Prospect Cifran – Infectii la Nivelul Testiculelor – Infectii – Infectii ale Tractului Urinar

Cifran va este recomandat in tratarea  infectillor ale pielii, ale oaselor, infectii ale tractului urinar, infectii genitale, mod de administrare, efecte adverse …

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

CIFRAN

Comprimate filmate, 250 mg şi 500 mg

Ciprofloxacină

 Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

• Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-i recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-i daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră. Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului sau farmacistului.

In acest prospect găsiţi:

  1. Ce este Cifran şi pentru ce se utilizează
  2. înainte să luaţi Cifran
  3. Cum să luaţi Cifran
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Cifran
  6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE CIFRAN ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Cifran este un antibiotic care aparţine familiei chinolonelor. Substanţa activă este ciprofloxacina. Ciprofloxacina acţionează prin distrugerea bacteriilor care produc infecţii. Acest medicament acţionează numai asupra anumitor tulpini (specii) de bacterii.

Afla mai multe acum ...
cifran prospect
cifran prospect

Adulţi

Cifran se utilizează la adulţi pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene:

  • infecţii ale tractului respirator
  • infecţii prelungite sau recidivante (repetate) ale urechilor sau sinusurilor
  • infecţii ale tractului urinar
  • infecţii la nivelul testiculelor
  • infecţii ale organelor genitale la femei
  • infecţii ale tractului gastro-intestinal şi infecţii intra-abdominale
  • infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi
  • infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
  • tratamentul infecţiilor la pacienţii care au un număr foarte mic de celule albe sanguine (neutropenie)
  • prevenirea infecţiilor la pacienţii care au un număr foarte mic de celule albe sanguine (neutropenie)
  • prevenirea infecţiilor produse de bacteria Neisseria meningitidis
  • expunerea la antrax, prin inhalare.

Dacă aveţi o infecţie severă sau o infecţie produsă de mai multe tipuri de bacterii, este posibil să primiţi tratament antibiotic suplimentar, pe lângă Cifran.

Copii si adolescenţi                                                                                                                                –

Cifran se utilizează la copii şi adolescenţi, sub supraveghere medicală de specialitate, pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene:

  • infecţii ale plămânilor şi bronhiilor la copii şi adolescenţi cu fibroză chistică
  • infecţii complicate ale tractului urinar, incluzând infecţii care au ajuns la nivelul rinichilor (pielonefrită)
  • expunerea (suspectată sau confirmată) la antrax, prin inhalare.
Afla mai multe acum ...
Prospect CIprofloxacina - Infectii Prelungite

De asemenea, Cifran poate fi utilizat pentru tratamentul altor infecţii severe specifice, la copii şi adolescenţi, când medicul consideră că este necesar.

2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI CIFRAN Nu luaţi Cifran dacă

  • sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţa activă, la alte medicamente chinolone sau la oricare dintre celelalte componente ale Cifran (vezi pct. 6)
  • luaţi tizanidină (vezi pct. 2: Utilizarea altor medicamente).

Aveţi grijă deosebită când luaţi Cifran

înainte să luaţi Cifran Spuneţi medicului dacă:

  • aţi avut vreodată probleme cu rinichii, deoarece poate fi necesară ajustarea tratamentului dumneavoastră
  • aveţi epilepsie sau alte boli neurologice                                                                                       
  • aţi avut în antecedente probleme la nivelul tendoanelor, în urma unor tratamente anterioare cu |antibiotice de tipul Cifran
  • aveţi miastenie gravis (o boală musculară)
  • aţi avut în antecedente tulburări ale ritmului cardiac (aritmii), In timp  ce luaţi  Cifran

Spuneţi imediat medicului dacă apar oricare din următoarele boli, în timp ce luaţi Cifran. Medicul va decide dacă tratamentul cu Cifran trebuie întrerupt.

  • Reacţie alergică severă şi bruscă (reacţie anafilactică/şoc anafilactic, edem angioneurotic); există un risc mic să aveţi o reacţie alergică severă chiar de la prima doză, manifestată prin următoarele simptome: senzaţie de apăsare în piept, ameţeli, senzaţie de rău sau leşin sau ameţeli când vă ridicaţi in picioare.Daca apar aceste simptome incetati sa luati Cifran si adresati-va imediat medicului dumneavoastra.
  1. Ocazional pot apărea dureri şi umflături la nivelul articulaţiilor şi tendinită, în special dacă sunteţi vârstnic  şi aţi fost tratat şi corticosteroizi.
  2. La primele semne de durere sau inflamaţie încetaţi să luaţi Cifran şi menţineţi în repaus membrul afectat.
Afla mai multe acum ...
Prospect Cal C Vita

Evitaţi eforturile fizice inutile, deoarece acestea ar putea creşte riscul rupturii de tendoane.

  1. Dacă aveţi epilepsie sau alte boli neurologice cum sunt ischemie cerebrală sau accident vascular cerebral, este posibil să aveţi reacţii adverse legate de sistemul nervos central. în acest caz, întrerupeţi tratamentul cu Cifran şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
  2. Când luaţi Cifran pentru prima dată, puteţi avea reacţii psihice. Dacă suferiţi de depresie sau psihoză, simptomele dumneavoastră se pot agrava în timpul tratamentului cu Cifran. în acest caz, întrerupeţi tratamentul cu Cifran şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
  3. Puteţi avea simptome de neuropatie, incluzînd durere, arsură, furnicături, amorţeală şi/sau slăbiciune musculară. în acest caz, întrerupeţi tratamentul cu Cifran şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
  4. Poate apărea diaree în timp ce luaţi antibiotice, inclusiv Cifran, chiar la câteva săptămâni după ce aţi terminat tratamentul. Dacă diareea devine severă sau persistentă sau dacă observaţi prezenţa de sânge sau mucus în materiile fecale, încetaţi imediat să luaţi Cifran, deoarece vă poate pune viaţa în pericol. Nu luaţi medicamente care opresc sau încetinesc mişcările intestinale şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Afla mai multe acum ...
Prospect CO –TRIM EEL - Infectii Produse de Pneumocystis Carinii - Toxoplasmoza

7. Dacă trebuie să efectuaţi o analiză de sânge sau de urină, spuneţi medicului sau personalului laboratorului de analize că urmaţi tratament cu Cifran.

8. Cifran poate produce leziuni la nivelul ficatului. Dacă observaţi orice simptome cum sunt pierderea apetitului (poftei de mâncare), icter (îngălbenirea pielii şi a albului ochilor), urină închisă la culoare, mâncărime sau sensibilitate la nivelul stomacului, încetaţi să luaţi Cifran şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

9. Cifran poate diminua numărul de celule albe din sânge şi rezistenţa dumneavoastră la infecţii poate fi scăzută. Dacă aveţi o infecţie cu simptome cum sunt febră şi deteriorarea gravă a stării generale, sau febră şi simptome de infecţie locală cum sunt dureri la nivelul gâtului/faringelui/gurii sau probleme urinare, trebuie să vă adresaţi imediat medicului. Vi se vor efectua analize de sânge pentru a verifica posibila scădere a celulelor albe în sânge (agranulocitoză). Este important să informaţi medicul dumneavoastră că luaţi acest medicament.

  1. Spuneţi medicului dacă ştiţi că dumneavoastră sau un membru al familiei dumneavoastră aveţi deficit de glucoză-6-fosfat dehidrogenază (G6PD), deoarece puteţi avea risc de anemie în cazul administrării ciprofloxacinei.
  2. în timp ce luaţi Cifran, pielea dumneavoastră devine mai sensibilă la lumina soarelui sau la razele ultraviolete (UV). Evitaţi expunerea la lumina puternică a soarelui şi la razele UV artificiale (de exemplu băi de soare).
Afla mai multe acum ...
Prospect CLOBETASOL

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate farăprescripţie medicală.

Nu luaţi Cifran împreună cu tizanidină, deoarece aceasta poate determina reacţii adverse cum sunt scăderea presiunii sângelui şi somnolenţă (vezi pct. 2: „Nu luaţi Cifran”).

Se cunoaşte faptul că următoarele medicamente interacţionează cu Cifran în corpul dumneavoastră. Utilizarea Cifran împreună cu aceste medicamente poate influenţa efectul terapeutic al medicamentelor respective. De asemenea, poate creşte probabilitatea de apariţie a reacţiilor adverse.

 Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi:

-warfarină sau orice alte medicamente anticoagulante (pentru fluidificarea sângelui).

-probenecid (pentru gută)

-metotrexat (pentru anumite tipuri de cancer, psoriazis şi poliartrită reumatoidă)

-teofilină (pentru probleme respiratorii)

-tizanidină (pentru spasticitate musculară în scleroza multiplă)

-clozapină (un medicament antipsihotic)

-ropinirol (pentru boala Parkinson)

-fenitoină (pentru epilepsie).

Cifran poate creşte concentraţiile următoarelor medicamente în sânge:

-pentoxifilină (pentru tulburări circulatorii)

-cafeină.

Unele medicamente reduc efectul Cifran. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau doriţi să luaţi:

Afla mai multe acum ...
Prospect Chinina

-antiacide

-suplimente minerale

-sucralfat

-un chelator polimeric al fosfatului (de exemplu sevelamer)

-medicamente sau suplimente care conţin calciu, magneziu, aluminiu sau fer.

Dacă este esenţial să luaţi aceste medicamente, luaţi Cifran la un interval de două ore înainte şi patru ore după ce aţi luat aceste medicamente.

Utilizarea Cifran cu alimente şi băuturi

Cu excepţia cazului în care luaţi Cifran în timpul meselor, nu mâncaţi sau nu beţi produse lactate (cum sunt lapte sau iaurt) sau băuturi cu supliment de calciu când luaţi comprimatele, deoarece acestea pot afecta absorbţia substanţei active.

Amintiţi-vă să beţi multe lichide în timp ce luaţi Cifran.

Sarcina şi alăptarea

Este preferabil să evitaţi să utilizaţi Cifran în timpul sarcinii. Spuneţi medicului dumneavoastră dacăintenţionaţi să rămâneţi gravidă.

Nu luaţi Cifran în timpul alăptării, deoarece ciprofloxacina se excretă în laptele matern şi poate fi dăunătoare pentru copilul dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Cifran vă poate afecta gradul de vigilenţă. Pot apărea unele reacţii adverse neurologice. Prin urmare, asiguraţi-vă că ştiţi cum reacţionaţi la Cifran înainte să conduceţi un vehicul sau să folosiţi utilaje. Dacă aveţi dubii, discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Afla mai multe acum ...
In Primele 3 luni de Sarcina cu ce ne confruntam?

3. CUM SĂ LUAŢI CIFRAN

Medicul dumneavoastră vă va explica exact cât de mult Cifran trebuie să luaţi, cât de des şi pentru cât timp. Aceasta va depinde de tipul infecţiei pe care o aveţi şi de cât de gravă este aceasta.

Spuneţi medicului dacă aveţi probleme cu rinichii, deoarece în acest caz s-ar putea să fie necesară ajustarea dozei dumneavoastră.

Tratamentul durează de obicei între 5 şi 21 zile, dar poate dura mai mult în cazul infecţiilor severe. Luaţi comprimatele exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră . sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur câte comprimate Cifran trebuie să luaţi sau cum să le luaţi.

Voteaza si comenteaza cum ti-a folosit, sa stie toti parerea ta!

Foarte NemultumitNemultumitOKMultumitFoarte Multumit ( 1 -voturi, Media: 5.00 out of 5)

Loading...
Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila
Diete Sanatoase pentru orice zi
Cateva Tratamente Naturiste utile