Tratamentul naturist al bolilor prin Meloterapie

Dă Share să știe și altii!!
Shares

 Meloterapia (notele muzicale inlocuiesc medicamentele)

Scurt istoric al muzicii

Muzica a avut de-a lungul timpului, diverse semnificatii si roluri. Vom descoperi, in cele ce urmeaza, drumul pe care l-a parcurs muzica prin diverse epoci si traditii, intelegand astfel, mai bine puterea si rolul sau terapeutic folosite in prezent.

Descoperirea muzicii este atribuita, la greci lui Apollo, dar si lui Cadmus, lui Orfeu, lui Amfion; la egipteni, lui Toth sau lui Osiris; la hindusi, lui Brahma; la evrei, lui Jubal.

Cu mii de ani in urma, chinezii cunosteau un sistem muzical care atinsese o adevarata culme a perfectiunii. Cronologia cea mai admisa situeaza domnia imparatului Huangdi in jurul anului 2697 i. Hr. Sub acest suveran, Lian-lie, unul dintre ministrii sai, a stabilit octava alcatuita din douasprezece semi-tonuri pe care le-a denumit cele douasprezece “liu”. Aceste douasprezece “liu” au fost impartite in cele Yang si cele Yin, corespunzand celor douasprezece luni ale anului si celor douasprezece stari psihice; un “liu” Yang fiind urmat de “liu” Yin-ul sau, fiecare “liu” avand bogate semnificatii simbolice.

Daca, scria Granet, chinezii au ajuns sa-si fundamenteze tehnica muzicala pe un principiu aritmetic pe care, de altfel, nu au considerat necesar sa-l aplice in mod riguros, aceasta se datoreaza faptului ca descoperirea lor a fost urmarea unui joc realizat cu ajutorul unor simboluri numerice (considerate nu ca niste semen abstracte, ci ca niste embleme eficiente). Scopul acestui joc nu era formularea unei teorii exacte care sa justifice riguros o tehnica, ci sa ilustreze aceasta tehnica, punand-o in legatura cu o imagine prestigioasa a Lumii.

Istoricii stiintei muzicale ne fac cunoscute importantele roluri pe care le-au avut Pitagora si Lassus. Pitagora a inventat un monocord pentru a determina matematic raporturile dintre sunete iar, Lassus, a scris pe la 540 inainte de Hristos, primele insemnari referitoare la teoria muzicii.
Pitagoreicii considerau muzica tot ca pe o armonie a numerelor si a cosmosului, reductibil el insusi la niste numere sonore. Aceasta insemna sa li sa atribuie numerelor intreaga plenitudine inteligibila si sensibila a fiintei. De scoala lor se leaga conceptul de muzica a sferelor.

Prin muzica, prin diversele sale valori timbrale, prin tonalitatile si ritmurile sale si prin diversele instrumente folosite, omul poate participa la plenitudinea vietii cosmice. In toate civilizatiile, actele cele mai intense ale vietii sociale sunt scandate in ritmul unor manifestatii in care muzica joaca rolul de mediator capabil sa largeasca, pana la atingerea divinului, comunicarea. Platon distingea astfel, forme muzicale adecvate diferitelor functii ale omului.

Dupa cum vom putea observa, din cele mai vechi timpuri a fost recunoscuta si utilizata capacitatea terapeutica a sunetelor si a muzicii. Stiinta moderna recunoaste de asemenea, aceste proprietati ale muzicii.

Astfel, papirusurile medicale egiptene, datand de acum 2600 de ani, mentioneaza incantatiile ca remedii pentru sterilitate, dureri reumatice si muscaturi de insecte.

In jurul anului 324 i.H., Alexandru cel Mare si-a recapatat sanatatea ascultand o muzica cantata la lira.

Vechiul Testament precizeaza ca, prin cantecul sau de harpa, David a reusit sa alunge tristetea regelui Saul.

Esenienii si vindecatorii Greciei antice foloseau  cuvinte sacre in scop terapeutic, iar in cultura elena flautul era considerat un instrument al carui cantec avea capacitatea de a alina durerile de sciatica si de guta.

In secolul al XIX-lea, datorita dezvoltarii cercetarilor stiintifice, a aparut posibilitatea de a se analiza si de a masura efectele fiziologice ale muzicii asupra respiratiei, ritmului cardiac, circulatiei si tensiunii sanguine.

Rezultatul acestor investigatii a permis selectarea unor piese muzicale care au indepartat cu succes dureri de diferite tipuri.

Treptat, valoarea sunetului si a muzicii, considerate drept metode terapeutice, a inceput sa fie recunoscuta, in special in domenii ca sanatatea mintala, reabilitatea psihologica si terapia bolilor profesionale.

Studiile stiintifice au confirmat faptul ca, la baza vindecarii prin sunet si muzica se afla rezonanta.

Principiul acustic al rezonantei nu se aplica numai instrumentelor muzicale, ci si trupului omenesc. Atunci cand undele sonore cuprind corpul, la nivelul celulelor vii se produc, prin rezonanta, vibratii care ajuta la refacerea organismului.

Continutul ridicat de apa al tesuturilor din trup favorizeaza propagarea sunetului, iar efectul general este asemanator unui mesaj profund. Datorita acestui fapt, fiinta umana poate fi asemanata cu un instrument muzical extrem de complex, unic si fin acordat.

Fiecare atom, fiecare molecula, celula, tesut si organ al corpului transmite in permanenta frecventele corespunzatoare vietii fizice, emotionale, mentale si spirituale.

Pentru toate aceste niveluri ale existentei, vocea umana constituie un indicator al starii de sanatate a trupului. Ea stabilind totodata, legatura dintre fiinta umana si ceilalti semeni ai sai.

Universul se caracterizeaza printr-o stare de dualitate la toate nivelurile. Miscarea de expansiune si contractie, forta centrifuga si cea centripeta, sus si jos, energia si materia, toate acestea constituie manifestari ale dualitatii existentei.

Astrofizica moderna confirma acest lucru prin existenta “gaurilor negre” si a “gaurilor albe” ale spatiului intergalactic, in interiorul carora materia este continuu consumata si generata din nou. Polaritatea sau dualitatea reprezinta legea fundamentala de existenta a universului.

Sunetul nu reprezinta o exceptie de la aceasta dualitate fundamentala. El exista sub forma de vibratii moleculare care sunt polarizate, sau se afla in miscare contrara. Este vorba de oscilatiile atomilor, moleculelor si obiectelor mai mari. Terapia prin sunete urmareste crearea si transmiterea anumitor vibratii specifice care actioneaza impreuna cu alte forme ale dualitatii, cu scopul de a mentine starea de sanatate si armonie si chiar de a vindeca trupul si mintea omului.

Probabil pentru unii e mai greu de inteles cum s-ar putea vindeca cu ajutoriul sunetelor si nu al medicamentelor. Amintim faptul ca, meloterapia este o terapie alternativa, care folosita corespunzator are efecte uluitoare.

Iata ca, stiinta ne vine in ajutor explicand fenomene care in mod obisnuit nu sunt vizibile si cu atat mai putin intelese. Faptul ca sunetelor le corespund anumite vibratii specifice a fost demonstrat de catre oamenii de stiinta, dupa cum vom descoperi in cele ce urmeaza.

Astfel, undele care traverseaza aerul sunt vizibile. Lucrarile de pionierat efectuate de catre oamenii de stiinta au adus in fata ochilor nostri lumea sunetelor, pana atunci nevazute, astfel incat sa le putem intelege prin prisma formelor si modelelor vizibile.

In secolul al XVIII-lea, fizicianul german Ernst Chladni a dovedit existenta modelelor pe care le pot crea undele sonore prin folosirea unui arcus de vioara, pentru a provoca vibratia la nivelul unor placi metalice peste care era asternut un strat de nisip. El a aratat ca energia sonora a determinat orientarea granulelor de nisip dupa anumite modele. Acestea depindeau de inaltimea undei, desi dimensiunile si grosimea placii precum si dimensiunile granulelor de nisip influentau si ele tipul modelului final.

In anii ’60, medicul, fizicianul si muzicianul Hans Jenny a facut cercetari in domeniul energiei undelor sonore. Imaginile sale fotografice au evidentiat efectele undelor sonore, care au trecut prin pulbere, lichide si semisolide – cum ar fi, de pilda mercurul, gelul de glicerina si multe alte substante. Energia undelor a determinat formarea unor modele cu geometrie variata si abstracta.

In multe cazuri, pe masura ce frecventa sunetului crestea, modelele prezentau dezintegrari si, in final, deveneau haotice. Daca frecventa continua sa creasca, apareau noi modele cu aranjamente simetrice si delicate ce caracterizau noua banda de frecventa. Astfel, unele sunete produceau imagini armonioase, in timp ce altele creau un haos vizibil.

Importanta deosebita a lucrarilor lui Chladni si Jenny consta in faptul ca ele au permis ca sunetul sa devina vizibil, demonstrand astfel in mod clar asemanarea dintre modelele si formele pe care le vedem in natura si modelele si formele proprii sunetelor.

Adesea muzicienii, mai ales cei clasici s-au inspirat din cantecul pasarilor, din liniile lor melodice. Exista multe asemanari intre catecul pasarilor si muzica armonioasa compusa. Cantecul pasarilor este complex, prelungit si ritmic. El este adesea asociat perioadei prenuptiale si marcarii teritoriului, ca si cantecele oamenilor despre patrie sau despre iubire.

Pasarile par a canta doar pentru bucuria de a canta. Fiecare specie de pasari prezinta caracteristici specifice ale cantului. Aceste caracteristici difera in anumite cazuri, in functie de mai multi factori ce influenteaza tariul pasarilor. Fiecare pasare dezvolta variatii unice ale modelului de cantec mostenit genetic, la fel ca si in cazul traditiei cantecelor populare transmise in cadrul comunitatilor umane.

Efectele muzicii in traditiile populare

Efectele benefice ale muzicii din natura au devenit legendare, in special in vechiul Orient. Traditiile populare contin povestiri in care se relateaza, de exemplu, cum muzica stimuleaza fecunditatea si obtinerea unor recolte bune.

Orasul indian Vrindavan este vestit pentru gratioasa frumusete a spatiilor sale verzi. Aceasta frumusete a naturii era pusa pe seama cantecului datator de viata al flautului lui Krishna.

Despre Mian Tan Sen, un muzician din secolul al XVI-lea, de la curtea imparatului Akbar din Lahore se spune ca stapanea foarte bine arta cantatului. Se pare ca el nu numai ca putea determina cresterea si inflorirea pomilor, ci chiar putea sa schimbe clima intonand anumite incantatii, cu efect benefic asupra plantatiilor imperiale.

In sudul Indiei, traditia considera ca muzica naturala a murmurului si bazaitului insectelor asigura cresterea unor plante sanatoase de trestie de zahar.

Plantele si animalele reactioneaza la vibratiile muzicii

Prin efectele vizibile pe care muzica le poate produce, stiinta moderna confirma si recunoaste aceste fapte. Astfel, s-a constatat faptul ca plantele cresc mai repede atunci cand muzica este folosita in sere. Experimentele minutioase dovedesc ca germinatia, cresterea, inflorirea, fructificarea si recolta de seminte sunt influentate de undele sonore, in special de sunetele muzicale situate in domeniul frecventelor joase, intre 100 si 600 Hz.

Animalele domestice si cele de casa reactioneaza si ele fata de muzica. S-a observat de exemplu, ca vacile dau mai mult lapte daca in incaperea in care se realizeaza mulsul se transmite muzica prin difuzoare. Unii cai de curse devin agitati daca difuzorul este scos din grajd.

Influentele sunetelor naturii asupra omului

La fel ca si plantele si animalele, si fiinta umana reactioneaza la influentele muzicale. Adesea, atunci cand ascultam cantecul pasarilor resimtim o stare de bucurie. Aceasta este dovada efectului linistitor si inaltator al muzicii din natura. Pentru a deveni constienti de acest efect, putem sa iesim in mijlocul naturii si sa ne concentram auzul si mintea asupra sunetelor naturale care ne inconjoara.

Majoritatea oamenilor traiesc in mari orase zgomotoase si aglomerate si nu au mereu posibilitatea de a fi in mijlocul naturii. Aceasta a determinat aparitia, in domeniul muzical, a numeroase inregistrari ce contin sunete din natura. Este cunoscut faptul ca, sunetul valurilor marii sau sunetul cristalin al unui izvor ne ajuta extraordinar de mult in obtinerea unei relaxari profunde.

Atmosfera relaxanta plina de intimitate cu ajutorul sunetelor naturii

Din ce in ce mai multi compozitori moderni se inspira din muzica naturii. Acestia folosesc adesea sunetele din natura, cum ar fi cantecele pasarilor, sunetul produs de valurile apei sau suieratul vantului, suprapunandu-le peste propriile compozitii. Aceasta muzica poate fi folosita si pentru obtinerea unei ambiante placute in incaperea in care ne aflam, atat acasa cat si la locul de munca. Evident vom recurge la aplicarea meloterapiei in functie de necesitatile, dar si de posibiliatile noastre.

Sunetele din natura confera o profunda intimitate. De aceea, nu numai ca este romantic sa ne plimbam in natura impreuna cu fiinta iubita, dar chiar vom sesiza prin aceasta o mai mare deschidere si apropiere sufleteasca fata de celalalt. Putem de asemenea, sa folosim inregistrari ale sunetelor naturii pentru obtinerea unei ambiante placute si intime atunci cand ne impartasim sentimentele fata de fiinta iubita.

Meloterapia este o terapie care foloseste influentele sonore armonioase. Meloterapia a fost  cunoscuta inca din antichitate, cand era folosita pentru a-i revigora pe cei deprimati si pentru a-i incuraja pe cei care plecau la lupta. Studiile stiintifice, din domeniu, au demonstrat ca muzica modifica undele cerebrale si frecventa cardiaca. Ea este cunoscuta  in traditiile lumii, ca facand parte dintr-un domeniu magic de activitati. De asemenea este unul dintre cele mai eficiente si puternice instrumente de acces, prin fenomenul de rezonanta la planurile subtile ale universului. Muzica este o minune a lumii deoarece trezeste spiritul de libertate, constiinta, indeparteaza pesimismul si melancolia, calmeaza si inlatura insomnia.

Desi folosita din timpuri stravechi,  meloterapia  a luat o forma sistematica abia de 40 de ani, fiind folosita mai intai in Germania, Argentina si Brazilia. Unul dintre pionierii meloterapiei este Rolando Benenzon, compozitor si psihiatru. R. Benenzon s-a interesat de meloterapie inca din 1962. Benenzon considera ca a vorbi despre meloterapie este de fapt a te gindi la o succesiune de metodologii si de tehnici diferite care au drept scop comunicarea.

Exista mai multe tipuri de interventii, pe care meloterapeutii le utilizeaza in functie de locul terapeutic.

In ceea ce priveste meloterapia receptiva, sedintele se pot practica individual. Daca se practica in grup, derularea unui ciclu de meloterapie receptiva consta in discutia si intilnirea individuala meloterapeut-pacienti.

Sedintele de meloterapie activa functioneaza la fel ca si meloterapia receptiva. In sedintele de grup ale meloterapiei active, intilnirea dintre pacienti este din dorinta de a cinta si de a-si folosi impreuna ideile. Aceasta face din meloterapie un mijloc privilegiat de comunicare si de exprimare.

Intr-un exercitiu terapeutic, pacientii trec prin  toate fenomenele specifice unui grup: lider, colider, care poate vorbi sau canta, monopolul expresiei, inhibitia etc.

Lumea invaluita de mister a sunetelor ne influenteaza viata cotidiana, comportamentul, starea mentala si sufleteasca. Trebuie sa retinem, insa, faptul ca muzica poate fi benefica, dar si malefica, in functie de gradul nivelului de vibratie ce poate fi celest sau mai grosier. Muzica este in legatura cu energia universala, activeaza centrii energetici ai fiintei si astfel este la baza mentinerii unei stari cat mai bune de sanatate.

Vom putea urmari in articolele viitoare ce insemnatate avea muzica si cum a fost ea folosita de-a lungul timpului si pana in prezent in diverse traditii ale lumii.

Unul dintre cei mai cunoscuti oameni de stiinta care a descris legatura dinte notele muzicale, numere si influenta planetelor asupra omului a fost Pitagora dar izvorul acestei stiinte sacre se afla in vechile temple de mistere ale initiatilor egipteni. Meloterapia ca stiinta bazata pe principii solide exista inca din cele mai vechi timpuri. Astazi ea este destul de bine expusa de principiile psihanalizei moderne. Repetivitatea armoniilor sonore creaza stari modificate ale constiintei. Este vorba in special de muzica pura, armonioasa, elevata.

O muzica zgomotoasa gen rock, metal sau jazz induce chiar stari negative, depresie, angoasa pentru ca rezoneaza cu energii de joasa frecventa. Amerindienii aveau asa numitele dansuri sfinte cu ajutorul carora vindecau bolnavii prin modulatii melodice repetate. La triburile africane vracii vindecau de asemenea in ritmul magic al tobelor. In Tibet sunetele scoase de clopote, mici trompete ori tobe speciale erau folosite pentru vindecarea migrenelor, a bolilor psihice ori dezechilibrelor metabolice. Cercetari mai ample au demonstrat ca fiecare nota muzicala are o frecventa specifica de vibratie care influenteaza anumite zone ale corpului uman ori determina anumite reflexe in organism (in acest sens medicina holistica recomanda ascultarea unei muzici in care predomina nota vindecatoare).

DO – este folosita in circulatie proasta, anemie, afectiuni ale sangelui, paralizie, dificultati de urinare, melancolie, umflarea gleznelor, racirea picioarelor. Guverneaza colonul, gatul, genunchii si nasul.

RE – este folosita in astm, bronsita, guta, pietre la vezica biliara, obezitate, purificarea toxinelor, letargie si apatie. Guverneaza sanii, organele sexuale, perineul picioarele si limba.

MI – este folosit in constipatie, indigestie, flatulenta, afectiuni ale ficatului, gastrointestinale, tuse, dureri de cap, piele, apatie, plictiseala. Guverneaza capul, ochii, plexul solar, zona ombilicala.

FA – este folosita in guturai, alergii, raceli, traume, socuri, colici, epuizare, ulcere, iritabilitate, tensiune marita, piele uscata. Guverneaza rinichii, glandele suprarenale, umerii, pieptul, colonul si gambele.

SOL – este folosit in laringita, amigdalita, inflamatii ale gatului, afectiuni oculare, boli de piele, mancarimi, voma, spasme musculare, dureri menstruale, febra, stimuleaza centrul atentiei si calmul. Guverneaza saliva, parul, si sistemul reproducator.

LA – este folosita in toate afectiunile nervoase, convulsii, oboseli, dereglari ale echilibrului, sangerari, dificultati respiratorii, umflaturi, paralizie, pecingine, actioneaza pe osul sacru la baza coloanei.

SI – este folosita in intreg corpul dar cu deosebire in dezechilibrul glandelor, nevralgii, deficiente imunitare, metabolismul vitaminelor ori dereglari nervoase.

Modalitati practice
Intinsi, alegem un fond muzical adecvat, linistitor, confortabil. Intram treptat intr-o profunda stare de relaxare lasand muzica sa ne cuprinda fiecare celula a corpului. O ascultam cu atentie focalizata. Dupa un timp, cand procesul se desfasoara de la sine constientizam prezenta noastra absoluta aici si acum. In aceasta prezenta ascultam acum muzica dintre sunete. Nu tonurile care creaza muzica ci o esentializare a ei, dincolo de ele insasi, in spatiile dintre sunete. Aceasta ne va introduce intr-o stare de relaxare foarte profunde pe fondul unei observatii clare si perfecte, comparabila cu starile celebrale gamma. Acum poate fi resimtita o profunda si placuta regenerare fizica si poate fi surprinsa modalitatea de actiune a undelor muzicale care actioneaza in corp.

S-a descoperit ca femeile suporta mai usor durerile nasterii daca asculta muzica. Pacientii care asculta muzica înainte de o operatie au nevoie de 50% mai putine calmante, iar în timpul interventiei au un nivel al hormonilor de stres mai redus.

Ca urmare a descoperirii tuturor acestor aspecte practice pe care muzica le comporta în plan medical si nu numai, a aparut meloterapia ce se constituie într-o forma complementara de terapie si chiar psihoterapie.
Din punct de  vedere psihologic, meloterapia este o forma de psihoterapie  ce foloseste drept instrument principal muzica. Prin meloterapie pot fi tratate stari de agresivitate ascunsa, tulburarile afective, anumite blocaje mentale, dar si unele probleme psihosomatice cum sint astmul sau tulburarile de alimentatie.
Meloterapia poate lua doua forme:
• Modalitatea activa – practica unui instrument muzical;
• Modalitatea pasiva – ascultarea muzicii.

Plantele si animalele reactioneaza la vibratiile muzicii

Prin efectele vizibile pe care muzica le poate produce, stiinta moderna confirma si recunoaste aceste fapte. Astfel, s-a constatat faptul ca plantele cresc mai repede atunci cand muzica este folosita in sere. Experimentele minutioase dovedesc ca germinatia, cresterea, inflorirea, fructificarea si recolta de seminte sunt influentate de undele sonore, in special de sunetele muzicale situate in domeniul frecventelor joase, intre 100 si 600 Hz.

Animalele domestice si cele de casa reactioneaza si ele fata de muzica. S-a observat de exemplu, ca vacile dau mai mult lapte daca in incaperea in care se realizeaza mulsul se transmite muzica prin difuzoare. Unii cai de curse devin agitati daca difuzorul este scos din grajd.

INFLUENTA SUNETULUI ASUPRA PSIHICULUI UMAN.

La fel ca si plantele si animalele, si fiinta umana reactioneaza la influentele muzicale. Adesea, atunci cand ascultam cantecul pasarilor resimtim o stare de bucurie. Aceasta este dovada efectului linistitor si inaltator al muzicii din natura. Pentru a deveni constienti de acest efect, putem sa iesim in mijlocul naturii si sa ne concentram auzul si mintea asupra sunetelor naturale care ne inconjoara.

Majoritatea oamenilor traiesc in mari orase zgomotoase si aglomerate si nu au mereu posibilitatea de a fi in mijlocul naturii. Aceasta a determinat aparitia, in domeniul muzical, a numeroase inregistrari ce contin sunete din natura. Este cunoscut faptul ca, sunetul valurilor marii sau sunetul cristalin al unui izvor ne ajuta extraordinar de mult in obtinerea unei relaxari profunde.

Înaltimea sunetului: este determinata de un anumit numar de vibratii pe secunda ce sint definitorii pentru sunetul respectiv. Modul în care se succed sunetele de diferite înaltimi în cadrul unui fragment melodic influenteaza foarte mult impactul psihologic al melodiei asupra ascultatorului.

Durata: este reprezentata de timpul efectiv în care este sustinut sunetul. De durata sunetelor depinde ritmul melodiei. Este un lucru stiut ca orice fiinta umana este apta de ritmicitate. Ritmul ne relaxeaza sau energizeaza. Dupa nastere, copilul adoarme mai usor daca este leganat în ritmul batailor inimii mamei, iar în armata marsul ritmat stimuleaza mersul.

Intensitatea: este caracterizata de numarul de decibeli ai sunetului. În acest sens, intonarea aproape în soapta a unei melodii lente poate fi un factor deosebit de favorizant al introspectiei, în timp ce  anumite melodii ascultate lo intensitate mare pot favoriza efectul cathartic (de descarcare afectiva).

Timbrul: este dat de numarul specific de armonice care însotesc fiecare sunet în parte. Fiecare voce, fiecare insument are un timbru specific. S-a demnostrat faptul ca persoanele care au o voce caracterizata printr-un numar mare de armonice sint percepute ca fiind o prezenta placuta, linistitoare. Acest fapt este deosebit de important în domeniul hipnozei si al meloterapiei, deoarece terapeutul trebuie sa fie capabil sa induca relaxarea pacientului prin inflexiunile vocii sale.

Meloterapia este o modalitate terapeutica complexa, cu efecte benefice în domeniul bolilor psihosomatice si în cel al ariei psihopatologice sau al normalitatii psihice, pentru relaxare, motivare ori descarcare afectiva.

TRATAREA DIFERITELOR AFECTIUNI PRIN MELOTERAPIE
 Studiile de psihologie efectuate pina acum au permis elaborarea urmatoarelor recomandari:

1. Pentru calmarea sistemului nervos : Concertul nr. 5 pentru pian si orchestra de Beethoven si Uvertura operei Parsifal de Wagner.
2. Pentru destindere psihica si relaxare: Sonata pentru flaut, alto si harpa si Clar de luna de Debussy, Nocturnele lui Chopin si Apocalipsa animalelor de Vanghelis.
3. Pentru combaterea oboselii si surmenajului: Poemul simfonic Vltva de Smetana si Dimineata de Grieg.
4. Pentru tratarea starilor depresive: Carnavalul de Dvorak.
5. Pentru calmarea starilor de agitatie: Oda bucuriei de Beethoven si Corul pelerinilor de Wagner.
6. Pentru tratarea nevrozei astenice si a tulburarilor vegetative: Mica serenada si Simfonia nr. 41 de Mozart.
7. Pentru calmarea marilor suferinte care apar în urma unor întimplari tragice: Concertul pentru violoncel de Dvorak si Patetica de Ceaikovski.

Carmen Maria Finat
psiholog

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.