colică biliară, dureri de gât, faringită, gripă, inflamaţiile pielii, insomnie, laringită acută, pleoape inflamate, pojar, răceli, răguşeală, riduri, tuse.

În tradiţia populară: din capsule uscate ori seminţe fierte în lapte se dădeau copiilor pentru somn. La Răşinari, se puneau flori roşii de mac într-o ceşcuţă cu apă şi aceasta se bea pentru somn.

Se mai punea în baia copiilor, planta întreagă sau numai capsule. Decoctul seminţelor se ţinea în gură pentru a potoli durerile de dinţi şi contra gâlcilor de la gât.

Seminţele pisate şi amestecate cu miere se puneau pe bube, să spargă cât mai repede. În unele părţi, se punea în alifie şi pânză de păiajen. Cei care aveau guşă înghiţeau în postul mare, începând de marţi, în fiecare dimineaţă, câte 1 linguriţă de seminţe de mac. Decoctul capsulelor fierte se îngroşa cu făină şi pasta obţinută se punea la junghiuri.

Cei care aveau panariţiu, la mână sau la genunchi, culegeau planta cu totul, cu rădăcină, tulpină şi măciulii, o puneau într-o oală să fiarbă, adăugau cenuşă şi făceau o leşie, cu care se spălau de mai multe ori. Cei care aveau umflături făceau lapte din seminţe de mac, o udau cu lapte pe aceasta, o presărau cu puţină sămânţă de mac şi repetau tratamentul până dădea înapoi şi se vindeca. Seminţele cu miere se luau contra herniei.

La Nereju se luau pisate contra herniei, iar cei care aveau hemoroizi îi presărau pe ele. Plămădite în rachiu se mai luau contra frigurilor. Decoctul capsulelor se dădea animalelor care fătau greu.

Istoric şi întrebuinţări: macul a fost cultivat din cele mai vechi timpuri pentru seminţe, acestea fiind folosite în alimentaţie.

În jurul anului 1930 după elaborarea în Ungaria de către Kabay a unei tehnologii de extragere a morfinei din capsulele uscate, începe să se vorbească de macul cu folosire mixtă- seminţe şi capsule- iar de acum înainte, ţările care importau opiu din Orient îşi concentrează atenţia în obţinerea de soiuri de mac cu folosire mixtă, care să beneficieze atât de o producţie mare de seminţe, cu un conţinut mare în ulei gras, cât şi de un randament ridicat de capsule având un procent sporit de morfină.

Astăzi pentru a împiedica obţinerea opiului necesar producerii heroinei, toate culturile de mac sunt sub controlul unor organisme internaţionale şi s-a încetăţenit, cel puţin în Europa, cultura macului cu folosire mixtă.

Studiile efectuate au demonstrat că în cursul dezvoltării circa ¾ din conţinutul în morfină din plante se localizează în capsulele mature. Astfel a devenit eficient sistemul obţinerii morfinei pe cale industrială din capsule de mac mature, care în prealabil au fost treierate pentru scoaterea seminţei.

Seminţele conţin 45-55% ulei cu deosebite calităţi culinare, fiind utilizate în industria alimentară: cofetărie, patiserie şi panificaţie.

Capsulele conţin 0,15-0,8% morfină, care se foloseşte, ca şi codeina în care se poate converti în scopuri terapeutice.

Producţia mondială de opiu obţinută din culturi oficializate este de circa 1200 tone anual. Se apreciază că o cantitate egală de opiu se produce şi în mod clandestin.

 

Macul înfloreşte în funcţie de condiţiile climatice, începând de la jumătatea lui iunie până la 15-20 iulie.

Fructul este o capsulă uniloculară, multiseptată, de formă sferică, obovată, periformă, turtită, sau asemănătoare unui butoiaş, alungit. În interior, capsula prezintă o placentaţie parietală, placentele fiind situate pe septurile formate din creşterea carpelelor.

Capsulele de culoare verde-albăstruie- cenuşie, sunt acoperite cu un strat de ceară. O dată cu maturarea, culoarea lor devine galbenă-cenuşie şi are loc desprinderea seminţelor de pe placentă, acestea căzând în interiorul capsulelor. La unele forme de mac capsulele sunt indehiscente, la altele seminţele se pot scutura, ieşind prin porii (valvule) de sub discul stigmatului.

Seminţele de formă reniformă, reticulată, au culoarea albă, gălbuie cel mai frecvent cenuşie-albăstruie.

Compoziţie chimică: se folosesc capsulele de mac Capita Papaveris şi seminţele Semen Papaveris.

Componenţii principali ai capsulelor de mac si sunt alcaloizi în număr de 40. Ei se găsesc sub formă de săruri ale acizilor sulfuric, lactic şi meconic. Conţinutul lor variază în funcţie de provenienţă şi condiţii pedoclimatice. Alcaloidul predominant este morfina, care are un conţinut cuprins între 0,10 şi 0,8%.

După structura lor alcaloizii se împart în mai multe grupe.

-Alcaloizi cu nucleu morfinic: morfina, codeina, tebaina, salutaridina, codeinona.

-Alcaloizi cu nucleu izochenolenic, cuprinzând grupele;- cu nucleu benzilizochinoleinic: papaverina, papaveraldina, laudanina, laudanoida, codamina. Cu nucleu ftalidizochinoleinic: narcotolina, narceina. De tip protopină: protopina, criptopina. De tip readină: cu seria papaverubina B-E. De tip aporfinic: izoboldina.

-Alcaloizi nespecifici papaveraceelor, aflânu-se şi în alte familii.

În capsule se mai găsesc aminoacizi liberi şi legaţi, enzime, zaharuri, mucilagii, pectine, taninuri. Acizii organici sunt în cantitate importantă. Din aceştia fac parte acizii meconic, lactic, cafeic, ferulic, vanilic, fumaric, p-cumaric, p-hidroxibenzoic.

Esterii acizilor cerolic şi palmitic cu alcoolul cerilic formează ceara de pe capsule.

În uleiul gras predomină acidul linoleic 68-80% din totalul de acizi. Urmează în ordine acizii oleic, palmitic, stearic şi linoleinic. Uleiul gras conţine şi steroli, în cadrul cărora predomină sistosterolii 70%.

În seminţe mai sunt prezente proteine 20-24% şi aminoacizi liberi. S-au putut pune în evidenţă, pe cale cromatografică şi urme de anumiţi alcaloizi, dar numai în endosperm şi embrion.

Toxicologie: toate organele plantei, exceptând seminţele, conţin latex constituit din numeroşi alcaloizi toxici.

Industrie- din seminţe prin presare la rece, se obţine ulei comestibil utilizat în alimentaţie, cofetărie, industria conservelor. De la  a doua presare (la cald) se obţine uleiul sicativ utilizat la fabricarea vopselelor, lacurilor, culorilor pentru pictură, etc.

Din opiul brut se extrage morfina şi alte produse farmaceutice. Opiul se obţine din capsulele ne ajunse la maturitate sau din coaja capsulelor mature. Capsulele verzi se crestează seara. Din ele se scurge un suc lăptos, care se întăreşte şi se brunifică- este opiul brut.

Acţiuni farmaceutice:  Morfina care se extrage din capsule, are acţiune analgezică (fiind un etalon pentru toate substanţele analgezice). Se produce mai întâi o stare de euforie, însoţită de o stare de bine, apoi de deprimare a senzaţiilor, mai ales a durerii, urmată de somnolenţă. Se foloseşte ca deprimant al centrului tusei, diminuând respiraţia, ca excitant al motilităţii gastrice, ca moderator al peristaltismului intestinal. În doze mari, morfina are acţiune hipnotică, provocând obişnuinţă (toxicomania).

Codeina care este mai puţin toxică, se foloseşte ca deprimant al centrului tusei.

Papaverina este un spasmolitic, fiind un deprimant al fibrelor musculaturii netede. Opiul, codeina şi multe alte substanţe este bine să fie prelucrate farmaceutic pentru a nu produce accidente.

Nu se foloseşte la nici o afecţiune decât după reţetă medicală eliberată de medic. În caz contrar se pot produce accidente care se soldează cu moartea.

Morfina un remediu din mac. Niciodată morfina n-a fost atât de folosită ca în ultimele două decenii. Începând din 1984, consumul ei pentru necesităţi medicale a crescut de 10 ori. Numai ea poate să calmeze durerile cele mai rebele, chiar şi cele din cancer, din unele maladii sau în chirurgie.

Ea se extrage din macul roşu. În India se extrăgea opiumul, un suc lăptos care curgea dintr-o incizie în capsula de mac.

E greu de spus când s-a utilizat opiul pentru prima dată în scopuri medicale. Sumerienii îl cunoşteau. Egiptenii de asemenea aşa cum reiese din papirusul din Ebers (1550î.e.n.) care menţiona o mixtură de opiu folosită ca sedativ pentru copii. Virtuţile narcotice şi antidiareice ale opiului erau cunoscute în Grecia şi Roma antică, în Evul Mediu ca şi în perioada Renaşterii. Îl foloseau chiar şi medicii arabi. Succesul opiului n-a lăsat indiferentă curiozitatea chimiştilor. Care este secretul opiului ?

Care este principiul activ?

Descoperirea morfinei datează oficial din 1817. Ea se datorează unui farmacist german necunoscut de elita ştiinţifică care se chema Friederich Serturner. Încă din 1805, el extrăgea din mac o substanţă pe care atunci o administra câinelui său, acesta cădea într-un somn profund. Dar însemnările sale au trecut neobservate. Au trebuit să treacă 12 ani, ca lumea ştiinţifică să se intereseze de studiile sale. Într-o lucrare publicată în 1817 Serturner şi-a botezat substanţa morfium, cu aluzie la Morfeu, zeul somnului. El n-a ezitat de-a testa morfium-ul chiar asupra lui şi pe trei prieteni pentru a se asigura dacă provoacă simptome de intoxicaţie.

Oamenii de ştiinţă ai epocii s-au întrebat apoi care sunt proprietăţile chimice ale morfium-ului?

Spre marea lor mirare, această substanţă vegetală se comportă ca un „alcal” bine ştiut de chimişti, care reacţionează cu un acid dând o sare. Acest alcaloid vegetal avea să fie printre primii dintr-o vastă listă.

Chimistul Guy-Lussac a fost acele care a propus să I se adauge sufixul „ină” astfel că morfium-ul a devenit morfină.

Apoi au urmat şi alţi alcaloizi extraşi din mac: codeina, tebaina, noscapina care au proprietăţi antitusive.

Descoperirea seringii hipodermice spre mijlocul secolului XIX a facilitat mult utilizarea morfinei. Dar, a şi antrenat primele epidemii de toxicomanie în timpul războiului de Secesiune şi a aceluia din 1870.

Sinteza unui derivat al morfinei cu o denumire prost aleasă ca „medicament heroic” a dat o lovitură serioasă carierei terapeutice a alcaloidului.

Comercializat în 1899 ca remediu contra tusei „ a fost popularizat sub denumirea de heroină care de atunci au basculat morfinicele în categoria stupefiantelor. Mult timp morfina a fost pusă la index în mediul medical, dar a fost scoasă din umbră începând din 1970.

Descoperirea opoidelor endogene, substanţe produse de corpul uman şi dotate cu proprietăţi analoge morfinei, a dus la această reabilitare.

Mod de folosire:

-2 linguriţe de petale se pun la 250ml apă clocotită. Se acopere timp de 10 minute după care se va strecura şi se poate folosi intern câte 2 ceaiuri pe zi.

-2 linguriţe de capsule mărunţite de mac se pun la 1 litru de apă şi se fierb pentru 10 minute, apoi se strecoară. Este foarte eficient în dureri de dinţi sau gargară în durerile de gât. De asemenea este liniştitor al tusei.

-Extern se poate folosi cantitate dublă de plantă.

Macul, denumit sugestiv și somnișor, pentru efectele sale calmante și sedative, a fost folosit ca leac încă din timpuri vechi, dovedindu-și eficacitatea în tratarea astmului bronșic, bolilor ficatului, anginei pectorale și migrenelor.

Considerate mici uzine de medicamente, semințele de mac se pot mândri cu un conținut bogat de minerale (iod, mangan, magneziu, cupru, zinc) care le transformă într-o sursă de energie naturală pentru organism.

La buna stare de funcționare a orgasnimului contribuie, de asemenea, o serie întreagă de substanțe vindecătoare, printre care lecitina, acidul oxalic și alcaloizii, care ajută la sporirea enzimelor şi a acizilor grași prezenți deja în corpul uman.

Semințele de mac vindecă osteoporoza

Cu un conținut de 73% acid linoleic, 10% acid palmitic, 13 % acid oleic și fosfor, semințele de mac ajută la întărirea sistemului osos.

Compoziția semințelor de mac, bogată în fosfor, ajută la o mai bună absorbție a calciului în organism. Toate acestea transformă macul într-un excelent remediu împotriva osteoporozei, o boală a oaselor, care până acum un secol era considerată o stare normală a persoanelor vârstnice.

Ce este osteoporoza?

O afecțiune caracterizată prin prezența demineralizarii osoase, asociată cu compromiterea structurii osoase trabeculare, afecțiune ce predispune osul la fractură în urma unui traumatism de mică intensitate sau chiar în lipsa acestuia.

Apare preponderant la femei, în perioada de menopauză, însă și la bărbații care consumă în mod excesiv alcool sau tutun; de asemenea, se poate produce și ca o determinare secundară a unor boli mai grave, precum cele sistemice (poliartrită, lupus sistemic, spondilită anchilozantă) sau anumite forme de cancer.

Studiu – Macul combate atrofia masei osoase

Această proprietate miraculoasă a macului, și anume, de combatere a atrofiei masei osoase, a fost descoperită întâmplător, odată cu transmutarea osemintelor unui cimitir vechi, aflat într-un cătun părăsit din Slovacia.

Ceea ce a atras atenția cercetătorilor a constat în faptul că oasele celor decedați nu prezentau semne ale osteoporozei. Și pentru că locuitorii regiunii erau cultivatori de mac, s-a ajuns la ipoteza că o astfel de plantă ar putea constitui remediu pentru combaterea bolii oaselor.

Pornindu-se de la această supoziție, oamenii de știință au realizat un studiu pe două grupuri de femei afectate de osteoporoză.

Pacientelor din primul grup li s-au administrat medicamente clasice pentru combaterea ostreoporozei, timp de 1 an de zile, în timp ce restului de paciente li s-au administrat diferite preparate din mac.

După 12 luni, cercetătorii au fost surprinși să constate că pacientele care urmaseră tratamentul cu preparate din mac au fost complet vindecate de boală, pe când restul femeilor încă sufereau de osteoporoză.

Rețetă cu semințe de mac împotriva osteoporozei

Ingrediente

10 gr. semințe uscate de mac, o cană cu apă clocotită, o lingură de miere de albine

Mod de preparare

Peste semințele uscate de mac se toarnă apa clocotită, recipientul se acoperă, iar când lichidul ajunge la o temperatură de 40 de grade Celsius, se adaugă și mierea de albine. Se amestecă bine, după care se acoperă vasul, se lasă la răcit, după care se strecoară.

Mod de administrare

Se va administra câte o lingură din acest preparat (lichid), de 2-3 ori pe zi, după mesele principale. Se ţin cure de maximum 2 săptămâni, pe o perioadă de 1 an.

In medicina, de la aceasta planta se folosesc petalele – Flores Rhoeados – numite si paparoane. Datorita continutului in mucilagii sia unor alcaloizi (readin, reagenin etc.), ele au proprietatea de a calma tusea.
Sub forma de ceai se folosesc in bronsita, raceala, gripa si raguseala. Infuzia se prepara dintr-o lingurita de petale, peste care se toarna 250 g. apa clocotita. Ceaiul se bea caldut, in cursul unei zile, indulcit cu miere de albine sau zahar. Este bine ca la acest ceai sa se asocieze si flori de tei, frunze de patlagina, de nalba, cimbrisor, pentru a-i mari efectul medicinal

Mac galben

Glaucium flavum. Fam. Papaveraceae.

Denumiri populare: mac cornut galben.

Istoric şi întrebuinţări: macul galben este o plantă medicinală de perspectivă, reprezentând o nouă sursă de materie primă vegetală pentru obţinerea glaucinei, cu acţiune terapeutică analogă codeinei. Glaucina a fost extrasă pentru prima dată din macul galben de către Probst şi obţinută prin sinteză chimică de către Gadamer.

În Bulgaria se utilizează la prepararea medicamentelor Glauvent, Glauterpin şi Bronholetin, folosite în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare.

Macul galben a fost considerat ca o specie oleaginoasă, datorită conţinutului ridicat în acizi graşi din seminţe (32%). În regiunea Transcaucazului s-a întrebuinţat pentru prepararea săpunurilor şi la iluminatul locuinţelor.

Compoziţie chimică: se foloseşte herba de mac Herba Glaucii. Componentul principal este glaucina (1-1,5%) un alcaloid cu nucleu aporfinic. Ea este însoţită de alţi alcaloizi minori ca dimetilglaucina, magnoferina, gauflavina, etc.

În herba se mai găsesc acizi organici, ca acidul fumaric şi dioximaleic, flavone, glucide, enzime.

În rădăcină s-au găsit alcaloizi ca baze terţiare cu nucleu diizochinoleinic (alocriptopina, protopina) şi ca baze cuaternare cu nucleu naftofenantrenic (cheleritrina şi sanguinarina).

Acţiune farmaceutică: Glaucina are acţiune antitusivă, spasmolitică, diuretică. Este  administrată mai mult sub formă farmaceutică.

Se poate folosi pentru următoarele afecţiuni: afecţiuni renale, bronşite acute şi cronice, constipaţie, gripă, laringită, traheită, mărirea diurezei.

Mod de folosire:

1 linguriţă de petale uscate se pun mărunţite la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se poate consuma în cursul zilei toată cantitatea.

1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se poate consuma numai o cană pe zi, cu înghiţituri mici pe parcursul zilei.

Mac iranian

Papaver bracteatum. Fam. Papaveraceae.

Denumiri populare: mac bracteat, mac roşu de grădină.

Istoric şi întrebuinţări: macul iranian este o specie medicinală de perspectivă, care reprezintă o nouă sursă de materie primă vegetală pentru obţinerea codeinei. Tebaina principalul alcaloid identificat la macul iranian, poate fi convertită în codeină în mod convenabil pe cale chimică. Codeina este mult solicitată în industria chimico-farmaceutică, deoarece intră în componenţa a numeroase medicamente.

Deşi a fost descoperit de Linley din anul 1812, nu I s-a acordat atenţia cuvenită până în 1972, când solicitările de codeină au crescut considerabil. Codeina are largi întrebuinţări datorită acţiunilor antitusive şi analgezice pe care le prezintă, constituind totodată şi o sursă pentru obţinerea preparatelor morfinice legale (circa 90%). În ultimii ani, reducerea producţiei autorizate de opiu din P. somniferum, îmbinată cu solicitările crescute pentru codeină în întreaga lume, a orientat cercetările asupra speciei P. bracteatum ca sursă de perspectivă pentru obţinerea codeinei. Această substanţă se izolează şi se purifică fără dificultăţi.

Dată fiind importanţa macului iranian ca sursă pentru tebaină, studiul complex al speciei este coordonat de Laboratorul pentru narcotice de pe lână ONU, care a constituit un grup de lucru în acest scop. Grupul de lucru recomandă studiul complex al speciei în vederea valorificării tuturor principiilor active utile din plantă. Pe lângă tebaină, existentă în capsule, macul iranian conţine acizi graşi şi proteine în seminţe în cantităţi importante, asemănător speciei P. somniferum. Acestea ar pute fi luate în studiu pentru eventuala lor valorificare în alimentaţia umană sau în furajarea animalelor.

Descriere: este o specie perenă, erbacee, care în primul an formează numai o rozetă de frunze.

Rădăcina este pivotantă. Tulpina înaltă de 50-60 cm, prezintă ramificaţii rare şi este acoperită cu perişori albicioşi.

Frunzele sunt lungi de 4-5 cm, de formă penată sau penat sectată. Prezenţa bracteelor fixate sub caliciu 5-8 este caracteristică pentru macul iranian. Aceste bractee sunt lungi de 1-5 cm şi acoperă caliciul la începutul formării butoinilor florali. Forma lor este serată sau lobată.

Butonii florali sunt lungi de 4-5 cm, aproape cilindrici sau oval oblongi, cu vârful tunicat, cu marginile aproape paralele, cu pedunculi de 3-4 mm grosime. Poziţia lor pe tulpină este verticală. Florile sunt în număr variabil (1-20), înconjurate de bractee. Corola este formată din 5-6 petale de un roşu aprins, cu o maculă neagră. Diametrul corolei este de circa 10cm. Culoarea corolei constituie un criteriu taxonomic, ca şi cre

Compoziţie chimică: materia primă este reprezentată de capsule Capita Papaver bracteati.

În întreaga plantă se găseşte tebaina, alcaloid cu nucleu fenantrenic. Conţinutul în acest alcaloid variază în funcţie de organ, condiţii pedoclimatice, etc. Astfel în regiuni din Iran, conţinutul în tebaină din rădăcini se situează la valori de 1,5-2,1, în timp ce în capsule conţinutul în acest alcaloid este de 1,1-3,5%. În SUA rădăcinile plantei conţin 0,6% tebaină, iar în capsule conţinutul în alcaloizi ajunge la 3%.

Tebaina este alcaloidul major şi reprezintă circa 95% din totalul alcaloidic. Ea poate fi convertită în codeină, alcloid morfinanic cu nucleu fenantrenic. Astfel se poate eluda obţinerea codeinei din morfină. Prin crearea de chemorase se pot obţine plante cu un conţinut mai ridicat în tebaină.

Din culturi de ţesuturi s-au izolat în afară de tebaină, doi alcaloizi alfa stiloopină şi protopină. Pe lângă tebaină se mai găsesc alţi doi alcaloizi, dar în cantitate mică, ca alpinigenină, oripavină, bractamină, bractavină, salutaridină, bracteoloină, nuciferină, mecambridină, oxisanguinarină, coptidină, orientalidină.

În seminţe se găsesc lipide 27%, azot proteic 28%, glucide 40%, rezine, iar în petale antocianozide (pelargoninidină-3-glucozidă).

Materia primă este folosită pentru extragerea tebainei şi apoi convertirea chimică în codeină, ca bază pentru fabricarea medicamentelor antitusive şi analgezice.

Industria farmaceutică– din capsule, plantă sau rădăcini se extrage tebaina care este convertit chimic în codeină din care se fabrică medicamente antitusive şi analgezice.

Mod de folosire.

În toate cazurile se folosesc numai preparatele farmaceutice pentru a nu interveni accidente mortale.

Sharing

Prospecte.Net recomanda consultarea medicului inainte de orice tratament. Luati medicamente si suplimente numai la indicația medicului.
Toate medicamentele, si chiar suplimentele alimentare care combinate sau in cantitati necontrolate sa dea efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient, el trebuie coroborat cu date reale. Unele medicamente pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. Prospecte.Net nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor. Prospecte.Net este un site de consultare si nicidecum unul de tratament.

Acum esti aici: Home » Macul – Efecte benefice de netagaduit!